HARUL MANTUIRII

- Cata vreme este harul cu noi ? a intrebat un credincios pe Parintele Cleopa. Iar el a raspuns :

- Cat traim. Numai daca il cautam. Dar daca nu-l cautam, dupa ce am murit, nu mai este cu noi.

- Cum putem castiga harul lui Dumnezeu ?

- Harul lui Dumnezeu il primim de la Botez si il pastram in noi prin Sfintele Taine si prin toate faptele bune. Adica prin post, rugaciune, spovedanie, impartasanie, citirea cartilor sfinte, priveghere, milostenie, smerenie, nasterea si cresterea copiilor in frica lui Dumnezeu si toate celelalte.

Harul vine, dar nu-i spargator de usi. Dumnezeu nu forteaza usa nimanui ca sa intre. Ai auzit ce spune la Apocalipsa ? Iata stau la usa si bat. De va auzi cineva glasul Meu si va deschide, Eu si Tatal vom veni la el si lacas la el vom face ...

Harul numai atunci vine, cand ii deschidem, noi usa inimii. El bate la usa si daca suntem impietriti si nu ne silim sa facem voia Domnului, harul nu vine cu sila. Pentru ca Dumnezeu i-a dat omului voie de sine stapanitoare sa primeasca harul sau nu. Harul nu vine cu sila la noi, Nu ! Ca iata ce zice Duhul Sfant : de veti vrea si de ma veti asculta, bunatatile pamantului veti manca; iar de nu veti vrea si nu ma veti asculta, sabia cea cu doua taisuri va va manca pe voi, ca gura Domnului a grait acestea.

Auzi ce spune iarasi Scriptura : Dumnezeu l-a facut pe om si l-a lasat in mana sfatului sau. Si iar zice in Psaltire : Doamne, caci cu arma buneivoiri ne-ai incununat pe noi. Harul iti da in gand : " Posteste, omule, roaga-te, pazeste-ti mintea, fa milostenie, mergi la biserica, lasa si uraste pacatul, spovedeste-te curat !" Iata ce trebuie sa faci.

Harul iti da gand. Daca vrei, sa-l asculti; daca nu, Dumnezeu cu sila nu mantuieste pe nimeni. Atunci n-ar mai fi Iad si Rai daca fapta buna am face-o siliti de puterea lui Dumnezeu. Ci toate le face omul de bunavoie. Ca zice iarasi Duhul Sfant : Pe datatorul de bunavoie il iubeste Dumnezeu.

Asa ca, siliti-va cu dragostea lui Dumnezeu sa faceti ce credeti ca este bine. Ca dupa moarte nu mai este mantuire pentru nimeni. Dupa moarte s-a inchis usa. Tot ce putem, sa facem cat mai avem o scanteie de viata. Caci dupa moarte nu mai este lucrare pentru fapta buna. In ce te gaseste moartea, in aceea te ia.

Zice la Ecleziast : De va cadea lemn in austru, de va cadea lemn in crivat, unde va cadea, acolo va ramane. Iar Sfantul Ioan Gura de Aur talcuieste pe proorocul : " De va cadea lemn in crivat ..., dar de lemne se ingrijeste Domnul ? Aici de suflet graieste ". Apoi zice : " Crivatul este nepocainta care l-a apucat si austrul este milostenia si pocainta. Caci unde va cadea sufletul dupa moarte, acolo va ramane ..."

Cum te-a apucat sfarsitul. Ca in minutul cel mai de pe urma al vietii S-a rastignit Mantuitorul si asteapta si ingerii din ceruri si toata lumea mantuirea sufletului.

Sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne dea sfarsit bun, sa nu ne apuce moartea nespovediti. Caci daca l-a apucat pe cineva moartea nespovedit, este ca si cum ar fi nebotezat, daca are pacate de moarte. Nu-i foloseste nimic. Nici nu-l poate scoate Biserica pe urma cu rugaciunile ei. Pentru ca nu s-a ingrijit din vreme sa-si curete sufletul sau cu pocainta cea adevarata, cu rugaciunea sincera si celelalte fapte bune.
- Dar desavarsirea nu are continuitate dupa moarte ?

- Pentru cei desavarsiti are. Ca ai auzit ce zice Duhul Sfant : Merge-vor din putere in putere. Arata-se-vor Dumnezeului dumnezeilor in Sion. Si sufletele dreptilor si ingerii merg in veacul veacului dintr-o treapta a fericirii duhovnicesti tot mai inalte.

Fiindca Dumnezeu nu are margini intru inaltime. In veacul veacului merg si dreptii si ingerii tot mai sus, din treapta in treapta, daca a pornit sufletul spre vesnicie, spre bine. Iar daca moare omul nespovedit si in grele pacate, coboara spre rau pana ajunge in fundul iadului, de care sa ne izbaveasca Dumnezeu pe toti. Amin.

TAINA IERTARII PĂCATELOR

       Unul dintre cele mai mari daruri date de Dumnezeu oamenilor este taina iertării păcatelor prin preotul duhovnic. Nicio instituţie pământescă nu-l poate absolvi pe creştin de păcate. Nu putem merge nicăieri să cumpărăm iertarea, nu putem încheia cu nimeni din lumea aceasta contract de iertare a păcatelor. Acesta este numai atributul lui Dumnezeu, izvorât din marea Sa milostivire, ca fiecare om să-şi pregătească încă din viaţa aceasta locul în Împărăţia lui Dumnezeu.

El ştie că suntem neputincioşi şi repede cădem în cursele diavolului, de aceea ne-a dat şi soluţia prin care putem sta împotriva celui rău: Spovedania sau Mărturisirea.

Pe cât de mare este darul primit prin Mărturisire, pe atât de greu ne este să ajungem la el, pentru că în fiecare clipă stăpânitorul întunericului ne ispiteşte şi luptă cu toată priceperea şi viclenia să ne disragă atenţia cu alte ispite, decât să alergăm pe calea pocăinţei şi a iertării păcatelor.

Când vine vorba de Spovedanie, diavolul îşi adună mai mult ca oricând puterile şi unelteşte împotriva noastră ca nu cumva să ieşim de sub stăpânirea lui şi să ne apropiem de Dumnezeu.

                Iată numai câteva din cursele pe care el le întinde creştinului dornic de pocăinţă:

1.     În primul rând ne trimite gândul necredinţei, spunându-ne în chip ascuns că Taina Spovedaniei este o invenţie şi că nu e nevoie să apelăm la ea pentru că nu are efect. Aşa îi amăgeşte pe mulţi dintre fraţii noştri, iar aceştia ajung să moară fără să-şi fi îndreptat sufletul.

Ce pedeapsa asteapta pe cei ce ocarasc numele lui ...

Cine ocaraste pe Dumnezeu, pe Sfinti, lucrurile si persoanele sfintite, adica injura (suduie) de cele sfinte, acela huleste pe Dumnezeu; pacatul lui este fara iertare si se cheama pacat dracesc. Fata de acest pacat, toate celelalte pacate par usoare, fiindca hulitorul isi azvarle ocara impotriva lui Dumnezeu (IV Regi 19, 22). Ocararea unui bun conducator de stat, spune Fericitul Augustin, este o nelegiuire, a injura insa chiar pe Bunatatea cea desavarsita este inspaimantator! «Tu, cel ce-ti deschizi gura impotriva Atotputernicului», striga ingrozit Sf. Efrem Sirul, “nu te temi ca ar putea fi trimis foc din cer sa te mistuiasca?”

Dumnezeu pedepseste ingrozitor pe hulitori, nu numai in viata viitoare, ci si in aceasta pamanteasca. De pilda, Baltazar, rapitorul sfintelor vase din templul din Ierusalim, a fost ucis si imparatia lui daramata, chiar in noaptea cand a indraznit sa se foloseasca la betie de aceste sfinte lucruri (Dan. 5). Senaherib, imparatul sirian, hulind pe Dumnezeu a murit ucis chiar de mana fiilor sai (IV Regi 19). Irod Agripa, imparatul iudeilor, ingaduind sa fie asemanat cu Dumnezeu, a murit ros de viermi (Fapte 12, 23) etc. “Nu va amagiti, Dumnezeu nu Se batjocoreste” (Gal. 6, 7). Batjocoritorul isi ascute singur sabia care-l va lovi380 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia XIX la Matei 3, op. cit., vol. VII, p. 242).

Daca celui ce ocaraste pe fratele sau ii este randuit “focul cel vesnic” (Matei 5, 22), dar pe aceia ce hulesc nu pe neamurile lor, ci chiar pe Dumnezeu, ce chin ii asteapta?381 (Sf. Ioan Gura de Aur, Prima Omilie despre statui, 10, op. cit., vol. II, p. 544) Intr-o zi, Fericitul Ieronim, fiind intrebat pentru ce infrunta cu atata asprime pe un hulitor de Dumnezeu, a raspuns: «Cainele latra sa-si apere stapanul, – atunci pot eu tacea cand Dumnezeul meu este suduit? Omoara-ma, dar de tacut nu voi tacea». Cand s-a cerut Sfantului Policarp, episcopul Smirnei (+167), sa tagaduiasca pe Hristos, el a raspuns: «Iata, se implinesc optzeci si sase de ani de cand il slujesc, fara ca El sa-mi fi facut vreodata vreun rau. Deci, cum as putea huli pe Dumnezeul si Mantuitorul meu?»

Cum preamarim pe Dumnezeu cu cuvantul?

Preamarim pe Dumnezeu cu cuvantul ajutand la raspandirea invataturii crestine, «ca toti aceia care nu cred si nici nu cunosc pe adevaratul Dumnezeu sa se intoarca si sa-L cunoasca, asa incat in ei si prin ei sa se slaveasca numele lui Dumnezeu»382 (Marturisirea ortodoxa, II, 13). Apoi il preamarim rugandu-ne Lui sa dea sfintei Sale Biserici pastori imbunatatiti, care sa sporeasca propovaduirea Evangheliei in lume; si, de asemenea, sa dea popoarelor ocarmuitori intr-a caror «pasnica ocarmuire, viata pasnica si netulburata sa traim, in toata cucernicia si curatia”383 (Liturghia Sfantului Ioan Gurp de Aur).

URME PE NISIP

SUPARAREA

- Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina diferite neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă.

Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente etc. se întorc la noi producând efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic.De aceea nimeni nu poate face rău altuia fără să plătească. De aceea oricând aveţi gânduri negative despre o persoană să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei. Când ne gândim la cineva se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim. De aceea, orice gând rău reprezintă un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru .
Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât sieşi cât şi unui alt om.
Neintelegerile într-o relatie de cuplu vin din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt. Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii. Când controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia. Astfel devii vampir energetic. Ori de cate ori cădem în acest prost obicei ne deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă. Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară. Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură. O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un program de autodistrugere. Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei nu merită să rămână împreună..
Dependenţa naşte agresivitatea. Iar agresivitatea produce boala. Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia. Cu cât este mai puternică dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea. Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă. Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor
Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite pentru că ele pot prelungi durata lor. Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne îndepărtăm de ele. Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora. Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să nu căutaţi milă sau compătimiri.

IMPORTANT: Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe încercaţi să nu aduceţi sentimentele acestea acasă. Ieşiţi în stradă cu deosebire în locurile înverzite şi plimbaţi-vă. Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic. Dacă locuiţi de câţiva ani şi aţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă (de ce nu 
Este mai bine să plângeţi decât să urâţi. Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil. Atunci când plângeţi agresiunea apărută se distruge.

Munca nu trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte. Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii. Încercati sa identificati cat mai corect care este munca care v-ar aduce satisfactii prin insasi existenta ei in viata dvs. Nu cautati neaparat satifactii materiale. Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o răsplată, orice aţi face. Săvârşind ceva bun noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa. Cu cât veţi intensifica acest tip de pretentii cu atât va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.
Când cineva te jigneşte nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu. Dacă n-o accepţi urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiască prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta ea vine prin moarte Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime.
Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate.
Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat ne putem vindeca de o boală gravă. Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată. Această rugăciune v-a iradia atât de multă iubire către întreaga lume încât iubirea se va întoarce la tine din belşug.
Cum dăruieşti aşa primeşti! Răzbunându-te te faci egal cu adversarul. Iertându-l te arăţi superior. Iertând ne eliberăm pentru a ne putea înălţa. Ar trebui să fim conştienţi că iertând îi eliberăm pe cei care ne-au greşit, deci iertând oferim libertate. Să alegi calea iertării, pentru că numai ea desface rana încleştată în timp.

În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit. Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat cu atât mai mult creşte dependenţa de el..
Dependenţa de valorile materiale ne va omorî încetul cu încetul şi spiritul şi sufletul.
Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers. Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru. Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră. Toate gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs. O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de organisme. De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei (Principiul al III-lea al mecanicii cunoscut si sub numele de Principiul actiunii si reactiunii) conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine.
De aceea străduinţa de a ierta duşmanii şi de a îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire constituie un act protector pentru noi.

Asadar suntem ceea ce suntem ca rezultat a tot ceea ce am gandit!"

Stefania CENEAN
National Curator for Romanian - Prague Quadrennial 2011
Professor of Set and Costum Design - National University of Theatre and Cinematography Bucharest
Scenographer and Costume Designer - National Theatre Bucharest

MARTURISIREA PACATELOR

Doua femei au venit la parintele Ambrozie al Optimei. Una avea un pacat mare si din cauza lui era trista tot timpul. Cealalta era mai voioasa, ca nu avea nici un pacat mare. Ascultandu-le marturisirea, parintele Ambrozie le-a trimis la rau. Celei care savarsise pacatul cel mare i-a spus sa aduca o piatra mare, iar celeilalte femei i-a grait sa vina cu mai multe pietre mici.

Femeile au procedat intocmai. Apoi staretul le-a spus sa mearga si sa puna pietrele inapoi, la locurile de unde le-au luat. Prima a gasit usor locul pietrei mari, iar a doua s-a intors cu toate pietrele la staret. Acesta le-a explicat ca prima isi amintea mereu de pacatul ei cel mare, se pocaia de el si acum putea sa si-l ridice de pe suflet; cea de-a doua nu si-a luat in seama pacatele mici, si, intrucat erau multe, ea nu era in stare sa si le aminteasca si nu se putea pocai pentru ele.

"Biserica" de gheaţă de la Bâlea Lac

...Aghiuţă este şi ecumenist...
Câţi pricep această înşelare ?

Citez>Lacasul de gheata al satanei construit si in acest an la Balea Lac



Căsătoriile şi botezurile la rece şi la înălţime – în toate sensurile – au devenit o modă la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş, la 2.000 de metri altitudine. Până în februarie vor fi oficiate mai multe slujbe religioase în Bi­serica de Gheaţă, care va fi gata în curând.

În cea de-a doua parte a lunii ianuarie, cei ce vor urca la Bâlea Lac vor putea vizita şi noua Biserică de Gheaţă cons­truită lângă Hotelul de Gheaţă, devenit deja celebru în toată lumea. „După ce va fi bine­cuvântată, biserica va găzdui diverse slujbe sau programe religioase, private sau cu acces liber. Rezervările pentru evenimentele de la Biserica de Gheaţă au început deja, până acum fiind confirmate două cununii religioase ale unor cupluri de tineri englezi şi mai multe botezuri”, spune Arnold Klingeis, iniţiatorul proiectului.



Şi jurnaliştii de la BBC au venit anul acesta să vadă cu ochii lor Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac şi să transmită în direct deschiderea lui, iar britanicii s-au îndrăgostit iremediabil de construcţiile de gheaţă de la Bâlea. Hotelul are anul acesta 10 camere, fiecare fiind botezată după un stil muzical. Tema din acest an al hotelului este „ice sound”, camerele având denumirile: Rock, Jazz, Latino, Dance, Hip Hop, Chillout, Classical, House, Trance şi Blues.

Din anul 2005, Hotelul de Gheaţă se reconstruieşte în fiecare iarnă în Munţii Făgăraş, din cărămizi de gheaţă tăiate şi scoase din Lacul Bâlea. Din acelaşi tip de cărămizi este ridicată în fiecare an şi biserica, prima fiind construită în 2006. Dacă biserica este ridicată aproximativ în acelaşi stil în fiecare an, fiind inspirită de o biserică veche din satul sibian Mălâncrav, Hotelul de Gheaţă are de fiecare dată o structură diferită şi o poveste nouă. „Ice sounds” este tematica sezonului 2011-2012, fiind transpusă în decorul şi în arhitectura camerelor, a restaurantului de gheaţă şi a barului de gheaţă. De exemplu, în camera rock, turiştii au instrumente muzicale sculptate în gheaţă pe post de noptiere şi fiecare cameră oferă obiecte care amintesc de stilul de muzică ce i-a dat numele.

Anul acesta, biserica este pregătită pentru a găzdui mai multe nunţi şi botezuri, britanicii fiind pe primul loc la rezervări, nu doar la Hotelul de Gheaţă, ci şi la… Biserică!

În ineditul locaş de cult, care a stârnit numeroase controverse în primii ani, dar a fost acceptat în cele din urmă de Bi­serica Catolică, pot intra simultan aproximativ 50 de persoane, suprafaţa fiind de circa 100 de metri pătraţi. Sfinţirea Bisericii de Gheaţă va fi oficiată în cadrul unei festivităţi speciale la care vor fi invitaţi preoţi ai mai multor culte creştine de la noi din ţară. La fel ca şi anii trecuţi, bi­serica va avea caracter ecumenist, fiind deschisă spre vi­zitare, în mod gratuit, oricărui turist, indiferent de orientarea religioasă.

Dacă despre arhitectura Bi­sericii de Gheaţă nu se pot spune prea multe lucruri noi, Hotelul de Gheaţă este întru totul inedit. „Noutatea din sezonul 2011 este construirea unei structuri de igluuri, chiar în vecinătatea hotelului. «Hotel of Ice – Bâlea Lac» este un proiect de marketing turistic care face parte din amplul «Proiect Transilvania». Prin construirea Ho­telului de Gheaţă se ur­măreşte promovarea poten­ţialului tu­ristic din Masivul Făgăraş, prin combinarea resurselor naturale cu un mod inovator şi dinamic de agrement”, explică Arnold Klingeis, actualul primar al Avrigului (judeţul Sibiu).

Din această iarnă, cine nu se simte pregătit să doarmă pe paturile de gheaţă ale hotelului, se poate bucura din plin de mesele de gheaţă ale restaurantului, cu mâncare ser­vi­tă în farfurii sculp­tate în ghea­ţă şi bă­u­tu­ra turnată, bineînţele, tot în pahare de gheaţă. „Noi oferim şi un meniu special, în restaurantul de gheaţă, deschis de anul acesta. Vom avea aici mai multe nunţi şi botezuri în această iarnă”, mai spune Arnold Klingeis.

Construcţiile au fost ridicate cu multă muncă suplimentară anul acesta, din cauza tempe­raturilor primăvăratice, însă turiştii au fost mulţumiţi. Blocurile de gheaţă folosite pentru construcţie sunt transportate cu ajutorul săniilor, apoi sunt tăiate cu drujba. Este nevoie de 2.000 de astfel de cărămizi pentru construirea întregului hotel. Temperatura maximă în interiorul hotelului de gheaţă este de maximum 1-2 grade Celsius.

Despre cauzele necazurilor care vin asupra noastră

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Foarte adesea mă uit la voi cum venind de la depărtări mari, rupţi de oboseală, cu pâinea săracului în straiţă, alergaţi la mănăstire şi rămâneţi zile de-a rândul ca să auziţi cuvânt.
Dacă cineva s-ar uita la voi prin paginile Sfintei Scipturi ar spune cele spuse de proorocul Agheu către jidovii care nu mai mergeau la Biserică şi nu mai voiau să zidească templul din Ierusalim. Aceste cuvinte vi se potrivesc şi vouă. Şi tot din cauza asta vi se întâmplă ceea ce spuneam, că osteniţi de la mari depărtări, cu merindea săracului în straiţă. Vi se întâmplă pentru vremea când nu mergeaţi la biserică, la biserica voastră din sat, unde acelaşi cuvânt vi s-ar fi vestit încă din tinereţe. Cuvântul s-a vestit dar voi aţi tăndălit şi-aţi rămas acasă când se vestea cuvântul. Căci de unde era să înveţi să faci lucrul lui Dumnezeu ca să se coboare peste tine şi peste casa ta binecuvântarea lui Dumnezeu dacă n-ai fost la Biserică.
Dar nu numai că n-ai fost la biserică şi nu v-aţi îngrijit de casa lui Dumnezeu, dar nu v-aţi grijit nici de Biserica pe care o avem în noi, căci aşa se spune că trupul nostru este templu a Duhului Sfânt. Şi pe acesta l-aţi lăsat să se dărapene.
Iată cuvintele lui Agheu care se potrivesc aşa de bine şi nouă. Căci cum să nu se potrivească cuvintele Scripturii la toţi. Cuvintele lui Dumnezeu tuturor se potrivesc. Şi iată mustrarea lui Dumnezeu printr-unul din prooroci făcută jidovilor pentru că nu mergeau la biserică. Iată cum îi luminează şi cum îi îndeamnă să îşi repare biserica:
“Aţi tot aşteptat să aveţi mult, dar iată că aveţi puţin. Aţi strâns mult şi Eu am risipit truda voastră! Pentru ce? Din pricina templului acestuia care este dărâmat, iar voi zoriţi cu lucrul, fiecare pentru casa lui! De aceea cerul se va încuia şi nu-şi va mai da roua sa şi nici pământul roada sa. Eu am chemat secetă pe pământ şi peste munţi, peste grâu şi peste vin şi peste tot ce creşte din pământ; peste oameni şi peste dobitoace şi peste toată strădania mâinilor voastre”(Agheu 1.9-11).
Le spune Domnul prin proorocul Agheu aceste cuvinte pentru că nu mergeau la biserică şi nu-şi reparau templul din Ierusalim. Iar vouă astăzi, când veniţi de la mari depărtări cu multă osteneală şi cu pâinea săracului în straiţă, vi se potrivesc aceste cuvinte pentru că lucrurile s-au întors. Căci cât a fost biserică în sat voi tăndăleaţi cu alte lucruri. Cine poate zice că nu i s-a făcut cunoscut cuvântul lui Dumnezeu încă din tinereţe?! Iată că acum trebuie să veniţi până aici şi să faceţi osteneală ca asta.
Şi de-ar fi fost mănăstirea într-un loc unde a-ţi ajunge cu şi mai multă osteneală, cu şi mai multă greutate, să ştiţi că şi acolo v-aţi duce, aşa de mare e durerea când uscă Dumnezeu viaţa oamenilor. Aşa stau lucrurile într-o latură.
Să vedem cum stau lucrurile în latura în care se mai pot îndrepta. Şi vom pleca de la cuvintele unui prooroc împărat. Iată ce zice Dumenezeu prin gura proorocului David: “Ziua şi noaptea mă apasă mâna Ta şi se uscă vlaga mea, ca de arşiţa verii. Mi-am mărturisit însă păcatul şi greşeala mea n-am ascuns-o, şi-am zis: <<Mărturisi-voi Domnului fărădelegea mea>> şi îndată a ridicat pedeapsa păcatului meu. De aceea toată sluga credincioasă să se roage Ţie la vreme cuvenită şi chiar potop de s-ar stârni, pe acela nu l-ar potopi”(Ps 31.4-7).
Aşa a păţit şi David cum păţeşte tot cel ce păcătuieşte. Simte o uscăciune a vieţii, o tânjire a lui şi-a tuturor lucrurilor sale. Simte sabia lui Dumnezeu atârnând asupra sa pentru păcatele sale.
Ce e de făcut?
Astea-s şi necazurile care apasă peste toţi şi care vă aduc pe voi la mănăstire. Pentru necazurile voastre osteniţi. Căci numai prin necazuri scoate Dumnezeu pe oameni din ţepeneală, din uscăciunea vieţii. Iar necazurile te vor ustura tot mai tare până când vei căuta să te tămăduieşti.
Căci iată ce pricină are cu noi Dumnezeu. Nu cu noi căci doar suntem fiii Lui ci cu relele noastre. Asupra relelor, păcatelor, fărădelegilor noastre atârnă sabia lui Dumnezeu. Necazurile acestea vă ustură şi din pricina lor vine apoi şi uscăciunea vieţii voastre. Dacă necazurile sunt pricina pentru care veniţi aici, apoi pricina pentru care vi le trimite Dumnezeu sunt fărădelegile voastre.
Cum să scăpăm de sabia lui Dumnezeu care atârnă asupra noastră sau de păcatele nemărturisite căci pe acestea le urmăreşte sabia lui Dumnezeu? Proorocul şi împăratul David zice: “<<Mărturisi-voi Domnului fărădelegea mea>> şi îndată a ridicat - a înlăturat - pedeapsa păcatului meu”. 
                                   Ce trebuie să facem? 
Să ne mărturisim toate fărădelegile noastre fără nici o ascundere şi-ndată va înlătura Dumnezeu osânda, şi-ndată sabia nu va mai atinge viaţa ta.
Însă luaţi seama că pentru aceea atinge Dumnezeu viaţa ta cu necazuri, pentru că nu te-ai mărturisit. Dacă zici că-ţi merg în curte şi-n viaţă toate rău, apoi înseamnă că ai păcate de care Dumnezeu vrea să te desfacă. De aceea să vrei şi tu ce vrea Dumnezeu, să te desfaci de rele, căci Dumnezeu nu vrea ca să atârne în veac sabia Sa asupra ta.
Să vă spun acum câteva feluri în care simţiţi voi sabia lui Dumnezeu asupra voastră.
Să zicem că cineva îţi face vre-o nedreptate. Tu în toate privinţele eşti cinstit şi o vecină, soţul, soţia sau unul din copii se va răzvrăti împotriva ta şi-ţi va zice cuvinte de ocară, desfrânat, desfrânată, cuvinte grele care-ţi pătrund inima ca o sabie şi nu pricepi ce poate fi, ba te şi mânii şi dai şi tu cu o sabie asupra lui şi aşa se ajunge la vrajbă şi la lucruri slabe. Şi vii aici ca să afli de ce păţeşti asemenea lucruri. Şi afli aici că necazurile acelea, nedreptatea aceea totuşi nu e o nedreptate ci este o nuia cu care Dumnezeu îţi aduce aminte de păcatele tale pe care tu nu le-ai mărturisit. Şi păcatul e acel cuvânt zis de vecina, de soţ sau de propriul copil, cuvânt care te-a săgetat la inimă. Pentru că tu ai uitat să mărturiseşti preotului unul din păcatele tale din tinereţe. Şi Domnul îţi aduce aminte. Tu poate ai uitat că ai început căsătoria cu stângul şi apoi te-ai cununat sau ai lepădat vre-un copil - şi aceasta e fărădelege înaintea lui Dumnezeu. E o ispravă a curviei chiar dacă eşti cununată după lege. Sau ai uitat să spui că numai ai osândit, sau ai gândit despre cineva acelaşi cuvânt şi-ai uitat să-l spui la mărturisire. Dumnezeu însă n-a uitat greşeala ta sau cuvintele tale. De aceea vrea ca să te spele, să te curăţească de toate relele tale.
Ce face cu tine? Doar îţi aduce aminte de relele pe care le-ai făcut. De aceea toate relele care-ţi vor fi împroşcate în obraz şi care vă vor săgeta la inimă nu le socotiţi ca necazuri ci staţi locului şi cugetaţi: n-am şi eu oare vreo greşeală ca asta? Pentru că vă spun că aşa lucrează Dumnezeu: îngăduie ca bărbatul tău, vecina ta, copilul tău să-ţi spună cuvinte de ocară ca astfel să-ţi aduci aminte de păcatul tău şi să te îndrepţi. Şi dacă tu ai uitat sau ţi-a fost ruşine să-l mărturiseşti preotului - şi nu trebuia să-ţi fie ruşine ci ruşine de păcatul tău numai - pentru aceasta a îngăduit Dumnezeu să-l auzi din gura altuia şi cu toate că tu juri că nu eşti vinovată de aşa ceva, şi acum nici nu eşti, dar ai acel păcat din tinereţe şi nu l-ai mărturisit. Asta e pricina vrajbei: păcatele nemărturisite.
Şi când pricepi vrajba cu rostul ei, trimisă fiind de la Dumnezeu, atunci recunoaşte-ţi păcatul tău şi spune-l sub patrafir ca să nu mai atârne pedeapsa lui Dumnezeu asupra ta “<<Mărturisi-voi păcatul meu>> şi îndată va înlătura pedeapsa păcatului meu”. Căci zice în alt loc: “Multe sunt bătăile care ajung pe păcătos; iar pe cel ce se teme de Domnul, mila îl va întâmpina”(Ps 31.11). Da, necazurile sunt mila lui Dumnezeu cu noi oamenii. Cum te-ai teme de un şarpe pe care l-ai avea în buzunar şi-ai face ce-ai putea numai să scapi de el, ai arunca şi haina de pe tine cu el cu tot numai să scapi, căci poate găuri buzunarul şi să te muşte, tot aşa să faceţi şi cu păcatele.
De aceea vă spun să faceţi spovedanie curată cum n-aţi făcut în viaţa voastră. Iar de vă veţi aduce aminte şi de păcatele pe care vi le-a adus aminte soţul, vecina, propriul copil, apoi rugaţi-vă şi pentru gura slabă care v-a atras luarea aminte căci prin aceea lucrarea lui Dumnezeu s-a făcut.
Credeţi voi lucrul acesta?! Apoi ţineţi-l minte. Pentru cel care te ocărăşte roagă-te, ca pentru un binefăcător, întoarce-te cu bunătate spre el şi-şi va întoarce şi Dumnezeu faţa cea luminoasă spre tine. Biruiţi răul cu binele căci de partea binelui e Dumnezeu şi oare nu e mai tare Dumnezeu ca răul?
Lipiţi-vă inima de lucrul lui Dumnezeu căci zice Domnul: “cheamă-mă pe mine în ziua necazului tău şi te voi ajuta”. Nu mai chemaţi pe dracul, pe bată-l Crucea, căci dacă tot pe el îl chemaţi el vă va ajuta şi el vă va aduce risipă şi moarte.
Deci lipiţi-vă de cele ale lui Dumnezeu. Şi chiar de vă trimite necazuri, apoi vi le trimite cu rost. Şi de-ndată ce vei mărturisi păcatul tău Domnul va ridica pedeapsa păcatului tău. Şi chiar de vor mai veni necazuri asupra ta tu nu le vei mai socoti necazuri ci mila lui Dumnezeu cu tine şi aşa vei ieşi biruitor asupra lor. De aceea rugaţi-vă pentru cei care vă blestemă. Şi asta stă scris! Căci lucru bun fac dar nu vedeţi voi.
Cum v-am mai spus, toţi cei ce vreţi să coboare umbra lui Dumnezeu peste viaţa voastră, să dobândiţi ocrotirea lui Dumnezeu peste casa voastră şi peste ostenelile mâinilor voastre, curăţiţi-vă sufletele voastre cu rugăciuni, cu spovedanie curată şi cu post. Şi veţi vedea cum are să vie mila lui Dumnezeu şi ocrotirea lui Dumnezeu asupra ta şi asupra a tot lucrul mâinilor tale. Amin.

DESPRE SUFLET, MOARTE SI JUDECATĂ

* Unul este adevărul neîndoielnic: sufletul omului este nemuritor si după moarte intrăm în vesnicie. Si de aici depinde unde va fi asezat sufletul omului după moarte. Să ne îngrijim deci de sufletul nostru si să-l avem cât se poate de curat.

 * Constiinta fiecărui om va fi cel mai mare acuzator la judecata lui Dumnezeu. De aceea, acum, când suntem în viată, să ne schimbăm si să ne pocăim. Să-L rugăm pe Dumnezeu ca sfârsitul vietii noastre să fie crestinesc si să dăm răspuns bun la Înfricosătoarea Judecată.

 * Prezenta lui Dumnezeu înseamnă prezenta îndurării, iubirii, prezenta îmbrătisării lui Dumnezeu. Noi suntem cauza pentru care nu suntem îmbrătisati de Dumnezeu, nu primim dragostea Sa si astfel rămânem lipsiti sufleteste si suferim. Si toate acestea pentru că nu avem legătură sufletească cu Dumnezeu. Dumnezeu este lumină; dacă noi simtim întuneric, înseamnă că nu avem în noi lumină dumnezeiască. Dacă simtim povara constiintei este pentru că nu ne-am împăcat cu Dumnezeu.

* Fiecare om va avea de înfruntat greutatea mortii. Însă cu cât devine omul mai duhovnicesc, cu atât mai putin va gusta din chinurile iesirii sufletului. Va trebui să ne găsim în rugăciune, pocăintă si trezvie. Să fim cu luare-aminte la gândurile, cuvintele, simturile si faptele noastre. Să răbdăm ispitele si să-i iertăm din inimă pe cei ce ne învinuiesc.

 * Orice înfăptuim pentru aproapele nostru ni se va întoarce de către Dumnezeu. Iertăm, vom fi iertati, iubim, vom fi iubiti, facem milostenie, vom fi milostiviti. Nu îl judecăm pe seamănul nostru, nu ne va judeca nici Dumnezeu pe noi. Toate se vor face în mod egal. Orice dăruim, aceasta vom primi.

 * Când cunoastem calea de mântuire, este usoară mântuirea... Este imposibil ca omul care iubeste, care nu judecă, care iartă, trece cu vederea si miluieste, să rătăcească drumul mântuirii. Să fim atenti să nu pierdem mântuirea sufletului nostru, căci lumea întreagă nu pretuieste cât un suflet nemuritor.

* Moartea este puntea care-l trece pe om din lumea aceasta spre cealaltă. După ce se închid ochii trupului, se deschid îndată ochii sufletului si acesta vede lucruri pe care nu le vedea înainte cu ochii trupului.

 * Sufletul care se nevoieste, care rabdă, care crede neclintit în existenta lui Dumnezeu si în viata cealaltă, în zilele în care primeste harul se simte ca si când ar fi înarmat cu armele luminii si capătă încredere deplină în Dumnezeul si Părintele Ceresc. Pentru a ajunge cineva la această măsură, trebuie ca mai înainte să depună aici, în lume, eforturi după porunca lui Dumnezeu. Să rabde ispitele, necazurile, durerile. Să se smerească încontinuu. Să izgonească cugetele rele imediat ce acestea îsi fac aparitia. Să fie cu luare-aminte la propria viată. Si atunci, în vremea când nu se asteaptă, va simti cercetarea harului lui Dumnezeu.

 * Sufletul este duh, este suflarea lui Dumnezeu. A venit de la Dumnezeu si la Dumnezeu se va întoarce. Sufletul este important si este superior îngerilor. Această suflare va pleca în ceasul mortii, îl va întâlni pe Dumnezeu Tatăl si, dacă a înfăptuit lucrările lui Dumnezeu, se va mântui vesnic, dacă le-a făcut pe ale diavolului, va merge cu diavolul... De aceea să ne îngrijim să ajutăm sufletul care a plecat, prin Sfinte Liturghii, prin rugăciuni, prin milostenii. Toate aceste fapte mijlocesc în fata lui Dumnezeu pentru sufletul care a plecat.

* Sufletele sunt nemuritoare. Moartea nu atinge sufletul. Acesta nu cedează dispare si are valoare nepretuită. Si pentru că este vesnic si nemuritor trebuie să avem foarte multă grijă de el, ca să nu-l pierdem. Sufletul nostru piere când urmăm calea păcătoasă, când ne îmbolnăvim de cancerul păcatului. Atunci vom avea parte de moartea sufletească, care este despărtirea vesnică a sufletului de Dumnezeu.

* Orice lucru de pe pământ poate fi înlocuit, dar dacă pierdem sufletul nostru, nimic nu ne mai poate salva, de aceea să-l apărăm cu orice sacrificiu, strădanie si nevointă.

 * Mila Hristosului nostru nu are limite, este abis. Dumnezeu îl iubeste nespus pe om. Să punem în valoare această milă a Sa, prin pocăintă, prin spovedanie si prin viata noastră credincioasă.

 * Să întrebuintăm timpul si clipele pentru mântuirea sufletului nostru. Să nu ne atragă lucrurile pământesti, să ne fie de-ajuns cele strict necesare.

 * Să nu lăsăm mintea noastră să rătăcească fără scop. Să-i dăm de lucru numele lui Hristos si al Maicii Domnului. Să cugetăm la moarte, la Judecată, la cum să facem binele, la cum să-L multumim pe Dumnezeu... De vreme ce microbii umblă si ne molipsesc cu gânduri rele, noi să ne apărăm cu rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-mă; Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă; Doamne Iisuse Hristoase, mântuieste-mă. Rugându-ne, asigurăm sufletul nostru, îl păstrăm sănătos, curat si pregătit.

* Moartea este înfricosătoare, nu am gustat-o si nu o stim. Când va veni, nu vom putea mărturisi despre ea, doar o vom îndura... De aceea îl vedem pe muribund cum înghite, lăcrimează si are privirea încetosată. Nu are contact cu cele de lângă el si vede alte lucruri... Prin această moarte vom trece cu totii. Să ne pregătim deci să înfruntăm moartea constient, să nu ne acuze constiinta, si să avem si fapte bune să punem în balantă.

 * Când omul este pregătit, înfruntă moartea înfricosătoare cu leacul nădejdii, cu usurarea constiintei. Acestea vin si îndulcesc chinul si frica, si dau curaj nelinistii sale.

* Trebuie să ne dăm seama că lumea este desertăciune si că plecăm cu adevărat în viata vesnică. Ne asteaptă o altă lume, duhovnicească, vesnică, sfântă. Aici toate sunt mincinoase. Cel care merge acolo nu vrea să se mai întoarcă nicicând înapoi.

 * Oricât ne-am murdări si oricât am păcătui, când ne pocăim, când ne întoarcem, când cădem la Dumnezeu cu pocăintă curată si mărturisire adevărată, e cu neputintă să nu primim iertare de la Dumnezeu.

 * Trebuie să credem pe deplin în puterea Tainei, că toate primesc iertare si se sterg, si cartea păcatelor noastre devine albă. Ceea ce nu a fost mărturisit, aceasta se va judeca. Orice greseală care a trecut prin tribunalul spovedaniei este stearsă si omul trece cu bine.

 * Virtutea pocăintei niciodată nu ajunge la desăvârsire.

* Cugetarea la răstignirea, punerea în mormânt si Învierea lui Hristos, si la alte cugetări sfinte să nu înceteze nicicând din lucrarea noastră lăuntrică, deoarece toată această lucrare este: păzirea mintii, a inimii si a trupului. Când această lucrare se înfăptuieste, cealaltă, a diavolului, este alungată. Împiedicăm cugetele rele si nu le lăsăm să se apropie de noi. Si fiecare cuget rău este o muscătură a diavolului. Si fiecare muscătură a diavolului are înăuntru otravă duhovnicească. Otrăveste inima cu licoarea plăcerii pătimase. Otrăveste, de asemenea, si cugetul, căci fiecare imagine scârboasă contine în ea chiar această otravă.

 * Când cugetele rele ne înteapă cu otrava plăcerii si le alungăm, când alungăm imaginea rea, păcătoasă, pătimasă si scârboasă din închipuirea noastră, atunci vom scăpa de moartea sufletească adusă de păcat. Aceasta o vom izbuti când vom lucra trezvia. Când ne vom aduce aminte de moarte, de judecata lui Dumnezeu, de iad, de rai, de vesnicie. Însă când lăsăm mintea noastră liberă, fără luare-aminte, această libertate o va conduce la risipire. Risipirea va aduce scârbosenie, si în continuare pierzanie. Dar când suntem cu luare-aminte la ce ni se întâmplă, când lucrăm trezvia si priveghem pentru sufletul nostru, atunci oprim tot acest sir de păcate.

 * Cartea curată a faptelor noastre se pregăteste de aici, precum pasaportul... Când pasaportul sufletului nostru va fi bine întocmit fată de Legea dumnezeiască, nu ne vor putea opri vamesii văzduhului care împiedică mersul sufletului spre înăltimi.

* Omul care-si plânge păcatele sale nu piere. Omul care plânge nu pierde râvna si frica dumnezeiască din viata sa. Lacrimile pocăintei sunt o îmbăiere a sufletului.

 * Pocăinta sinceră si adevărată ia locul primului botez, pe care l-am murdărit cu totii, ca niste păcătosi.

 * Constientizarea stării de păcătosenie i-a ajutat pe multi să devină mai smeriti si smerenia este cea care-l familiarizează mai tare pe omul păcătos cu Dumnezeu.

 * Orice vine în lumina spovedaniei, oricâte păcate sunt mărturisite, primesc automat iertare, însă vindecarea rănilor sufletesti se face în timp, după cât de mult s-a rănit pe sine acela.

 * Pocăinta îndurerată sterge păcatele si Dumnezeu le uită, ca si când nu ar fi avut loc.

 * Deoarece noi, oamenii, suntem păcătosi, avem dreptul să ne pocăim si să ne sfintim. Păcatele sunt ale noastre, sfintirea este a lui Dumnezeu.

 * Să alergăm cu totii, ca păcătosi ce suntem, la Taina atotputernică a Sfintei Spovedanii, ca să ne îmbăiem si să ne mântuim fără plată.

* Încrederea în sinele nostru este egoism si mândrie. Când se urmează pilda Sfântului Apostol Petru, care a plâns amarnic, vina se sterge. Lacrimile spală greseala, oricât de rea, murdară, învrăjbită, cruntă si plină de ură ar fi ea. Greseala pe care am făcut-o se spală cu lacrimile amare ale pocăintei si omul revine la starea lui de dinainte.

 * Stăruind, pomenind numele lui Dumnezeu, se sfinteste mintea, inima si gura omului... Lucrul de care suntem chemati să ne îngrijim foarte mult este lupta pentru mântuire.

* Orice ne-ar face, să-i iertăm si să ne rugăm pentru vrăjmasii nostri, pentru toti. Dar dacă ne rugăm doar cu buzele si în interior avem ură si nu iertăm, nu facem nimic.

 * Să ne nevoim acum si să facem pregătiri pentru Cer. Căinta de după moarte nu ne va folosi deloc.

* Când omul se pocăieste de păcate si se întoarce către Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu îsi întinde bratele si-l îmbrătisează pe omul păcătos care se întoarce, si oricâte murdării si pete ar avea, se curăteste si devine porumbel neprihănit... Pocăindu-se sincer, omul ajunge la o măsură înaltă a virtutii si se mântuieste.

 * Sfintii Părinti erau severi cu ei însisi, dar cu altii erau foarte îngăduitori, căci îi vedeau cu duhul iubirii lui Dumnezeu.

 * Atât de frumos este Dumnezeu! Avem o credintă atât de frumoasă, avem o Ortodoxie atât de minunată, avem un asemenea Dumnezeu, dar nu vrem să-L întelegem.

 * Nu există suflet de crestin ortodox pentru care, atunci când acesta îsi plânge păcatele, Dumnezeu să nu iconomisească mijloc de mântuire. Când omul caută mântuirea, găseste căi si mijloace ca să atragă mila lui Dumnezeu asupra sa, de aceea trebuie să nu trândăvim, ci să ne pregătim.

* Dacă Dumnezeu vede lacrimile omului, pocăinta lui, îl iartă. Cu cât mai mare este pocăinta, cu atât se bucură Dumnezeu si îsi află odihnă în omul pocăit.

 * Dumnezeu îngăduie de multe ori ca cei mândri să cadă, pentru a se statornici mai bine în pocăintă profundă, si totodată pentru a se folosi si ceilalti...

* Dumnezeu ne iartă toate păcatele mărturisite, e de-ajuns să ne pocăim. Să cerem de la Dumnezeu să ne dea pocăintă, întoarcere, dorintă de mântuire, si să ne arate cum să ne ispăsim păcatele noastre încât ele să ne fie sterse si să găsim milă.

 * Când cineva are grijă să evite, pe cât e posibil, greselile, nu se va cutremura în fata dreptătii lui Dumnezeu.

 * Sfintii plângeau si noi suntem nepăsători. Ne gândim la atât de multe lucruri, dar un lucru trebuie, si acestui lucru foarte important, pregătirii si aducerii aminte de moarte, nu îi dăm nici o atentie.

 * Să ne rugăm ca ochii linistiti ai Hristosului nostru să nu se întoarcă de la noi în ceasul Judecătii. Să ne privească cu veselie si să ne dea de veste că El Îsi află odihna în noi pentru că ne-am nevoit pentru numele si iubirea Sa.

* Frumusetea Fetei dumnezeiesti a lui Hristos nu poate fi egalată de mii de raiuri!... Chinurile, ispitele, necazurile si durerile vietii de acum sunt nimicuri în comparatie cu ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc pe El, pentru copiii Lui!

 * Când se teme un om? Se teme când îl apasă povara constiintei. Iar povara constiintei începe cu fărădelegea. Cum e posibil ca un om să aibă mângâiere de la Dumnezeu când nu tine poruncile Lui? Când constiinta lui îl acuză că este călcător de lege? Omul primeste mare binecuvântare când se împacă cu Dumnezeu prin pocăintă adevărată si spovedanie curată; atunci curajul lui este de o valoare duhovnicească nepretuită.

* Vă dăruiesc din toată inima urările mele de sporire duhovnicească si fie ca lucrarea curătiei să fie mai rodnică, taina pocăintei să se întindă pretutindeni si sufletele să găsească această îmbăiere izbăvitoare, să se curătească, să devină neprihănite si să dobândească mângâierea lui Dumnezeu.
Să ne rugăm pentru toti oamenii care suferă trupeste si sufleteste.

DESPRE POCĂIłNTĂ SI SPOVEDANIE

* Taina pocăintei este cea mai mare si mai binecuvântată taină, care ne pregăteste minunat pentru
ceruri... Nici un păcat de pe pământ nu este de neiertat pentru omul care s-a pocăit si pentru
Dumnezeul iubirii Care îl primeste... Dumnezeu este multumit si Îsi află odihnă în omul care se
pocăieste, oricât de păcătos ar fi fost el. Pocăinta este mereu deschisă pentru fiecare om păcătos.
Dumnezeu voieste doar mărturisirea greselii. De aici înainte se sfârsesc toate. Prin smerenie, ajungem la spovedanie si spovedania aduce curătia, iar curătia aduce vederea lui Dumnezeu.
* Lacrimile sufletului pocăit curătesc inima, mintea, sufletul, trupul, viata, cuvântul, curătesc chiar
si fiecare gest al omului.
* Niciodată să nu pierdem nădejdea. Oricât am cădea si ne-am răni, să nu deznădăjduim. De vreme
ce Dumnezeu ne dăruieste viaŃa, aceasta constituie o garanŃie a lui Dumnezeu că ne asteaptă.
Daca Dumnezeu nu ar fi preamilostiv, nimeni nu s-ar mântui... Hristos ne asteaptă, nu trebuie să întârziem si să amanam ..
* Dacă harul lui Dumnezeu nu ne luminează, nu ne vom schimba. Dacă ne schimbăm, dacă ne
pocăim, dacă ne gândim să ne întoarcem, este harul lui Dumnezeu. Însă pentru ca harul lui
Dumnezeu sa vină la noi, trebuie să fim primitori... Nepăsarea si trândăvia împiedică bunătătile lui Dumnezeu să vină spre noi.
* Postul Mare este perioadă de curătie, lacrimi, rugăciune si apropiere de Dumnezeu. Biserica, ca
mamă duhovnicească ce ne este, are grijă de sănătatea sufletului nostru si, printre alte leacuri, ne
ofera si leacul postului, al rugăciunii, al milosteniei, al spovedaniei si al Sfintei Împărtăsanii.
* Postul, printre altele, înfrânează poftele dobitocesti pe care le avem si este mereu de folos
sufletului si trupului.
* Toti suntem păcătosi. Nici unul nu a umblat pe pământ fără de păcat, numai Dumnezeul-om,
Iisus Hristos. Prin urmare, toti avem nevoie de pocăintă si de întoarcere la Dumnezeu, si doar prin
 pocainta  sinceră si spovedanie ne vom curăti.  Căci oricine vine în lumina sfintei spovedanii va primi iertare de la Dumnezeu prin reprezentantul Său - duhovnicul.

* Frumusetea Fetei dumnezeiesti a lui Hristos nu poate fi egalată de mii de raiuri!... Chinurile,
ispitele, necazurile si durerile vietii de acum sunt nimicuri în comparatie cu ceea ce a pregătit
Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc pe El, pentru copiii Lui!
* Când se teme un om? Se teme când îl apasă povara constiintei. Iar povara constiintei începe cu
fărădelegea. Cum e posibil ca un om să aibă mângâiere de la Dumnezeu când nu tine poruncile Lui?
Cand constiinta lui îl acuză că este călcător de lege? Omul primeste mare binecuvântare când se
impaca  cu Dumnezeu prin pocăintă adevărată si spovedanie curată; atunci curajul lui este de o
valoare duhovnicească nepretuită.
* Vă dăruiesc din toată inima urările mele de sporire duhovnicească si fie ca lucrarea curătiei să fie
mai rodnică, taina pocăintei să se întindă pretutindeni si sufletele să găsească această îmbăiere izbăvitoare,
izbavitoare să se curătească, să devină neprihănite si să dobândească mângâierea lui Dumnezeu. Să
ne rugam pentru toti oamenii care suferă trupeste si sufleteste.

Dumnezeu a făgăduit iertare celui care se căieşte, pe când celui împietrit în păcate nu i-a făgăduit să-l aducă la pocăinţă împotriva voinţei sale. Trebuie să fim conştienţi că noi avem nevoie să fim miluiţi de El, deci să ne îndreptăm paşii şi cu umilinţă şi părere de rău să ne cerem iertare. Să ne îndreptăm dar ca să ne miluiască Domnul!
Noi nu trebuie să amânăm vremea îndreptării noastre, pentru că ziua de mâine este nesigură pentru noi. Nu spune niciodată: ,,de mâine mă voi pocăi”, că tu nu ştii dacă vei mai apuca acel ,,mâine”!
Nu amâna pocăinţa pe ,,mâine”, deoarece aceasta este o zi nesigură pentru tine, mulţi din cei ce au amânat pe mâine întoarcerea de la calea păcătoasă a vieţii lor nu au mai trăit să apuce acel ,,mâine”. Nu amâna îndreptarea pe ziua următoare, căci ea îţi este necunoscută, iar moartea, ce atârnă deasupra capului tău e certă şi sigură. După cum este îndoielnic pentru cei ce plutesc pe ape dacă se vor izbăvi când se află pe marginea prăpastiei, tot aşa de îndoielnică este mântuirea pentru păcătosul ce nu se întoarce grabnic cu faţa către Dumnezeu.
Când dar vom fi mai buni? O, dar să ne îndreptăm cât mai avem timp! Dacă un peşte fiind încă în apă, a rupt plasa în care fusese ademenit şi a înotat către adâncul apei, atunci el s-a salvat; dar daca plasa a fost trasă pe uscat, atunci nu mai este pentru el nicio salvare.
Tot astfel şi noi, cât timp ne aflăm în viaţa de aici, atât avem puterea şi putinţa să sfâşiem acele legături cu care vrăjmaşul nostru, diavolul, ne înlănţuie, şi prin pocăinţă aruncând de pe noi povara păcatelor, să moştenim veşnica mântuire. Dar, când sufletul se va despărţi de trup şi va trece dincolo de mormânt, precum peştele din adâncurile apei, pe uscat, atunci nu mai există pentru el mântuire. Trebuie să lucrăm cât încă mai e ziuă, cât încă ne aflăm în viaţa aceasta de acum, căci când ne va ajunge noaptea, adică moartea, atunci nimeni nu mai poate lucra nimic.

PILDA 

O creştină a fost înviată de Maica Domnului spre a-şi mărturisi păcatele.
Povesteau bătrânii de pe valea Bistriţei că prin anii 1934-1935, în satul Izvorul Muntelui, Ceahlău, s-a petrecut un fapt cu totul neobişnuit.
O fată din sat, cam de 20 de ani, necăsătorită, păştea oile pe munte. Iar din lucrarea vrăjmaşului, un cioban a căzut cu dânsa în păcat. Fiindu-i ruşine să n-o afle părinţii, şi-a ucis mai înainte de vreme pruncul. Apoi, ruşinându-se şi de preotul satului, nu şi-a mărturisit acel greu păcat al desfrânării şi uciderii.
Însă sufletul acesta avea mare evlavie la Maica Domnului, înaintea căreia se ruga şi plângea ziua şi noaptea, să-i ierte păcatul acesta şi să-i ceară milă de la Domnul. După câţiva ani, fata s-a îmbolnăvit şi a murit. A treia zi a venit preotul şi mult popor şi s-a început slujba de înmormântare. După terminarea trisaghionului şi a praznicului în familie, pe când să pornească cu moarta spre biserică, iată că se deşteaptă răposata, mişcă puţin capul şi începe a striga:
- Părinte, părinte, vino încoace... nu te teme! Cu sfinţia ta am treabă... Eu am făcut un păcat mare în viaţă şi m-am ruşinat să-l spovedesc. Dar pentru că am avut evlavie la Maica Domnului, ea s-a rugat pentru mine înaintea Mântuitorului şi mi-a trimis sufletul în trup, ca să-mi spovedesc păcatul pe pământ, căci pe pământ l-am făcut...
Lumea uimită, s-a retras afară, iar fata s-a mărturisit la preot de păcatele sale, cu multe lacrimi. Apoi rudele au îmbulzit-o în jurul sicriului, cu tot felul de întrebări:
- Cum este dincolo? Ce ai văzut acolo? Ai văzut fericirea raiului? Dar muncile iadului?
- Cum este dincolo, nu pot să vă spun. Atât vă pot spune, că aşa cum este aici, pe pământ, unde fiecare este scris la primărie cu tot ce are, tot aşa şi dincolo, fiecare este scris cu tot ce a făcut, bun sau rău... Vă rog cu lacrimi, să vă spovediţi fiecare de toate păcatele, că ce se dezleagă pe pământ, se dezleagă şi în cer... Dincolo nu mai este pocăinţă şi nici Maica Domnului nu se roagă pentru păcătoşi. Tot ce aţi făcut pentru mine, rugăciuni şi pomană, sunt primite. Continuaţi! Şi a adormit din nou răposata.

Ispita mantuirii prin propriile puteri

Una dintre cele mai ascunse ispite pe care diavolul o ridica asupra crestinilor cred ca este aceea de a-i face sa lupte pentru mantuire de unii singuri. 
       Evident, vorbind despre acest lucru, nu putem crede ca aceasta ispita ne vizeaza si pe noi, care marturisim - uneori insa fara a crede cu adevarat - ca fara Dumnezeu nu putem face nimic.

    Adesea, diavolul se ascunde acolo unde te astepti mai putin; el lucreaza pe cat poate in ascuns, punand la cale atacuri viclene, asemenea unui dusman experimentat in lupta, care nu ataca pe fata, ci isi randuieste un plan cat mai ascuns, spre a pierde pe adversar fara a intampina o prea mare rezistenta. Inselarea este astfel cea mai buna arma a lui, prin aceasta surpandu-l pe om inca dintru inceput.
Ispita mantuirii prin propriile puteri

Sfintii Parinti vorbesc deosebit de inalt despre viata intru Hristos, despre cunoasterea personala a lui Dumnezeu, despre vederea pacatelor si despre puterea rugaciunii. Din practica insa, vedem insa cum destul de putini sunt aceia care ajung cu adevarat sa-L cunoasca personal pe Dumnezeu, sa isi vada cu adevarat pacatele sau sa dobandeasca o rugaciune statornica si roditoare.

Intrebandu-ma adesea, de ce se inainteaza atat de greu in viata cea duhovniceasca, privind atat spre mine, cat si spre multi dintre crestinii de rand sau chiar monahi, am aflat raspunsul in cuvintele Sfantului Teofan Zavoratul care, talcuind Psalmul 118, afirma: "Pentru ca ei vor sa ia prin propriile puteri, in stapanirea lor, ceea ce apartine darului lui Dumnezeu si ceea ce este o lucrare a harului lui Dumnezeu."

Trebuie sa fim deci cu mare luare aminte la aceata ispita de a cauta mantuirea de unii singuri, necerand-o si neasteptand-o de la Dumnezeu, ca pe un dar, precum si este. Astfel, toate virtutile, precum si mantuirea, sunt daruri de la Dumnezeu, ce trebuie cerute, intru smerenia inimii. "Mainile Tale m-au facut si m-au zidit, intelepteste-ma si voi invata poruncile Tale. Deschide ochii mei si voi cunoaste minunile din legea Ta. Invata-ma bunatatea, invatatura si cunostinta, ca in poruncile Tale am crezut" (Psalm 118).

Deci, "pentru ca vor sa ia prin propriile puteri, in stapanirea lor, ceea ce apartine darului lui Dumnezeu si ceea ce este o lucrare a harului lui Dumnezeu", multi crestini se afla lipsiti de darurile cele duhovnicesti in pofida a numeroase nevointe si osteneli.

Este adevarat ca de noi tine a pune inceput bun vietii noastre, cu vointa puternica si hotarare de a savarsi cele bune si a ne feri de cele rele. Pentru aceasta nu se cere un ajutor deosebit de la Dumnezeu, caci, liberi fiind, putem savarsi binele sau raul, in egala masura.

Daca ne vom obisnui insa cu a face anumite fapte crestine, fara a intelege ce trebuie sa dabandim prin ele, si anume pacea gandurilor, linistirea inimii, curatia, smerenia si dragostea, vom cadea in ispita de a ne limita la mijloace, uitand de scop. Astfel, apare inselarea ca savarsind in mod sustinut anumite fapte crestine, sa socotim ca avem ceea ce nu avem insa deloc, adica impartasirea de Dumnezeu si cunoasterea Lui.

Astfel, netrecand dincolo de savarsirea faptelor celor bune, crestinul se va limita la acestea, oprindu-se din nevointa cunoasterii lui Dumnezeu, care este un dar al Duhului Sfant, daruit celor cu inima buna, iar nu atat celor care au "o cantitate" mai mare de fapte bune.

Acela care va intelege ca intalnirea cu Dumnezeu si dobandirea mantuirii nu se limiteaza la savarsirea unor fapte, oricat de bune ar fi acestea, acela nu-si va mai intrerupe cautarea, ci dimpotriva, se va smeri in inima lui si va astepta lucrarea harului lui Dumnezeu.

"Vazand ca oricat s-ar stradui el sa lucreze dupa indrumarile batranilor, tot nu se dau pe fata roadele asteptate, el isi taie orice asteptare de roade de la propria lui staruinta si-si pune toata nadejdea in Dumnezeu. Cand se va petrece asa ceva in sufletul celui ce se roaga, abia atunci se va da putinta darului ca sa lucreze. Atunci, dupa cum spun staretii, in ce priveste ordinea din afara, ea va ramane aceeasi, dar nu va ramane acelasi lucru in ce priveste puterea launtrica" (Sfantul Teofan Zavoratul).

Sa ne gandim la un crestin care lupta cu mania, incercand sa o biruie si sa doabandeasca duhul blandetii. In cartile ascetice se gasesc toate indrumarile de trebuinta, care ne arata cum sa ne calauzim spre a ajunge la aceasta. Cel manios isi insuseste toate acestea si incepe sa lucreze potrivit indrumarilor citite. Dar pana unde va ajunge el cu propriile sale puteri? Nu mai departe decat pana la tacerea gurii in vremea supararii, cu o oarecare imblanzire a supararii insasi; dar pentru ca sa stinga cu totul mania si sa introduca in inima blandetea, pana aici insa el nu va ajunge niciodata. Una ca aceasta nu se intampla decat abia atunci cand vine darul si altoieste el blandetea in inima. Tot asa se intampla si in toate celelalte nevointe.

"Orice rod de viata duhovniceasca ai cauta, de cautat, tu sa-l cauti cu toata staruinta ta, dar sa nu astepţi rodul din chiar cautarea aceasta si din silintele tale, ci descopera-ti tristetea ta inaintea Domnului, fara sa socotesti ceva de partea ta, si atunci El va face" (Sfantul Teofan Zavoratul).

Inca dintru inceput, Mantuitorul ne-a spus: "Precum mladita nu poate sa aduca roada de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa nici voi, daca nu ramaneti in Mine. Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cel ce ramane intru Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic" (Ioan 15, 4-5). Pentru aceasta, numai cerand Domnului cele bune, le vom putea si primi, iar nu ostenindu-ne singuri. "Descopera Domnului calea ta si nadajduieste in El si El va implini" (Psalm 36, 5).

Indiferent de virtutile lucrate, crestinul trebuie sa renunte la orice pretentie si asteptare automata a roadelor celor duhovnicesti. Fara aceasta renuntare, el nu va cunoaste niciodata adevarata virtute si nu va putea ajunge la adevarata cunoastere a lui Dumnezeu. "Israel, urmarind legea dreptatii, n-a ajuns la legea dreptatii. Pentru ce? Pentru ca nu o cautau din credinta, ci ca din faptele Legii" (Romani 9, 21-22).

Virtutile, practicate si luate in ele insele, nasc mandrie, iar aceasta nu mai lasa loc prezentei lui Dumnezeu. Astfel, crestinul ajunge sa se conduca singur spre mantuire, ca si cum dobandirea acesteia ar sta in puterea si priceperea lui. "In har sunteti mantuiti, prin credinta, si aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; nu din fapte, ca sa nu se laude nimeni" (Efeseni 2, 8-9).

"Cand unii intreaba: Ce trebuie sa fac spre a dobandi cutare sau cutare virtute? Se poate raspunde tuturor: Intoarce-te spre Domnul si El ti-o va da; nu este alt mijloc de a primi cele cautate." (Sfantul Teofan Zavoratul).


Teodor Danalache

DESPRE IUBIRE, MILĂ SI MILOSTENIE

 

* Sfântul Apostol Ioan, ucenicul iubit al lui Hristos, a luat dragostea lui Hristos si a vorbit despre dragoste. A împărtit dragostea, a răspândit-o în lume si lumea s-a îmbogătit prin cunoasterea iubirii lui Dumnezeu. Ne spune: “Iubitilor, să ne iubim unii pe altii, pentru că dragostea este de la Dumnezeu si oricine iubeste este născut de Dumnezeu si cunoaste pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu este iubire“.
 * Când dragostea există între oameni, îi uneste, le uneste inimile. Vrei să vezi dacă-L iubesti pe Dumnezeu? Vezi asta din cât îl iubesti pe fratele tău. Dragostea adevărată se vede când aproapele tău nu se poartă bine cu tine, când te învinuieste. Atunci se dovedeste cât îl iubesti tu pe acest om. 
* Dumnezeu, pe omul care pleacă de lângă El si trăieste departe, în păcat, îl vizitează în diferite feluri, ca să-l aducă aproape de El si să-l miluiască. Dacă nu facem si noi la fel, nu avem dragoste în sufletul nostru, nu suntem ai lui Dumnezeu.
 * Omul care iubeste nu suferă. Suferă acela care urăste, care simte răutate, care este întunecat de rele, care este cuprins de invidie si gelozie. Răutatea este apăsătoare, dragostea si virtutea sunt usoare. Dragostea lui Dumnezeu este odihnă duhovnicească. 
* Să ne rugăm la Dumnezeul iubirii să intre în noi, să-L simtim si, când Îl simtim pe Dumnezeu, ne vom dărui si noi fratelui nostru... Pentru a ne izbăvi de datoria păcatelor noastre trebuie să ne dăruim aproapelui nostru...
 * Omul crestin trebuie să măsoare, să cântărească iubirea lui Dumnezeu si să ia pozitia cuvenită. Răspunsul omului la iubirea lui Dumnezeu este să-L multumească pe Dumnezeu. Dumnezeu este multumit când omul face voia Lui, adică atunci când împlineste poruncile Lui. Porunca dragostei si porunca smereniei. Când omul are smerenie si dragoste rămâne în Dumnezeu si Dumnezeu în el. Smerenia si iubirea lui Hristos trebuie să ne cutremure si să ne învete. Dacă Dumnezeu cel fără de păcat S-a smerit într-atât, din iubire pentru noi, încât a murit pe cruce, noi, care suntem din fire umili, oameni de lut, cât ar trebui să ne smerim si să urmăm exemplul Lui mântuitor?
 * Iubirea către Dumnezeu si către aproapele sunt cele două mari virtuti pe care se sprijină tot edificiul duhovnicesc. Dacă lipsesc aceste două mari virtuti, toate celelalte nu au nici un fundament. 
 * Când harul lui Dumnezeu aprinde inima, omul duhovnicesc simte dragoste nesfârsită pentru fratele său. Simte înlăuntrul său că îi îmbrătisează pe toti, si frati, si prieteni, si dusmani, si toată zidirea neînsufleŃită. 
 * Dragostea cere efort la început, dar pe urmă dă multă odihnă... Când un om are îndelungă răbdare si bunătate, acestea arată că are iubire în el. Iar când nu are îndelungă răbdare, milă si bunătate, este lipsit de dragoste, lipsit de Dumnezeu. Sfântul Cosma Etolianul ne spune: “Am văzut două iubiri care mântuiesc si acestea sunt iubirea către Dumnezeu si iubirea către aproapele“. Ce ne cere Dumnezeu? Să-L iubim cu toată inima, puterea si fiinta noastră; să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi însine. Să ne schimbăm purtarea si Acela ni se dăruieste nouă, ne deschide raiul. Si totusi nu facem asta, si ne chinuim. 
 * De aceea noi, crestinii, prin iluminarea lui Dumnezeu, putem multe. Putem face multă milostenie si îndeosebi milostenie sufletească, care are o valoare uriasă. Trebuie să începem toti o nouă cruciadă de milostenie pentru aproapele nostru. Să-l ajutăm pe aproapele nostru nu atât pe plan economic, cât duhovnicesc.
 * Milostenia se răsplăteste în această lume, iar în cealaltă ni se dă înapoi însutită. Să ne îngrijim mereu de săraci si să-i ajutăm, căci ei mijlocesc pentru noi la Dumnezeu. Milostenia are mare putere. Suntem datori să facem mai întâi milostenie sufletească, să arătăm iubire către oameni, si apoi, cu sinceritate, dragoste si discernământ, să-i ajutăm pe ei. 
* Oamenii lui Dumnezeu trebuie să aibă dragoste. Dragostea are limbajul ei, limbajul lui Hristos, si cine îl are pe acesta este bine călăuzit în lucrările lui. 
 * Milostenia formală nu are mare însemnătate. Însemnătate are când mila contine în ea dragoste si, miscată de această dragoste, îl miluieste pe sărac.
 * Domnul nu dă importantă lucrului mult sau putin, ci intentiei pentru milostivire, si pe aceasta o preamăreste.
 * Milostenia noastră trebuie să izvorască din iubirea de oameni, care au nevoie nu numai de lucruri materiale, ci si de ajutor sufletesc. Să-i ajutăm si duhovniceste. Când îi dăm curaj si putere unui om deznădăjduit să continue lupta sa, greaua lui încercare, si în felul acesta îl scăpăm de primejdia unei catastrofe, această milostenie este foarte mare. De aceea orice oferim aproapelui nostru să izvorască din inima noastră si să nu fie o faptă formală. Să cunoastem bine că răsplata milosteniei noastre, de la Însusi Dumnezeu, este însutită. Dăruiesti ceva si Dumnezeu îti dă de o sută de ori mai mult. Orice dăruim săracilor ni se va da înmultit în ceruri; si, când sufletul o să plece din această viată, îsi va ridica răsplata milosteniei lui. 
* Noi suntem tinuti în viată de mila lui Dumnezeu. Zi si noapte cerem milă si iertare. Le vom primi atunci când si noi le vom înfăptui la rândul nostru.
 * Milostenia urcă până la tronul lui Dumnezeu. Face să coboare mila lui Dumnezeu la om. Milă face, milă găseste. Iubire răspândeste, iubire primeste. 
* La a Doua Venire, Hristos va preamări si va osândi. Îi va preamări pe cei de-a dreapta, deoarece au arătat iubire si milostenie celor înfometani si însetani, străinilor, bolnavilor si întemnitatilor, si îi va osândi pe cei de-a stânga, pentru că nu au avut aceste virtuti. Să cerem asadar de la Dumnezeu să ne dea duh de iubire, căci cel care are iubire stie cum să miluiască. 
* Noi toti să-i miluim pe semenii nostri si îndeosebi pe cei care sunt îndepărtati de Dumnezeu... Nimic în lume nu poate sta în fata valorii si mântuirii unui suflet. Să ne străduim să-i miluim pe oamenii care sunt săraci la suflet, si răsplata noastră va fi foarte mare înaintea lui Dumnezeu. Să-l ajutăm pe aproapele nostru cât putem, pe plan material si duhovnicesc. 
 * Durerea preschimbă sufletul omului, îl face sensibil, si astfel primeste să asculte cuvântul lui Dumnezeu. Asadar când durerea face pregătirea si se apropie de un om al lui Dumnezeu, ajută la mântuirea lui... 
 * Milostenia nu constă doar în cele materiale, ci mai mult în cele duhovnicesti. V-ati gândit vreodată să vă rugati pentru sufletele care sunt în asteptarea osândei lui Dumnezeu? Pentru acele suflete cine se va ruga? Aici este marea milostenie. Această milostenie este cea mai mare pe care o poate înfăptui crestinul 
 * Hristos a murit pe cruce pentru fiecare suflet si cere pricină ca să-i miluiască pe acesti oameni. Dumnezeiasca dreptate caută să găsească pricină pentru scăparea omului de la osândă. Iar noi, oamenii întunecati de păcat, de nestiintă, nu dăm nici un motiv pentru care iubirea lui Hristos să miluiască aceste suflete 
 * Dumnezeu iubeste milostenia din sufletul omului mai mult decât orice altă virtute. Milostenie faci? Milostenie vei găsi. Deoarece nu avem iubire, nu avem milostenie în suflet. Să cerem de la Dumnezeu să ne dea iluminarea, harul si puterea. Să ne dea harul milosteniei, ca să miluim acele suflete care sunt în cealaltă lume. Si dacă noi nu le vom uita, nici pe noi nu ne va uita Hristos...
 * Când cineva dăruieste celuilalt din putinul lui, asta are valoare. Cei doi bănuti ai văduvei au fost lăudati, nu cei multi pe care i-au dat altii. Si dacă din tnostru dăruim celuilalt, Dumnezeu este drept, odihna si bucuria acelor suflete ne vor aduce nouă folos. Aceia îsi află odihnă, noi primim răsplată.

AJUNUL BOTEZULUI DOMNULUI – POST ASPRU

Pentru a fi întâmpinat aşa cum se cuvinte praznicul Botezului Domnului, ziua de 5 ianuarie, cunoscută şi ca Ajunul Bobotezei, este rânduită ca zi de post aspru sau chiar post negru pentru cei care doresc şi nu au slăbiciuni trupeşti, după cum ne informează TRINITAS TV.

Această tradiţie este păstrată din secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau să primească botezul în seara acestei zile. După ce erau botezaţi, puteau să participe pentru prima dată la Liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească.

Ajunul Bobotezei face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc, alături de Înălţarea Sfintei Cruci prăznuită la 14 septembrie şi de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, pomenită la 29 august.

In Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) se tine post negru, nu se mananca si nu se bea nimic. Canoanele Bisericii invata ca in Ajunul Bobotezei se ajuneaza total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemancate. In Tipicul Sfantului Sava se spune ca, daca Ajunul cade duminica sau sambata, nu se tine post negru. Postul din ziua de 5 ianuarie este pastrat din perioada secolele IV-VI, cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune timp de 40 de zile, sa primeasca botezul in seara acestei zile. Dupa ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credinciosilor si sa se impartaseasca. Astazi, crestinii postesc in aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfintita - Agheasma Mare.
In unele regiuni, in special in Moldova, crestinii ortodocsi gusta pe nemancate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), pana la 14 ianuarie - odovania praznicului. Se intampla ca cei opriti de la Sfanta Impartasanie, sa primeasca de la duhovnic, binecuvantarea de a lua Agheasma Mare. Insa, trebuie sa fim cu luare aminte la faptul ca Agheasma Mare nu poate inlocui Sfanta Impartasanie.
Alti preoti ii opresc pe credinciosi sa ia Agheasma Mare. In acest sens, Sfantul Sava spune: "acestia nu fac bine pentru ca prin darul lui Dumnezeu s-a dat spre sfintirea lumii si a intregii fapturi... Deci de unde este socotinta acestora pentru ca sa nu guste apa aceasta, deoarece trebuie sa stim ca nu pentru aceasta Apa este necuratia in noi, ci devenim necurati prin lucrurile noastre cele spurcate, iar noi ca sa ne curatim de acestea, bem fara de indoiala aceasta Sfanta Apa."
Cu Agheasma Mare se stropesc casele credinciosilor si locuitorii acestora, in Ajunul Bobotezei. Tot cu ea se stropesc si lucrurile care trebuie binecuvantate sau sfintite, cum ar fi de pilda, la binecuvantarea si sfintirea prapurilor, la sfintirea crucii si a troitelor, a clopotului, a vaselor si vesmintelor liturgice, la sfintirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor si a Sfantului si Marelui Mir.
Slujba de la Agheasma Mare
Daca Agheasma Mica se poate savarsi ori de cate ori credinciosii doresc acest lucru, Agheasma Mare se oficiaza de doua ori pe an, pe 5 ianuarie, in Ajunul Botezului Domnului si pe 6 ianuarie, in ziua praznicului Bobotezei.
In cadrul slujbei de sfintire a apei se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. XXV, 1-10; LV, 1-13 si XII, 3-6), apoi Apostolul (din I Cor. X, 1-4) si Evanghelia (de la Mc. I, 9-12), in care se prezinta in rezumat Botezul Domnului. Dupa ectenia mare se rosteste rugaciunea de sfintire a apei, compusa de Sfantul Sofronie al Ierusalimului, adresata Sfintei Treimi: ("Treime mai presus de fire... Preotul slujitor Il invoca de trei ori pe Sfantul Duh pentru sfintirea apei ("Tu Insuti, dar, Iubitorului de oameni Imparate, vino si acum prin pogorarea Sfantului Tau Duh si sfinteste apa aceasta si binecuvanteaza de fiecare data apa cu mana, afundandu-o crucis in vasele cu apa. Apoi rosteste o noua formula de invocare a Sfantului Duh ("Insuti si acum, Stapane, sfinteste apa aceasta, cu Duhul Tau cel Sfant, pe care preotul o rosteste tot de trei ori, binecuvantand de fiecare data apa, cu mana crucis.

La finalul slujbei, preotul slujitor afunda de trei ori crucea si busuiocul in apa cantand troparul Praznicului. "In Iordan botezandu-Te Tu Doamne ..."
In casele credinciosilor, agheasma se pastreaza la loc de cinste, in vase curate si dintr-insa se gusta pe nemancate, in zilele de post si ajunare. Potrivit invataturii Sfintilor Parinti, "firea apei celei sfinte este ca sa spele si trupul si sufletul, sa-l
sfinteasca, sa-l innoiasca si sa-l faca fiu al lui Dumnezeu".

Obiceiuri de Boboteaza

Boboteaza - 6 ianuarie

Boboteaza, serbata in ziua de 6 ianuarie, incheie ciclul sarbatorilor de iarna si are, pe langa intelesurile crestine - momentul nasterii spirituale a Mantuitorului - trasaturi de mare sarbatoare populara.
In ajunul Bobotezei se pregateste o masa asemanatoare cu masa din ajunul Craciunului. Pe masa din "camera de curat" se asterne o fata de masa, aleasa special pentru acest moment, sub fata de masa se pune fan sau otava iar pe fiecare colt se pune cate un bulgare de sare. Deasupra se aseaza douasprezece feluri de mancare: coliva - grau pisat, fiert, indulcit cu miere si amestecat cu nuca pisata -, bob fiert, fiertura de prune sau perje afumate, sarmale ( "galuste" ) umplute cu crupe, bors de "burechiuse" sau "urechiusele babei" - bors de fasole alba in care se fierb coltunasi mici, umpluti cu ciuperci, ce au colturile lipite in forma de urechiuse -, bors de peste, peste prajit, "varzare" - placinte de post umplute cu tocatura de varza acra -, placinte cu mac etc.
Pana la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se atinge de mancare iar, imediat dupa sfintirea mesei, parte din bucate sunt adaugate in hrana animalelor pentru "a fi protejate de boli si pentru a fi bune de prasila".
Alta data, dupa ce preotul rostea Troparul Botezului si stropea cu agheasma in casa si pe gospodari, era invitat sa se aseze pe lavita. Sub laicerul de pe lavita erau asezate, din timp, boabe de porumb - "ca sa stea clostile pe oua" - si busuioc - "ca sa vina petitorii'. Busuiocul acesta era folosit, mai tarziu, in descantecele de dragoste.
In semn de rasplata se dadeau: bucate ("desagarului, bani (preotului), nuci, mere si covrigi (copiilor) iar, pe crucea preotului, gospodina casei aseza cel mai frumos fuior de canepa. Oferirea fuiorului avea mai multe semnificatii: se credea ca de firele acestuia se vor prinde toate relele, ca fuiorul devenea o punte peste care vor trece sufletele mortilor sau ca Maica Domnului va face din canepa un voloc cu care va prinde sufletele mortilor din iad pentru a le ridica in rai.

Ajunul Bobotezei

Ajunul Bobotezei era, in egala masura, si un moment favorabil farmecelor, descantecelor si altor practici magice. Dimineata, inainte de aprinderea focului, se strangeau cenusa din soba si gunoiul din casa pentru a fi pastrate pana in primavara, cand se presarau pe straturile cu legume "pentru a le face rodnice si a le proteja de gujulii". Fanul de sub fata de masa si bulgarii de sare se adaugau in hrana animalelor "pentru a le feri de farmece, de boli si de duhurile rele". In acelasi scop era folosita si agheasma luata de la preotul care venea cu Iordanul.
Se credea ca daca, in dimineata Ajunului de Boboteaza, pomii erau incarcati cu promoroaca, acestia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea ca animalele din grajd vorbesc la miezul noptii dinspre ziua de Boboteaza despre locurile unde sunt ascunse comorile.
In aceasta zi erau interzise certurile in casa si nu se dadea nimic ca imprumut, nici macar jaratec din focul din vatra.
In seara de Ajun se savarseau practici de aflare a duratei vietii. Inainte de culcare, se luau carbuni din vatra si se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Se credea ca primul care va muri, va fi cel al carui carbune se va stinge mai repede.
Boboteaza - sfinitirea apei
In ziua de Boboteaza are loc sfintirea apei, in timpul slujbei de Iordan. Pregatirea acestui moment se face, si astazi, cu multa atentie, in fiecare comunitate. Locul de desfasurare a slujbei se alege impreuna cu preotul satului, de obicei intr-un spatiu mai larg - unde sa fie cel putin o fantana -, in imediata vecinatate a unei ape curgatoare, in gospodaria unui om sau in curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apa, care se punea in vase mari de lemn si, tot acum, se taie, la rau, o cruce mare de gheata. In jurul acestei cruci sau in jurul crucii care se afla in mod normal in curtea bisericii, se desfasoara intreg ceremonialul religios, la care participa toata suflarea comunitatii.
Dupa slujba de sfintire a apei, transformata in agheasma, fiecare satean isi ia apa sfintita in vasele de lemn sau de sticla cu care a venit de acasa. Pe drumul de intoarcere ei striga "Chiraleisa"- pentru belsugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului si pentru cresterea cat mai mare a canepii - si toarna cate putina agheasma in toate fantanile intalnite in cale. Odata ajunsi acasa, oamenii sfintesc cu agheasma sura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livada, casa si interiorul casei.
Boboteaza - practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice
Boboteaza cumuleaza elemente specifice de reinnoire a timpului calendaristic, la riturile crestine adaugandu-se practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice. In Bucovina, purificarea aerului se facea, candva, prin focuri si fumegatii, in cadrul unui obicei numit Ardeasca. Aceasta manifestare avea loc imediat dupa sfintirea apei cand tinerii se retrageau pe locuri mai inalte, avand asupra lor carbuni aprinsi ce fusesera folositi anterior la aprinderea secaluselor, si aprindeau focurile de Boboteaza. Rugul era facut din vreascuri si frunze uscate stranse de feciori cu o zi inainte. Tinerii cantau si dansau in jurul focului si sareau peste foc, atunci cand acesta se mai potolea, in credinta ca vor fi feriti, astfel, de boli si de pacate. La plecare, fiecare lua carbuni aprinsi cu care, odata ajunsi acasa, afumau pomii din livada in scop fertilizator. De asemenea, inconjurau casa cu pulberea folosita ca incarcatura pentru secaluse crezand ca, in acest fel, casa va fi ferita de primejdii, mai ales de trasnete.
In cele trei zile, cat tine Boboteaza in Bucovina, exista sate in care vecinii, prietenii si rudele obisnuiesc a se colinda reciproc, dupa cum exista comunitati in care, in aceste zile, reapar mascatii. Tinerii, mascati in babe si mosnegi, colinda mai ales pe la casele unde se gasesc fete de maritat, obiceiul fiind o reminiscenta a cultului mosilor si stramosilor precum si a unor vechi practici fertilizatoare.
Sfintirea caselor de Boboteaza

Incepand cu primele zile ale anului civil, slujitorii sfintelor altare merg si sfintesc casele oamenilor prin stropire cu apa sfintita si vestesc Botezul lui Hristos.

Sfintirea caselor credinciosilor se face prin stropirea cu aghiasma mare in ajunul Bobotezei si prin slujba sfestaniei ce se savarseste la mutarea in casa noua si care se repeta in fiecare an sau chiar mai des, atunci cand lucrarea raului se face simtita in vreun fel in casa.

Omul este solidar cu tot ceea ce il inconjoara. Pacatele, faradelegile omului intineaza spatiul in care acesta le savarseste. Dimpotriva, curatenia vietii lui sfinteste mediul care-l inconjoara. Nu este intamplator faptul ca in popor s-a pastrat zicala: "Omul sfinteste locul".

Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc.

Cand face sfintirea apei, preotul se roaga ca: "apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh", "pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca sa fie tamaduitoare sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica" si pentru ca "prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor".

Termenul "aghiasma" vine de cuvantul grecesc "aghiasmos", care isi are originea in cuvantul "aghios"(sfant). "Aghiasmos" se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem "voi face o aghiasma", intelegem slujba, iar cand spunem "voi bea un pic de aghiasma", ne referim la apa sfintita.

Exista si o alta explicatie in legatura cu originea cuvantului "aghiasma". S-a spus ca el vine de la "iazma". In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", este indicat ca si in DLR, cu etimologie ne¬cunoscuta.

Se cere o explicatie in legatura cu sensul cuvantului iasma-iazma, de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", contrar sensului originar de "apa sfintita". Explicatia este urmatoarea: atunci cand preotul sfinteste apa, la sfarsit, canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau". Cand se canta troparul, preotul stropeste pe credinciosi in cele patru puncte cardinale cu apa sfintita, spre alungarea "celui potrivnic", adica a celui rau, a celui urat, care este naluca, ve¬denie rea, satana. De la actiunea stropirii cu apa sfintita si rostirea cantarii ei, s-a retinut in popor scopul urmarit prin aiasma - aiazma - iazma, de a alunga "aratarea urata si rea", adica duhul cel rau, satana.

E bine sa stim ca harul lui Dumnezeu vine acolo unde este chemat. Asa ca nu putem pune un semn de egalitate intre apa nesfintita si aghiasma. Nici in cadrul Sfintei Liturghii, harul lui Dumnezeu nu se pogoara peste toata painea care este in biserica, pentru a o preface in Trupul Domnului, ci doar asupra darurilor pregatite special pentru aceasta. Harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru si nu peste toata apa care exista in alte locuri. Iata de ce e bine ca omul sa-si deschida casa atunci cand preotul vine sa le sfinteasca, pentru ca sfintirea casei vecinului nu inseamna si sfintirea propriei case.

Cum se rătăcesc oamenii

Un indian se rătăcise odată în timpul unei vânători. Obosit, flămând şi însetat, a ajuns până la coliba unui englez, care stătea în faţa colibei sale înconjurat de câinii săi. Atunci, sleit de puteri, indianul i-a cerut o bucată de pâine şi puţină apă. Inimă de piatră însă, englezul l-a alungat, ba mai mult a asmuţit şi câinii pe el.
După câteva luni însă, s-a întâmplat că s-a rătăcit şi englezul în acea pădure. Englezul, tot căutând a ieşi din desişul pădurii, a dat peste un indian, pe care l-a rugat să îi arate drumul pe care trebuie să o ia pentru a ieşi din desişul pădurii. Dar indianul i-a spus că este grăbit, că nu se poate întoarce pentru a-i arăta drumul, dar că poate să rămână la el peste noapte şi că a doua zi îl va scoate el din pădure. Şi englezul a acceptat propunerea indianului. În seara aceea englezul a mâncat, a băut şi s-a odihnit la casa indianului ca la el acasă. A doua zi englezul a fost condus şi spre ieşirea din pădure de către indian, iar la despărţire indianul l-a întrebat dacă nu cumva îi pare cunoscută faţa sa.
Privindu-l mai atent, englezul şi-a amintit imediat de el - era tocmai cel pe care el îl alungase cu câteva luni în urmă - şi cu multă părere de rău îl rugă să îl ierte. Indianul însă, i-a zâmbit prietenos urându-i şi drum bun în continuare.

Spirit de împotrivire

Oricine se împotriveşte legii lui Dumnezeu va începe să se împotrivească şi legii naturale şi sociale.
Oricine se împotriveşte voinţei lui Dumnezeu va începe în curând să se împotrivească voinţei oricui.
Oricine se împotriveşte autorităţii lui Dumnezeu, va începe în curând să se împotrivească şi dragostei de mamă, de soţie, de copii şi de prieteni. Dragostea unei astfel de făpturi se va preface în iubire de sine, iubirea de sine în deznădejde, iar deznădejdea este calea cea mai scurtă către sinucidere.                                              
                                               (Sfântul Nicolae Velimirovici - Învăţături despre bine şi rău)