miercuri, 24 februarie 2016

Lacrima pocăinţei

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



                                           (aranjament preot Ioan)
              O istorioară ne spune că atunci când au căzut îngerii din cer, un
înger n-a fost cu Lucifer, dar nu a fost nici cu
îngerii care au rămas buni. Lucifer a fost trimis
în iad cu ceata lui, iar îngerul acesta a rămas
neutru. După ce s-a făcut această alegere, cu
puterea şi cu viteza divină, el şi-a dat seama că
a greşit, dar cerurile s-au închis şi el a rămas pe
dinafară; şi s-a rugat să-l primească, şi nu l-a
primit în cer, dar Dumnezeu i-a pus o condiţie: „Să-mi aduci ce-l mai
scump lucru de pe pământ!“
Îngerii au căzut înainte de crearea omului, dar treceau miile de ani
şi el ar fi rămas tot pe afară, aşa încât avea o bucurie, că totuşi i s-a ivit
o şansă.
          Şi s-a pogorât în adâncurile oceanelor şi a adus cel mai scump
mărgăritar. Nici nu s-a uitat la el Cerul. Nu l-a primit. Dar, când lupţi
duhovniceşte şi nu câştigi, ai câştigat necâştigarea: faptul că tu ştii că
nu ai câştigat, deja eşti câştigat! Deci, eşti deasupra luptei.
Când a văzut că nu l-a primit Cerul, s-a deşteptat îngerul: „Stai!
Lui Dumnezeu nu-i trebuie lucruri materiale!“
     La un râu doi copii se scăldau şi, în joaca lor, unul a căzut şi era
să se înece, iar celălalt a sărit să-l salveze – s-au înecat amândoi. Şi
îngerul a luat inima copilului salvator şi s-a suit cu ea la cer. Şi Cerul
nu s-a deschis! Vezi cât de învăţat era îngerul acum?
Mergând el prin lume a văzut într-o pădure un bătrân care-şi
plângea păcatele lângă un copac. Dar îngerul îi vedea lacrimile ca
de foc. Şi a luat o lacrimă din aceea şi a fugit cu ea la cer.
Dumnezeu l-a primit imediat!

Cel mai scump lucru de pe pământ este lacrima pocăinţei!

sâmbătă, 20 februarie 2016

Rugă

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Între două tăceri se-nalță o rugă, 
Cel înțelept se îmbracă în slugă 
Se-aprinde Cuvântul în vers și vibrează 
Te rog să mă ții în inimă trează!
Cerul se scrie în clipa senină, 
Când îngerii poartă pe aripi lumină,
În raiul acesta mereu te găsesc 
Un colțisor vin și cerșesc....
Mă lepăd de mine atât cât se poate 
Și dau chiar și stânca din drum la o parte 
Mi-s pașii nesiguri, dar vreau ca să trec 
De negura vremii și-n rai să petrec!
Între două tăceri se-nălță o rugă 
Vrășmașul speriat se pune pe fugă 
O candelă șade de veghe în noapte 
Pe buze de cer se -aud iarăși șoapte...
20.02.2016
foto sursa internet
Camelia Cristea

luni, 8 februarie 2016

RUGACIUNE de DIMINEATA:

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Convorbire cu un cerşetor

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



      Un învăţător vestit s-a rugat lui Dumnezeu mult şi cu râvnă, ca El
să-i arate pe acel om de la care ar fi putut să înveţe calea adevărată
spre Împărăţia Cerurilor. Şi iată că odată întâlneşte langa uşile
bisericii un cerşetor bătrân, îmbrăcat în zdrenţe, plin de bube şi răni
puroinde. Trecând pe alături, dascălul îl salută după obicei, zicând:
- Bună ziua, bătrâne! Bătrânul îi răspunse: - Nu ţin minte să fi
avut vreodată o zi rea! Învăţătorul, auzind un asemenea răspuns s-a
oprit şi, ca şi cum ar fi voit să-şi îndrepteze salutarea, a spus: - Să-ţi
dea Domnul fericire! Bătrânul a răspuns: - Eu niciodată nu am fost
nefericit! S-a mirat învăţătorul şi, gândindu-se că poate bătrânul nu a
auzit bine, şi-a preschimbat salutul şi a grăit: - Ce spui, bătrâne? Eu
îţi doresc să fii în bunăstare.. Bătrânul i-a răspuns iar: - Eu
niciodată nu am fost nenorocit. Încercându-l pe bătrân, învăţătorul a
mai spus: - Îţi doresc ceea ce singur îţi doreşti. Bătrânul a rostit:
- Nu duc lipsă de nimic, fiindcă toate, cum le doresc, aşa mi se şi
întâmplă, iar bunăstare vremelnică nu caut. - Să te mântuiască
Dumnezeu pentru acestea. Dar spune-mi, tu eşti singurul dintre
năpăstuiţi care nu suferi nevoi? Nu pot pricepe cum te-ai ferit de
nenorociri!
- Domnul meu, aşa este precum am răspuns salutării tale. Nu
am cunoscut vreodată o oarecare nefericire sau necaz. Ce stare
mi-a dat Dumnezeu, pentru aceea Îi şi mulţumesc, iar dacă nu-mi
doresc bunăstare, tocmai întru aceasta se află bunăstarea mea. Eu
nesocotesc fericirea şi niciodată nu o cer Tatălui Ceresc. Nu simt
nenorocirea, asemenea cu cei cărora toate li se fac după a lor
dorinţă. Dacă sufăr de foame, pentru aceea mulţumesc lui
Dumnezeu, ca unui Părinte care ştie ce-mi trebuieşte. Dacă îndur
frigul sau sunt pătruns de ploaie, sau altceva rabd din vitregiile
văzduhului, Îi mulţumesc de asemenea lui Dumnezeu. Când toţi
mă hulesc, Îl slăvesc pe Domnul, ştiind că toate acestea sunt
rânduite de El, şi nu se poate să fie rele cele ce sunt iconomisite de
El. Asemenea şi cu toate câte le îngăduie Dumnezeu - bune sau
rele, dulci sau amare - toate le primesc îndeobşte din mâna
Bunului Părinte, şi astfel voiesc numai ce voieşte şi Dumnezeu. Şi
aşa se fac toate după dorinţa mea. Cu adevărat nenorocit este cel
ce caută fericire în această lume, pentru că în viaţa aceasta
fericirea cea nemincinoasă este a te încredinţa în toate voii
Domnului. Iar voia lui Dumnezeu întotdeauna este desăvârşită,
bună şi dreaptă. Eu însă străduindu-mă în toată vremea să-mi
plec voia mea înaintea dumnezeieştii voiri, mă socotesc peste
măsură de fericit. Învăţătorul socotind că-l va pune pe bătrân în
cumpănă, a zis: - Spune-mi, rogu-te, aceleaşi ţi-ar fi gândurile şi
dacă Dumnezeu te-ar trimite în iad? - Oare chiar El o să mă
trimită în iad? El ştie că eu mă ţin puternic de El prin adâncă
smerenie şi prin dragostea nefăţarnică ce-I port. Cu aceste două
legături eu m-am legat atât de puternic de Domnul, încât, oriunde
m-ar trimite, acolo Îl voi lua şi pe El cu mine, şi pentru mine e cu
mult mai bine să fiu cu Domnul în afara Cerurilor, decât în
Ceruri fără El. S-a minunat dascălul de asemenea răspunsuri ale
bătrânului, şi a cugetat în sine că aceasta este cu adevărat calea cea
mai scurtă spre Dumnezeu, când oamenii îşi pleacă voia lor înaintea
sfintei şi dumnezeieştii Voinţe.
        Dorind însă dascălul să mai încerce înţelepciunea cerşetorului, a
întrebat: - De unde ai venit aici? - De la Dumnezeu am venit.
- Unde L-ai găsit pe Dumnezeu? - Acolo unde mi-am întors
sufletul de la toate lucrurile zidite, prin gânduri şi conştiinţă
curată. - Cine eşti tu? - Cine vezi, dar sunt mulţumit de această
stare şi n-aş da-o pe toată bogăţia împăraţilor pământeşti.
Adevăratul împărat este orişicare om care ştie să-şi fie stăpân şi
să-şi cârmuiască gândurile sale. - Dar unde este împărăţia ta?
Cerşetorul a răspuns, arătând cu mâna la cer: - Acolo este împărăţia
mea. - Cine te-a învăţat pe tine, bătrâne, toate acestea şi cine ţi-a
dat această înţelepciune? - Domnul meu, îţi voi spune despre mine
că în toată vremea petrec în tăcere şi de mă rog ori cuget la cele
cuviincioase, mă sârguiesc mai mult decât toate a fi în unire cu
Dumnezeu şi deplin împăcat cu voia Sa. Învăţătorul l-a lăsat pe

cerşetor şi mergând întru ale sale, lăuda pe Domnul.

miercuri, 3 februarie 2016

STILUL VECHI SI NOU

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


- Parinte, de ce a fost nevoie sa se schimbe calendarul vechi, numit si calendarul Iulian ?
- Calendarul vechi nu s-a schimbat, ci s-a indreptat, caci avea mare nevoie de indreptare. Acest calendar a fost intocmit de filosoful pagan Iulian Sosigene din Alexandria in anul 44, inainte de venirea Domnului, din porunca imparatului Romei, Iulius Cezar. Acest calendar a fost intocmit si asezat la acea vreme potrivit cu izomeria ( echinoctiu ), care era la data de 24 martie si 24 septembrie. Dar dupa intocmirea acestui calendar, astronomii cei vechi au observat ca acest calendar ramanea in urma, fata de calendarul ceresc, la 300 de ani cu o zi si cu o noapte.
Deci se vede clar, caci crestinii, inca de pe vremea Sfintilor Apostoli nu se mai tineau de echinoctiul calendarului iulian ( cel vechi ), care, dupa cum am vazut, ramanea in urma. Asa ca Sfintii Parinti de la Niceea fac prima indreptare a aclendarului iulian - dupa cum si Sfintii Apostoli mai inainte de ei au facut-o - si echinoctiul cel de la 24, 23 si 22 martie, gasindu-l in urma cu trei zile pana la venirea lor, il fixeaza la 21 martie unde era atunci.
- dar eu am auzit pe cei cu stilul vechi spunand despre calendarul nostru indreptat ca este catolic, ca cel gregorian, indreptat de Papa Grigorie al XIII-lea la anul 1582.
- Nu este asa, iubite frate. Sa stii ca ramanerea in urma a calendarului era cunoscuta in Biserica noastra cu sute de ani inainte. Accest lucru se arata in marturia arhim. Nichifor, care, la sfarsitul Ceaslovului tiparit in anul 1816, arata ca din cauza greselilor calendarului si pascaliei vechi suntem cu 13 zile in urma.
- Parinte, dar cum a fost indreptarea calendarului in Biserica noastra, caci stilistii zic ca patriarhul Miron Cristea a uitat de randuiala veche si a stricat calendarul nostru cel sfant ?
- Nu patriarhul Miron Cristea a indreptat calendarul, ci Biserica noastra dreptmaritoare de Rasarit, in frunte cu patriarhul ecumenic de la Constantinopol si cu toti patriarhii Bisericilor Ortodoxe care au fost acolo de fata, sau au trimis delegati si imputerniciti pentru a semna in locul lor.
- Dra cand s-a facut aceasta indreptare ?
- In anul 1923 s-au adunat la Constantinopol intr-un sinod, reprezentanti ai tuturor Bisericilor Ortodoxe. Acolo, cercetand cu frica lui Dumnezeu si cu amanuntime chestiunea calendarului Iulian si vazand ca prin indreptarea lui nu se aduce nici o stirbire dogmelor, canoanelor Bisericii si randuielilor Sfintilor Parinti si ca prin ramanerea in urma a calendarului de la 21 la 8 martie, se calca randuiala stabilita de Sfantul si Marele Sinod ecumenic de la Niceea, au hotarat cu totii sa indrepte calendarul Iulian si sa aduca echinoctiul de la 8 martie la 21 martie cum este acum.
Hotararea a fost primita de toate Bisericile Ortodoxe, care au luat parte la sinod, prin mitropoliti, episcopi si delegatii lor, urmand ca fiecare Biserica sa faca indreptarea calendarului cand va gasi vremea potrivita. Astfel, in anul 1924, la 10 martie, a indreptat calendarul Patriarhia ecumenica de Constantinopol si Biserica Greciei. Apoi, pe rand, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Antiohiei si in anul 1924, in octombrie, a indreptat calendarul si Biserica noastra Ortodoxa Romana, socotind ziua de 1 octombrie drept 14 octombrie, sarind peste cele 13 zile cu care ramasese in urma calendarul Iulian.
Iar Sfintele Pasti le serbam odata cu crestinii care tin stilul vechi din celelalte tari, pentru unitatea si pacea Bisericilor noastre surori, care inca nu au indreptat calendarul, precum Biserica Rusa, Biserica Ierusalimului, s.a. Caci asa s-a facut intelegerea la Moscova, in anul 1948, la Sinodul Panortodox, unde au fost de fata aproape toate Bisericile Ortodoxe, prin reprezentantii lor.
- Dra stilistii zic ca noi am desfiintat postul Sfintilor Apostoli.
- Postul Sfintilor Apostoli nu este desfiintat, ci tinut sub iconomia Bisericii Ortodoxe.
- Dar cum se procedeaza atunci cand postul Sfintilor Apostoli lipseste ?
- Atunci ramane la hotararea Sfantului Sinod si cate zile randuieste Sfantul Sinod, atatea zile postim.
- Bine, dar cei cu stil vechi zic ca tin cu Ierusalimul si cu Sfantul Munte Athos.
- Daca tin cu Ierusalimul si cu Sfantul Munte Athos, de ce Ierusalimul nu-i primeste nici la slujba si nici la impartasire ? Cand am fost la Ierusalim si am intrat in audienta la Prea Fericitul Patriarh Benedict, prima intrebare pe care ne-a pus-o a fost : " Nu este vreun stilist printre voi ?", caci nici in audienta nu voia sa-l primeasca. Apoi, daca zic ca tin ca la Ierusalim, de ce nu fac ceea ce fac cei din Ierusalim, unde se tine stilul vechi ? Caci atat Patriarhia cat si mitropolitii, episcopii, preotii si diaconii de la Sfantul Mormant slujesc si se impartasesc cu toti crestinii care vin din toate tarile unde se tine stilul nou ( calendarul indreptat ). Daca zic ca tin cu cei de la Sfantul Munte, de ce nu fac si ei ca cei de la Sfantul Munte; adica sa fie supusi Bisericii si Sfantului Sinod si tarii din care fac parte si sa slujeasca cu preotii si episcopii ce tin stilul nou, asa cum fac staretii, preotii si monahii din Sfantul Munte Athos ?
Daca stilistii zic ca tin cu Ierusalimul, de ce n-au venit sa slujeasca cu Patriarhul Diodor al Ierusalimului, in anul 1982, la hramul Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava ? De ce Biserica Ortodoxa din Ierusalim nu-i recunoaste, asa cum nu-i recunoaste nici Patriarhia Ecumenica din Constantinopol ? Caci Patriarhul Diodor al Ierusalimului, a zis la hramul Sfantului Ioan : " Noi nu recunoastem in Romania alta Biserica in afara de Biserica Ortodoxa Romana. Noi, la Ierusalim, tinem calendarul Iulian cel neindreptat, dar acest lucru nu este o pricina de despartire intre noi si celelalte Biserici Ortodoxe surori si nici nu facem din calendar o dogma de credinta ".
Daca stilistii zic ca tin cu Sfantul Munte, de ce, in anul 1993, cand au venit parinti din Grecia cu lemnul Sfintei Cruci a Mantuitorului prin Romania, n-au mers si ei la Slatioara ? De ce, in anul 1995, cand s-au intrunit toti Patriarhii la noi in Romania, n-au pomenit nimic de cei care tin stilul vechi ?
- Parinte, care sunt abaterile canonice ale stilistilor ?
- Stilistii au si grave abateri canonice. Iata care sunt cele mai grave :
1. Nu asculta de hotararea Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, din anul 1923, care a hotarat indreptarea calendarului celui vechi.
2. Nu asculta nici de Patriarhia Ierusalimului.
3. Nu asculta de Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane si de hotararea intai-statatorilor tuturor Bisericilor Ortodoxe, care s-au adunat la Moscova in anul 1948.
4. Episcopii si preotii lor, precum si crestinii condusi de ei, se departeaza de la slujirea si impartasirea cu preotii si ierarhii nostri, din ura, mandrie, razvratire si neascultare, cazand prin aceasta sub osanda canoanelor 12, 13, 14 si 15 ale Sinoadelor 1 si 2 din Constantinopol; 31 al Sfintilor Apostoli; 18 al Sinodului al IV-lea Ecumenic; 31 si 34 ale Sinodului al VI-lea Ecumenic; 5 al Sinoadelor din Antiohia si altele.
5. Boteaza si cununa a doua oara, savarsind o mare erezie si greseala dogmatica.
6. Au rupt legatura duhovniceasca cu ierarhia canonica a Bisericii Ortodoxe Romane.
7. Hulesc si defaima patriarhii, episcopii si preotii Bisericii care tin stilul nbu, numindu-i " catolici ", " lipsiti de har ", " eretici ", etc.
8. Au facut manastiri fara aprobarea Sfantului Sinod.
9. Preotii stilisti se duc prin sate straine si fac slujbe pe ascuns, fara sa tina seama de aprobarea episcopului locului si a parohului din acele parohii.
Si acestea sunt cateva din greselile si abaterile canonice ale celor ce tin stilul vechi in tara noastra.
- Stilistii sunt considerati eretici ?
- Nu. Sunt schismatici, adica dezbinati de Biserica Ortodoxa, caci au calcat legile bisericesti administrative, organizandu-si manastiri si biserici deosebite, fara aprobarea Sfantului Sinod. Iar daca indraznesc sa boteze a doua oara, atunci se fac eretici, potrivit cu canonul 47 Apostolic si alte canoane.
Calendarul este un ceas. A fost schimbat de cinci ori pana acum, si cand va fi nevoie iar o sa-l schimbe.
Calendarul este un ceas al vremii si tu daca ai calendar cu un ceas in urma sau doua, de-acum al tau este bun, ca a ramas in urma ? Sau pentru calendar sa ne sfadim, sa ne dezbinam, sa ne uram ca nu mai suntem ortodocsi ? Ai auzit vreodata zicand : " Sfinte mucenice calendare, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi ?" Ai auzit nebunii de acestea ? Calendarul daca ar fi sfant, ar trebui sa ne inchinam la calendar ! Ori calendarul este dogma ? Toate dogmele sunt sintetizate in Crez.
Ai auzit vreodata : " Cred intr-unul calendar ?" Ai auzit nebunii din acestea ? Calendarul, nu-i dogma, nu-i sfant ! Este un ceas al vremii. De ce te inchini la el si din cauza lui nu te supui Bisericii si te apuci sa faci de capul tau hirotonii si sa botezi din nou ? Tine-te de Biserica ! Toate sectele care s-au rupt de Biserica, s-au rupt din neascultare si mandrie de la trupul lui Hristos.
Vezi la Efeseni ce spune la capitolul 1, 21-22 : Biserica este trupul lui Hristos. Vezi si la galateni 18 - 19 : Cap al Bisericii este Hristos. Si la Coloseni ai vazut ce-i Biserica ? Cine s-a rupt de Biserica, ori sectar ori stilist, orice ar fi, s-a rupt de Trupul lui Hristos si nu are mantuire in veacul veacului ! Asa sa stiti. Nu ne inchinam la calendar niciodata.
Si acesti stilisti care sunt nesupusi Bisericii pana in ziua de azi, raman o fractiune eretica care nu se va indrepta, ca zice asa : de la tot pacatul se intoarce omul usor, dar de la eres, foarte greu ! Si aceasta pentru ca se intuneca partea rationala a sufletului. Degeaba ii spun eu ca aici este alb, ca el vede negru. Si atunci foarte greu se intoarce, asa ramane. Si asa raman si sectele si celelalte.


http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/25stilvn.htm

 

luni, 1 februarie 2016

MARIRE TIE DOAMNE SFINTE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Marire Tie, Doamne Sfinte,
Ca mi-ai dat viata „o comoara „
Mi-ai dat lumina, mi-ai dat minte
Si toate câte ma-nconjoara.

Sa fiu mereu iubit de Tine
Eu voi munci din rasputere,
Mereu voi face numai bine
Si voi fi numai mângâiere.

Voi înflori prin fapte bune
Asa cum înfloreste marul
Si-n toata vorba mea voi spune
De-a pururi numai adevarul.

Cu toti copiii voi fi frate
Si nu voi sti ce este ura
Spre clevetiri si nedreptate
Eu, Doamne, n-oi deschide gura.

Flamândului s-astâmpar chinul
Voi frânge pâinea mea în doua
Voi fi curat precum e crinul
Scaldat în boabele de roua.

Cu mila inima-mi va bate
Si voi iubi cu mila sfânta
Pe orisicare vietate
Ce-n lumea asta nu cuvânta.

Asa ma leg, cu dor fierbinte,
Sa-mi fie fapta si cuvântul
Si-asa ajuta-mi, Doamne Sfinte,
Cum îmi voi tine legamântul.

miercuri, 27 ianuarie 2016

Fericitul Arhimandrit Sofronie Saharov

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                                            Despre rugăciune


Iată una din întâmplările mele, petrecută în Franţa, în anii douăzeci, înaintea plecării mele la Athos (1925).

Mă rugam îndelung şi cu lacrimi lui Dumnezeu: „Caută un mijloc şi mântuieşte lumea: pe noi toţi cei răzvrătiţi şi cruzi…”. Deosebit de fierbinte era rugăciunea mea pentru cei mici, pentru cei săraci şi împilaţi. Spre sfârşitul nopţii şi, de asemenea, al puterilor mele, pentru un scurt timp, am pierdut rugăciunea şi mi-a apărut în minte ideea: „Dacă eu, cu toată puterea inimii mele, compătimesc omenirea întreagă, cum să-L înţeleg pe Dumnezeu, Care priveşte cu indiferenţă la suferinţele atâtor milioane de oameni zidiţi de El Însuşi?
De ce, oare, îngăduie El atâta violenţă?” Şi aşa mă adresam Lui cu întrebarea nebunească: „Unde eşti Tu?” Şi, în inimă, am auzit aceste cuvinte: Oare tu te-ai răstignit pentru ei? Aceste cuvinte blânde, rostite de Duhul în inima mea, m-au cutremurat: Cel Ce S-a răstignit mi-a dat răspunsul ca un Dumnezeu.

    Răspunsul scurt al lui Dumnezeu conţine în sine esenţa lucrului. Cuvântul lui Dumnezeu aduce în suflet un nou şi deosebit sentiment al existenţei: inima simte revărsarea vieţii purtătoare de lumină; mintea dobândeşte înţelesuri până atunci ascunse. Atingerea de noi a energiei creatoare Dumnezeieşti ne creează din nou. Cunoaşterea primită de noi pe această cale nu poate fi asemănătoare cu înţelegerea filosofică: împreună cu înţelegerea situaţiei, se comunică întregii fiinţe omeneşti un alt mod de existenţă: vederea lui Dumnezeu se îmbină cu torentul iubirii rugătoare către El.

Ce gândeam eu după ce am primit răspunsul de la Dumnezeu? Iată ce: dacă Dumnezeu este aşa cum ni L-a revelat Hristos Cel răstignit, atunci noi, toţi, şi numai noi suntem vinovaţi de tot răul care umple istoria omenirii. Dumnezeu S-a arătat pe Sine în trupul nostru, aşa cum este El. Noi nu numai că L-am respins, noi L-am omorât, dându-L la moarte de necinste. Eu am văzut, cu duhul, că pricina chinurilor omeneşti nu este lipsa de compasiune a lui Dumnezeu faţă de noi, ci, în mod exclusiv, reaua întrebuinţare de către oameni a darului libertăţii. În disputa mea cu Dumnezeu
– El a învins. La început, m-a cuprins o ruşine amară pentru gândul meu nebun şi mândru: ca şi cum eu aş fi mai compătimitor decât El. Din pricina ruşinii, mi-a venit o autoosândire la pocăinţă. Apoi, totul a fost biruit de bucurie. Domnul nu numai că nu m-a osândit pentru obrăznicie, dar chiar a revărsat peste capul meu o binecuvântare îmbelşugată. Am înţeles mai târziu că şi acea rugăciune de compătimire nu fusese altceva decât acţiunea Lui în mine.

Să merg mai departe. A descrie experienţele duhovniceşti ce mi-au fost date este o sarcină dificilă. Eu am trăit sfâşierea omului aşezat la hotarul a doua lumi: al lumii acesteia – văzute – şi al celeilalte, nevăzute, cereşti, care se pătrunde cu mintea. Prin ceea ce vorbesc, că am fost aşezat la hotarul a două lumi, vreau să demonstrez că cele petrecute cu mine m-au depăşit; nu eram eu iniţiatoul, ci Dumnezeul Cel Viu, în mâinile Căruia eu am căzut (cf. Evr. 10: 3). Deşi duhul meu suferea, el era totuşi uimit de slava lui Dumnezeu. Experienţa mi-a arătat cât de inertă este firea noastră în păcat. Chiar astfel de rugăciuni, ca cea arătată mai înainte, nu eliberează imediat firea noastră căzută. La presiunea crescândă a evenimentelor exterioare ale veacului nostru, care căpătau un caracter din ce în ce mai periculos, eu, iară şi iară, mă întorceam la lupta cu Dumnezeu. Acum, eu îmi dau seama că, deşi la suprafaţă viaţa mea s-a scurs fără fapte rele văzute de oameni, dar, în profunzime, duhovniceşte, eu am fost şi sunt întuneric.

Ţinta principală a rugăciunii rămâne în veci neschimbată, dar, nepierzând unitatea nazuinţei iniţiale, în decursul vieţii, ea îşi schimbă neîncetat conţinutul. Câteodată, ea cuprinde întreaga lume, în ansamblul ei; câteodata însă, se concentrează la nevoile momentului dat. Situaţiile diferite pot fi impulsul ei: pocăinţa personală, compasiunea pentru aproapele, rugămintea de a fi iertat, iluminarea în nedumeriri, aducerea de mulţumiri lui Dumnezeu sau încântarea faţă de Dumnezeu-Mântuitorul şi multe altele. Însetez după Dumnezeu, dar Lumina care izvorăşte din El şi puterea Lui, care lucrează în noi, cum să le înfăţişezi? Eu cunosc deplina-mi neputinţă: văd că nu pot evita desele repetări ale aceluiaşi lucru, exagerez în mod obositor sau sunt deosebit de adunat.

Nu o dată, rugăciunea mea (dacă pot numi aşa ceea ce s-a întâmplat cu mine în realitate) a atins o obrăznicie fără seamăn. Continuând să văd cum în întreaga lume domneşte coşmarul violenţelor stăpânitorilor pământului „asupra fraţilor lor” (cf. Mt. 23: 8), întru amărăciunea inimii, ziceam: „dacă Tu ai făcut toate şi fără Tine nimic nu există” (cf. In.1: 3), atunci toţi aceşti mârşavi criminali, capabili să verse sângele a milioane şi milioane de oameni ai planetei de dragul câtorva zile de plăcere perversă în oprimarea acestor sărmani martiri – atunci, nu sunt ei vinovaţi judecăţii şi nu ei sunt răspunzatori… Tu, ca Ziditor a toate, eşti unicul vinovat pentru durerea nemăsurată de pe pământ”.

Grea mi-a fost această ispită: eram la marginea deznădejdii şi, parcă, a nebuniei şi nu se întrezărea nicio ieşire. Şi din nou m-a cercetat Domnul: lumina Lui s-a atins de inima mea şi gândirea mea a început să curgă pe un alt făgaş: Tatăl L-a trimis pe Fiul Său să mântuiască lumea şi eu L-am omorât. Dar, iată, El a înviat ca un biruitor al morţii şi deja ca un Împărat al veșniciei „înfăptuieşte întru dreptate judecata Sa asupra popoarelor” (Ps. 9, 9; Evr. 10: 31).
Aşadar?
 Nu în hotarele pământeşti se dezleagă problema binelui şi a răului. Cei care merg precum oile la jertfă, neîmpotrivindu-se răului (Mt. 5: 39), se aseamănă Fiului Părintesc (Is. 53: 7) şi vor învia cu El întu slavă..

Un fragment din cartea- Fericitul Arhimandrit Sofronie Saharov
se poate descărca gratuit de aici:

http://lecturiduhovnicesti.blogspot.ro/…/cuviosul-arhimandr…

joi, 21 ianuarie 2016

ROGĂCIUNE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

 


vineri, 15 ianuarie 2016

MI-E DOR DE...DUMNEZEU

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Prof. CRISTIAN OLARU

Doamne , cand mi se face dor de Tine ,
E-adevarat ca Te cobori in mine
Cum se coboara-n fiecare zi din Cer
Raza de Soare cu ceva mister ?

De ce ma simt , jenant , atat de mare
Cand inima mi-o umpli , ca atare ,
Deloc in parte , ci in intregime
Si cu Viata , Doamne si cu Tine ?

Unde sa-ncapa-n inima mea mica
Atata Dumnezeu , ca-mi e si frica
Sa nu strivesc , precum ar face unii ,
Corola de minuni a lumii ...

Atat de mare , zic , mi te coboara
Si imi patrunde , Doamne-n inimioara ,
Chiar daca-i mica si e pacatoasa ,
Un dor de Tine tot ma mai apasa .

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO