DESPRE POCĂIłNTĂ SI SPOVEDANIE


* Taina pocăintei este cea mai mare si mai binecuvântată taină, care ne pregăteste minunat pentru
ceruri... Nici un păcat de pe pământ nu este de neiertat pentru omul care s-a pocăit si pentru
Dumnezeul iubirii Care îl primeste... Dumnezeu este multumit si Îsi află odihnă în omul care se
pocăieste, oricât de păcătos ar fi fost el. Pocăinta este mereu deschisă pentru fiecare om păcătos.
Dumnezeu voieste doar mărturisirea greselii. De aici înainte se sfârsesc toate. Prin smerenie, ajungem la spovedanie si spovedania aduce curătia, iar curătia aduce vederea lui Dumnezeu.
* Lacrimile sufletului pocăit curătesc inima, mintea, sufletul, trupul, viata, cuvântul, curătesc chiar
si fiecare gest al omului.
* Niciodată să nu pierdem nădejdea. Oricât am cădea si ne-am răni, să nu deznădăjduim. De vreme
ce Dumnezeu ne dăruieste viaŃa, aceasta constituie o garanŃie a lui Dumnezeu că ne asteaptă.
Daca Dumnezeu nu ar fi preamilostiv, nimeni nu s-ar mântui... Hristos ne asteaptă, nu trebuie să întârziem si să amanam ..
* Dacă harul lui Dumnezeu nu ne luminează, nu ne vom schimba. Dacă ne schimbăm, dacă ne
pocăim, dacă ne gândim să ne întoarcem, este harul lui Dumnezeu. Însă pentru ca harul lui
Dumnezeu sa vină la noi, trebuie să fim primitori... Nepăsarea si trândăvia împiedică bunătătile lui Dumnezeu să vină spre noi.
* Postul Mare este perioadă de curătie, lacrimi, rugăciune si apropiere de Dumnezeu. Biserica, ca
mamă duhovnicească ce ne este, are grijă de sănătatea sufletului nostru si, printre alte leacuri, ne
ofera si leacul postului, al rugăciunii, al milosteniei, al spovedaniei si al Sfintei Împărtăsanii.
* Postul, printre altele, înfrânează poftele dobitocesti pe care le avem si este mereu de folos
sufletului si trupului.
* Toti suntem păcătosi. Nici unul nu a umblat pe pământ fără de păcat, numai Dumnezeul-om,
Iisus Hristos. Prin urmare, toti avem nevoie de pocăintă si de întoarcere la Dumnezeu, si doar prin
 pocainta  sinceră si spovedanie ne vom curăti.  Căci oricine vine în lumina sfintei spovedanii va primi iertare de la Dumnezeu prin reprezentantul Său - duhovnicul.
* Frumusetea Fetei dumnezeiesti a lui Hristos nu poate fi egalată de mii de raiuri!... Chinurile,
ispitele, necazurile si durerile vietii de acum sunt nimicuri în comparatie cu ceea ce a pregătit
Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc pe El, pentru copiii Lui!
* Când se teme un om? Se teme când îl apasă povara constiintei. Iar povara constiintei începe cu
fărădelegea. Cum e posibil ca un om să aibă mângâiere de la Dumnezeu când nu tine poruncile Lui?
Cand constiinta lui îl acuză că este călcător de lege? Omul primeste mare binecuvântare când se
impaca  cu Dumnezeu prin pocăintă adevărată si spovedanie curată; atunci curajul lui este de o
valoare duhovnicească nepretuită.
* Vă dăruiesc din toată inima urările mele de sporire duhovnicească si fie ca lucrarea curătiei să fie
mai rodnică, taina pocăintei să se întindă pretutindeni si sufletele să găsească această îmbăiere izbăvitoare,
izbavitoare să se curătească, să devină neprihănite si să dobândească mângâierea lui Dumnezeu. Să
ne rugam pentru toti oamenii care suferă trupeste si sufleteste.

Dumnezeu a făgăduit iertare celui care se căieşte, pe când celui împietrit în păcate nu i-a făgăduit să-l aducă la pocăinţă împotriva voinţei sale. Trebuie să fim conştienţi că noi avem nevoie să fim miluiţi de El, deci să ne îndreptăm paşii şi cu umilinţă şi părere de rău să ne cerem iertare. Să ne îndreptăm dar ca să ne miluiască Domnul!
Noi nu trebuie să amânăm vremea îndreptării noastre, pentru că ziua de mâine este nesigură pentru noi. Nu spune niciodată: ,,de mâine mă voi pocăi”, că tu nu ştii dacă vei mai apuca acel ,,mâine”!
Nu amâna pocăinţa pe ,,mâine”, deoarece aceasta este o zi nesigură pentru tine, mulţi din cei ce au amânat pe mâine întoarcerea de la calea păcătoasă a vieţii lor nu au mai trăit să apuce acel ,,mâine”. Nu amâna îndreptarea pe ziua următoare, căci ea îţi este necunoscută, iar moartea, ce atârnă deasupra capului tău e certă şi sigură. După cum este îndoielnic pentru cei ce plutesc pe ape dacă se vor izbăvi când se află pe marginea prăpastiei, tot aşa de îndoielnică este mântuirea pentru păcătosul ce nu se întoarce grabnic cu faţa către Dumnezeu.
Când dar vom fi mai buni? O, dar să ne îndreptăm cât mai avem timp! Dacă un peşte fiind încă în apă, a rupt plasa în care fusese ademenit şi a înotat către adâncul apei, atunci el s-a salvat; dar daca plasa a fost trasă pe uscat, atunci nu mai este pentru el nicio salvare.
Tot astfel şi noi, cât timp ne aflăm în viaţa de aici, atât avem puterea şi putinţa să sfâşiem acele legături cu care vrăjmaşul nostru, diavolul, ne înlănţuie, şi prin pocăinţă aruncând de pe noi povara păcatelor, să moştenim veşnica mântuire. Dar, când sufletul se va despărţi de trup şi va trece dincolo de mormânt, precum peştele din adâncurile apei, pe uscat, atunci nu mai există pentru el mântuire. Trebuie să lucrăm cât încă mai e ziuă, cât încă ne aflăm în viaţa aceasta de acum, căci când ne va ajunge noaptea, adică moartea, atunci nimeni nu mai poate lucra nimic.

PILDA 

O creştină a fost înviată de Maica Domnului spre a-şi mărturisi păcatele.
Povesteau bătrânii de pe valea Bistriţei că prin anii 1934-1935, în satul Izvorul Muntelui, Ceahlău, s-a petrecut un fapt cu totul neobişnuit.
O fată din sat, cam de 20 de ani, necăsătorită, păştea oile pe munte. Iar din lucrarea vrăjmaşului, un cioban a căzut cu dânsa în păcat. Fiindu-i ruşine să n-o afle părinţii, şi-a ucis mai înainte de vreme pruncul. Apoi, ruşinându-se şi de preotul satului, nu şi-a mărturisit acel greu păcat al desfrânării şi uciderii.
Însă sufletul acesta avea mare evlavie la Maica Domnului, înaintea căreia se ruga şi plângea ziua şi noaptea, să-i ierte păcatul acesta şi să-i ceară milă de la Domnul. După câţiva ani, fata s-a îmbolnăvit şi a murit. A treia zi a venit preotul şi mult popor şi s-a început slujba de înmormântare. După terminarea trisaghionului şi a praznicului în familie, pe când să pornească cu moarta spre biserică, iată că se deşteaptă răposata, mişcă puţin capul şi începe a striga:
- Părinte, părinte, vino încoace... nu te teme! Cu sfinţia ta am treabă... Eu am făcut un păcat mare în viaţă şi m-am ruşinat să-l spovedesc. Dar pentru că am avut evlavie la Maica Domnului, ea s-a rugat pentru mine înaintea Mântuitorului şi mi-a trimis sufletul în trup, ca să-mi spovedesc păcatul pe pământ, căci pe pământ l-am făcut...
Lumea uimită, s-a retras afară, iar fata s-a mărturisit la preot de păcatele sale, cu multe lacrimi. Apoi rudele au îmbulzit-o în jurul sicriului, cu tot felul de întrebări:
- Cum este dincolo? Ce ai văzut acolo? Ai văzut fericirea raiului? Dar muncile iadului?
- Cum este dincolo, nu pot să vă spun. Atât vă pot spune, că aşa cum este aici, pe pământ, unde fiecare este scris la primărie cu tot ce are, tot aşa şi dincolo, fiecare este scris cu tot ce a făcut, bun sau rău... Vă rog cu lacrimi, să vă spovediţi fiecare de toate păcatele, că ce se dezleagă pe pământ, se dezleagă şi în cer... Dincolo nu mai este pocăinţă şi nici Maica Domnului nu se roagă pentru păcătoşi. Tot ce aţi făcut pentru mine, rugăciuni şi pomană, sunt primite. Continuaţi! Şi a adormit din nou răposata.

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

SĂ-MI SPUI TU, DOAMNE!

" Te caut, Doamne, nu Te simt, dar Te întâlnesc mereu "

AICI -CANTARI BISERICESTI- LITURGICE

DESPRE IUBIRE, MILĂ SI MILOSTENIE

CATEVA PROOROCII DESPRE SFARSITUL LUMII