sâmbătă, 11 noiembrie 2017

BINECUVANTARE si SFAT DUHOVNICESC

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


   Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze. Bucuria mea, te indemn sa ai Duhul lui Hristos si nu duhul lumii. Auzi ce spune Sfantul Cosma al Etoliei: "Daca toţi am implini Sfanta Evanghelia, pamantul ar deveni un Rai". Lumea? Lumea te lauda, te pupa si te cleveteste, te injura, te uraste cu aceeasi gura, DIFERENTA O FACE DOAR INTERESUL! Se spune in popor ca: "Gura lumii n-o astupa decat pamantul", adica nimic nu le convine oamenilor. Dar tu, sa consideri ca toate care ti se intampla, toate ispitele, sunt ingaduite de Dumnezeu spre mantuirea ta si sa zici din tot sufletul tau: ASA-MI TREBUIE PENTRU PACATELE MELE! 
   Traim prin fapte, nu in ani, Spre mantuire, nu pentru bani, In fapte bune, ce-au ramas, Nu-n timpul masurat cu ceas, Dam socoteala ce-am facut, Nu dupa ceasul ce-a trecut, Al nostru este doar ce-am dat, Cat am iubit si-am ajutat, Hristos sa fie laudat, De acum si pana-n veac.
Dumnezeu fara om ramane tot Dumnezeu, omul fara Dumnezeu, este nimic! Asadar, TOATA VIATA NOASTRA LUI HRISTOS DUMNEZEU SA O DAM, fiindca nu conteaza decat unde pune Dumnezeu sufletele noastre dupa ce murim! Amin si Aliluia!
                      Preot Ioan.

joi, 9 noiembrie 2017

PUTEREA NECREDINȚEI - 7 NOEMBRIE 2017


Sorin Croitoru

Dacă ați fost atenți la Părintele vostru paroh atunci când vă citea Sfânta Evanghelie duminica trecută, ați observat că Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr începe cu un discurs despre lipsa virtuții milosteniei și se termină cu cel despre lipsa virtuții credinței. Am putea aranja exprimarea și sub altă formă: începe cu nemilostivirea și termină cu necredința.
Când a văzut bogatul din iad că pentru el însuși nu mai sunt speranțe, și-a îndreptat atenția spre frații săi: "Părinte Avraame, trimite-l pe Lazăr la frații mei, să le spună ce-i aici, ca să nu ajungă și ei în acest loc de chin". Dar de ce a cerut el trimiterea lui Lazăr pe pământ? Pentru că în modul acesta își imagina bogatul că frații vor începe să creadă și crezând, vor fi mai milostivi față de alți săraci decât fusese el față de Lazăr! Se vede clar așadar că motorul, sufletul milei omenești, este credința în viața veșnică. Cine crede, dorește să scape de iad și în același timp dorește să ajungă la fericirea veșnică. Această credință îl motivează pe om să facă fapte bune, fapte de milostenie.
Avraam însă a răspuns cu severitate: "Au pe Moise și pe prooroci (adică Sfânta Scriptură); să asculte de ei"! Degeaba insistă bogatul, adăugând că o trimitere a săracului Lazăr, înviat din morți, la frații săi îi va trezi la credință.. Patriarhul Avraam este neînduplecat: "Dacă nu cred în Moise și în prooroci, NICI DACĂ AR ÎNVIA CINEVA DIN MORȚI NU VOR CREDE"!

Să fie oare o pură întâmplare faptul că după multe zile de la rostirea acestei pilde un alt Lazăr, cel din Betania, înviază cu adevărat din morți?.. Să fie o întâmplare faptul că în loc ca învierea lui Lazăr să stârnească credința în conaționalii Domnului, ea a stârnit mânie și înverșunare? Care a fost soarta lui Lazăr? "Și îl căutau pe Lazăr CA SĂ ÎL OMOARE", ne spune Evanghelia! Care a fost soarta Celui Care l-a înviat pe Lazăr? L-au omorât! A avut dreptate Domnul? A avut!
Iubiți frați și surori în Domnul,
Acum două duminici am văzut-o pe "femeia cu scurgere de sânge" vindecându-se de boală prin credință.. Am auzit cuvintele blânde ale Domnului nostru Iisus Hristos: "Îndrăznește, fiică, CREDINȚA TA TE-A MÂNTUIT"! Duminica trecută am întâlnit situația opusă, adică necredința dusă până la iad.. Azi eu v-am amintit de necredința care îi mâna pe unii conaționali ai Domnului să-l ucidă pe "cel înviat a patra zi din morți" și pe Cel Care L-a înviat pe el.. Ne minunăm împreună de puterea celor două stări sufletești.. Credința care face minuni și necredința care naște monștri..
Nu avem credință? Mai întâi să ne oprim din hulirea celor sfinte. Nu înseamnă că dacă eu nu cred, lucrurile nu există! Trebuie să admit că eu NU AM PUTEREA CA SĂ CRED. Trebuie să cer această putere. "Doamne, eu nu cred. Dă-mi Tu lumina credinței, ca să pot crede". Căci pe Dumnezeu nu ni-L pot descoperi "trupul și sângele", zicea Domnul Hristos. Dumnezeu Se descoperă pe Sine Însuși. Tatăl Îl face cunoscut pe Fiul, Duhul Sfânt Îl face cunoscut pe Tatăl, Fiul ne grăiește despre Duhul-Mângâietorul. Și nimeni nu a cerut până astăzi credință și nu a primit-o apoi.
Dragii mei, meditați în liniște la aceste lucruri. Verificați-vă credința. Dacă veți descoperi că e puțină și nelucrătoare, nu mai pierdeți timpul : cereți, că "ORICINE CERE PRIMEȘTE".
Așa să vă ajute Dumnezeu!
Preotul Sorin Croitoru din Mantova (Italia)

AM FOST SI AM VIZITAT CASA SURORILOR LUI LAZĂR , MARIA SI MARTA SI MORMÂNTUL LUI LAZĂR IN BETANIA - ISRAEL









VOI FI CUM ȚI-AI DORIT..

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...




de Preot Sorin Croitoru

De câte ori Ți-am mai greșit,
Iar Tu m-ai părăsit,
Apoi am plâns și am tânjit
Ca un îndrăgostit..

Și Ți-am promis că nu mai cad,
Da, Doamne, Ți-am promis,
Dar pân' la urmă am căzut,
N-a fost precum am zis..

De câte ori Ți-am încălcat
Povețe și porunci,
Iar Tu, văzându-mă trufaș,
Te-ai supărat atunci..

Nu m-ai lovit cu greu necaz,
Pedepse nu mi-ai dat,
Dar pentru nepăsarea mea,
Iisuse, ai plecat..

Apoi atât Te-am căutat,
Dar nu Te-am mai găsit,
De-atunci, suspinul cel adânc
Îmi este nelipsit!

Tu îmi dădeai, Iisuse blând,
Dorința de-a trăi,
Măcar învață-mă în gând
Cum Te-aș putea găsi..

Am înțeles cum Te-am pierdut,
Acum că mă gândesc,
Și n-aș mai face ce-am făcut,
Știind că Te rănesc.

Te rog din inimă să vii,
Că nu mai cad, promit!
De Te întorci, mă schimb, să știi,
Voi fi cum Ți-ai dorit..

amin

SCRISOARE CĂTRE DUMNEZEU

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


   "Fiecare Sfant are un trecut si fiecare pacatos are un viitor (se poate mantui si el)". Dumnezeu fara om ramane tot Dumnezeu, dar omul fara Dumnezeu este nimic! 
   Sfantul Nectarie ne invata sa ne rugam lui Dumnezeu cat mai mult posibil. Nimic nou, nimic iesit din comun. Invatatura aceasta se regaseste in aproape toate cartile religioase. Sfantul da marturie prin propria viata, ca Iisus Hristos nu lasa rugaciunile fara räspuns, ca El raspunde in chip minunat la cererile credinciosilor.
   Ce vom face, deci? Vom scrie cu toti scrisori catre cer? Da, vom scrie. Asa cum au scris toti crestinii, inca de la intemeierea Bisericii.
   Scrisorile noastre sunt rugaciunile. Scrisorile noastre sunt scrise uneori CU LACRIMI, alteori CU BUCURIE, uneori CU MAHNIRE, alteori CU RECUNOSTINTA. Sa avem curajul de a-i scrie lui Dumnezeu, sa avem curajul de a-i scrie Maicii Domnului, sa avem curajul de a le scrie tuturor Sfintilor. Si sa nu deznadajduim daca ajutorul nu vine atunci cand vrem noi. Daca noi ii cerem, Dumnezeu il va trimite cu siguranta

: "Cere si ti se va da, bate si ti se va deschide" (Matei 7:7). Amin si Aliluia.
                      Preot Ioan.

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO