«Postești?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

«Postești? Dovedește-mi asta prin lucrările tale. Dacă vezi un om sărman, miluiește-l. Dacă vezi că un prieten este lăudat, nu-l invidia. Nu posti doar cu gura, ci și cu ochii și urechile și picioarele și mâinile și cu toate mădularele trupului tău. Postește cu mâinile, lepădându-te de lăcomie. Postește cu picioarele, încetând să mai alergi după păcate. Postește cu ochii, disciplinându-i pe aceștia să nu mai privească la ceea ce este păcătos. Postește cu urechea, ne mai ascultând vorbele deșarte și bârfele. Postește cu gura ne mai vorbind cuvinte netrebnice și critici nedrepte. Pentru că ce vom folosi dacă ne abținem de la păsări și pește, dar ne mușcăm și devorăm semenii?»

                                                                                                      Sfântul Ioan Gură de Aur 

O RUGĂCIUNE PENTRU ÎNCEPUTUL POSTULUI, PE CARE TOȚI CREDINCIOȘII AR TREBUI SĂ O ROSTEASCĂ

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

”Dumnezeule Cel Prea Înalt, Care eşti slăvit de toată făptura cu cântări de laudă, Cel Ce Te odihneşti pe scaunul slavei, dar nu Te depărtezi nici de scaunele inimilor smerite, Izvorul Cel pururea curgător al bunătăţii, Care adapi din destul brazdele inimilor umilite şi trimiţi la bună vreme lumina şi căldura iubirii Tale de oameni, ca să culegi din lanul sufletelor spicele faptelor bune, Însuţi Îndurate Stăpâne, Oceanul milostivirii întru Care cufundăm toate nădejdile noastre de mântuire, Cel nevăzut de heruvimi, dar arătat de oameni în oglinda Trupului Unuia Născut Fiului Tău, ia aminte la nevredncele noastre rugăciuni şi revarsă din destul tuturor roua milei Tale dătătoare de pace.

De vei căuta la nevrednicia noastră, vom fi după dreptate aruncaţi în focul cel veşnic, căci ca nişte desfrânaţi am vieţuit, îmbrăţişând patimile cele osânditoare ale sufletului şi trupului nostru. N-am plinit poruncile Tale şi totdeauna întru prostia noastră am căutat să aprindem focul patimilor, dar prin aceasta nu am reuşit decât să aprindem focul dreptei Tale mânii şi ne-am supus judecăţii.

Dă-ne şi coiful nădejdii în vremea tulburării gândurilor rele şi întrarmează-ne cu săgeţile rugăciunii de foc, ca să doborâm pe vrăjmaşii cei ce ne necăjesc. Moise a postit 40 de zile şi a primit din mâna Ta tablele legii, însă acum Însuţi scrie cu degetul Tău dumnezeiesc gândurile înţelepciunii Tale, care să ne călăuzească la tot lucrul cel bun. Suntem firi slabe şi lesne biruite de păcat, dar cu braţul puterii Tale ridică-ne deasupra valurilor patimilor noastre şi dă-ne a privi spre adâncurile milostivirii Tale. Pune în inimile noastre dragostea de rugăciune şi cu adierile dorului Tău învăluie sufletele noastre. Învaţă-ne a iubi mai mult curăţia şi mintea noastră o arată tablă a cugetărilor îngereşti scrise cu slovele Duhului Tău înţelepţitor. Să se atingă de inima noastră împietrită scânteia iubirii Tale de oameni şi să o prefacă în ceară în care cu degetul Tău dumnezeiesc să închipui cuvinte iubitoare faţă de aproapele. Greu suferim povara neputineţelor noastre şi adesea ne tânguim fiind biruiţi de vărjmaşii noştri nevăzuţi, dar adâncul milostivirii şi îndurărilor Tale este mare, deci totdeauna sprijineşte-ne cu braţul Tău puternic pe cărarea postului.”

Amin și Aliluia!

"Post binecuvântat,cu folos duhovnicesc și daruri cerești tuturor!"

DECALOGUL POSTULUI MÂNTUITOR

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

• Nu ţine ură, vrăjmăşie sau invidie. Calcă-ţi pe inimă, mergi şi te împacă cu toată lumea, şi mai ales cu cei cărora le-ai greşit. Iartă din toată inima ta, pentru ca şi Dumnezeu să te ierte pe tine.

• Spovedeşte-te cât mai grabnic la preotul tău duhovnic şi nu-l schimba. Mărturiseşte toate greşelile şi patimile, gândurile şi intenţiile rele.

• Nu te certa, nu blestema, nu înjura. Cei care înjură se aseamănă celor care au scuipat faţa Domnului nostru Iisus Hristos în timpul Pătimirii Sale.

• Roagă-te cu smerenie în fiecare zi, dimineaţa, seara şi de câte ori poţi. Roagă-te şi pentru binele duşmanilor, împlinind astfel porunca Domnului, şi El îţi va da pace în suflet, bucurie şi înţelegere duhovnicească.

• Fă milostenie după puterile tale, adică ai milă de alţii, ca şi Hristos să aibă milă de tine. Ajută orfanii, văduvele, săracii, familiile nevoiaşe sau cu mai mulţi copii, fără a-i judeca pentru lipsurile lor.

• Întoarce la credinţă pe cel căzut ori neştiutor, dăruindu-i un sfat bun, o carte de zidire sufletească, o candelă sau o icoană.

• Mergi şi vizitează un bolnav, un suferind, un infirm sau un neputincios. Uşurează suferinţa şi vei putea să auzi şi tu, la Judecată, chemarea Mântuitorului de a moşteni Împărăţia Cerurilor.

• Pomeneşte şi fă milostenie pentru cei adormiţi, după rânduielile Bisericii, în semn de iubire, recunoştinţă şi neuitare faţă de ei.

• Ai grijă să nu te mândreşti cu postul tău şi cu nimic din ceea ce faci bun, ci în fiecare zi să spui: „Slugă netrebnică sunt, pentru că am făcut numai ceea ce eram dator să fac” (Luca 17, 10).

• Postiţi pentru că aţi păcătuit, postiţi pentru a nu mai păcătui, postiţi pentru a primi darurile Duhului Sfânt şi a păstra ceea ce vi s-a dăruit!

Acesta să fie îndemnul: să postim cu folos! Fă din ziua împărtăşirii tale cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Hristos cea mai fericită sărbătoare a vieţii tale, trăind bucuria Învierii.

Din Părintele Nicolae Tănase, Să nu-L răstignim iarăşi pe Hristos, Editura Agaton, Făgăra?, 2011, p. 122-124

P O S T U L ...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

,,Unde nu lucreaza postul,
 Nu-i sporire in credinta,
Nu-i smerenie curata,
Si nici duh de umilinta!

Unde postul nu ajunge,
 Nici lumina nu sporeste,
 Nici iubirea nu se-aprinde
Si nici ravna nu mai creste!

Unde nu-i primit cu pace,
 Cu nadejde si credinta,
 Postul nu aduce roade,
 Si nici ganduri de cainta!

Postul care nu rodeste,
 Nu-i din inima primit,
 E-o povara dusa-n sila
De un suflet razvratit!

Daca n-aduce lumina,
Nici rabdare, nici iubire,
Postul nostru-i din mandrie,
Si ne duce-n ratacire!

Daca lumea si mandria,
 Sufletul ni l-au supus,
E semn sigur ca-n launtru,
 Postul nostru n-a ajuns!

Insa cand in noi patrunde,
Aripi, sufletul primeste,
 Si privindu-se-ntru sine,
 Inima se curateste!

Treaza, vie si smerita,
Vrea comori duhovnicesti,
Cand prin post si rugaciune,
 Simte slavile ceresti!

Si sporind prin ravna Sfanta,
 Mintea-n post si rugaciune,
Vine-n inima si naste,
Rodul Sfant si fapte bune!

Postul este arma Sfanta,
 Ce curata si sporeste,
Postul este scoala-nalta,
Postu-nvie si sfinteste!

Postul vindeca de patimi,
Si durerile trupesti,
Postul inalta rugaciunea,
 In tariile ceresti.

Postul curateste mintea,
 O educa si-o-ntareste,
 Iar vederea dinlauntru,
Tot mai mult o adanceste!

Postu-n pace si-n iubire,
 Este arma de temut,
Foc ce arde si renaste,
 Scara, sabie si scut!”.

Bucuria mea, porunca lui Dumnezeu este clară: “Iertati si vi se va ierta” (Luca 6:37). Asadar, trebuie sa postim, dar dacă nu cerem iertare si nu iertăm, inseamnă multă mandrie si atunci, in zadar asteptăm Sfintele Pasti. Nu toti crestinii ortodocsi pot spune din tot sufletul: TE ROG, IARTĂ-MĂ! Fiecare om pe care il iertam, vindeca o parte din noi. Amin si Aliluia!
                                                                                                                       Preot Ioan .

Postul adevarat

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



Mi-aduc aminte din copilarie, cu cata evlavie era tinut postul atunci! Nu se facea exceptie de la post, nici pentru caz de boala, nici pentru cei mici, toti il tineam cu severitate. Sfantul si Marele Post al Paresimilor era asteptat ca un mare eveniment. Erau vase anume pastrate pentru Postul Mare. Şi cu cata primeneala sufleteasca ajungeam la Sfintele Pasti! „Se poate sa nu tii postul? Domnul Hristos a postit patruzeci de zile pentru pacatele noastre si noi sa nu postim? Mare pacat sa calci randuiala postului“! Asa gandeau crestinii ortodocsi de altadata.

Civilizatia noastra materialista si iubitoare de placeri a strambat aceasta intelegere. Mi-aduc iarasi aminte de convorbirea dintre un reprezentant al acestui duh si un parinte duhovnicesc, care staruia asupra marii necesitati a postului pentru viata crestina. „Prea cuvioase, zicea acela, a trecut vremea aceea, acum s-au schimbat lucrurile! Un om, ca sa dea randament in munca, are nevoie de atatea calorii pe zi si de o alimentatie bogata in vitamine…“. Caloriile si vitaminele regle­menteaza alimentatia omului de azi, iar randuielile crestinesti traditionale pentru post par nestiintifice si invechite.

Intr-adevar, este un fapt binecunoscut ca lumea de astazi si mai ales cea de la oras, dintr-o multime de motive, tine tot mai putin posturile bisericesti. Asa de putin, incat conducerea Bisericii Ortodoxe se gandeste la o adaptare a randuielilor traditionale pentru post. Intre temele viitorului sinod panortodox este trecuta si aceea a Postului, socotit ca una din problemele grave ale vietii crestine ortodoxe si nu lipsesc printre teologi glasuri care propun o scurtare a duratei posturilor mari o imputinare a zilelor de post si o indulcire a meniurilor de post.

Sa-si fi pierdut oare postul in vremea noastra va­loarea lui spirituala si puterea lui innoitoare de suflet?

De la inceput observam ca acest fel de intelegere are in vedere postul mai ales sub aspectul lui material, exterior: schimbare de regim alimentar, reducerea cantitatii de hrana.

Dar aceasta intelegere a postului nu-i cea adeva­rata, invatatura Bisericii noastre ne-o spune cu toata claritatea.

„Daca postesti numai de bucate, zice un tropar din vremea Triodului, iar pacatele nu le parasesti, te asemeni cu viclenii draci, care niciodata nu mananca“.

Sau altul: „Sa postim post bine placut Domnului. Postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramantul mincinos. Lipsa acestora este postul cel adevarat si bine primit“.

Iar marele Hrisostom zice: „Postesti? Arata-mi-o prin fapte. Cum? De vezi un sarac, ai mila de el; un dusman, impaca-te cu el; un prieten cu nume bun, nu-l invidia. Nu numai gura si stomacul sa posteasca, ci si ochii si urechile si picioarele si mainile noastre, ramanand curate de rapire si de lacomie. Picioarele sa nu alerge la spectacolele cele urate, ochii sa nu priveasca cu pofta la frumuseti straine, gura sa posteasca de injuraturi si de vorbe nerusinate…“.

Şi numai aceste marturii, si s-ar putea aduce multime, sunt suficiente ca sa intelegem ca a lega postul numai de schimbarea si imputinarea mancarii este o intelegere nedeplina, unilaterala.

Nu numai schimbarea de regim alimentar este postul, ci un lucru mult mai complex, o lucrare de adanca prefacere si innoire a intregii vieti sufletesti si trupesti a crestinului.

Ne incredinteaza despre acest lucru aceia care au facut din post un prieten iubit pentru toata viata, marii postitori, sfintii.

„Postul, zice Sfantul Isaac Sirul, este cale sfanta a lui Dumnezeu si temelie a toata virtutea. Este cununa pentru cei ce se infraneaza, frumusete a fecioriei si a sfinteniei, maica rugaciunii, inainte mergatorul tuturor faptelor bune...”. (Cuvantul 85).

„Postul si infranarea, zic Parinti Patericului, sunt bogatia sufletului“, iar Sfantul Ioan Scararul zice: “Postul este luminare a sufletului, paza a mintii, sanatate a trupului, iertare a pacatelor, usa si desfatare a Raiului” (Treapta 14).

Mantuitorul Insusi ne spune in Sfanta Evanghelie, ca postul este arma nebiruita impotriva dracilor (Marcu 9, 29). Şi iarasi cantarea bisericeasca din Postul Mare zice: „Bantuielile dracilor nu indraznesc asupra celui ce pos­teste, iar ingerii stau mai aproape de cei ce se curatesc cu postul“ (Triod).

Astfel, postul se arata ca un mestesug duhovnicesc, care angajeaza intreaga noastra fiinta: sanatate trupeasca, sfintire sufleteasca si trupeasca, iertare de pacate, cale catre cer, arma nebiruita impotriva dracilor, toate acestea si mai multe decat acestea ni le mijloceste postul. Care crestin s-ar putea lipsi de ajutorul lui?

Mantuitorul Hristos, Care nu avea nevoie de post, a postit totusi pentru ca sa ne invete cu pilda, cat de mare este folosul postului. De aceea, Sfantul Isaac Sirul adauga: „Postul este arma lucrata de Dumnezeu. Şi daca Legiuitorul insusi a postit, care dintre cei ce pazesc Legea nu trebuie sa posteasca? Şi care dintre cei ce-l nesocotesc nu va fi osandit?

Pentru ca este absolut necesar pentru viata crestina postul, de aceea si Biserica l-a randuit de-a lungul intregului an, in posturi de o zi sau de mai multe, pentru ca din intalnirea cat mai deasa cu postul, sa ni-l facem bun prieten pe calea desavarsirii crestinesti si a poruncit cu hotarare ca tot crestinul sa-l tina, iar cei ce-l nesocotesc sa fie scosi din Biserica.

Aceasta severitate a Bisericii ortodoxe este pe deplin indreptatita, deoarece nu este posibila desavar­sirea crestineasca, mantuirea sufletului fara ajutorul postului. Cateva exemple sunt edificatoare.

Rugaciunea este oxigenul vietii sufletesti. Asa cum trupul moare fara oxigen, tot asa si sufletul nu poata trai fara rugaciune. Sfintii Parinti numesc rugaciunea „inaltarea mintii catre Dumnezeu“, „convorbire cu Dumnezeu“. Dar cine nu stie ca omul ingreuiat cu mancare si bautura nu are mintea sprintena nici pentru cele pamantesti, necum pentru inaltarea catre Dumnezeu in rugaciune. Şi dimpotriva, mintea celui usurat cu infranare si post este sprintena si usor se inalta pa aripile rugaciunii. Rugaciunea si postul sunt strans legate impreuna si toti cuviosii si sfintii, care au fost mari rugatori, au fost si postitori.

Pocainta, spun Sfintii Parinti, este cea mai inalta dintre virtuti, mijloc de continua desavarsire a crestinului, lucrare permanenta a sufletului, care ne trece peste marea vietii spre raiul cel vesnic. Dar ea este asa de legata cu postul incat se confunda cu acesta. Este de neconceput pocainta fara post.

Tot asa putem spune si despre milostenie, despre smerenie, despre curatirea de toate patimile care robesc pe om si despre toate virtutile, daca le-am lua pe rand, ca se sprijina pe post. Cu adevarat, asa cum spune Sfantul Isaac Şirul: „Postul este temelia a toata virtu­tea“.

Daca este asa, atunci de ce crestinii de astazi nu mai tin, sau tin asa de putin postul?”

Ieromonah Petroniu Tanase,

"Chemarea Sfintei Ortodoxii", Editura Bizantina, Bucuresti

sursa: crestinortodox.ro

TIMPUL POSTULUI SFINTELOR PASTI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



 Bucuria mea, sa stii ca postul este doctorul sufletelor noastre. El face ca fiecare om sa ia aminte la sine insusi. Fara iertare si rugaciune, postul si osteneala, nu ne sunt de folos. In timpul postului trebuie: Sa ne smerim inaintea lui Dumnezeu, dar si inaintea oamenilor. Sa nu osandim pe nimeni, ci sa cerem de la toti iertare. Sa nu uram pe nimeni, ci sa traim in pace si iubire cu toti, pe cat ne sta in putere. Asadar, avand: RUGACIUNEA VAMESULUI in inima, POCAINTA FIULUI RISIPITOR in suflet si cu SUSPINUL LUI ADAM in minte, sa postim cu fata vesela, fara frica, tari in credinta, plini de nadejde, indemnandu-ne unii pe altii la buna nevointa.
   SFINTII INGERI, sa-ti calauzeasca pasii, MAICA DOMNULUI sa-ti lumineze drumul vietii si DUMNEZEU sa te binecuvanteze.     Amin si Aliluia!

                                                         CUVANT DE INVĂTĂTURĂ
                                                                             si
                                                          B I N E C U V A N T A R E

          Bucuria mea, suntem in a doua zi din postul Sfintelor Pasti. M-am bucurat mult, cand cativa ucenici, mi-au cerut binecuvantare sa tina post fara ulei in prima saptamana. Altii, mi-au cerut binecuvantare sa tina post negru, in fiecare zi din aceasta prima saptamana, pana la ora la care nu le mai permite stomacul. Le-am dat binecuvantare, dar, cu conditia sa tina acest post, dupa putere, atat cat le permite sanatatea, cu dreapta socoteala, fiindca postul trebuie tinut in functie de VARSTA, BOALA si PUTERE. 
Si i-am indemnat sa nu spuna absolut nimanui, fiindca, spunand s-ar putea mandri si pentru ca, cei care nu postesc, chiar crestini ortodocsi fiind, ii vor lua in batjocura.
   Si sa nu uiti ca de-acum, pentru ca vrei sa te nevoiesti cu postul, rugaciunea si faptele bune, milostenia, cu siguranta ispitele vor fi mai multe si mai mari decat in afara postului. CAND VIN ISPITE MULTE, SI CREZI CA N-AI SCAPARE, SA-TI PUI NADEJDEA-N DOMNUL, SI-N MILA LUI CEA MARE: "Cheama-Ma in ziua necazului tau si Eu te voi izbavi, si tu Ma vei preamari" (Psalm  49:16). Asadar, tu sa mergi inainte cu CREDINTA, NADEJDE si DRAGOSTE. Si, chiar daca valuri vin mereu, Si crucea-i grea pe cale, Tu nu uita ca Dumnezeu, E-n "barca" vietii tale!
   IL rog pe Preabunul Dumnezeu sa te binecuvanteze, Maicuta Domnului sa te acopera sub Sfant Omoforul ei, iar toti Sfintii, sa mijloceasca inaintea Lui Dumnezeu pentru mantuirea sufletului tau. 
                                                                               Amin si Aliluia!
                                                                                                                                Preot Ioan 🛎.

.DUMINICA IZGONIRII.... LUI ADAM DIN RAI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

   "Primul om a cazut prin trei lucruri: FEMEIA (Eva), LEMNUL (pomul cunostiintei binelui si raului) si NEASCULTAREA (calcarea poruncii lui Dumnezeu de a nu manca din acel pom). Si tot prin trei lucruri va fi mantuit: TOT PRIN FEMEIE (Maica Domnului, care L-a nascut pe Iisus Hristos, Mantuitorul lumii), TOT PRIN LEMN (lemnul Sfintei Cruci pe care a fost rastignit Dumnezeul nostru Iisus Hristos) si ASCULTAREA (este vorba de ascultarea pe care a facut-o Iisus Hristos fata de Dumnezeu Tatal)" (Sfantul Ioan Gura de Aur). Cine l-a scos pe Adam din Rai? Veti zice: Dumnezeu! Nuuu! Atunci, cine l-a izgonit, daca nu Dumnezeu? ADAM INSUSI S-A IZGONIT! Pe Adam l-au izgonit 3 mari pacate, rod al folosirii neintelepte a libertatii daruite de Dumnezeu: MANDRIA, NEASCULTAREA si LACOMIA. Lasandu-se amagit de diavolul in chip de sarpe, Adam s-a mandrit crezand ca va fi asemenea lui Dumnezeu si fara ascultare si de aceea s-a lacomit sa accepte repede oferta mincinoasa.
   Daca, acea oferta mincinoasa i-a scos pe protoparintii nostrii, Adam si Eva din Rai, trebuie sa stim ca doar credinta crestin ortodoxa, ne poate duce in Raiul pierdut. "Crestinismul ortodox nu este numai o invatatura care ajunge sa fie stiuta, ci O INVĂTĂTURĂ CARE SE CERE TRAITĂ, PUSĂ IN PRACTICĂ!" (Sfantul Parinte, Dumitru Staniloae).
   Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze impreuna cu toti cei dragi ai tai. Har si pace sufletului tau. Amin si Aliluia!
                                                                                                               Preot Ioan 🛎.

CUM TREBUIE SA POSTIM

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

 CA SA NE FOLOSIM DE POST... CUM TREBUIE SA POSTIM CU ADEVARAT,CA SA                                                                 NE FOLOSIM DE POST

 Postitor adevarat este cel care se retine de la desfrânare, preadesfrânare si de la orice necuratie. Postitor adevarat este cel care se stapâneste sa nu se mânie, sa nu se înfurie, sa nu faca rautate si sa nu se razbune. Postitor adevarat este cel care îsi pune paza gurii sale si se abtine de la flecareli, de la vorbe murdare, de la nebunii, clevetiri, osândiri, linguseli, minciuni si de la orice defaimare. Postitor adevarat este cel care îsi înfrâneaza mâinile de la hotie, rapire, pradare, iar inima de la dorirea lucrurilor straine. Într-un cuvânt, adevarat postitor este cel care se îndeparteaza de la orice rau. Iata, crestine, postul duhovnicesc ! Ne este folositor si postul trupesc, pentru ca slujeste omorârii patimilor noastre. Dar postul duhovnicesc ne este absolut de trebuinta, pentru ca, fara el, nici postul trupesc nu este nimic. Multi postesc cu trupul, dar nu postesc cu sufletul. Multi postesc de mâncare si bautura, dar nu postesc de gânduri, fapte si cuvinte rele. Si care le poate fi folosul din aceasta ? Multi postesc o zi, doua sau mai mult, dar de mânie, de tinerea de minte a raului si de razbunare nu vor sa posteasca. Multi se înfrâneaza de la vin, carne, peste, dar cu limba îi musca pe semenii lor – deci ce folos au din aceasta? Unii nu se ating cu mâinile de mâncare, dar le întind la mita, rapire si pradarea bunului strain – ce folos au deci din aceasta ? Postul adevarat si curat este abtinerea de la orice rau. Daca vrei, crestine, sa-ti fie postul folositor, atunci, postind trupeste, sa postesti si duhovniceste si sa postesti întotdeauna. Cum pui frâu pântecelui tau, tot asa pune-l si gândurilor si patimilor tale celor rele. Sa posteasca mintea ta de gândurile cele desarte. Sa posteasca mintea ta de tinerea de minte a raului. Sa posteasca voia ta de dorirea cea rea. Sa posteasca ochii tai de vederea cea rea: întoarce-ti ochii tai ca sa nu vada desertaciunea (Psalm 118, 37). Sa posteasca urechea ta de cântece spurcate si de soapte clevetitoare. Sa posteasca limba ta de clevetire, de osândire, de vorbe spurcate si de orice cuvânt desert si vatamator. Sa posteasca mâinile tale de la bataie si de la rapirea bunurilor celor straine. Sa posteasca picioarele tale de la a umbla întru rautate. «Fereste-te de rau si fa bine» (Psalm 33, 1 ; Petru 3, 11) Iata postul crestinesc pe care Dumnezeu îl cere de la noi! Pocaieste-te si te înfrâneaza de la orice cuvânt, fapta si gând rau, deprinde-te cu virtutile si întotdeauna vei posti înaintea lui Dumnezeu. (extrase din: Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk, Comoara duhovniceasca, din lume adunata,

 Editura Cartea Ortodoxa, Editura Egumenita, 2008) Cheap Offers: http://bit.ly/gadgets_cheap

Cheap Offers: http://bit.ly/gadgets_cheap

DE CE CARNEA, LAPTELE, OUALE SI BRANZA SUNT DE "FRUPT" SI NU SE MANANCĂ IN POST?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

        La Parintele Vasile, vine un colonel, fiul cantaretului din Leheceni, judetul Bihor, pentru a i se raspunde unei intrebari care-l framanta de multa vreme si nu reusea nimeni sa-i rapunda si sa-l lamureasca. In virtutea serviciului avea relatie si tangenta cu multi preoti, stareti si ierarhi, fiecare ii dadea cate un raspuns care nu-l multumea. El facea serviciul in Oradea. Fiind fiul satului, vine la Parintele Vasile, in Postul Mare, si il intreaba:

- Domn`Parinte, va rog daca puteti sa ma lamuriti intr-o problema la care numa` nu gasesc raspunsul care sa ma lamureasca si sa ma multumeasca.

Suntem in Postul Pastelui, as vrea sa stiu de ce nu avem voie, noi ortodocsii, sa mancam: carne, lapte, branza si oua. De ce catolicii postesc cu lapte, branza si oua iar noi nu avem voie? De la carne inteleg sa postim , dar de lapte, branza si oua de ce trebuie sa postim?

- Uite ce, draga, omul mananca tot ce i-a dat Dumnezeu pe pamant, din pamant si din ape.

Numai ce iese din pamant il ajuta pe om sa se hraneasca ca sa fie sanatos. Din pamant ies legumele, plantele hranitoare si frunctele, toate sunt pline de vitamine si de substante hranitoare care-l intaresc, il hranesc, nu-l imbuibeaza, nu-l ingreuneaza si nu-l imbolnavesc pe om. Toate legumele, plantele si fructele este cea mai usoara mancare pentru o viata sanatoasa a omului. Ca atare, tot ce iese din pamant ii sunt permise omului, fara de nici o oprire sau interdictie. De la nimic nu-l opreste Dumnezeu.

Tot ceea ce se naste si traieste pe pamant: animale, pasari si taratoare, unele sunt date de Dumnezeu pentru hrana omului, dar intr-o masura mai mica, pentru ca este hrana cea mai grea, plina de grasimi si sange, care daca sunt consumate tot timpul si in cantitati mai mari, imbuibeaza, creaza lacomia pantecelui, ingreuneaza si poate imbolnavi trupul omului.

Prin urmare, carnea animalelor si ale pasarilor, care intra in consumul omului, este un "frupt" , adica, o mancare plina de sange, grasa, grea, care poate imbolnavi trupul prin imbuibare si poate imbolnavi sufletul prin lacomia pantecelui, de la care omul trebuie sa se infraneze prin doua moduri: abtinerea de la a manca carne multa si cat mai rar si a doua metoda este infranarea pe o perioada mai lunga de a manca carne asa cum este Postul cel Mare si celelalte posturi randuite de Sf Biserica (miercurile, vinerile, Postul Sf Apostoli, Postul Adromirii Maicii Domnului, Postul Craciunuluilui si alte zile de post).

De ce laptele, ouale si branza sunt de frupt ? Pentru ca sunt produse facbricate prin carne, ele trec prin carne. Tot ceea ce trece prin carne si sange este de frupt. Chiar daca hrana pe care o consuma animalele si pasarile (iarba, fan, paie, porumb, grau) din ele trupul lor fabrica laptele si ouale acestea sunt de frupt.

De ce mananca catolicii in posturi, lapte, branza si oua? Pentru ca Papa le-a dat dispensa si derogare de la canoane si de la randuielile bisericesti. Ceea ce nu este prea corect. Canoanele nu le poate dezlega un singur om, fie el si Papa sau Patriarhul, pentru ca sunt legaturi date de un Sinod Ecumenic si tot un Sinod le poate dezlega. In plus cu lapte , branza si oua mancand in post, mai mult te imbuibezi decat sa te smeresti.

In concluzie, tot ceea ce inseamna carne si sange si tot ceea ce trece prin carne se numeste "frupt" de la care Biserica ne porunceste sa ne infranam in zilele de post.

Animalele ce se nasc, cresc, se hranesc si traiesc in apa (pestii, racii, si alte animale ce traiesc numai in apa), carnea lor este o carne usoara, saraca in grasim si cu foarte putin sange. Carnea lor nu imbuiba, nu ingreuneaza si nici nu creaza lacomie pantecelui si este sanatoasa pentru trupul omului. Sf Evanghelie ne spune ca Mantuitorul numai carne de peste ar fi mancat, paine, miere si fructe. Din acest motiv, se dezleaga in anumite momente din posturi ( la Praznicele Imparatesti) la Buna Vestire si la Florii in Postul Mare, cand este prilej de mare bucurie si de sarbatoare, in orice zile ar cadea se dezleaga la vin, untdelemn si peste.

-Multumesc, parinte, acum m-am lamurit si am aflat raspunsul si explicatia pe care o cautam. Nimeni nu mi-a putut da aceasta explicatie pe cati i-am intrebat.

Duminica , intalnindu-se Parintele Vasile cu cantaretul la slujba, acesta din urma ii zice:

-Iti multumesc domn`parinte ca mi-ai lamurit baiatul. Asa de bucuros a venit de la dumneata. Mi-a zis ca a stat de vorba cu oameni mari si n-au reusit sa-l multumeaca cu raspunsul, asa cum ai facut dumneata un preot simplu de tara.Baiatul meu ii asa de pretentios ca rar l-am vazut sa fie multumit de cate ceva. Nimic nu-l multumeste. Daca dumneata ai reusit sa-l multumesti este mare lucru.

http://argatuioan.wordpress.com/2014/03/23/de-ce-carnea-laptele-ouale-si-branza-sunt-de-frupt-si-nu-se-mananca-in-post/

DESPRE POST

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Toti sfintii lui Dumnezeu si-au petrecut viata pamanteasca in post si rugaciune. Astfel, potrivit marturiei Evangheliei, Sfanta Ana prorocita, fiica lui Fanuil, nu se departa de templu, slujind lui Dumnezeu in post si rugaciuni ziua si noaptea (Luca 2, 37). Despre marea Iudita Scriptura povesteste ca postea in toate zilele vaduviei sale, avea intelegerea din cercare a rugaciunii, stia puterea ei, ajunsese prin rugaciune sa dobandeasca credinta vie in Dumnezeu si a savarsit prin credinta o minunata nevointa (Iudita 8). Acoperit-am cu post sufletul meu (Ps. 68, 12), spune de Dumnezeu insuflatul David - asa puternica este aceasta nevointa!
Smerit-am cu post sufletul meu (Ps. 34, 12) - asa se impotriveste aceasta nevointa multumirii de sine si ingamfarii, care apar din imbuibare! Prin mijlocirea postului, rugaciunea mea in sanul meu se va intoarce; fara post, ea este jertfa jalnica a imprastierii mintii, care este nedespartita de imbuibare. Sfantul Apostol Pavel, insirand semnele adevaratilor slujitori ai lui Dumnezeu, aminteste intre aceste semne petrecerea in post (II Cor. 5, 5) si rugaciune (Romani 12, 12; Col. 4, 2). Despre sine el marturiseste ca si-a petrecut viata pamanteasca in necurmate nevointe, lipsuri si necazuri; el aminteste foamea si setea in care l-au aruncat imprejurarile, precum si necurmata postire de buna voie prin care isi chinuia trupul si-l supunea robiei (II Cor. 11, 27; I Cor. 9, 27). Evanghelistul Luca, zugravind in cartea Faptelor impreunapetrecerea in Ierusalim a Sfintilor Apostoli dupa inaltarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, impreuna cu Preasfanta Fecioara de Dumnezeu Nascatoare si celelalte femei care au urmat Domnului in vremea calatoriei Lui pamantesti, spune: Acestia toti erau asteptand cu un cuget in rugaciune si in cerere (Fapte l, 14). Din cuvintele acestea se vede limpede ca rugaciunile lor erau foarte lungi, neincetate - lucru cu neputinta fara ajutorul postului. Asa traiau Apostolii! Asa traiau Mucenicii! Asa traiau Cuviosii! Viata lor a fost si este imbinare a rugaciunii neincetate cu postirea de totdeauna. Mila si dragostea lor fata de frati, fata de cei ce ii iubeau si cei ce ii urau, erau dumnezeiesti, fiindca erau mai presus de firea omeneasca, fiindca erau luate din sanul Domnului insusi. Ei nu numai ca impreuna-patimeau cu toti cei nevoiasi sufleteste si trupeste, nu numai ca iertau toate greselile si cele mai grele jigniri ale aproapelui: ei isi puneau cu bucurie sufletul pentru mantuirea aproapelui, pentru mantuirea vrajmasilor lor. In imprejurarile insemnate ale vietii si in greutati, inainte de a incepe o lucrare mare, la venirea unor mari necazuri, sfintii lui Dumnezeu posteau si se rugau indoit. Pilda de acest fapt ne-a aratat Mantuitorul nostru, Domnul nostru Iisus Hristos. Inainte de a iesi sa propovaduiasca si sa mantuiasca omenirea, Domnul a plecat in pustie, petrecand acolo in post patruzeci de zile si patruzeci de nopti. „El a postit”, spune Fericitul Teofilact, „binevoind sa ne arate ca postul este o mare arma si in vremea ispitelor si impotriva dracilor. Precum inmultirea mancarii slujeste drept temei a tot pacatul, asa si infranarea slujeste drept temei a toata fapta buna”. Calauza in nevointa postului si in nevointa impotriva diavolului este Duhul Sfant. Inaintea alegerii celor doisprezece Apostoli care erau meniti sa pescuiasca lumea spre credinta si mantuire, Domnul S-a suit pe un munte insingurat si a petrecut intreaga noapte in rugaciune (Luca 6, 12); inainte de invierea lui Lazar, Domnul a dat multumita Tatalui pentru ascultarea rugaciunii Sale. Eu stiam, a grait El, ca pururea Ma asculti, fiindca voia Tatalui si a Fiului este o singura voie dumnezeiasca; ci pentru norodul care sta imprejur am zis, ca sa creada ca Tu M-ai trimis (Ioan 11, 42).
 La fel si inainte de alegerea Apostolilor: Domnul nu avea nevoie de rugaciune, dar a purces la rugaciune si a petrecut in rugaciune intreaga noapte ca sa dea prin faptele Sale - asa inteleg Sfintii Parinti cele intamplate atunci - pilda de faptuire, ca sa ne arate ca Dumnezeu primeste si o scurta rugaciune a noastra, dar ca inainte de intamplarile si hotararile insemnate avem neaparata nevoie de rugaciune prelungita si deosebit de incordata. Inainte de patimi si de moartea pe cruce, carora Domnul a binevoit a li Se supune pentru rascumpararea omenirii, El a mers in gradina Ghetsimani, in locul unde trebuia sa se savarseasca vanzarea, aratandu-Se jertfa de buna voie, adusa dupa voia cea una si nedespartita a Tatalui si a Fiului. Prin aceasta, El ne-a aratat ca suntem datori sa primim toate incercarile trimise noua de sus ca pe ceva care ni se cuvine, sa le primim cu lepadare de sine, cu supunere inaintea voii lui Dumnezeu, cu credinta in Dumnezeu Cel atotputernic, Care vegheaza neadormit asupra noastra, la Care sunt numarati toti perii nostri, de Care nu s-a ascuns osul meu, precum a zis Prorocul, pe care l-ai facut intr-ascuns, si statul meu intru cele mai de jos ale pamantului (Ps. 138, 15). Domnul ne-a aratat mijlocul prin care putem si suntem datori sa intarim neputinta firii omenesti atunci cand vin necazurile. El S-a rugat cu osardie. Ucenicilor biruiti de somn le-a poruncit: Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita (Matei 26, 41). 
Ca necazul venit sa nu puna stapanire pe el, sa nu-l inghita, este neaparata nevoie de rugaciune. Este neaparata nevoie in vremea necazului de acea putere duhovniceasca, de acea pace dumnezeiasca pe care le aduce rugaciunea. Pentru a-l birui pe satana, ce nazuieste ca prin gandurile de intristare si deznadejde sa-l clatine si sa il piarda pe omul supus necazului cu ingaduinta lui Dumnezeu, pentru a nu se imputina credinta noastra in vremea necazului, este nevoie de rugaciune. Avem nevoie de ea ca in chiar mijlocul necazului sa putem simti, dupa spusa Apostolului, toata bucuria pe care ne-a poruncit el s-o avem cand cadem in multe feluri de ispite (Iac. l, 2). Mangaierea harica ce vine din rugaciune poate fi primita doar de cel curatit prin post si poate fi pastrata numai de cel ce sprijina prin post curatia sa. Pildei Domnului i-au urmat si ii urmeaza adevaratii robi ai Domnului. Inca pe vremea Vechiul Legamant, Sfantul David, manat de Duhul lui Hristos, isi sporea postul si rugaciunile in imprejurarile grele ale vietii (II Imp. 12, 16; Ps. 34, 12).
Asemenea lui, Prorocul Daniil, intelegand din cartea Prorocului Ieremia ca se implinise numarul anilor randuiti de Dumnezeu pentru petrecerea iudeilor robiti in Babilon, ca venise vremea intoarcerii lor in Ierusalim, s-a intors spre Dumnezeu cu rugaciune incordata pentru izbavirea iudeilor, intarindu-si rugaciunea prin post: Dat-am fata mea catre Domnul Dumnezeu, spune el, ca sa cerc cu cerere, cu rugaciune, cu posturi, cu sac si cu cenusa; si m-am rugat catre Domnul Dumnezeul meu, si m-am marturisit (Dan. 9, 3-4). Starea in care il aduc pe om postul si rugaciunea este deosebit de buna pentru primirea binefacerilor dumnezeiesti si a descoperirilor dumnezeiesti. Astfel, de pilda, milosteniile, rugaciunile si posturile sutasului Cornelie au ajuns inaintea lui Dumnezeu si i-au adus cel mai mare bine: cunoasterea lui Hristos.
Eram postind si ruganduma intru al noualea ceas in casa mea, ii povestea sutasul despre sine Apostolului Petru, si iata un barbat a statut inaintea mea in haina luminata. Acela era un inger (Fapte 10, 30). De asemenea, Apostolului Petru, care postea si flamanzea, i s-a aratat o fata de masa mare, pogorata din ceruri, care inchipuia lumea pagana, primita de Dumnezeu la credinta in Hristos si la mantuirea intru Hristos (Fapte 10, 11); Apostolilor, care slujeau Domnului si posteau (Fapte 13, 2), Sfantul Duh le-a descoperit ca alesese pe Pavel si pe Varnava pentru a propovadui crestinismul paganilor, le-a poruncit sa-i osebeasca si sa-i trimita la aceasta slujire. Apostolii, auzind in vremea rugaciunii si postirii porunca Sfantului Duh, mai inainte de a o implini postesc si se roaga iar, pentru ca porunca primita cu impreuna-lucrarea postului si a rugaciunii sa fie implinita tot cu impreuna-lucrarea lor. Atunci, postind si rugandu-se si punandu-si pe ei mainile, i-au slobozit (Fapte 13, 3), graieste scriitorul Faptelor Apostolilor. Toata lumea stie ce izbanzi au incununat slujirea lui Pavel si a lui Varnava! Ea a fost incununata de sadirea crestinismului in toata lumea cunoscuta pe atunci. Nenumarate sunt marturiile si pildele faptului ca toti bineplacutii lui Dumnezeu se invrednicesc de dumnezeiestile descoperiri tocmai atunci cand prin post se desfac de materie, iar prin rugaciunea curata, cu mintile goale, neintinate de nici o inchipuire, neimprastiate de nici un gand strain, se infatiseaza intru adanca evlavie si pace lui Dumnezeu, Celui nevazut si nepatruns cu mintea. Iubiti frati! Dupa ce am cunoscut insemnatatea si puterea armelor duhovnicesti care sunt milostenia, postul si rugaciunea, sa ne grabim a ne incinge cu aceste arme! Sa dobandim mila, sa ne imbracam in bunatate, dupa povata si indemnul Apostolului (Coloseni 3, 12).
 Trasatura aparte a caracterului nostru, trasatura aparte de totdeauna a purtarii noastre sa fie milostivirea. In afara milostivirii sa nu cautam dreptate. Mila ce vine din firea omeneasca vatamata de cadere este potrivnica dreptatii: mila ce se revarsa din poruncile Evangheliei se afla, cu toata imbelsugarea sa, in legatura nedespartita cu dreptatea dumnezeiasca, ce se si arata prin ea (Ps. 84, 11-14; 88, 15). Nu numai pe timpul sfintelor posturi randuite de Sfanta Biserica sa ne smerim trupurile prin intrebuintarea cu masura a mancarii - mai ales a mancarii de un anumit fel - ci si in restul timpului sa intrebuintam mancarea cu intelepciune, potrivit nevoilor noastre adevarate, pentru a ne pastra puterile trupesti si sanatatea trupeasca. Dupa ce ne vom fi robit trupul duhului prin postire, dupa ce ne vom fi facut duhul asemanator ingerilor prin bunatate, sa il inaripam cu rugaciunea: fie ca duhul nostru sa dobandeasca fericita deprindere de a se inalta in zbor repede si ades catre Dumnezeu si de a cere binecuvantarea lui Dumnezeu in intreprinderile noastre! Nu vom intarzia sa il vedem pe Dumnezeu ca ajutator si carmuitor al lucrarii noastre. Si nu numai atat! inaltandu-ne des cu gandul la Dumnezeu, putin cate putin vom curati calea obiceiurilor noastre de toata faradelegea - nu numai de cea grosolana, ci si de cea subtire, savarsita cu gandurile si simtamintele. Cine va cuteza sa-L cheme pe Dumnezeu in ajutor la o fapta pacatoasa? Cine, infatisandu-si cererea imparatului imparatilor, nu se va ingriji mai intai ca cererea sa fie vrednica de privirea imparateasca si dumnezeiasca, ce patrunde in ascunzisurile inimii si vede la fel de limpede toate cele vazute si nevazute?
De vom cere ceva dupa voia Lui, doar atunci ne va asculta (I Ioan 5, 14), a spus Apostolul. Cine, intorcandu-se mereu catre Dumnezeu, nu va dobandi incredintarea si simtamantul ca traieste sub ochii lui Dumnezeu, ca fiecare fapta a sa, fiecare miscare a sufletului sau este vazuta de Atotvazatorul si Pretutindenea Fiitorul Dumnezeu? Aceasta incredintare si acest simtamant au drept urmare neaparata sporirea duhovniceasca a crestinului. Sa ne daruiasca Milostivul nostru Domn aceasta sporire, intru slava numelui Sau si spre mantuirea noastra! Amin.

Postul fara rugaciune nu ne apropie de Dumnezeu

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Postul e o rugaciune a trupului si sufletului. Diavolului nu-i place si iti aduce pe la nari miros de mancari imbietoare. Dar ce placut e atunci cand te invingi si te duci mai departe, trupul capata o usurare iar sufletul rafneste si mai mult dupa rugaciune. Adevarat este ca multe necazuri si ispite se inving prin post si rugaciune.

Sfantul Duh legiuieste imbinarea postului cu rugaciunea, intoarceti-va la Mine din toata inima voastra, ii cheama Domnul pe pacatosi prin gura unui alt Proroc, indemnandu-i si imbarbatandu-i la pocainta, cu post, cu plangere si cu tanguire, si va rupeti inimile voastre, iar nu hainele voastre, si va intoarceti la Domnul Dumnezeul vostru... Trambitati cu trambita in Sion, sfintiti post, vestiti vindecare (Ioil 2, 12-13, 15). Ninivitenii care s-au pocait au facut cunostinta cu puterea postului si a rugaciunii. Dumnezeu rostise deja hotararea asupra lor, ea le fusese vestita de Prorocul Iona; deja Prorocul, ce se indepartase de cetate, o privea tinta si astepta din clipa in clipa sa se implineasca prorocia cea amenintatoare.

Insa, ninivitenii au folosit pocainta, aratand ca nu sunt fatarnici prin parasirea faptelor viclene, prin postul aspru, prin rugaciunea osardnica - si I-a parut rau lui Dumnezeu pentru raul pe care a zis sa le faca lor si n-a facut (Iona 3, 10). In Noul Legamant, Domnul a vestit ca postul va deveni o nevointa de obste a tuturor ucenicilor Lui cand Se va lua Mirele Ceresc – Domnul - de la dansii prin inaltarea la cer (Luca 5, 35). Si cum sa nu posteasca pe pamant ucenicii Domnului Iisus, cum sa nu-L planga pe El, cum sa nu se imbrace in haina intristarii, de vreme ce calea catre Domnul este preaplina de greutati, este pandit de talhari infricosatori atat ca numar, cat si ca rautate!

Toti sfintii lui Dumnezeu si-au petrecut viata pamanteasca in post si rugaciune. Astfel, potrivit marturiei Evangheliei, Sfanta Ana prorocita, fiica lui Fanuil, nu se departa de templu, slujind lui Dumnezeu in post si rugaciuni ziua si noaptea (Luca 2, 37). Despre marea Iudita Scriptura povesteste ca postea in toate zilele vaduviei sale, avea intelegerea din cercare a rugaciunii, stia puterea ei, ajunsese prin rugaciune sa dobandeasca credinta vie in Dumnezeu si a savarsit prin credinta o minunata nevointa (Iudita 8). Acoperit-am cu post sufletul meu (Ps. 68, 12), spune de Dumnezeu insuflatul David - asa puternica este aceasta nevointa! Smerit-am cu post sufletul meu (Ps. 34, 12) - asa se impotriveste aceasta nevointa multumirii de sine si ingamfarii, care apar din imbuibare! Prin mijlocirea postului, rugaciunea mea in sanul meu se va intoarce; fara post, ea este jertfa jalnica a imprastierii mintii, care este nedespartita de imbuibare. Sfantul Apostol Pavel, insirand semnele adevaratilor slujitori ai lui Dumnezeu, aminteste intre aceste semne petrecerea in post (II Cor. 5, 5) si rugaciune (Romani 12, 12; Col. 4, 2). Despre sine el marturiseste ca si-a petrecut viata pamanteasca in necurmate nevointe, lipsuri si necazuri; el aminteste foamea si setea in care l-au aruncat imprejurarile, precum si necurmata postire de buna voie prin care isi chinuia trupul si-l supunea robiei (II Cor. 11, 27; I Cor. 9, 27). Evanghelistul Luca, zugravind in cartea Faptelor impreunapetrecerea in Ierusalim a Sfintilor Apostoli dupa inaltarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, impreuna cu Preasfanta Fecioara de Dumnezeu Nascatoare si celelalte femei care au urmat Domnului in vremea calatoriei Lui pamantesti, spune: Acestia toti erau asteptand cu un cuget in rugaciune si in cerere (Fapte l, 14). Din cuvintele acestea se vede limpede ca rugaciunile lor erau foarte lungi, neincetate - lucru cu neputinta fara ajutorul postului. Asa traiau Apostolii! Asa traiau Mucenicii! Asa traiau Cuviosii!

Viata lor a fost si este imbinare a rugaciunii neincetate cu postirea de totdeauna. Mila si dragostea lor fata de frati, fata de cei ce ii iubeau si cei ce ii urau, erau dumnezeiesti, fiindca erau mai presus de firea omeneasca, fiindca erau luate din sanul Domnului insusi. Ei nu numai ca impreuna-patimeau cu toti cei nevoiasi sufleteste si trupeste, nu numai ca iertau toate greselile si cele mai grele jigniri ale aproapelui: ei isi puneau cu bucurie sufletul pentru mantuirea aproapelui, pentru mantuirea vrajmasilor lor.

In imprejurarile insemnate ale vietii si in greutati, inainte de a incepe o lucrare mare, la venirea unor mari necazuri, sfintii lui Dumnezeu posteau si se rugau indoit. Pilda de acest fapt ne-a aratat Mantuitorul nostru, Domnul nostru Iisus Hristos. Inainte de a iesi sa propovaduiasca si sa mantuiasca omenirea, Domnul a plecat in pustie, petrecand acolo in post patruzeci de zile si patruzeci de nopti. „El a postit”, spune Fericitul Teofilact, „binevoind sa ne arate ca postul este o mare arma si in vremea ispitelor si impotriva dracilor. Precum inmultirea mancarii slujeste drept temei a tot pacatul, asa si infranarea slujeste drept temei a toata fapta buna”.

Calauza in nevointa postului si in nevointa impotriva diavolului este Duhul Sfant. Inaintea alegerii celor doisprezece Apostoli care erau meniti sa pescuiasca lumea spre credinta si mantuire, Domnul S-a suit pe un munte insingurat si a petrecut intreaga noapte in rugaciune (Luca 6, 12); inainte de invierea lui Lazar, Domnul a dat multumita Tatalui pentru ascultarea rugaciunii Sale. Eu stiam, a grait El, ca pururea Ma asculti, fiindca voia Tatalui si a Fiului este o singura voie dumnezeiasca; ci pentru norodul care sta imprejur am zis, ca sa creada ca Tu M-ai trimis (Ioan 11, 42).

La fel si inainte de alegerea Apostolilor: Domnul nu avea nevoie de rugaciune, dar a purces la rugaciune si a petrecut in rugaciune intreaga noapte ca sa dea prin faptele Sale - asa inteleg Sfintii Parinti cele intamplate atunci - pilda de faptuire, ca sa ne arate ca Dumnezeu primeste si o scurta rugaciune a noastra, dar ca inainte de intamplarile si hotararile insemnate avem neaparata nevoie de rugaciune prelungita si deosebit de incordata.

Inainte de patimi si de moartea pe cruce, carora Domnul a binevoit a li Se supune pentru rascumpararea omenirii, El a mers in gradina Ghetsimani, in locul unde trebuia sa se savarseasca vanzarea, aratandu-Se jertfa de buna voie, adusa dupa voia cea una si nedespartita a Tatalui si a Fiului. Prin aceasta, El ne-a aratat ca suntem datori sa primim toate incercarile trimise noua de sus ca pe ceva care ni se cuvine, sa le primim cu lepadare de sine, cu supunere inaintea voii lui Dumnezeu, cu credinta in Dumnezeu Cel atotputernic, Care vegheaza neadormit asupra noastra, la Care sunt numarati toti perii nostri, de Care nu s-a ascuns osul meu, precum a zis Prorocul, pe care l-ai facut intr-ascuns, si statul meu intru cele mai de jos ale pamantului (Ps. 138, 15).

Domnul ne-a aratat mijlocul prin care putem si suntem datori sa intarim neputinta firii omenesti atunci cand vin necazurile. El S-a rugat cu osardie. Ucenicilor biruiti de somn le-a poruncit: Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita (Matei 26, 41). Ca necazul venit sa nu puna stapanire pe el, sa nu-l inghita, este neaparata nevoie de rugaciune. Este neaparata nevoie in vremea necazului de acea putere duhovniceasca, de acea pace dumnezeiasca pe care le aduce rugaciunea. Pentru a-l birui pe satana, ce nazuieste ca prin gandurile de intristare si deznadejde sa-l clatine si sa il piarda pe omul supus necazului cu ingaduinta lui Dumnezeu, pentru a nu se imputina credinta noastra in vremea necazului, este nevoie de rugaciune. Avem nevoie de ea ca in chiar mijlocul necazului sa putem simti, dupa spusa Apostolului, toata bucuria pe care ne-a poruncit el s-o avem cand cadem in multe feluri de ispite (Iac. l, 2).

Mangaierea harica ce vine din rugaciune poate fi primita doar de cel curatit prin post si poate fi pastrata numai de cel ce sprijina prin post curatia sa. Pildei Domnului i-au urmat si ii urmeaza adevaratii robi ai Domnului. Inca pe vremea Vechiul Legamant, Sfantul David, manat de Duhul lui Hristos, isi sporea postul si rugaciunile in imprejurarile grele ale vietii (II Imp. 12, 16; Ps. 34, 12). Asemenea lui, Prorocul Daniil, intelegand din cartea Prorocului Ieremia ca se implinise numarul anilor randuiti de Dumnezeu pentru petrecerea iudeilor robiti in Babilon, ca venise vremea intoarcerii lor in Ierusalim, s-a intors spre Dumnezeu cu rugaciune incordata pentru izbavirea iudeilor, intarindu-si rugaciunea prin post: Dat-am fata mea catre Domnul Dumnezeu, spune el, ca sa cerc cu cerere, cu rugaciune, cu posturi, cu sac si cu cenusa; si m-am rugat catre Domnul Dumnezeul meu, si m-am marturisit (Dan. 9, 3-4). Starea in care il aduc pe om postul si rugaciunea este deosebit de buna pentru primirea binefacerilor dumnezeiesti si a descoperirilor dumnezeiesti.

Astfel, de pilda, milosteniile, rugaciunile si posturile sutasului Cornelie au ajuns inaintea lui Dumnezeu si i-au adus cel mai mare bine: cunoasterea lui Hristos. Eram postind si ruganduma intru al noualea ceas in casa mea, ii povestea sutasul despre sine Apostolului Petru, si iata un barbat a statut inaintea mea in haina luminata. Acela era un inger (Fapte 10, 30). De asemenea, Apostolului Petru, care postea si flamanzea, i s-a aratat o fata de masa mare, pogorata din ceruri, care inchipuia lumea pagana, primita de Dumnezeu la credinta in Hristos si la mantuirea intru Hristos (Fapte 10, 11); Apostolilor, care slujeau Domnului si posteau (Fapte 13, 2), Sfantul Duh le-a descoperit ca alesese pe Pavel si pe Varnava pentru a propovadui crestinismul paganilor, le-a poruncit sa-i osebeasca si sa-i trimita la aceasta slujire. Apostolii, auzind in vremea rugaciunii si postirii porunca Sfantului Duh, mai inainte de a o implini postesc si se roaga iar, pentru ca porunca primita cu impreuna-lucrarea postului si a rugaciunii sa fie implinita tot cu impreuna-lucrarea lor. Atunci, postind si rugandu-se si punandu-si pe ei mainile, i-au slobozit (Fapte 13, 3), graieste scriitorul Faptelor Apostolilor. Toata lumea stie ce izbanzi au incununat slujirea lui Pavel si a lui Varnava! Ea a fost incununata de sadirea crestinismului in toata lumea cunoscuta pe atunci. Nenumarate sunt marturiile si pildele faptului ca toti bineplacutii lui Dumnezeu se invrednicesc de dumnezeiestile descoperiri tocmai atunci cand prin post se desfac de materie, iar prin rugaciunea curata, cu mintile goale, neintinate de nici o inchipuire, neimprastiate de nici un gand strain, se infatiseaza intru adanca evlavie si pace lui Dumnezeu, Celui nevazut si nepatruns cu mintea. Iubiti frati! Dupa ce am cunoscut insemnatatea si puterea armelor duhovnicesti care sunt milostenia, postul si rugaciunea, sa ne grabim a ne incinge cu aceste arme! Sa dobandim mila, sa ne imbracam in bunatate, dupa povata si indemnul Apostolului (Coloseni 3, 12).

Trasatura aparte a caracterului nostru, trasatura aparte de totdeauna a purtarii noastre sa fie milostivirea. In afara milostivirii sa nu cautam dreptate. Mila ce vine din firea omeneasca vatamata de cadere este potrivnica dreptatii: mila ce se revarsa din poruncile Evangheliei se afla, cu toata imbelsugarea sa, in legatura nedespartita cu dreptatea dumnezeiasca, ce se si arata prin ea (Ps. 84, 11-14; 88, 15).

Nu numai pe timpul sfintelor posturi randuite de Sfanta Biserica sa ne smerim trupurile prin intrebuintarea cu masura a mancarii - mai ales a mancarii de un anumit fel - ci si in restul timpului sa intrebuintam mancarea cu intelepciune, potrivit nevoilor noastre adevarate, pentru a ne pastra puterile trupesti si sanatatea trupeasca. Dupa ce ne vom fi robit trupul duhului prin postire, dupa ce ne vom fi facut duhul asemanator ingerilor prin bunatate, sa il inaripam cu rugaciunea: fie ca duhul nostru sa dobandeasca fericita deprindere de a se inalta in zbor repede si ades catre Dumnezeu si de a cere binecuvantarea lui Dumnezeu in intreprinderile noastre! Nu vom intarzia sa il vedem pe Dumnezeu ca ajutator si carmuitor al lucrarii noastre. Si nu numai atat! inaltandu-ne des cu gandul la Dumnezeu, putin cate putin vom curati calea obiceiurilor noastre de toata faradelegea - nu numai de cea grosolana, ci si de cea subtire, savarsita cu gandurile si simtamintele.

Cine va cuteza sa-L cheme pe Dumnezeu in ajutor la o fapta pacatoasa? Cine, infatisandu-si cererea imparatului imparatilor, nu se va ingriji mai intai ca cererea sa fie vrednica de privirea imparateasca si dumnezeiasca, ce patrunde in ascunzisurile inimii si vede la fel de limpede toate cele vazute si nevazute? De vom cere ceva dupa voia Lui, doar atunci ne va asculta (I Ioan 5, 14), a spus Apostolul.

Cine, intorcandu-se mereu catre Dumnezeu, nu va dobandi incredintarea si simtamantul ca traieste sub ochii lui Dumnezeu, ca fiecare fapta a sa, fiecare miscare a sufletului sau este vazuta de Atotvazatorul si Pretutindenea Fiitorul Dumnezeu?

 Aceasta incredintare si acest simtamant au drept urmare neaparata sporirea duhovniceasca a crestinului. Sa ne daruiasca Milostivul nostru Domn aceasta sporire, intru slava numelui Sau si spre mantuirea noastra! Amin.

DE CE POSTIM?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Postim pentru ca asa a facut Hristos, cat a fost pe pamant.

A inceput propovaduirea Sa cu un post de 40 de zile. El nu a mancat nimic, insa noi putem manca doar din roadele pamantului, ca sa nu uitam ca suntem facuti din pamant si in pamant ne vom intoarce. Nimeni nu poate ajunge cu adevarat la Hristos decat pe drumul pe care El a mers. Nimeni nu ajunge la Roma, sa zicem, daca se indreapta spre Moscova! Nimeni nu se poate intalni cu Hristos daca fuge spre placerile lumii, opuse cu totul Lui. si nu doar ca il imitam, dar facem asta si din iubire fata de El.

Aici intervine jertfa! Renunt la ceva pentru ca il iubesc pe Dumnezeu.

Fac ceva pentru El. Nu-mi cere sa-mi dau viata, ci numai sa renunta la ceva care nu-mi este neaparat necesar! Nu-mi cere de la albine mierea, dar ii dau ceara. Nu-mi cere averea, dar dau cumva din banii mei atunci cand ajut pe saraci. Nu-mi cere tot timpul meu, dar ii ofer putin duminica. A suta parte din timpul meu! Nu-mi cere sa renunt la mancare si sa ma sinucid, dar renunt cate putin pentru a primi ceva in schimb. Fiinta mea e o camara, din care scot placeri lumesti si egoiste pentru ca Domnul sa puna ceva in schimb. Facem ca un troc! Eu dau ceva, desi El nu are nevoie, iar El imi da ceva, de care sigur am nevoie! Jertfesc ceva si il primesc pe El!
 Renunt la mine putin si primesc pe Dumnezeu!

Nu exista nici un sfant care sa nu fi postit! Si inca cum!!! Ti-am zis ca am fost in Ucraina si acolo m-am inchinat la sute de moaste. Unii sfinti se zidisera in pesteri si acolo li se aducea mancare o data la cateva zile: pesmeti si apa, iar de sarbatori ceva fierturi. Au renuntat la totul si au primit Totul! Repet, nu e doar o jertfa materiala! Trebuie sa vedem dincolo de partea fizica a postului!

Mancarea e prima "treapta" a postului, conditia pentru cea de-a doua treapta: partea sufleteasca. Multi raman doar la partea cu mancarea, insa nu au facut nimic! Exista sclavie fizica prin mancare, sex animalic sau lux. Insa, dupa ce o ai depasit pe aceasta, trebuie sa lupti cu sclavia morala: invidia, ura, egosimul etc. Iar a jertfi lui Dumnezeu din mancarea ta inseamna a darama primul zid dintre El si tine! Apoi zidul al doilea si va urma mantuirea! Dar sa NU te amagesti ca poti darama al doilea zid fara a-l fi daramat mai intai pe primul! Nu putem fi curati sufleteste fara a ne curati trupeste mai intai! Mancarea nu e rea in sine, dar poate deveni o patima. Sper sa intelegi aceasta insiruire de motive.



“După cum ştim, există post trupesc şi există post duhovnicesc. Postul trupesc este atunci când pântecele se înfrânează de la mâncare şi băutură. Postul duhovnicesc este atunci când sufletul se abţine de la gânduri, fapte şi cuvinte rele.

Postitor adevărat este cel care se reţine de la desfrânare, preadesfrânare şi de la orice necuraţie.

Postitor adevărat este cel care se stăpâneşte să nu se mânie, să nu se înfurie, sa nu facă răutate şi să nu se răzbune.

Postitor adevărat este cel care îşi pune pază gurii sale şi se abţine de la flecăreli, de la vorbe murdare, de la nebunii, clevetiri, osândiri, linguşeli, minciuni şi de la orice defăimare.

Postitor adevărat este cel care îşi înfrânează mâinile de la hoţie, răpire, prădare, iar inima de la dorirea lucrurilor străine. Într-un cuvânt, adevărat postitor este cel care se îndepărtează de la orice rău.

Iată, creştine, postul duhovnicesc ! Ne este folositor şi postul trupesc, pentru că slujeşte omorârii patimilor noastre. Dar postul duhovnicesc ne este absolut de trebuinţă, pentru că, fără el, nici postul trupesc nu este nimic.

Mulţi postesc cu trupul, dar nu postesc cu sufletul.

Mulţi postesc de mâncare şi băutură, dar nu postesc de gânduri, fapte şi cuvinte rele. Şi care le poate fi folosul din aceasta ?

Mulţi postesc o zi, două sau mai mult, dar de mânie, de ţinerea de minte a răului şi de răzbunare nu vor să postească.

Mulţi se înfrânează de la vin, carne, peşte, dar cu limba îi muşcă pe semenii lor – deci ce folos au din aceasta? Unii nu se ating cu mâinile de mâncare, dar le întind la mită, răpire şi prădarea bunului străin – ce folos au deci din aceasta ?

Postul adevărat şi curat este abţinerea de la orice rău. Dacă vrei, creştine, să-ţi fie postul folositor, atunci, postind trupeşte, să posteşti şi duhovniceşte şi să posteşti întotdeauna. Cum pui frâu pântecelui tău, tot aşa pune-l şi gândurilor şi patimilor tale celor rele.

Să postească mintea ta de gândurile cele deşarte.

Să postească mintea ta de ţinerea de minte a răului.

Să postească voia ta de dorirea cea rea.

Să postească ochii tăi de vederea cea rea: întoarce-ţi ochii tăi ca să nu vada deşertăciunea (Psalm 118, 37).

Să postească urechea ta de cântece spurcate şi de şoapte clevetitoare.

Să postească limba ta de clevetire, de osândire, de vorbe spurcate şi de orice cuvânt deşert şi vătămător.

Să postească mâinile tale de la bătaie şi de la răpirea bunurilor celor straine.

Să posteasca picioarele tale de la a umbla întru răutate. «Fereşte-te de rău şi fă bine» (Psalm 33, 1 ; Petru 3, 11)

Iată postul creştinesc pe care Dumnezeu îl cere de la noi! Pocăieşte-te şi te înfrâneaza de la orice cuvânt, faptă şi gând rău, deprinde-te cu virtuţile şi întotdeauna vei posti înaintea lui Dumnezeu.

(din: Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumeniţa, 2008, Traducere din limba rusa de Rasofora Domnica Talea – Manastirea Nera, pp. 241-242) 

UN ALTFEL DE POST

                                        Un altfel de post
                                             

                                                                          Preot Ioan

Renunţă la a-i mai judeca pe alţii:

► Fiecare din voi va da seama despre sine lui Dumnezeu. Deci să nu ne mai judecăm unii pe alţii, ci mai degrabă judecaţi aceasta: Să nu daţi fratelui prilej de poticnire sau de sminteală
(Romani 14:12-13).
Renunţă la a mai spune cuvinte care rănesc:
► Pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da seamă în ziua judecăţii (Matei 12:36).
Renunţă la a mai fi nemulţumit:
► Daţi mulţumire PENTRU TOATE, căci aceasta este voia lui
Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi (1 Tesaloniceni 5:18).
Ţine post de nervi:
► Mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu (Iacov
1:20).
► Oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă
(Matei 5:22).
Ţine post de pesimism:

► Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe El, zice Domnul, îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu (Psalm 90:14).
Ţine post de preocupări inutile:
► Răscumpăraţi vremea, căci zilele rele sunt. (Efeseni 5:16)
► Rugaţi-vă neîncetat (1Tesaloniceni 5:17).
Renunţă la a te mai plânge:
► Toate să le faceţi fără de cârtire şi fără de îndoială, ca să fiţi
fii ai lui Dumnezeu (Filipeni 14:12-15).
Renunţă la a-i mai stresa pe alţii:
► Rugaţi-vă neîncetat (1Tesaloniceni 5:17): Doamne, Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Renunţă la a mai fi acru:
► În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate (Romani 12:10).
Renunţă la a-ţi da importanţă:
► Nimeni pe lume nu este absolut necesar pentru nimic. Vei
fi sau nu, vei interveni sau ba, progresul, lumina tot se va face, cu tine sau fără tine. Să nu-ţi închipui, sărmană făptură pieritoare, oricât de bine ai fi înzestrat, că dacă nu eşti tu lucrurile n-au să meargă înainte. Lumina se face şi fără tine, pe deasupra capului tău. Poţi fi folositor; dar absolut trebuitor nu eş ti pentru nimic.
Prin urmare, la ce străduinţa? Oricum vor sta lucrurile, tu
îndeplineşte-ţi înainte menirea pe care o simţi, dacă o simţi.
Câtă vreme auzi în tine glasul unei misiuni, continuă-ţi calea
mai departe, oricâtă experienţă brutală ar fi venit să-ţi arate că
ţelul crezut al străduinţei tale s-ar putea lipsi de munca ta
(Părintele Arsenie Boca).
► Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să
săvârşiţi după a Lui bunăvoinţă (Filipeni 2:13).
Renunţă la teama pentru lucrurile tale:
► Lăsaţi-i Lui (Iisus Hristos) toată grija voastră, căci El are grijă
de voi! (I Petru 5:7).
Renunţă la a mai cădea în deznădejde:
► Uitaţi-vă la neamurile cele din început şi vedeţi cine a nădăjduit în Domnul şi s-a ruşinat? (Ecclesiasticul 2:10).
Ţine post de tot ceea ce te desparte de Iisus:
► Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau
strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui
Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru (Romani 8:35,
37-38).
„Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu“ (Matei 5:8).

AJUNUL BOTEZULUI DOMNULUI – POST ASPRU

Pentru a fi întâmpinat aşa cum se cuvinte praznicul Botezului Domnului, ziua de 5 ianuarie, cunoscută şi ca Ajunul Bobotezei, este rânduită ca zi de post aspru sau chiar post negru pentru cei care doresc şi nu au slăbiciuni trupeşti, după cum ne informează TRINITAS TV.

Această tradiţie este păstrată din secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau să primească botezul în seara acestei zile. După ce erau botezaţi, puteau să participe pentru prima dată la Liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească.

Ajunul Bobotezei face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc, alături de Înălţarea Sfintei Cruci prăznuită la 14 septembrie şi de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, pomenită la 29 august.

In Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) se tine post negru, nu se mananca si nu se bea nimic. Canoanele Bisericii invata ca in Ajunul Bobotezei se ajuneaza total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemancate. In Tipicul Sfantului Sava se spune ca, daca Ajunul cade duminica sau sambata, nu se tine post negru. Postul din ziua de 5 ianuarie este pastrat din perioada secolele IV-VI, cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune timp de 40 de zile, sa primeasca botezul in seara acestei zile. Dupa ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credinciosilor si sa se impartaseasca. Astazi, crestinii postesc in aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfintita - Agheasma Mare.
In unele regiuni, in special in Moldova, crestinii ortodocsi gusta pe nemancate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), pana la 14 ianuarie - odovania praznicului. Se intampla ca cei opriti de la Sfanta Impartasanie, sa primeasca de la duhovnic, binecuvantarea de a lua Agheasma Mare. Insa, trebuie sa fim cu luare aminte la faptul ca Agheasma Mare nu poate inlocui Sfanta Impartasanie.
Alti preoti ii opresc pe credinciosi sa ia Agheasma Mare. In acest sens, Sfantul Sava spune: "acestia nu fac bine pentru ca prin darul lui Dumnezeu s-a dat spre sfintirea lumii si a intregii fapturi... Deci de unde este socotinta acestora pentru ca sa nu guste apa aceasta, deoarece trebuie sa stim ca nu pentru aceasta Apa este necuratia in noi, ci devenim necurati prin lucrurile noastre cele spurcate, iar noi ca sa ne curatim de acestea, bem fara de indoiala aceasta Sfanta Apa."
Cu Agheasma Mare se stropesc casele credinciosilor si locuitorii acestora, in Ajunul Bobotezei. Tot cu ea se stropesc si lucrurile care trebuie binecuvantate sau sfintite, cum ar fi de pilda, la binecuvantarea si sfintirea prapurilor, la sfintirea crucii si a troitelor, a clopotului, a vaselor si vesmintelor liturgice, la sfintirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor si a Sfantului si Marelui Mir.
Slujba de la Agheasma Mare
Daca Agheasma Mica se poate savarsi ori de cate ori credinciosii doresc acest lucru, Agheasma Mare se oficiaza de doua ori pe an, pe 5 ianuarie, in Ajunul Botezului Domnului si pe 6 ianuarie, in ziua praznicului Bobotezei.
In cadrul slujbei de sfintire a apei se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. XXV, 1-10; LV, 1-13 si XII, 3-6), apoi Apostolul (din I Cor. X, 1-4) si Evanghelia (de la Mc. I, 9-12), in care se prezinta in rezumat Botezul Domnului. Dupa ectenia mare se rosteste rugaciunea de sfintire a apei, compusa de Sfantul Sofronie al Ierusalimului, adresata Sfintei Treimi: ("Treime mai presus de fire... Preotul slujitor Il invoca de trei ori pe Sfantul Duh pentru sfintirea apei ("Tu Insuti, dar, Iubitorului de oameni Imparate, vino si acum prin pogorarea Sfantului Tau Duh si sfinteste apa aceasta si binecuvanteaza de fiecare data apa cu mana, afundandu-o crucis in vasele cu apa. Apoi rosteste o noua formula de invocare a Sfantului Duh ("Insuti si acum, Stapane, sfinteste apa aceasta, cu Duhul Tau cel Sfant, pe care preotul o rosteste tot de trei ori, binecuvantand de fiecare data apa, cu mana crucis.

La finalul slujbei, preotul slujitor afunda de trei ori crucea si busuiocul in apa cantand troparul Praznicului. "In Iordan botezandu-Te Tu Doamne ..."
In casele credinciosilor, agheasma se pastreaza la loc de cinste, in vase curate si dintr-insa se gusta pe nemancate, in zilele de post si ajunare. Potrivit invataturii Sfintilor Parinti, "firea apei celei sfinte este ca sa spele si trupul si sufletul, sa-l
sfinteasca, sa-l innoiasca si sa-l faca fiu al lui Dumnezeu".

Obiceiuri de Boboteaza

Boboteaza - 6 ianuarie

Boboteaza, serbata in ziua de 6 ianuarie, incheie ciclul sarbatorilor de iarna si are, pe langa intelesurile crestine - momentul nasterii spirituale a Mantuitorului - trasaturi de mare sarbatoare populara.
In ajunul Bobotezei se pregateste o masa asemanatoare cu masa din ajunul Craciunului. Pe masa din "camera de curat" se asterne o fata de masa, aleasa special pentru acest moment, sub fata de masa se pune fan sau otava iar pe fiecare colt se pune cate un bulgare de sare. Deasupra se aseaza douasprezece feluri de mancare: coliva - grau pisat, fiert, indulcit cu miere si amestecat cu nuca pisata -, bob fiert, fiertura de prune sau perje afumate, sarmale ( "galuste" ) umplute cu crupe, bors de "burechiuse" sau "urechiusele babei" - bors de fasole alba in care se fierb coltunasi mici, umpluti cu ciuperci, ce au colturile lipite in forma de urechiuse -, bors de peste, peste prajit, "varzare" - placinte de post umplute cu tocatura de varza acra -, placinte cu mac etc.
Pana la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se atinge de mancare iar, imediat dupa sfintirea mesei, parte din bucate sunt adaugate in hrana animalelor pentru "a fi protejate de boli si pentru a fi bune de prasila".
Alta data, dupa ce preotul rostea Troparul Botezului si stropea cu agheasma in casa si pe gospodari, era invitat sa se aseze pe lavita. Sub laicerul de pe lavita erau asezate, din timp, boabe de porumb - "ca sa stea clostile pe oua" - si busuioc - "ca sa vina petitorii'. Busuiocul acesta era folosit, mai tarziu, in descantecele de dragoste.
In semn de rasplata se dadeau: bucate ("desagarului, bani (preotului), nuci, mere si covrigi (copiilor) iar, pe crucea preotului, gospodina casei aseza cel mai frumos fuior de canepa. Oferirea fuiorului avea mai multe semnificatii: se credea ca de firele acestuia se vor prinde toate relele, ca fuiorul devenea o punte peste care vor trece sufletele mortilor sau ca Maica Domnului va face din canepa un voloc cu care va prinde sufletele mortilor din iad pentru a le ridica in rai.

Ajunul Bobotezei

Ajunul Bobotezei era, in egala masura, si un moment favorabil farmecelor, descantecelor si altor practici magice. Dimineata, inainte de aprinderea focului, se strangeau cenusa din soba si gunoiul din casa pentru a fi pastrate pana in primavara, cand se presarau pe straturile cu legume "pentru a le face rodnice si a le proteja de gujulii". Fanul de sub fata de masa si bulgarii de sare se adaugau in hrana animalelor "pentru a le feri de farmece, de boli si de duhurile rele". In acelasi scop era folosita si agheasma luata de la preotul care venea cu Iordanul.
Se credea ca daca, in dimineata Ajunului de Boboteaza, pomii erau incarcati cu promoroaca, acestia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea ca animalele din grajd vorbesc la miezul noptii dinspre ziua de Boboteaza despre locurile unde sunt ascunse comorile.
In aceasta zi erau interzise certurile in casa si nu se dadea nimic ca imprumut, nici macar jaratec din focul din vatra.
In seara de Ajun se savarseau practici de aflare a duratei vietii. Inainte de culcare, se luau carbuni din vatra si se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Se credea ca primul care va muri, va fi cel al carui carbune se va stinge mai repede.
Boboteaza - sfinitirea apei
In ziua de Boboteaza are loc sfintirea apei, in timpul slujbei de Iordan. Pregatirea acestui moment se face, si astazi, cu multa atentie, in fiecare comunitate. Locul de desfasurare a slujbei se alege impreuna cu preotul satului, de obicei intr-un spatiu mai larg - unde sa fie cel putin o fantana -, in imediata vecinatate a unei ape curgatoare, in gospodaria unui om sau in curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apa, care se punea in vase mari de lemn si, tot acum, se taie, la rau, o cruce mare de gheata. In jurul acestei cruci sau in jurul crucii care se afla in mod normal in curtea bisericii, se desfasoara intreg ceremonialul religios, la care participa toata suflarea comunitatii.
Dupa slujba de sfintire a apei, transformata in agheasma, fiecare satean isi ia apa sfintita in vasele de lemn sau de sticla cu care a venit de acasa. Pe drumul de intoarcere ei striga "Chiraleisa"- pentru belsugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului si pentru cresterea cat mai mare a canepii - si toarna cate putina agheasma in toate fantanile intalnite in cale. Odata ajunsi acasa, oamenii sfintesc cu agheasma sura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livada, casa si interiorul casei.
Boboteaza - practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice
Boboteaza cumuleaza elemente specifice de reinnoire a timpului calendaristic, la riturile crestine adaugandu-se practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice. In Bucovina, purificarea aerului se facea, candva, prin focuri si fumegatii, in cadrul unui obicei numit Ardeasca. Aceasta manifestare avea loc imediat dupa sfintirea apei cand tinerii se retrageau pe locuri mai inalte, avand asupra lor carbuni aprinsi ce fusesera folositi anterior la aprinderea secaluselor, si aprindeau focurile de Boboteaza. Rugul era facut din vreascuri si frunze uscate stranse de feciori cu o zi inainte. Tinerii cantau si dansau in jurul focului si sareau peste foc, atunci cand acesta se mai potolea, in credinta ca vor fi feriti, astfel, de boli si de pacate. La plecare, fiecare lua carbuni aprinsi cu care, odata ajunsi acasa, afumau pomii din livada in scop fertilizator. De asemenea, inconjurau casa cu pulberea folosita ca incarcatura pentru secaluse crezand ca, in acest fel, casa va fi ferita de primejdii, mai ales de trasnete.
In cele trei zile, cat tine Boboteaza in Bucovina, exista sate in care vecinii, prietenii si rudele obisnuiesc a se colinda reciproc, dupa cum exista comunitati in care, in aceste zile, reapar mascatii. Tinerii, mascati in babe si mosnegi, colinda mai ales pe la casele unde se gasesc fete de maritat, obiceiul fiind o reminiscenta a cultului mosilor si stramosilor precum si a unor vechi practici fertilizatoare.
Sfintirea caselor de Boboteaza

Incepand cu primele zile ale anului civil, slujitorii sfintelor altare merg si sfintesc casele oamenilor prin stropire cu apa sfintita si vestesc Botezul lui Hristos.

Sfintirea caselor credinciosilor se face prin stropirea cu aghiasma mare in ajunul Bobotezei si prin slujba sfestaniei ce se savarseste la mutarea in casa noua si care se repeta in fiecare an sau chiar mai des, atunci cand lucrarea raului se face simtita in vreun fel in casa.

Omul este solidar cu tot ceea ce il inconjoara. Pacatele, faradelegile omului intineaza spatiul in care acesta le savarseste. Dimpotriva, curatenia vietii lui sfinteste mediul care-l inconjoara. Nu este intamplator faptul ca in popor s-a pastrat zicala: "Omul sfinteste locul".

Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc.

Cand face sfintirea apei, preotul se roaga ca: "apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh", "pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca sa fie tamaduitoare sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica" si pentru ca "prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor".

Termenul "aghiasma" vine de cuvantul grecesc "aghiasmos", care isi are originea in cuvantul "aghios"(sfant). "Aghiasmos" se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem "voi face o aghiasma", intelegem slujba, iar cand spunem "voi bea un pic de aghiasma", ne referim la apa sfintita.

Exista si o alta explicatie in legatura cu originea cuvantului "aghiasma". S-a spus ca el vine de la "iazma". In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", este indicat ca si in DLR, cu etimologie ne¬cunoscuta.

Se cere o explicatie in legatura cu sensul cuvantului iasma-iazma, de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", contrar sensului originar de "apa sfintita". Explicatia este urmatoarea: atunci cand preotul sfinteste apa, la sfarsit, canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau". Cand se canta troparul, preotul stropeste pe credinciosi in cele patru puncte cardinale cu apa sfintita, spre alungarea "celui potrivnic", adica a celui rau, a celui urat, care este naluca, ve¬denie rea, satana. De la actiunea stropirii cu apa sfintita si rostirea cantarii ei, s-a retinut in popor scopul urmarit prin aiasma - aiazma - iazma, de a alunga "aratarea urata si rea", adica duhul cel rau, satana.

E bine sa stim ca harul lui Dumnezeu vine acolo unde este chemat. Asa ca nu putem pune un semn de egalitate intre apa nesfintita si aghiasma. Nici in cadrul Sfintei Liturghii, harul lui Dumnezeu nu se pogoara peste toata painea care este in biserica, pentru a o preface in Trupul Domnului, ci doar asupra darurilor pregatite special pentru aceasta. Harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru si nu peste toata apa care exista in alte locuri. Iata de ce e bine ca omul sa-si deschida casa atunci cand preotul vine sa le sfinteasca, pentru ca sfintirea casei vecinului nu inseamna si sfintirea propriei case.