PĂCATUL BLESTEMULUI ÎN CASĂ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Există un obicei foarte rău la unii părinti de a-si blestema copiii atunci când îi supără. Tot timpul le-am recomandat părintilor ca atunci când copiii nu sunt cuminti, să-i bată, însă niciodatâ să nu-i blesteme. Deoarece blestemul, înjurătura, când sunt făcute de părinte asupra copilului pe care l-a născut, au urmări negative asupra lui. Copilul care a fost blestemat de tatăl sau mama lui si părintii respectivi nu s-au spovedit de acest păcat, deci nu au primit dezlegare de el, foarte usor este atins de blestem. Din această cauză pot veni boli, necazuri, suferinte, esecuri în viată peste copiii respectivi. Blestemele sunt foarte rele în casă, atât când sunt rostite de părinti asupra copiilor, cât si invers, de copii asupra părintilor. Multi copii nu se căsătoresc sau celor care se căsătoresc nu le merge bine în căsnicie din cauza blestemelor părintilor. Remediul cel mai eficient împotriva acestor blesteme transmisibile este Taina Sfintei Spovedanii facută atât de părinti, cât si de copii; după aceea un rol foarte important îl are citirea rugăciunii celei mari de dezlegare asupra întregii familii. Adică să meargă împreună, părintii cu copiii, la preot pentru a le citi acea rugăciune de dezlegare. Foarte grav este când părintii mor fară să le fi citit în viată rugăciunea respectivă. Acele înjurături si blesteme asupra copiilor lor, dacă nu sunt dezlegate de către preot, când sunt în viată părintii, pot produce foarte mari necazuri asupra copiilor. Dincolo de mormânt nu mai poate face nimeni acea dezlegare. Să ne ferim a rosti orice cuvânt rău asupra copiilor nostri pentru a nu se repercuta asupra lor si a nu le produce mari necazuri în viată. De asemenea, copiii niciodată să nu-si blesteme sau să-si înjure părintii care i-au născut. Nu mai vorbesc de acei copii care ajung chiar să-si lovească părintii, pe cei care i-au născut. Spun Sfintii Părinti că acelui copil care si-a lovit părintele, mâna respectivă nu-i mai putrezeste. Este ceva înfricosător! Pentru orice cuvânt iesit din gura noastră vom da răspuns în ziua Judecătii, înaintea lui Dumnezeu.

SFANTUL ANTONIE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



""" La douazeci si cinci de ani, sfantul Antonie traia din mormant in mormant. Cand il descopereau intr-un mormant, cand dadeau oamenii de el, a doua zi nu mai era acolo, mutandu-se in alta parte, ca sa nu fie laudat pentru aceasta vrednicie tinereasca a lui."""

Intr-o noapte diavolul a venit la el si l-a batut cumplit, in asa masura incat zacea jos ca mort, plin de rani. A doua zi, cand a venit din sat cel ce-i aducea paine, l-a gasit zacand ca un mort. L-a luat in spate si l-a dus la biserica din satul lui si l-a lasat acolo in biserica, iar el a inceput sa planga si sa spuna prin sat ca Antonie e aproape mort. Au venit oamenii la el acolo, in biserica, sa-l vegheze si au adormit.

Dar sfantul Antonie, chiar si in aceasta stare de durere cumplita, se ruga — era foarte interiorizat. In timp ce toti ceilalti dormeau, el a deschis ochii si l-a chemat incet pe cel care-i aducea painea. I-a facut semn si l-a rugat sa-l duca inapoi, in mormantul unde-l gasise. Acela l-a luat din nou in spate si l-a dus in pustie. Sfantul Antonie statea intins pe spate si ranile il dureau foarte mult, dar radea de diavoli si le zicea: „Iata, Antonie este aici. Daca ati fi puternici, m-ati omori, dar nu ma omorati pentru ca ma apara puterea lui Dumnezeu”. A urmat o alta navala cumplita de duhuri necurate care ii apareau sub forma unor chipuri inspaimantatoare — de lei, tauri, serpi, leoparzi si alte jivine urate care se repezeau asupra lui suierand si urland si mugind, dar el, intarit de ajutorul lui Dumnezeu, le zicea: „Daca ati fi cu adevarat puternici, ati fi venit numai unul. Dar pentru ca v-a slabanogit pe voi Domnul, de aceea veniti atat de multi ca sa ma chinuiti”. El gemea de durerea trupului, dar era foarte treaz cu mintea si se ruga cat putea. Deodata, o raza de lumina cereasca a coborat asupra lui si in aceeasi clipa toti diavolii s-au facut nevazuti. Si Iisus i Se arata cu o blandete nespusa, iar Antonie Il intreaba: „Unde erai? Unde ai fost, Doamne, atata vreme cat m-au chinuit dusmanii mantuirii mele?” Iisus ii raspunde: „Aici eram, Antonie, si priveam la nevointele tale. Si pentru ca te-ai impotrivit cu statornicie vrajmasilor tai, de acum inainte iti voi da multa putere asupra acestor duhuri si voi face ca numele tau sa fie vestit in toata lumea”.

De atunci, diavolul a fost aruncat afara din inima lui Antonie. Biruind toate aceste trei feluri de ispitiri (lupta gandurilor, poftele trupesti si infricosarile diavolesti), sfantul Antonie s-a facut mai iscusit in lupta cu sine insusi si, crescand in el ravna, s-a retras si mai in adancul pustiei, dincolo de Nil, intr-o pestera aflata intr-o veche cetate parasita, pe inaltimea unui munte. Aici a trait aproape douazeci de ani, in cea mai aspra pustnicie. Ziua imbina rugaciunea cu lucrul mainilor — lucra cosnite si rogojini – iar de cu seara se odihnea putin. La miezul noptii se scula la rugaciune, stand cu mainile ridicate pana la rasaritul soarelui. De multe ori ii spunea soarelui: „De ce vii sa-mi tulburi linistea? O, soare, de ce-mi rasari acum? Ce sa fac eu cu lumina ta, cata vreme cu am in minte pe Soarele Hristos?” Caci rugaciunea era pentru el si lumina si hrana si plinatate a bucuriilor. Dar si acolo, in munte, lumea a aflat despre el si au inceput sa vina la el. Veneau si multi filozofi sa-l intrebe diferite lucruri, dar Antonie nu invatase carte. Pentru ca in Egiptul acesta fierbinte si in timpul acesta cand paganismul se intalnea cu crestinismul, stricaciunea tinerilor era foarte mare, si tanarul Antonie, vazand patimile care navaleau peste tineri, a renuntat sa mai invete carte. Dar Dumnezeu i-a dat o deosebita intelepciune, si era lucru de mirare cat era de patrunzator si ascutit la minte. El nu cunostea decat limba lui de acasa, iar in limba egipteana vorbea prin talmaci. Cand veneau la el filozofii din Egipt, el le spunea un lucru foarte simplu: „Daca ati socotit ca sunt prost, de ce ati venit la mine? Iar daca ma socotiti intelept, faceti si voi ceea ce am facut eu” – adica le recomanda aceste nevointe pentru Dumnezeu, spunandu-le: „Cel cu mintea sanatoasa nu are nevoie de carte”.