RUGĂCIUNE SI BINECUVANTARE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

poezie de

Eliana Popa

Doamne, Cel ce mi-ai dat viata,

Si in asta dimineata,

Rogu-Te sa daruiesti,

Binecuvantarile ceresti,

Pentru CEI CE MA IUBESC,

Pentru CEI CE MA URASC,

Pentru DRAGII MEI, DE-ACASA

Pentru CEI CE NU AU CASA,

Pentru CEI PLECATI PRIN LUME,

Pentru TATI SI PENTRU MUME,

Pentru FRATII DE CREDINTA,

Pentru CEI IN SUFERINTA,

Pentru CEI CE SE ROAGA,

Pentru CEI CE MERG PE APE,

Pentru CEI ASCUNSI DE LUME,

Pentru CEI CU INIMI BUNE,

Pentru CEI BATRANI DE ANI,

Pentru COPILASI ORFANI,

Pentru CEL CE E LA GREU,

Pentru TOTI DIN NEAMUL MEU!

Si MA PLEC CU EVLAVIE,

Si LA PREA SFANTA MARIE,

Ca SA-I MULTIMESC CURAT,

Ca PENTRU NOI S-A RUGAT!

Maica Eusebia

Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal și impartasirea Sfantului Duh, sa fie cu tine in toata ziua de astazi si in tot lucrul mainilor tale. Dumnezeu sa fie cu tine si nimeni impotriva ta

Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

Dă-ne ,Doamne,astăzi liniștea din ceruri

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Dă-ne ,Doamne,astăzi liniștea din ceruri
Poate doar atunci pașii ne-om opri,
Si-om simți in suflet ale morții geruri
Candele s-aprindem pentru veșnicii!

În mijlocul zarvei rugăciuni să urce,
Pleacă-Te,Stăpâne ,taina-mi să-Ti șoptesc,
Că nimic nu-Ți cer când cuvântul curge
Doar prin Tine,Doamne,veșnic să trăiesc !

Când sunt lut și tină ce pot eu a-Ti cere,
Lucruri trecătoare să mă veselesc?
Sau știința lumi.. să citesc în stele,
Când eu vreau pe Tine să Te preamăresc?

Când sunt cel din urmă,oare pot a-Ți cere
Să fiu așezat lângă cei dintâi?
Când în ziua nuntii, și-a chemării mele
La ospățul Tău,ultimul mă pui !

Dă-ne ,Doamne ,astăzi, îngeri să ne poarte
Pașii către calea, sufletelor vii !
Să lăsăm în urmă visele deșarte
Să urcăm Golgota pentru a trăi !

( din vol. Cu Hristos pe drumul Crucii )
( versuri: Eliana Popa)

UN OM...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

de Eliana Popa

Într-o toamna friguroasă, pe-un drumeag plin de noroi,
Un bărbat mergea alene, lângă carul tras de boi!
Era Gheorghe, om sărac, de vreo doi ani însurat
Cu Ioana lui cea dragă, fata orbului din sat.

Orbul era om hain, rău la suflet, prost de gură
Stăteau toți într-o căsuță, cu doi boi în bătătură.
Unul era al lui Gheorghe, cel cu numele de Corbu
Celălalt, un bou mai tânăr, îl avea, stăpân, pe orbu'.

Astăzi l-a trimis pe Gheorghe, ginerele său cel bun,
(Orbul nu făcea nimic, poruncea ca un stâpân),
Să se ducă în pădure, după lemne de iernat
Și s-aducă un car de lemne, cum adus-au toți din sat.

Și în zorii dimineții a-njugat la car pe Corbu,
(Îl iubea ca pe-un prieten) și pe Breazu al lui orbu'.
A pus doi posmagi în traistă, a luat biciul și securea,
Din pridvor îi rânjea orbul: ,, De te-ar înghiții pădurea! "

A tăcut cuminte, Gheorghe, n-a luat vorbele în seamă,
Era om în toată firea, de blesteme n-avea teamă!
Și-l răbda, răbda sărmanul, Ioana lui răbda la fel,
Aveau un pruncuț de-o lună, pe Ioan cel mititel.

A luat vreascuri mai uscate, cu care s-ațâțe focul,
Buturugi au fost mai multe și le-a scos cu târnăcopul
A tăiat și lemn mai verde, care arde mai mocnit,
Să nu-l supere pe orbu' și să-l vadă mulțumit.

A pornit, apoi, spre casă, mângâind cu drag pe Corbu,
Îndemnând cu duioșie și pe Breazu al lui orbu',
Și aproape pe-nserate a ajuns cu caru-n sat,
Lângă casă, hop necazul... când costișa au urcat!

A-ndemnat din gură boii:,, Hai cu tata, dragii mei!
(Nu cum fac adesea unii, înjurând de dumnezei)
Corbu încerca din greu și se opintea cu carul,
Însă Breazu, al lui orbu', n-a mai vrut să urce dealul.

A pocnit din bici spre el, a strigat, însă, degeaba,
Breazu sta ca un catâr, nu mai vrea să-și facă treaba,
Furios, din tindă, orbul, cum făcea adeseori,
A strigat:,, - Oprește, Gheorghe! Nu vreau boul să-mi omori!

Și acum să mi-l slobozi! Vreau întreg sa mi-l aduci,
Și apoi, nu mă privește! Treaba ta, cum te descurci.
Altfel nu mai calci în curte, îți iei pruncul și nevasta,
Și plecați din casa mea! Gata... Și cu asta-basta! "

Ce sa facă, bietul Gheorghe? Orbul tot dădea din gură
I l-a scos din jug pe Breazu și l-a dus în bătătură.
S-a întors apoi, mâhnit, de tot ce-i făcuse orbu'
Și s-a pus în jug, sărmanul, ca să tragă lângă Corbu!

Și a tras, a tras cu Corbu, împreună, carul greu:
,, - Hai cu tata! Hai cu tata, că ne-ajută Dumnezeu!"
În genunchi căzut-a boul, ostenit de nu se poate,
,, - Hai, cu tata! Hai, cu tata! Împreună pân' la moarte!"

Și zvâcni, atunci, în jug, Corbu tatii, cu putere!
Urcă dealul dinspre casă, scoțând muget de durere!
Gheorghe cu cămașa ruptă, și cu umărul rănit,
Ud de sânge și sudoare ca Hristos cel răstignit!

Au urcat cu bine dealul, au ajuns în bătătură,
Orbul aștepta în tindă, molfăind o-njurătură...
Obosit de-atâta trudă, cu tot trupul parcă frânt
S-a culcat în fân cu Corbu, ca în iesle Pruncul Sfânt.

Asta nu-i poveste, frate, cititorul meu cel drag,
Când am scris aceste versuri, mi-au curs lacrimi mari, șirag.
Cel ce-a tras în jug cu Corbul, Gheorghe, e bunicul meu!
A murit, atunci, de tânăr, odihnească-l Dumnezeu!

Și mereu ii am în minte, Bunu' Gheorghe și cu Corbu,
Și mă rog la Domnul Sfântul să îl ierte și pe orbu

Cand ti-e sufletul rănit

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Eliana Popa

Cand ti-e sufletul rănit
De omul ce l-ai iubit,
Nu mai căuta la el
Ci priveste către Cel 

Care-a coborat din Slavă,
Sa bea cupa cu otravă
Care-a venit din Tărie
Ca să-ți poarte Crucea, tie !

Si pe El, L-au părăsit
Cei pe care i-a iubit !
Cine s-a dus să-l ridice
Când era căzut sub Cruce ?

Numai Simon Cirineul
I-a mai luat din spate, greul !
Pe tine te-o vindeca,
Chiar Hristos, cu mâna Sa !

Nu mai plânge-n suferință,
Ridică-te prin Credință,
Pentru al tău sufletel
El v-a coborî din Cer

Si când nu vei mai putea
Îți va sterge lacrima !
Si-ti va da, cu mult mai mult
Decat ceea ce-ai pierdut !

Îți va da Iubirea Sa
Care te va vindeca !
Si în loc de desfătări
Vor fi binecuvântări

Si in loc de doruri grele
Va fi a Sa mângâiere
Nici un om nu-ti poate da
O Iubire ca a Sa !

Că iubirea omenească
Nu-i curată, nici cerească
Doar a Domnului Iubire
Este mai presus de fire!

El ne-a pus măsură-n toate
Si în simturi si in fapte,
Dar ne-a lăsat mostenire
Nesfârșita Sa Iubire !

Nu ne-a pus măsură-n ea
Ci ne-a dat poruncă grea
S-o-mpărtim, s-o risipim
Si dusmanul să-l iubim

Însă nu iubim curat
Pătimași ne-am invatat
Nu stim a iubi ca El
Care-a coborât din Cer.

Ca Iisus Hristos al meu,
Marele Arhiereu !

DOUĂ MÂINI CU RĂNI DE CUI!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

de Eliana Popa

Prea Curată Născătoare, Maica celor în durere,

În căușul palmei tale, strânge lacrimile mele!

Strânge multa mea durere și cu ea la Cer să urci,

De la Fiul Tău Prea Dulce, veste bună să-mi aduci!

Ieri pierdut eram pe Cale, rătăcit pe-un drum greșit,

Nu știam unde mă aflu, nici de unde am venit

Nu știam unde mi-e casa, nici nu cunoșteam Iubirea

Ce s-a Răstignit pe Cruce, să-mi aducă Mântuirea,

Nu stiam că locul ăsta, nu e locul meu pe veci!

Rătăceam prin întuneric... înotam în valuri reci.

Și când sufletu-mi, sărmanul, obosit, încet murea,

Am întins, Măicuță mâna la Milostivirea Ta!

Și-am simtit ca lângă mine s-a oprit un Călător,

Ce purta o Cruce-n spate și-avea lanțuri la picior

Și o frunte-nsângerată, de la rana unor spini

Împletiți într-o cununa, ce umbrea un chip senin.

Și-a întins cu duioșie, două mâini cu răni de cui,

Și m-a tras din valul morții și m-a strâns la pieptul Lui,

Și-un șuvoi de apă vie, am simțit că se revarsă,

Dintr-o rană mai adâncă, dintr-a Lui, străpunsă, coastă.

Mă inundă și pe mine și mă spală, și mă-nvie!

Și-mi sădește-n suflet pace și o sfântă bucurie,

Și m-așează și pe mine să pășesc în urma Lui,

Și Golgota vieții mele cu nădejde să o sui...

Și-am văzut că unde calcă și rămâne urma Sa,

Odrăslește și se-nalță floarea de ,,nu mă uita",

Și în locul unde cad picături din sfântul sânge,

Crini răsar și Îl îmbracă cu parfumul cel mai dulce!

Iar în urma Sa, Măicuța îi adună și-i așează

În cununi preaminunate pentru cei ce Îl urmează,

Pentru fiecare suflet ce pășește-n urma Lui

Pentru tine cel ce astăzi, drumul Crucii vrei sa-l sui!

O, DOAMNE!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

de Eliana Popa

Aș îndrăzni, Hristoase, să Te rog,

Să ne mai rabzi! Dar parcă-mi e rușine

Când îl privesc pe omul ce, deloc

Nu-și mai ridică, Doamne, ochii către Tine!

Și spini au înflorit în pieptul lor

Din care-Ți împletesc cu sârg cununi

Și cuiele se oțelesc de zor

Și iadul își trimite legiuni!

Privesc la Chipu-Ți Sfânt si mă-nfior,

De nepăsarea care-mbracă omenirea,

Iar rănile-Ți de cui și-n mine dor

Privind cum răul își întinde stăpânirea.

O, Doamne, poate ne mai rabzi un pic!

Înainte de-a deschide si ultima pecete,

Nu-s vrednic să Te rog...sunt cel mai mic

De nu strigăm acum, striga-vor mii de pietre!

Și cât de dulce ești, Mărite Doamne,

Dar câți din noi doresc să Te mai guste?

Pentru Iubirea Ta nu mai e foame

Și nici conștiință nu-i ca să ne mustre.

Dar vino, Doamne, iar cu biciu-n mâna!

Și nu-i lăsa să Te mai răstignească

Și nici cununi de spini pe cap să-ți pună

Nici Sfantu-Ți nume să îl mai hulească!

din volumul,, Cu Hristos pe drumul Crucii"

RĂTĂCITOR PE-UN DRUM GREȘIT

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

de Eliana Popa

Esti pelerin rătăcitor
Și treci prin viață călător
Robit de patimi și dorințe,
De mult necaz și suferințe.

Te naști sărac, te naști calic.
Nu vii în lume cu nimic,
Te naști din maica ta plângând,
Un boț de carne, doar atat...

Te naști calic, te naști sărac,
Și porți păcatul cel din veac,
Chiar de ai fi din os domnesc,
Tot porți păcatul strămoșesc.

Primești pecetea de Botez,
Un dar de Sus, dar tu îl pierzi...
Și din pecetea de Împărat,
Tu faci pecete de păcat ...

Iar drumul ți-l alegi greșit,
Când slava lumii te-a orbit.
Nu vezi că lumea e un iad,
Plin de-ntuneric și păcat ?

Și crezi că ăsta-i drumul bun
Tu mergi hoinar și mergi nebun,

 Culegi doar vise și himere,
Alegi doar lucruri efemere...

De unde vii? Și-ncotro mergi?
Tu calator prin viață treci,
Alergi grăbit să prinzi o stea,
Dar n-o atingi... n-ajungi la ea!

E o himera, un cal troian,
Iluzie de pământean,
Cand crezi că raza-i vei atinge,
Îi vezi lumina ce se stinge...

Tu suflete ești călător,
Venit de Sus, din Rai de Dor,
Ajungi aici, pe-un colț de plai,
Dar nu duci viața cea din Rai!

ȚARA MEA CU RĂNI ȘI SÂNGE !

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

de Eliana Popa

Mă întreb ce-ar face unii și-n ce fel ar da răspuns,
Dacă azi, cum spune Cartea, ar veni Iisus?
Ce răspuns ar da mișeii care ne-au vândut pământul,
Dacă azi, cum spune Cartea, ar veni Cuvântul?
Și i-ar strânge sus, la Putna, pe pământ sfânt moldovean,
Lângă cripta unde doarme Sfântul Domn Ștefan!

Și-ar chema toți voievozii ce-au luptat cu 'nalta Poartă
Împreună să le facă, dreaptă judecată!
Și ar da poruncă Domnul îngerului cel mai 'nalt,
Să aducă Brâncovenii, sângele vărsat!
Si potirele le-or pune jertfă sfântă și prinos
Pe-un pristol ce stă-naintea, Domnului Hristos!

Și-or privi către mișeii ce-au îngenuncheat poporul
Ce-au dat roadelor otravă, codrului toporul!
Ce-au strâmbat învățătura, Sfânta Lege din străbuni,
După cum le-a dat poruncă lifta de păgăni...
,, - Neamul meu născut-a iude...zice Sfântul Brâncovean! "
,, - Robi în lanțul altor neamuri!...murmură Ștefan!

Basarabii, Mușatini, Mihai, Mircea cel Bătrân,
Vin să judece cu Domnul, neamul cel român!
Să-i întrebe pe mișeii și pe cei ce ne lasară
Toată țara în ruină și ne-au scos afară!
Ne-au înfometat ființa să plecăm în pribegie
Ca să vina toți șacalii, țara s-o sfâșie!

,, - Slugi viclene, trădătoare, vai de-a voastră crudă soartă!
Noi, strămosii, azi vom face, dreaptă judecată!
Și vom cere de la voi, plată multă și răspuns,
Toată zestrea ce-am lăsat, sângele ce-a curs!
Și sudoarea de pe fruntea bietului român ,sărman!"
Așa tună cu mânie Sfântul Domn, Ștefan!

Sună buciumele-n munte, în ecou răsună-ntruna
Glas de corn! Și bat răzeșii, clopotul la Putna!
Și la Cozia pe lespezi mii de trupuri se-nfiripă,
Mircea grabnic oastea-și strânge! Paloșul ridică!
Către Putna se grăbește și-a mai strâns mergând călare
Toți valahii și arcașii, armia-i nemuritoare!

De prin gropile comune, de prin sfinte osuare,
Vin martirii prinși cu lanțuri sure, la picioare!
Vin în șir purtându-și rana, ca-ntr-un tainic ritual,
Duc în mâini vărgata zeghe, sângele-n pocal!
Si-al lor glasuri tună groaznic privind șleahta de mișei:
,, - Pentru ce murit-am, Doamne? Să ne vândă țara ei ?
Am murit pe cruci ca Tine, chinuiți...pe frunți cu spini,
Și-au sădit pe jertfa noastră, mărăcini!"

Va veni și vremea asta, aștepta-vom cu răbdare,
Să răspundă pentru toate, mama lor de fiare!
Pentru ce-au făcut din țară, pentru lacrima cu sânge,
Vine vremea când blestemul ăstui neam, i-ajunge!

ADEVĂRUL SI MINCIUNA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

( Versuri : Eliana Popa)

Patru călători plecat-au pe același drum prin lume
Și-au ajuns la sfadă multă...ne spun cărțile bătrâne !
FOCUL se sfădea cu APA, ADEVĂRUL cu MINCIUNA,
Între ei trona semeață și rânjind hidos, ranchiuna !

Dar sătui de-atatâta vorbă și scârbiti de-atâta ceartă
S-au oprit la o răscruce, hotărând să se despartă !
Unul mai fălos le zice : ,, - Eeei,ce v-a găsit ..poftim !
Dar de-om vrea a-ne-ntâlni , cum o sa ne regăsim ?

,, - Pe mine mă veți afla in tot timpul și-n tot locul
Unde fumul se înalță " așa le grăiește FOCUL
,,- În bordeie și în case unde veți vedea lumină
În amnare și în piatră și în orice zi senină !"

,, - Eu voi fi în orice susur de izvoare și de râuri
În cascade și în ploaia ce involbură pârâuri,
Dimineata-n firul ierbii...eu voi roura și pleoapa! "
Așa a grăit semeată, susurându-si vorba, APA !

,, - Eu voi fi pe tot pământul , cât e soarele și luna
Mă găsiți oricum, oriunde ! " a grăit râzând, MINCIUNA.
,, Și pe uliti, și-n bordeie , și-n palate și în piețe
Si in sufletele celor învățați să mă răsfețe!

Stau in vorbe și în fapte, stau in cugete și-n cărți
Stau în știința unor ,,genii", mă-nsotesc cu regi și hoți
Ba, mă mai strecor voioasă și în suflet de ateu
Îi șoptesc că nu există nici Hristos, nici Dumnezeu !

Mă desfăt chiar și-n Biserici, stau pe limbă la doi, trei
Care intră să se-nchine, doară așa, din obicei !
Mă strecor chiar și-n Altare, prin politici și arginți
Dar mai greu, căci slujitorii nu-s cu toții adormiți !

La tot omul mic sau mare, dacă-s tineri sau sunt mosi
Mai ales în guvernare, unde-s marii mincinoși !
Îi slujesc pe toți cu râvnă și îi duc la tatăl meu,
Cel ce e amăgitorul și dușman lui Dumnezeu !"

,, - Pe voi vă găsesc mai lesne!" se-ntristează ADEVĂRUL,
,, - Ca să mă aflați pe mine trebuie-a grăbi piciorul !
Eu ades sunt alungat cu batjocuri și rușine
Tot la fel ca pe Golgota, când scuipau cu toți pe Mine !

Oamenii acestei lumi, nu știu cine-i Adevărul
Și lovesc cu toți tepușa ce le vatămă piciorul
Toți simt lipsa Mea în case și în suflete și-n minte
Nu mă văd nici în durere, nici în lacrima fierbinte !

Și deși le sunt aproape...stau și plâng pe-un lăicer
Nu mă văd sau mă alunga! Însă mă găsiți în Cer !
Sus in ceruri lângă Domnul, locuiesc.... iar pe Pământ,
Mai cobor să stau cu omul cercetat de Duhul Sfânt !"

OAMENI FĂRĂ BUCURIE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



de Eliana Popa

Oameni fără bucurie, deznădejdea îi apasă
Ca o lepră se întinde și la ei își face casă!
Și te-ntrebi de unde vine, și de ce nu vrea să plece?
Se așează peste suflet ca o iarnă grea și rece.

De la goliciunea minții, de la inima pustie,
Căci nu-și pun nădejdea-n Domnul, nici de El nu vor să știe,
Nici o dragoste din lume n-o sa umple acest gol,
Numai dragostea Acelui ce-i Atoate Ziditor!

Ni se pare că știm multe, dar de fapt nu știm nimic
Dacă nu avem credință suntem stele ce se sting.
Rătăcim neștiind Scriptura, nici puterea cea de sus,
Precum saducheii, care, ispitit-au pe Iisus.

Saduchei mai sunt și astăzi mai ales printre creștini
Ce-și dispretuiesc botezul, în biserici nu mai vin,
Nu mai știu a-și face cruce, nici nu vor.. le e rușine
Nu mai cred în Înviere, nici in Cel ce lumea ține!

Azi, cu cât mai mult adună cunoștințele mărunte,
Al lor suflet nu se-nalță.. vulturi sunt cu aripi frânte.
Și cu cât mai mult adună bogății nenumarate,
Cu atât sunt mai săraci și căzuti din cele 'nalte!

Mulți aleargă-ntreaga viață să-și găsească fericirea,
Și-alergând după iluzii, obosiți, se pierd cu firea!
Și se-afundă-n deznădejde, negasind ce-au căutat,
Ca-ntr-un cerc ce îi învârte, se-ntorc de unde-au plecat!

Griji adună-n suflet, omul, griji mai mici, sau griji mai mari.
Și le macină toti anii, de nu-s în credință tari,
De nu-și pun nădejdea-n Domnul și nu cheamă mila Sa,
Grijile vor fi mai multe și mai greu vor atârna!

Se va bucura de viață doar acela, care știe,
Să privească către Domnul și-n necaz,și-n bucurie,
Care știe că-l așteaptă cineva, acolo, sus
Care-a dus a lumii Cruce, Domnul nostru Sfânt, Iisus!

PARINTE DRAG

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

(autor Eliana Popa)
Cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru parintele meu duhovnic, tot respectul si pretuirea mea ! Ii multumesc ca mi-a aratat “calea”, ii multumesc ca mi-a sters lacrimile de pe obraji, ii multumesc ca m-a dojenit, ii multumesc ca mi-a aratat unde am gresit si cat de mult L-am ranit pe Hristos. Si mai presus de toate, nu am sa uit niciodata, ca intr-o zi mi-a soptit la ureche: “Eliana, tu sa mori pentru Hristos!" Aceste cuvinte mi-au ramas intiparit in suflet, si cu ajutorul lui Dumnezeu vreau sa se implineasca! Si, iata ce vreau sa-i spun:

PARINTE, DRAG!

De cand v-am cunoscut imi pare,
Ca-n viata mea un inger a patruns,
Sa-mi lumineze tainica carare,
Sa-mi fie calauza spre Iisus.

PARINTE DRAG,
As vrea sa stiti ca-n suflet, Multa iubire, pace si lumina, mi-ati adus, Si plansul meu, l-ati prefacut in zambet, Si-mi sunteti si-ntrebare si raspuns.

PARINTE DRAG,
Ma rog ca totdeauna, Prea, Bunul sa va tina-n palma Sa, Si mie, pacatoasei, sa-mi mai spuneti: “Copilul meu!” si “Bucuria mea!”

PARINTE DRAG,
O rog pe Maica Sfanta, Sa va trimita-n dar, de s-ar putea, Un inger care-n suflet sa v-astearna, Parfum de rai si pulbere de stea.

PARINTE DRAG,
Va port in gand si-n suflet, Sunteti mereu, aici, in fiinta mea, Si-as vrea sa merit ca sa imi mai spuneti: “Eliana, bucuria mea!"

Va respect si va pretuiesc ca pe cel mai frumos dar pe care l-am primit in Duminica Fiului Risipitor.

FITI VREDNICI DE HRISTOS!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Daca Stapanul v-a ales sa-i fiti, 

Pastori destoinci la straja turmei Sale, 

Cand va fi timpul sa marturisiti,

Cuvantul vostru fi-va arma tare.

Sa mergeti cu nadejde inainte,

 Oricat otet si fiere va vor da,

 Ca si pe El L-au adapat cu ura, 

Acei ce L-au primit cu Osana!

Condusi veti fi de Ingeri si de Sfinti, 

Trimisi de sus, din Slava Sa cea mare,

Sa va ajute sa marturisiti, 

Credinta ortodoxa ce nu moare.

Ca dulce-i patimirea pentru Cel,

 Ce-a dus povara tuturor in spate, 

Iar jertfa ce-o aduceti pentru El, 

Va fi botez si plata de pacate.

Ca si stramosii nostri Brancoveni, 

Genunchiul si grumazul n-au plecat,

 La 'nalta Poarta a acelor vremi,

 Si capul pe butuc si l-au lasat!

Iar cei ce impotriva va vor sta, 

Mintind si cautand sa va loveasca, 

Sunt vulpi viclene ce vor cauta,

 Ca turma voastra sa o risipeasca.

Voi sunteti ale Fiului, vlastare, 

Crescute din altoi de mucenici, 

Ca niciun vifor sa nu va doboare,

 Si numai catre Domnul pururi sa priviti!

Eliana Popa.

S-AU LUPTAT CU CRUCEA ȘI EA A ÎNVINS

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                 Se spune ca dupa Înviere, timp de patruzeci de zile, iudeii s-au luptat cu târnăcoape, topoare,fierăstraie și lopeți, să scoată Crucea de pe Golgota.Nu au izbutit nici măcar să o miște din loc.S-AU LUPTAT CU CRUCEA ȘI EA A ÎNVINS. Iar când s-a arătat Domnul Iisus Hristos apostolilor, din porunca Sa, au mers și au scos Crucea din pământul Golgotei și au pus-o în Ghetsimani, unde a luminat tot Muntele Maslinilor..
Așa vor să facă și cu Biserica lui Hristos acești slujitori ai întunericului, care se vor stăpâni pe sufletele noastre! Să o smulgă din rădăcinile ei și să o arunce la picioarele Europei pentru a trece peste ea tăvălugul ereziei și al schimbării ...schimbare care să satisfacă poftele stăpânitorului acestui veac stricat și apostat!
Dar oricât s-ar strădui nu vor reuși ...la fel cum iudeii, oricât s-au străduit, oricâte unelte au avut, nu au reușit să smulgă Crucea de pe Golgota.
Așa va fi și acum...ei sapă ...ei lovesc...ei vor să o miște din temelii dar nu pot să dărâme nici măcar o cărămidă ..Când Domnul v-a porunci apostolilor și adevăraților Săi slujitori, aceștia o vor putea muta în catacombe, o vor putea duce în toată măreția ei în sufletele celor care au stat neclintiți în Adevăr și în dragoste! Iar de acolo...va lumina în toată negura și bezna sufletelor care încă vor mai putea zări o rază de lumină !! Va lumina pe cei care caută Lumina și Adevărul și va arde pe cei ce vor să-l îngroape!
Biserica Ortodoxă, condusă în chip nevăzut de Hristos și nerecunoscând nici un centru pământesc, este invulnerabilă pentru tentativele de nimicire pornite de către slugile lui Antihrist.

Eliana Popa

AŞA...CA-N VREMEA DE PE URMĂ !

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

(versuri: Eliana Popa)

Apocalipsa se-mplineste?
Căci parca lumea si-o doreste,
Si toti au inceput să spună:
,,Ooo...asta-i vremea de pe urmă !"

Majoritatea-s apostati,
Chiar daca sunt încreștinati
Si lupii au intrat in turmă
Asa...ca-n vremea de pe urmă !

Femeia poate fi bărbat
Si domnii s-au efeminat
Căsătoria e o glumă
Asa...ca-n vremea de pe urmă !

Avem copii supradotati
Tehnologie si savanti
Si cipu-i gata pentru noi,
Asa...ca-n vremea de apoi !

Si zvonul de război se-aude
Cutremurele-s tot mai multe,
Si catastrofe soi ,de soi
Asa...ca-n vremea de apoi !

Dar unii zic că-i comedie,
Iar altii fac apologie
Si ,,demonstrând"ajung să spună:
,, - Vedeti ? E vremea de pe urmă"

Dar au uitat că Dumnezeu
A spus-o prin Cuvântul Său
Că n-a lăsat a ști la turmă,
Când va fi vremea cea din urmă !

Nici ingerii din Cer nu stiu,
Nici Cel ce e Iubitu-i Fiu
Ci numai Tatăl Sfânt va sti
Când vremea asta va veni !

Mai bine-am cugeta la noi
Că suntem imbracati...dar goi,
Că suntem mândrii...in prostie
Suntem bogati...in sărăcie,

Suntem destepti...dar repetenti
Suntem cinstiti...dar delicventi,
Iubim curat...doar murdărie
Suntem stăpâni...fara moşie !

Si ne iubim...cu ură multă
Căci am uitat porunca sfântă !
Se ceartă fratele..cu frate
Si mama-si dă pruncuț la moarte !

Noi cugetăm...far'a gândi
Si ne-ngropăm...far'a muri
Ne complicăm...in simplitate
Suntem prezenti...dar prea departe !

Si Domnul poate ne mai rabdă
Cât ruga, incă-i bate-n Poartă
Până când noi vom construi
In suflete, Biserici vii !

(Sursa foto: Internet)

SUS PE DEALUL CĂPĂȚÂNII

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



de Eliana Popa

Sus pe Dealul Căpățânii
Când se-arată raza lunii,
Cin' coboară de pe Cruce,
Cu trupșorul numai sânge
Și cu răni multe de cui?
Iisus, Fiul Domnului!

Cu amar Maica îl plânge,
Și cu lacrima ce-i curge
Spală trupul Fiului
De sudoarea chinului .
Ochii ei se fac izvor
Pentru-al cerului Fecior!

,, - O, tu, soare ce-ai apus!
Și tu lună ce ești sus,
Luminați și privegheați
Și-n giulgiu mi-L îmbrăcați!
Țeseți giulgiu luminos
Pentru Fiul meu, Hristos!

Și tu, fir de busuioc
Pe-a Lui frunte să-ți faci loc!
Să-i scoți spinii din coroană,
Să te pui balsam pe rană!
Pe-a lui frunte să-nflorești
În veci să nu vestejești!

Albă floare-a crinului,
Să-nflorești în coasta Lui!
Unde sulița l-a-mpuns
Unde sângele a curs,
Să rămâi floare aleasă
Între flori să fii crăiasă!

Iar pe lemnul Crucii Lui,
Unde-s urmele de cui,
Să răsară flori de nard
Cu parfum preaminunat!
Crească floarea mirului
Peste crucea Fiului!

Heruvimi din cer să vie
Să-L poarte pe năsălie,
Năsălie dintr-o stea
Și din praf de peruzea.
Îngerii să-L însoțească
Și mormântul să-i cădească!

Și tu, harnică albină,
Fă-mi din ceara cea mai fină,
Lumânare sau făclie
S-o pun lângă năsălie!
Să țină lumina sa
Până Fiul mi-o-nvia!

Mi-o-nvia și-o merge sus
Că așa, cândva, mi-a spus,
A venit să poarte-n spate
Crucea lumii de păcate,
Dealul Golgotei să-L urce
Să moară astăzi pe Cruce!

Se se bucure Sionul,
C-o să învieze Domnul!
Slava Lui e peste tine,
Noule Ierusalime,
Și pe poarta Raiului
Intră sfinții Domnului. "

ÎN VREMEA RĂSTIGNIRII TALE !

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Versuri : Eliana Popa

De-as fi trăit in vremea Răstignirii Tale
Obrazul Sfant eu nu l-as fi scuipat
La fel ca toti acei cu inimi goale
Ce spre Golgota, ura si-au purtat !

Eu as fi vrut să fiu o adiere
Si cu blândețe fruntea-Ti să o sterg
Să-ți scot toti spinii patimilor grele
Si rănile-n zefiri sa Ti le leg !

Un strop de roua de-as fi fost sau ploaie
Toată puterea apei as fi strâns
Din mine revărsându-se suvoaie
Spre gura-Ti insetata ar fi curs !

Si de-as fi fost un trandafir, o floare
Spre Tine doar mireasma-mi să se verse
Petale zugravite in culoare
Ca un balsam pe răni sa Ti se-aseze.

De-as fi trăit in vremea Răstignirii Tale,
Obrazul sfânt eu nu l-as fi scuipat
Doar l-as fi sters de sânge si sudoare
Si-n fata Ta, umil m-as fi plecat !

“PASTORUL SI MIOARA INDARATNICA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!



La caderea serii, un Păstor si-a numarat oile si a aflat ca lipseste una.Era mioara cea mai indaradnica si mai razvratita.A tot chemat-o...a tot asteptat ca ea sa-L strige...a trimis toate ajutoarele Sale sa o caute.Si chiar au gasit-o, dar ea nu a vrut sa se intoarca in Staul.Ii placea sa zburde...sa se joace...sa guste din toate ierburile chiar daca unele erau amare sau spinii lor o intepau.Alerga sa se adape din toate baltile pe care ea le credea izvoare si se insotea cu toti potrivnicii Stapanului sau.
Iar inima Păstorului era trista si inca o astepta...Pana intr-o zi...cand Maica Păstorului, vazand tristetea Fiului sau ii spuse: ,, Te rog, mai asteapta o vreme ! Am sa-Ti aduc mioara "

Si porni insotita de un slujitor credincios al Iubitului sau Fiu, sa caute mioara ratacita.Si o striga...si o cauta si ea, prin toate hatisurile si maracinii acelor locuri murdare in care mioarei ii placea sa zburde inca de cand era mielusea.Pana cand auzi behaitul ei slab si o gasi haituita si incoltita de fiarele infometate care se pregateau sa o sfasie si care pana atunci o insotisera in chip de prieteni.

Era murdara si speriata si nu mai indraznea sa-si strige Pastorul ! Si ochii ei plini de lacrimi, cereau Maicii sa o duca in Staul, acolo unde o astepta Stapanul pasunii si unde erau si celelalte surori ale ei.Atunci Maica isi trimise slujitorul cel credincios sa o scoata din ghearele fiarelor, sa-i alunge teama, sa-i stearga lacrimile si sa o calauzeasca Acasa...

Au pornit catre Staul iar mioara ii urma indeaproape.Vazand-o Pastorul a imbratisat-o cu bucurie, iar Maica i-a spus :,, Te rog, Fiule, ca de astazi sa iubesti si pe aceasta, la fel de mult ca pe celelalte mioare din turma ta , pentru ca ea s-a ratacit dar acum a fost gasita"

Si iarasi El a imbratisat mioara cu bucurie iar ea nu s-a mai despartit de El !

                                                                                                                 Mioara sunt eu

Preluare Eliana Popa

DINCOLO DE SORI ȘI STELE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



de Eliana Popa

Dincolo de sori și stele,
Dincolo de-a lumii poartă
Înalț dorurile mele,
Rugăciune-n vers pictată !

Dincolo de sori și stele,
Sufletul prin vers mă-nalță,
Șir de mărgăritărele
Pe a lacrimilor ață !

Dintr-o harpă a iubirii,
Vers de rugă, vers de cânt,
Pe altarul nemuririi,
Precum flacăra arzând !

Dincolo de sori și stele
Unde-s fălfâiri de îngeri,
Așez lacrimile mele,
Și-ale lumii, grele, plângeri !

Le adun în vers pe toate,
Lacrimi , doruri, bucurii
Le țes în Eternitate,
Să rămână mărturii !

Adun dragostea-mi din suflet,
Și a rugilor lumină,
Le trec dincolo de tunet
Pe a raiului tulpină !

Dincolo de sori și stele,
Sufletul ades mă poartă
Și-n sclipiri de peruzele,
Îmi aștern iubirea toată !

Sursa foto : Facebook

ZAPISUL

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

( de Eliana Popa)

Povestea un sfânt părinte într-o scriere mai veche,
Că trăia un om bogat ce-n ținut n-avea pereche !
Cheltuia fără măsură pentru pofte păcătoase,
Pentru îndulciri trupești , pentru straiele frumoase .
Și tot aruncând cu banii, poftele mai mult creșteau,
Iar averea lui și banii zi de zi se-mpuținau !
Până se trezi bogatul, într-o zi, sărac lipit
Fără niciun ban in pungă și de oameni părăsit !

Focul patimilor sale incă-l stăpâneau aprinse,
Se-ntreba de unde bani, ca să poată a fi stinse ?
Și se hotărî atunci mistuit de focul lor,
Să pornească-n mare grabă la un mare vrăjitor !
A pornit la drum, săracul , într-o seară...mintenaș,
Dar cel rău îi iese-n cale luând chip de brav ostaș.
Căci pustiu era drumeagul de la marginea pădurii
Și vicleanul îi grăiește cu un râs în colțul gurii :

,, - Eu sunt cel pe care-l cauți ! Și-ți voi da averi și faimă,
Îți voi împlini dorințe , tot ce vrei...însă, ia seamă !
Că-mi vei scrie cu-al tău sânge , dacă vrei să-ți fie bine ,
Că te lepezi de Hristos și că te unești cu mine!"
Și-a făcut cu dracul târgul...n-a mai judecat sărmanul,
Că se leapădă de Domnul și se vinde la vicleanul.
A luat cel rău zapisul și apoi i-a împlinit
Toată pofta lui și voia, precum i-a făgăduit !

Îl urma ca umbra dracul... și-l tot îndemna la rău
La petreceri și oriunde a poftit cu trupul său ..
Dar s-a întâmplat odată ( așa zice-n povestire)
Să zărească pe o stradă o micuță mănăstire !
Și-a văzut nefericitul ( și-a simțit o groază mare)
Că-l privea dintr-o icoană Preacurata Născătoare ..

Și atunci și-a amintit cu durere și regret ,
C-are sufletul vândut pentru traiul cel deșert !
Diavolul, văzând cu teamă ,unde omul s-a oprit,
A scrâșnit din dinți și-ndată cu mânie l-a lovit :
,, - Să nu îndrăznești cumva să privești către Fecioară,
Că pe mulți i-a smuls din gheară-mi și i-a tras din iad afară !
Și de-ai să-mi incalci porunca ,te voi omorî sărmane!
Aruncându-te degrabă, unde-s veșnicele cazne !"

Rău s-a întristat bogatul și a cumpănit in minte,
Să înalțe către Maica rugăciunea lui fierbinte!
Căci pe mulți i-a ajutat și i-a scos din grele patimi.
Și a alergat degrabă cu regrete și cu lacrimi :
,,- Miluiește-mă, Stăpână , izbăvește-mă de rău !
Rupe tu zapisu-n care l-am trădat pe Dumnezeu !
Necuprinsă-ți este mila...vin și eu acum la tine,
Să mă izbăvești de demon ,să-ți pleci ochii și spre mine !"

Clocotea afară, dracul, făcea multă tulburare,
Dar înfricoșat de chipul Prea Curatei Născătoare,
A strigat către bogat ca turbat, cu ciudă multă :
,, - M-a silit să plec, Fecioara ! M-ai trădat...însă ascultă!
Voi păstra zapisu-acesta pân' la Dreapta Judecată !
Vei fi dat în a mea mână și osânda-ți va fi plată !
Că de bunăvoie iată, de Hristos te-ai lepădat,
Judecata Lui e dreaptă pentru toți ce L-au trădat!"

A pierit apoi vicleanul ca un fum din fața porții,
Iar bogatul se ruga și se da de ceasul morții!
Și de marea lui căință se înduioșau și sfinții
Si-ațipi un pic sărmanul ,dar văzu cu ochii minții,
Cum Fecioara maiestuoasă îi grăiește cu mânie :
,, - Tu te-ai lepădat de Domnul ! Sti îmi ceri iertare mie ? "
,, - O, Preasfântă Născătoare,cad în fața ta smerit !
Fiul Tău și Domnul nostru, pentru cin' s-a răstignit ?

A venit pentru tâlhar , pentru orb, pentru lepros.
Și-a murit pe Sfânta Cruce pentru omul păcătos !
Și mărturisesc acum , vai și-amar de capul meu,
Căci mai rău decât aceștia sunt Măicuță Sfântă,eu!
Daca i-a iertat pe-aceștia cu iubirea Sa cea mare,
Când nu te aveau pe tine Maică și Mijlocitoare,
Cu atât mai mult eu ,astăzi, îndrăznesc la Mila Sa
Și te rog să nu mă lepezi...Domnul te va asculta !"

Și-a grăit atunci Fecioara către bietul osândit :
,, - Pentru marea ta căință, rugăciunea ți-am primit
C-ai urât fărădelegea și ți-ai plâns păcatul greu
Mijloci-voi pentru tine, să te-mpac cu Fiul meu!
Și voi lua de la vrăjmaș și zapisul scris cu sânge,
Facă-ți-se, ție-aceastea, pentru lacrima ce-ți curge!"

Iar când a grăit aceasta s-a cutremurat vicleanul
Și-a strigat la Preacurata să i-l lase pe sărmanul:
,,- O ,tu ,Maică a Luminii să nu-mi faci o nedreptate ,
Nu mi-l lua c-a scris cu sânge să-mi slujească pân' la moarte! "
Îi răspunde atunci Stăpâna: ,, - Ești un mare mincinos !
Însă-ai spus un adevăr, că sunt Maica lui Hristos.
Și voi face azi dreptate, celui ce păcătu-și plânge,
Și voi lua din a ta gheară și zapisul scris cu sânge!"

Bucurie mare-n suflet a simitit omul când, iată,
S-a trezit din vis și parcă, nici nu îi venea să creadă!
Că în mâini ținea zapisul...iute-n foc l-a aruncat
Și slăvind pe Dumnezeu în pustie a plecat.
A ajuns la mari virtuti...cum mai greu ajunge-un om.
Asta-i pildă de pe vremea unui mare Sfânt, Leon !

( după o scriere veche ortodoxă )

AM UITAT DE PĂRINTI...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



de Eliana Popa

Într-o lume nebună ce-i reneagă pe sfinți
Mai avem sentimente pentru bieții părinți ?
Mai putem a iubi ,când ni-i gândul la bani
Și pe bieții bătrâni,ninși de doruri și ani ?

Ei așteaptă cuminți privind triști către zări,
Cu speranța-nflorind când mai vin sărbători..
Fiii lor vor veni ?,,Dă-le, Doamne ,un gând!"
Zic adesea bătrânii ,poza lor sărutând !

Plâng bătrânii tăcuți ,noi mai rău ne-mpietrim,
Plâng cu neamul întreg într-un vechi țindirim..
Printre ierburi înalte ce-au crescut pe cărări
Mai aprinde-o bătrână ,pe la cruci, lumânări !

Într-o lume sclipind printre falsuri grotești
Vatra lor sfântă e tărâm de povești !
Am uitat de părinți și de curtea cu nuci,
Ce-și revarsă frunzișul peste gard de uluci !

Încă merge bunica cu prescura-n ștergar
Să mai ducă pomelnic pân' la Sfântul Altar !
Acolo-i e ruga ce-o înalță spre sfinți
Sunt viii ei dragi și cei adormiti !

Acolo pe-o foaie....în rândul cu viii
Își scrie ,plângând ,bătrâna copiii,
Nepoții născuți într-o țară departe
Nu-i știe ,bătrâna ! Și dorul o arde !

Noi fost-am făcuți din dor și din lacrimi
Și fost-am sădiți in aceste meleaguri
Cu doina în suflet și Crucea in spate
Să-nvingem durerea călcând peste moarte!