ASCULTAREA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Cele trei cuvinte

Odată, un călugăr pios, care dorea să-şi îmbunătăţească necontenit viaţa duhovnicească, căzu în adâncă rugăciune şi ceru lui Dumnezeu să-i dea cuvânt de poruncă:
- "Doamne, spune-mi ce trebuie să fac, pentru a-Ţi împlini mai desăvârşit voia?"
Avu atunci călugărul o vedenie în vis, aşa. Văzu pe peretele chiliei lui în lumină de aur aceste trei cuvinte:
"Crede, împlineşte, foloseşte".
A doua zi, călugărul stătu la cugetare asupra acestor trei cuvinte prin care Dumnezeu îi răspundea la chemare.
Dar nu putea înţelege totul.
Atunci, în altă noapte, glasul lui Dumnezeu se făcu auzit duhului călugărului.
Zise aşa: Crede tot ceea ce ţi-am făcut cunoscut, împlineşte toate poruncile ce ţi-am dat şi foloseşte toate mijloacele de sfinţire pe care le-am statornicit pentru mântuirea ta.
Şi de-atunci, călugărul acela duse o viaţă intru totul plăcută lui Dumnezeu.

Cuget neînţelept

Un preot trecea, într-o zi, pe un drum de ţarină.
Un sătean necredincios îşi bătea boii - şi zbiera tot felul de înjurături.
Preotul îi zise:
- ?De ce te osândeşti la pedeapsa veşnică?"
Omul necredincios îi răspunse:
- "Eu nu pot crede, părinte, în acestea... Căci dacă Dumnezeu a hotărât să mă scape, ori ce-aş face rău, voi fi mântuit. Şi, dimpotrivă, dacă a hotărât să fiu osândit, - orice aş face bun, degeaba este ... "
Atunci preotul îi zise:
- "Dacă este aşa cum zici, - atunci de ce te mai duci la câmp să ari şi să sameni? .. "
Omul rămase în tăcere. Părintele zise:
- "Dacă ar fi adevărat ce ai spus, atunci oricât ai ara, şi ai sămăna, dacă Dumnezeu a hotărât să nu se facă, degeaba-i munca ta, - şi, dimpotrivă, dacă Dumnezeu a hotărât să se facă, atunci nu mai e nevoie să ari şi să sameni".
Omul rămase iar fără răspuns, şi părintele grăi:
- "Nu, prietene... Dumnezeu îţi dă roadă numai dacă tu vei munci pământul - şi tot aşa, El nu-ţi va da mântuirea decât dacă îi ţii în seamă poruncile - şi nu duci o viaţă ticăloasă ... "
De atunci, omul acela s-a înţelepţit...

Cum pazim pacea inimii ?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Avva Pimen a povestit ca, odata, un frate l-a intrebat pe avva Simon:

- Daca ies din chilie si dau peste un frate care se distreaza, si ma distrez si eu cu dansul; apoi dau peste unul care rade, si rad si eu cu dansul, cand intru iar in chilie, nu-mi mai gasesc pacea dinainte.

Batranul ii zice:

- Cum, dupa ce iesi din chilie si dai peste unul care rade, si razi si tu cu el, dai peste unii care sporovaiesc si sporovaiesti si tu, cand te intorci in chilie ai vrea sa fii cum erai mai inainte?

Fratele intreaba:

- Si atunci?

Batranul ii zice:

- Inauntru pazeste-te, afara pazeste-te !

DIAVOLUL IUBESTE BARFA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Avva Casian mai povestea despre un alt batran din pustie ca l-a rugat pe Dumnezeu sa i se dea har, in asa fel incat sa nu dormiteze niciodata cand are loc vreo convorbire duhovniceasca; si, dimpotriva, daca cineva se apuca sa barfeasca ori sa spuna fleacuri, sa adoarma pe loc, pentru ca urechile sale sa nu guste un asemenea venin. Zicea: "Diavolul atata la vorbarie goala si lupta impotriva invataturilor duhovnicesti“, dand urmatorul exemplu: "Odata, cand spuneam unor frati lucruri folositoare, acestia au cazut intr-un somn atat de adanc, incat nici genele nu si le miscau. Vrand sa arat ca la mijloc este lucrarea demonului, am inceput sa povestesc fleacuri, indata fratii s-au inveselit si s-au trezit. Eu am suspinat si le-am zis: "Cat timp am vorbit despre lucruri ceresti, ochii vostri, ai tuturor, au fost cuprinsi de somn, dar indata ce am inceput sa spun fleacuri, toti v-ati trezit cu mare graba". Recunoasteti, asadar, fratilor, lucrarea demonului si fiti atenti si paziti-va sa nu mai adormiti cand faceti sau ascultati ceva duhovnicesc“.

Cîntecul păsării

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Povestea vorbeşte de: grădina secretă, tentaţia absolutului, refuzul realităţii, ,,glasul păsărilor".

Odată un călugăr a ieşit din mânăstire şi a mers în pădure pentru a tăia lemne. Acolo auzi o pasăre cântând minunat. Se aşeză să asculte viersul fermecat al păsării...Ascultă multă vreme până îşi simte sufletul mângâiat. Apoi terminându-şi treaba, se întoarce la mânăstire...

Dar portarul nu mai era acelaşi. Era un străin, care nu-l recunoscu şi nu-l lăsă să intre. Ceru să-l vadă pe stareţ. Când apăru stareţul, văzu, că era tot un străin. În zadar stărui să le spună că aparţine mânăstirii, că plecase cu câteva ceasuri în urmă, în pădure să taie lemne...

În cele din urmă cineva îşi aminti de povestea, care se spunea prin mânăstire, despre un călugăr, care trăise acolo cu sute de ani în urmă, dar care dispăruse fără urmă şi nimeni nu-l mai văzuse şi nu mai auzise de el.

Cîntecul dumnezeiesc al păsării, ce-i păruse călugărului, că durase câteva ceasuri, durase sute de ani după numărătoarea oamenilor...

Spunem povestea: căutătorului de absolut
celui ce refuză realitatea
omului refugiat în imaginar
aceluia care se teme să trăiască

PĂCATUL BLESTEMULUI ÎN CASĂ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Există un obicei foarte rău la unii părinti de a-si blestema copiii atunci când îi supără. Tot timpul le-am recomandat părintilor ca atunci când copiii nu sunt cuminti, să-i bată, însă niciodatâ să nu-i blesteme. Deoarece blestemul, înjurătura, când sunt făcute de părinte asupra copilului pe care l-a născut, au urmări negative asupra lui. Copilul care a fost blestemat de tatăl sau mama lui si părintii respectivi nu s-au spovedit de acest păcat, deci nu au primit dezlegare de el, foarte usor este atins de blestem. Din această cauză pot veni boli, necazuri, suferinte, esecuri în viată peste copiii respectivi. Blestemele sunt foarte rele în casă, atât când sunt rostite de părinti asupra copiilor, cât si invers, de copii asupra părintilor. Multi copii nu se căsătoresc sau celor care se căsătoresc nu le merge bine în căsnicie din cauza blestemelor părintilor. Remediul cel mai eficient împotriva acestor blesteme transmisibile este Taina Sfintei Spovedanii facută atât de părinti, cât si de copii; după aceea un rol foarte important îl are citirea rugăciunii celei mari de dezlegare asupra întregii familii. Adică să meargă împreună, părintii cu copiii, la preot pentru a le citi acea rugăciune de dezlegare. Foarte grav este când părintii mor fară să le fi citit în viată rugăciunea respectivă. Acele înjurături si blesteme asupra copiilor lor, dacă nu sunt dezlegate de către preot, când sunt în viată părintii, pot produce foarte mari necazuri asupra copiilor. Dincolo de mormânt nu mai poate face nimeni acea dezlegare. Să ne ferim a rosti orice cuvânt rău asupra copiilor nostri pentru a nu se repercuta asupra lor si a nu le produce mari necazuri în viată. De asemenea, copiii niciodată să nu-si blesteme sau să-si înjure părintii care i-au născut. Nu mai vorbesc de acei copii care ajung chiar să-si lovească părintii, pe cei care i-au născut. Spun Sfintii Părinti că acelui copil care si-a lovit părintele, mâna respectivă nu-i mai putrezeste. Este ceva înfricosător! Pentru orice cuvânt iesit din gura noastră vom da răspuns în ziua Judecătii, înaintea lui Dumnezeu.

SFANTUL ANTONIE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



""" La douazeci si cinci de ani, sfantul Antonie traia din mormant in mormant. Cand il descopereau intr-un mormant, cand dadeau oamenii de el, a doua zi nu mai era acolo, mutandu-se in alta parte, ca sa nu fie laudat pentru aceasta vrednicie tinereasca a lui."""

Intr-o noapte diavolul a venit la el si l-a batut cumplit, in asa masura incat zacea jos ca mort, plin de rani. A doua zi, cand a venit din sat cel ce-i aducea paine, l-a gasit zacand ca un mort. L-a luat in spate si l-a dus la biserica din satul lui si l-a lasat acolo in biserica, iar el a inceput sa planga si sa spuna prin sat ca Antonie e aproape mort. Au venit oamenii la el acolo, in biserica, sa-l vegheze si au adormit.

Dar sfantul Antonie, chiar si in aceasta stare de durere cumplita, se ruga — era foarte interiorizat. In timp ce toti ceilalti dormeau, el a deschis ochii si l-a chemat incet pe cel care-i aducea painea. I-a facut semn si l-a rugat sa-l duca inapoi, in mormantul unde-l gasise. Acela l-a luat din nou in spate si l-a dus in pustie. Sfantul Antonie statea intins pe spate si ranile il dureau foarte mult, dar radea de diavoli si le zicea: „Iata, Antonie este aici. Daca ati fi puternici, m-ati omori, dar nu ma omorati pentru ca ma apara puterea lui Dumnezeu”. A urmat o alta navala cumplita de duhuri necurate care ii apareau sub forma unor chipuri inspaimantatoare — de lei, tauri, serpi, leoparzi si alte jivine urate care se repezeau asupra lui suierand si urland si mugind, dar el, intarit de ajutorul lui Dumnezeu, le zicea: „Daca ati fi cu adevarat puternici, ati fi venit numai unul. Dar pentru ca v-a slabanogit pe voi Domnul, de aceea veniti atat de multi ca sa ma chinuiti”. El gemea de durerea trupului, dar era foarte treaz cu mintea si se ruga cat putea. Deodata, o raza de lumina cereasca a coborat asupra lui si in aceeasi clipa toti diavolii s-au facut nevazuti. Si Iisus i Se arata cu o blandete nespusa, iar Antonie Il intreaba: „Unde erai? Unde ai fost, Doamne, atata vreme cat m-au chinuit dusmanii mantuirii mele?” Iisus ii raspunde: „Aici eram, Antonie, si priveam la nevointele tale. Si pentru ca te-ai impotrivit cu statornicie vrajmasilor tai, de acum inainte iti voi da multa putere asupra acestor duhuri si voi face ca numele tau sa fie vestit in toata lumea”.

De atunci, diavolul a fost aruncat afara din inima lui Antonie. Biruind toate aceste trei feluri de ispitiri (lupta gandurilor, poftele trupesti si infricosarile diavolesti), sfantul Antonie s-a facut mai iscusit in lupta cu sine insusi si, crescand in el ravna, s-a retras si mai in adancul pustiei, dincolo de Nil, intr-o pestera aflata intr-o veche cetate parasita, pe inaltimea unui munte. Aici a trait aproape douazeci de ani, in cea mai aspra pustnicie. Ziua imbina rugaciunea cu lucrul mainilor — lucra cosnite si rogojini – iar de cu seara se odihnea putin. La miezul noptii se scula la rugaciune, stand cu mainile ridicate pana la rasaritul soarelui. De multe ori ii spunea soarelui: „De ce vii sa-mi tulburi linistea? O, soare, de ce-mi rasari acum? Ce sa fac eu cu lumina ta, cata vreme cu am in minte pe Soarele Hristos?” Caci rugaciunea era pentru el si lumina si hrana si plinatate a bucuriilor. Dar si acolo, in munte, lumea a aflat despre el si au inceput sa vina la el. Veneau si multi filozofi sa-l intrebe diferite lucruri, dar Antonie nu invatase carte. Pentru ca in Egiptul acesta fierbinte si in timpul acesta cand paganismul se intalnea cu crestinismul, stricaciunea tinerilor era foarte mare, si tanarul Antonie, vazand patimile care navaleau peste tineri, a renuntat sa mai invete carte. Dar Dumnezeu i-a dat o deosebita intelepciune, si era lucru de mirare cat era de patrunzator si ascutit la minte. El nu cunostea decat limba lui de acasa, iar in limba egipteana vorbea prin talmaci. Cand veneau la el filozofii din Egipt, el le spunea un lucru foarte simplu: „Daca ati socotit ca sunt prost, de ce ati venit la mine? Iar daca ma socotiti intelept, faceti si voi ceea ce am facut eu” – adica le recomanda aceste nevointe pentru Dumnezeu, spunandu-le: „Cel cu mintea sanatoasa nu are nevoie de carte”.

- povesti cu talc -

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



DE LUAT UN SEAMA!!!!!!!!!!!!!!!!

Mama il trimise pe baiat sa cumpere ceva de la magazinul din colt. Pe drum, langa o piata, zari un batran, stingher, in haine ponosite, care parca astepta ceva. Privea fara tinta si zambea..parea rupt de realitate. Lumea care trecea ii lasa cate ceva, bani sau mancare, dupa posibilitati.

Copilul se opri in dreptul lui, iar batranul in haine ponosite tresari..ii zambi si-l intreba:
-"Ce faci copil frumos?"
-"De unde stii ca sunt frumos?"
-"Stiu..si apoi toti copiii sunt frumosi.."
-"Ma duc sa cumpar ceva.."
-:Du-te,si cand te intorci sa treci pe le mine."
Copilul asa facu.
Batranul cand simti ca este langa el ii intinse mana si o pornira amandoi.
Lumea ii privea mirata:un copil bine imbracat , langa un batran zdrenturos..
-"De ce se mira lumea cand ne vede impreuna?"-intreba copilul
-"Lumea nu stie...lumea nu stie ca eu sunt cel mai bogat om.."raspunse batranul
-"Cum asa?..Vad ca esti imbracat ca un cersetor.."
-"Nu judeca pe nimeni dupa cum este imbracat!. Eu iti spun ca sunt cel mai bogat om pentru ca am urechi si. aud, am ochi si vad, am maini sa ma hranesc, am picioare sa ma deplasez si mintea integra ca sa pot gandi...intelegi?".
-"Ha, ha, ha,"--rase copilul--"Pai, toti le avem..asta inseamna ca esti bogat?".
-:Da,putini sunt constienti de acest lucru: ca nu in bani se masoara bogatia..
Iti dai seama, tu, cat esti de bogat daca:
-ai doua picioare intregi cu care sa te deplasezi acolo unde sufletul tau vrea?
-ai doua maini viguroase cu care sa apuci, sa scrii, sa te imbraci,sa inoti in ape racoroase, sa imbratisezi,si sa legeni un copil?
-dar, mai ales ,sa ai doi ochi sanatosi cu care sa vezi toate frumusetile acestei lumi; sa vezi soarele rasarind, chipul iubitei si surasul mamei?
-si doua urechi cu care sa auzi muzica cuvintelor.....
Copile drag,oamenii nu stiu cat sunt de bogati!.Si toate aceste bogatii le poarta cu ei, pentru ca ele ii alcatuiesc: nu e necesar sa le depoziteze in seif sau in banci.
Intelegi copile ca te-ai nascut bogat?"
-"Dar tu de ce cersesti, daca esti atat de bogat precum spui?"
-"Eu nu cersesc..eu doar tin companie soarelui...In fiecare dimineata, soarele bate la usa case mele,desi, ferestrele sunt deschise..Intra in casa si toata lumina si caldura lui imi inunda cele patru camere..sunt atat de bucuros ca soarele a ales sa intre si in casa mea.."
-"Dar unde este casa ta"- intreba curios copilul.-,"Te-am vazut stand pe o piatra in piata.."
-"Heei, casa mea este aici, inlauntrul meu,..uite.."--,si lua mana copilului si-o duse in partea stanga a pieptului.."Simti ce calda e"?
-"Daa, si pulseaza.."
-"Casa mea se cheama inima si se bucura ca ai atins-o cu mana ta!.Hai cu mine sa-ti arat ceva.."
Si o pornira amandoi.
Copilul mergea alaturi de cersetor, si mana lui mare si calda ii dadea siguranta, desi nu-l cunostea; astazi il vazuse pentru prima oara , dar il simtea atat de aproape de parca facea parte din familie..
Ajunsera in parc.
_"Hai sa ne asezam pe o banca, aici, sub copacul acesta", spuse batranul
"Asa, inchide ochii si respira adanc ...ce simti?"
-"Imm,miroase a flori de salcam.."
-"Bravo, ai ghicit..a inflorit salcamul, asa este!"
-"A inflorit salcamul, a inflorit salcamul,,",striga copilul batand din palme de bucurie, tocmai cand ,pe langa banca lor trecea un calator grabit.
-"Ce gluma buna", mormai in barba calatorul,..."Doar suntem in noiembrie..iar salcamii infloresc primavara"..si-si vazu , grabit, de drum.
-"Vezi copile", spuse batranul... "Ti-am spus ca oamenii nu stiu cat sunt de bogati; au uitat sa se bucure..desi au ochi ,nu vad, desi au nas, nu miros..nu simt ca salcamul a inflorit a doua oara. Nu mai au timp sa simta, sa vada, sa auda.Merg cu capul in pamant preocupati sa faca cat mai multi bani..trecand astfel, orbi si surzi, pe langa minunile vietii.Au saracit!"
Se ridicara si o pornira pe alee spre casa copilului.
La capatul parcului era un cersetor, orb, in carja.
Batranul lasa in caciula milei tot avutul sau.
_"In dar ai luat ,in dar sa dai..copile, sa dai din "bogatia" ta si celor care au intr-adevar nevoie.", spuse batranul si se departa fericit, bogat in sinea lui.
Copilul cum ajunse acasa,se duse repede in camera lui, isi lua pusculita cu bani, o sparse, lua banii si pleca in graba spre piata.
Daruii, cu mainile lui, banutii saracilor.
La intoarcere mama il certa:
_"Ce-ai facut..ti-ai dat toti banii daruiti de mine pentru leaganul pe care ti-l doreai, la cersatori?"
-"In dar ai luat in dar sa dai...mama, iar eu sunt foarte bogat..ma am pe mine... Ce-mi mai trebuie leagan cand am doua picioare zdravene cu care pot sa alerg.,sa ma joc?"
Copilul descoperise bogatiile trupului sau, iar in casa sufletului aveau sa se stranga o multime de alte comori...

autor: Mihaela BALACEANU

Rolul milosteniei în viaţa crestinului

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Pentru a fi aducătoare de roade duhovniceşti, bine plăcute lui Dumnezeu, faptele milosteniei trebuie să izvorască dintr-o iubire sinceră. Întotdeauna Creatorul priveşte la inima omului atunci când acesta săvârşeşte faptele milosteniei. Femeia văduvă care a dăruit la templu doi bănuţi, singurii pe care-i avea, trece cu mult înaintea bogaţilor care puneau sume mari în cutia templului, dar numai de ochii lumii. Despre fapta ei, Mântuitorul Hristos spune: "Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toţi ceilalţi. Pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuţia sa" (Mc. 12, 42-44).Milostenia sufletească constă în a nu răsplăti răul cu rău, ci a răsplăti răul cu bine. Ea vizează în mod deosebit iertarea insultelor şi ofenselor şi primirea lor ca laude, care ne curăţesc în cele din urmă de întinăciunea păcatului. Pe scurt, milostenia stă în a-L urma pe Hristos, adică a-I împlini cu grijă poruncile, a purta crucea Sa, a suporta cu inimă bună toate suferinţele, în nădejdea mântuirii şi dobândirii vieţii veşnice.

Ce ne puteţi spune despre întâmplarea cu tânărul bogat, istorisită în Evanghelie?

Învăţătura Domnului faţă de acest tânăr a fost foarte clară: "Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi" (Matei 19, 21). Împărţirea averilor trebuie făcută înaintea luării sau asumării crucii. Atâta vreme cât ne păstrăm bunurile şi averea, ataşându-ne de ele cu inima, este imposibil să-i putem urma lui Hristos: "Aşadar oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu" (Luca 14, 33). Crucea va fi mereu aruncată de pe umeri şi înlocuită cu arginţii, credinţa în Dumnezeu şi vederea Lui prin credinţă vor fi distruse de încrederea în bogăţie.

Faptele milosteniei nu trebuie făcute din interes, spre a fi văzute şi lăudate de oameni: "Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie" (Mt. 6, 2-4), spune Hristos Domnul.
SURSA
 http://teologie.do/

Despre ascultarea de duhovnic

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Ne vorbeşte Părintele Calistrat de la Barnova

Am avut aici în sat o bătrână, Ruxanda, care era bolnavă de ciroză şi de acum îşi vomita ficatul. Eram în săptămâna brânzei, vinerea, mai erau două zile şi trebuia să înceapă postul. Ca să vezi cum cei aflaţi pe pa¬tul de moarte ascultă de duhovnic, ca să vezi cât e de mare taina aceasta a duhovniciei.
Mă cheamă nora ei şi-mi spune: „Părinte, soacra mea e slabă, te rog dacă vrei să vii s-o împărtăşeşti că se duce“. Eu mi-am luat Sfintele Taine la mine, epitrahilul şi tot ce mi-a trebuit, ajung la ea acasă, intru în casă şi văd aşa, ca un schelet, cu o burtă mare în faţă. Zic: „Ce faci, bunică?“ „Bate moartea la uşă. E gata.“ „Nu-i gata, ai mâncat azi?“ „Am mâncat.“ „Nu te pot împărtăşi. Mâine e sâmbătă, mănânci carne, că-i Lăsata Secului, duminică bei ţuică şi vin, că-i Lăsata Secului, faci acolo o frigare mare de găină cu smântână şi de luni începi să posteşti. Vineri vin să te împărtăşesc. N-ai voie să mori până vineri. Dacă vine îngerul sau Dumnezeu şi-ţi spune că trebuie să te ia, îi spui aşa, că părintele Calistrat a spus să trăiesc până vineri.“ „Părinte, mai prind eu vinerea?“ „Taci din gură că nu mori, fă ascultare!“ Şi-mi iau epitrhilul şi vin acasă.
Vineri termin eu slujba la biserică, Liturghia înainte-sfinţită, cum se face în acea săptămână, şi-mi aduc aminte în jur de ora unu: „Baba mea, săraca, trebuia de dimineaţă să mă duc s-o împărtăşesc“. M-am luat cu Liturghia înainte-sfinţită, cu slujbe mai lungi, cum sunt în prima săptămână, cu cuvinte de folos, cu acatiste şi s-a făcut vreo unu şi ceva. Şi vine în ogradă un om pe care îl ştiam eu, cu Aro. Zic: „Avem o treabă urgentă. Hai, că moare cineva şi rămâne neîmpărtăşit, hai cu mine că n-avem timp, discutăm după aia“. Zis şi făcut. M-am suit în Aro şi direct la ea, în celălalt capăt de sat, că-s vreo trei kilometri.
Când ajung la uşa casei ei, nora îmi zice: „Hai, părinte, că are deja halucinaţii“. „Ce halucinaţii are? Ce face, ia s-aud.“ „De azi dimineaţă tot spune aşa: «Nu mă puteţi lua, că nu a ajuns încă părintele, aveţi oleacă de răbdare, închideţi poarta, deschideţi fereastra, hai, staţi pe laiţă şi aşteptaţi». Întreb: «Mamă, dar ce vezi?». «Dar tu n-ai minte? Nu-i vezi cât sunt de frumoşi? Uite cum aşteaptă săracii, să mă ia, dar dacă părintele întârzie?» Vai, părinte, numai aiurea vorbeşte.“ „Ei, vorbeşte aiurea! Aiurea eşti tu care nu ştii ce înseamnă moartea, ea ştie ce spune.“ Intru în casă şi zic: „Ei, bunică, vezi că n-ai murit?“ „Vai, părinte, de azi de dimineaţă mă aşteaptă, săracii; iaca-s trudiţi şi ei de atâta aşteptare, le-am zis să mai şadă oleacă pe laiţă.“ „Dar cine-s, bunică, cum îs, ce vezi? Că eu nu văd nimic.“ „Ei, uite cât sunt de frumoşi! Iaca, mă aşteaptă! Cât îs de bucuroşi că ai venit!“ „Las’ să fie bucuroşi.“
Îi fac dezlegarea, îi dau Sfintele Taine în gură şi-mi zice: „Părinte, mă ajuţi să mă întorc cu faţa la perete?“ „Da, bunică, numaidecât te întind cu faţa la perete.“ Zice: „Ce dorinţă vrei mata să-ţi îndeplinesc eu înainte de a muri?“ „Să-mi îndeplineşti una singură: dacă ai să te întâlneşti cu mama mea, să-i spui de la mine c-o rog să se roage pentru mine.“ Şi zic: „Mori sănătoasă“. „Iaca, acuma mor, că nu mai au nici ei răbdare să mă aştepte.“ Şi se întoarce cu faţa la perete şi se întinde aşa, cu zece centimetri mai lungă decât era, şi rămâne nemişcată.
Şi-i zic noră-si: „Pune mâna pe ea, vezi ce-i cu ea, e vie, e moartă?“ Eu eram deja la uşă, îmi luasem epitrahilul. Spune: „Când ajungeţi la mănăstire să i se tragă clopotul, că a murit“.

Doamna furioasa..

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Se povesteste că odată, o femeie care era mereu furioasă a mers la un călugăr zen si i-a cerut să-i spună cum să facă pentru a nu mai fi mereu în această stare în care producea atat de multă nefericire în jurul ei, prietenilor, rudelor si îsi crea probleme.
- Nu vreau să fiu furioasă! Dar nu mă pot abtine!
Privind-o, călugărul a observat că era o doamnă extrem de bine îmbrăcată, elegantă si îngri
jită făcea evident dovada că era o persoană orgolioasă care punea mare pret pe modul în care arăta. Asa că i-a spus:
- Doamnă, tot ce trebuie să faceti este să purtati mereu la dumneavoastră o oglindă. Si, data viitoare cand vă înfuriati, scoateti oglinda si puneti-o în fata dumneavoastră.
Avand încredere în spusele călugărului, doamna si-a pus oglinda în sacul de mană. Iar cand inevitabilul s-a produs, cand s-a înfuriat si a început să tipe la cineva, si-a reamintit si a scos oglinda:
- Aaaaa! a tipat speriată. A fost socată de imaginea pe care a văzut-o! Niciodată nu-si dăduse seama că putea să arate astfel!..Tot machiajul din lume nu pot face o femeie furioasă să arate frumos! Ca să nu mai spunem de un bărbat furios: arată ca un monstru! ..A fost atat de tulburată de felul în care arăta, încat din acel moment nu s-a mai înfuriat niciodată! Asa se povesteste.

Ajahn Brahm spune mai departe: Eu nu cred în ce spune povestea asta nici măcar o secundă! Dar trebuie să aibă o semnificatie mai adancă! Evident că am reprodus povestea exact asa cum am auzit-o. Dar eu nu voiam containerul voiam continutul. De fapt la ce se referea? La oglinda mindfulness* în care să te privesti.
Data viitoare cand te înfurii - cum te simti? Tine oglinda mindfulness în fata mintii tale si priveste: cum te simti în interior? Cum este cand esti furios pe cineva? Mintea ta este ca un dragon care zgarie cu ghearele, muscă cu coltii si loveste cu coada! Si, mai presus de toate aruncă flăcări pe gură si fulgere pe ochi! Tot ce se află în jur e în mare pericol! Mintea ta e ca o persoană nebună! Dacă {reusesti să} vezi asta de mai multe ori, va veni o vreme cand nu te vei mai înfuria. De ce să-mi fac mie una ca asta?! Cand realizezi cum se simte - prin putină reflectare, prin a privi în interiorul tău în loc să te pierzi în furie asta e suficient pentru ca, după o vreme să încetezi. Nu mai vrei să te simti astfel! E cu adevărat extrem de dureros! Si te urateste, te face neplăcut!
* mindfulness (sati) = starea de atentie constienta asupra a ce se întamplă în prezent, impreuna cu reamintirea instructiunilor asupra a ce ai de facut.
 Traducere: Nelu Onofrei