DESPRE MOARTEA MAICII DOMNULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Maica Domnului nu a murit atunci, la Adormire.. Maica Domnului a murit în clipa în care Fiul ei Și-a dat sufletul pe Cruce, atunci a murit ea! Viața unei mame sunt pruncii ei. Când i-a murit Pruncul Cel Unul născut, atunci s-a sfârșit viața Maicii..

Maria nu a înviat atunci când trupul i-a fost răpit la ceruri, primind din nou ca într-un templu sufletul ei cel sfânt.. Nu. Ea înviase cu mulți ani înainte. Înviase la Învierea Fiului ei.. Înviase în clipa în care L-a văzut pe dulcele ei Fiu vorbindu-i din nou.. Pe El, Învierea și Viața lumii..

Pe Cincisprezece August noi nu comemorăm o moarte, ci o Adormire.. Nu o înviere, ci o trezire.. Un somn de trei zile prin care cea vie, Maica Vieții, trebuia să se mute de la moarte la viață și de pe pământ la Cer.

Așa cum zămislirea Mariei s-a făcut fără obișnuita poftă trupească a părinților, așa cum Nașterea Pruncului s-a făcut fără obișnuita durere a mamelor, tot la fel și mutarea Mariei la cer s-a făcut fără obișnuitul chin al muribunzilor. Pentru că Ea nu a fost o pruncă oarecare. Ea nu a fost o mamă oarecare. Ea nu a fost un om oarecare. Ea, Maria, era Maica lui Dumnezeu.. Și-a adunat Pământul toate puterile și toate sfințeniile sale și a plăsmuit un Dar minunat pentru Creatorul său. Maria este ofranda Pământului oferită Părintelui Ceresc!

Ne apropiem de marea sărbătoare.. Adormirea pe pământ și trezirea în ceruri. Adormirea unui trup omenesc slăbit de neputințele bătrâneții și trezirea unui trup preaslăvit, cu adevărat vrednic de Împărăteasa cerului și a pământului, de Maica lui Dumnezeu și a neamului omenesc.. Mare este sărbătoarea aceasta, frații mei creștini.. Vă plâng pe voi, orfanilor, cei care v-ați îndepărtat de Maica lui Dumnezeu, lipsindu-vă de ea..

Se termină și postul Adormirii de anul acesta.. Nădăjduim că acum, la încheierea lui, Maica Vieții ne va trimite în suflete plăpânde raze ale Învierii, în lumina cărora să vedem mai clar lumea cea nevăzută.. Lumea care se vede numai cu ochii sufletului, numai în lumina harului.. Nădăjduim într-o renaștere duhovnicească, într-o primenire interioară, într-o înmulțire a puterilor noastre sufletești prin mijlocirea Mamei noastre care este în ceruri..

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)

Slăbănog mă simt, Stăpâne,

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Slăbănog mă simt, Stăpâne,

şi străin, de toţi uitat,

am ajuns de azi pe mâine,

ca un câine

alungat.

Hule multe, fără nume,

împrejurul meu ascult,

dar par toate dintr-o lume

– val în spume –

dus de mult.

Cu nădejdile apuse,

alungat de toţi am fost,

numai Crucea Ta, Iisuse,

îmi mai fuse

adăpost.

Arsul meu obraz pe care

lacrimi curg şi azi fierbinţi

îl loviră mâini barbare

şi amare

suferinţi.

Numai Tu cu mângâiere

în suspinul meu mai vii,

să-mi aduci la greu putere

şi-n durere,

bucurii.

O, Iisuse, din înaltul

cerului, să vii, Te rog,

când din chin şi-aşteaptă saltul

iarăşi altul

slăbănog.(Traian Dorz)