BISERICA - CASA LUI DUMNEZEU: CUVÂNT DESPRE NEVOIA DE SPOVEDANIE ŞI DE POVǍŢUITO...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

                                                                                               C u v i o s ul    Paisie

Prin mărturisire sufletul se eliberează de mizeria păcatelor

- Părinte, în primii ani ai creştinismului creştinii făceau

mărturisire publică. Aceasta ajută?

- Alţii erau anii cei dintâi ai creştinismului şi alţii cei de acum.

Aceasta nu ajută astăzi.

- De ce oare, Părinte? Atunci aveau mai multă râvnă?

- Aveau şi mai multă râvnă şi nu aveau cele pe care le au oamenii

astăzi. Iată, acum perechile se despart fără motiv, nu mai sunt ca

cele de odinioară. Oamenii s-au îndepărtat de Taina Mărturisirii

şi de aceea se îneacă de gânduri şi de patimi. Câţi nu vin şi cer să-i

ajut în vreo problemă de-a lor, dar nici nu se spovedesc, nici nu

merg la biserică.

- „Mergi la biserica?“, îi întreb.

- „Nu“, îmi răspund.

- „Te-ai spovedit vreodată?“.

- „Nu. Dar am venit să mă faci bine“.

- „Dar cum aşa? Trebuie să te pocăieşti de greşalele tale, să te

spovedeşti, să mergi la Biserică, să te împărtăşeşti atunci când ai

binecuvântare de la duhovnicul tău, iar eu voi face rugăciune să te

faci bine. Uiţi că există şi altă viaţă şi trebuie să ne pregătim

pentru ea?“.

- „Ascultă, Părinte, cele ce le spui despre Biserici, altă viaţă etc.,

pe mine nu mă preocupă. Astea sunt basme. Am mers la vrăjitori,

la medium şi nu au putut să mă facă bine. Am aflat că tu mă poţi

face bine“.

Hai, acum descurcă-te! Le spui despre spovedanie, despre viaţa

viitoare şi îţi spun: „Acestea sunt basme“, iar pe de altă parte, te

roagă: „Ajută-mă, că iau hapuri“. Ei, cum, în chip magic se vor face

bine?

Şi iată că deşi mulţi au probleme pricinuite de păcatele lor,

nu se duc la un duhovnic care îi poate ajuta în mod real, ci

sfârşesc prin a se spovedi la psihologi, îşi spun istoricul lor, le cer

sfaturi pentru problemele lor şi, dacă au de trecut un râu, îi aruncă în

apă şi ori se îneacă, ori ies dar unde ies? În timp ce, dacă ar merge să

se spovedească la duhovnic, vor trece pe celălalt mal pe pod, fără

osteneală, pentru că în Taina Spovedaniei lucrează harul lui

Dumnezeu şi se eliberează.

- Părinte, unii spun: „Nu aflăm duhovnici buni şi de aceea nu

mergem să ne spovedim“.

- Acestea nu sunt îndreptăţiri. Fiecare duhovnic are putere

dumnezeiască din moment ce poartă epitrahil. Săvârşeşte Taina, are

har dumnezeiesc şi atunci când citeşte rugăciunea de iertare

Dumnezeu şterge toate păcatele pe care le-am mărturisit cu

pocăinţă sinceră. De noi depinde cât ne vom folosi prin Taina

Mărturisirii.

Odată a venit acolo la colibă unul care avea probleme psihologice,

cu gândul că am harisma străvederii şi aş putea să-l ajut. „Ce prevezi

pentru mine?“, mă întreabă. „Să cauţi un duhovnic şi să te

spovedeşti, ca să poţi dormi ca un puişor şi să nu mai iei

medicamente“, îi spun. „Nu mai există astăzi duhovnici buni, îmi

spune. Mai demult existau“. Vin cu gând bun, că vor fi ajutaţi,

dar nu primesc ceea ce le spui şi păcat de cheltuielile cu drumul.

Văd însă şi o nouă tehnică a diavolului. Bagă în minţile

oamenilor gândul că, dacă fac o oarecare făgăduinţă şi o

împlinesc, dacă mai merg şi la vreun loc de închinare, sunt în

regulă duhovniceşte. Şi vezi pe mulţi mergând cu lumânări şi cu

alte obiecte făgăduite la mănăstiri, la locuri de închinare şi le

atârnă acolo, mai fac şi cruci mari, mai plâng puţin şi se limitează

la acestea. Nu se pocăiesc, nu se spovedesc, nu se îndreaptă, iar

aghiuţă se bucură.

- Părinte, un om care nu se spovedeşte poate fi liniştit

lăuntric?

- Cum să fie liniştit? Ca să simtă cineva odihnă trebuie să

arunce molozul dinlăuntrul său. Asta se va face prin

mărturisire. Omul, deschizându-şi inima sa duhovnicului şi

mărturisindu-şi greşelile se smereşte şi astfel deschide uşa cerului,

lăsând să coboare din belşug harul lui Dumnezeu, care îl eliberează.

Înainte de mărturisire în capul lui există ceaţă, vede slab şi îşi

justifică greşelile sale. Pentru că atunci când mintea lui este

întunecată de păcate, nu vede curat. Prin mărturisire face un „fuuu“,

se depărtează ceaţa şi orizontul se curăţă. De aceea, celor care vin să

discutăm o problemă sau să-mi ceară un sfat etc., dacă nu s-au

spovedit niciodată, îi trimit mai întâi să se spovedească şi după aceea

îi primesc să vorbim. Unii îmi spun: „Părinte, fiindcă Sfinţia Ta îţi

poţi da seama ce trebuie să fac în problema aceasta, povăţuieştemă“.

„Deşi mi-aş da seama eu ce trebuie să faci, îi spun, nu vei

înţelege tu ce voi spune eu. De aceea mergi mai întâi şi te spovedeşte

şi după aceea vino să discutăm“. Cum oare să te înţelegi cu un om

atunci când se află în altă frecvenţă?

Prin mărturisire omul aruncă din lăuntrul său orice ar fi

nefolositor şi rodeşte duhovniceşte. Într-o zi săpam în grădină, ca să

plantez nişte roşii. În acel timp vine cineva şi-mi spune: „Ce faci,

Părinte?“. „Ce să fac? îi spun. Îmi spovedesc grădina“. „Bine,

Părinte, dar şi grădina are trebuinţă de spovedanie?“. „Desigur că

are. Am observat că atunci când o spovedesc, adică scot afară

pietrele, pirul, spinii etc., face legume alese, iar altfel roşiile se fac

palide şi slabe!“.

                                                                                        

                                        Moaştele Sfântului Paisie

        Velicikovski aflate la Biserica   Şerban Vodă din Bucureşti.

                                 

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit".citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

BOTEZUL DOMNULUI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                  MAI MULTE DESPRE BOBOTEAZĂ ... CITITI AICI:

                http://bisericasfintilorpetrusipavel.blogspot.ro/2015/01/despre-boboteaza.html

                                      

Femeia in Biserică

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE... 

NEMULTUMIREA FEMEILOR DE NATURALETEA LOR..SI IN MANDRIA LOR SE

MACHIAZA 

Dumnezeu, întru înţelepciunea Sa, pe toate le-a creat bune şi frumoase. Natură, animale – toate cu perfecţiune. Pe om l-a creat după Însuşi Chipul Său, căci la asemănarea cu El este chemat să ajungă. Tu, omule, eşti făptura cea mai aleasă a lui Dumnezeu, eşti creaţia supremă a Arhitectului, în care a pus această nepreţuită comoară – sufletul !

 Psalmistul David spune: „Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele. Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta !” Eşti o fiinţă minunată, femeie; eşti creată de un Meşter ! Rămâi aşa cum te-a „ţesut” El. De ce eşti întotdeauna nemulţumită de felul cum arăţi, de felul cum te-a lăsat Dumnezeu ? 

De vreme ce aduci modificări la ceea ce a făcut El, înseamnă că te consideri imperfectă sau…incompletă. Ori, Dumnezeu, nu greşeşte niciodată ! Însuşi Creatorul l-a făcut pe om frumos, însă nicăieri nu scrie că i-a dat voie să se „corecteze”! În mândria ta îţi schimbi culoarea părului, a ochilor…părul care trebuie să fie podoaba capului la femeie, tu l-ai retezat şi l-ai sluţit. La unghii te asemeni cu demonii, căci ei au gheare; la port te asemeni cu bărbaţii, căci ei poartă pantaloni; chipul l-ai îndepărtat de Cel al lui Dumnezeu şi ai preferat să te asemeni cu un clown... Toate acestea Îl supără pe Dumnezeu fiindcă treci peste voia Lui, peste ce a creat El, şi Îl corectezi tu. Eşti jucăria demonilor căci devii cea mai bună cursă de sminteală pentru bărbaţi. Prin aceste podoabe ale tale pe mulţi duci în ispită, căci femeia, de multe ori ispiteşte şi fără să vrea. Cu cât eşti mai dezgolită, cu atât se scârbeşte Dumnezeu de tine. Mai grav este când îndrăzneşti cu neruşinare să păşeşti astfel îmbrăcată, şi în Casa Domnului – în Biserică. 

Prin portul tău atragi atâtea priviri asupra ta, iar acela care a venit la Biserică să se roage, nu mai poate fi atent la rugăciune pentru că i-ai distras atenţia, i-ai tulburat liniştea inimii. Şi păcatul smintelii este foarte mare deoarece una este să faci un păcat de care să dai socoteală înaintea lui Dumnezeu numai tu şi alta e să răspunzi şi pentru păcatele altora fiindcă i-ai smintit. Ori, la Biserică venim să ne rugăm şi NU să ne prezentăm hainele, culoarea părului sau formele corpului. Şi crezi tu oare că îţi mai e rugăciunea ascultată de Dumnezeu ? 

Vai de rugăciunea ta pe care o înalţi la Cer, căci ca plumbul cade la pământ.

 La Biserică se vine cuviincios îmbrăcată, curată, acoperită, ca să te arăţi smerită şi plăcută înaintea Stăpânului şi astfel să-ţi fie primită şi rugăciunea.

 Păstrează-ţi sufletul curat, păstrează-ţi trupul curat. Fă-te frumoasă în fapte bune şi nu căuta să placi oamenilor, ci caută mai ales să fii pe placul lui Dumnezeu ! Nu te alipi de pământ că ai să te faci una cu el ! Fii vrednică de cinstea înaltă în care te-a pus Dumnezeu ! Fii creştină ! 

 Sursa: luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com

BOTEZUL DOMNULUI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                                      Botezul Domnului Iisus Hristos

Sfintii Parinti si scriitori bisericesti subliniaza, in scrierile lor, ca botezul Domnului in apa Iordanului, pe langa faptul ca a facut cunoscut tuturor pe Domnul nostru Iisus Hristos ca Fiu adevarat al lui Dumnezeu-Tatal si odata cu El si pe celelalte persoane ale Sfintei Treimi, mai are si o referire deosebita fata de intreaga creatie.
Ca atare, botezul lui Hristos este o revelare a tainei Sfintei Treimi, dar dupa invatatura Bisericii, el este si o restabilire si o reinnoire a firii inconjuratoare omului. Acesta este rostul pentru care Hristos se boteaza in mijlocul firii, in apele Iordanului. Ca sa prezentam aceasta latura a lucrarii tainice a botezului Domnului nostru Iisus Hristos, este necesar sa cunoastem raportul firii create cu omul, inainte si dupa introducerea pacatului in lume.

                                I. Firea inconjuratoare inainte si dupa caderea in pacat

Intre om si firea inconjuratoare exista o legatura foarte stransa si aceasta se datoreaza faptului ca si ea este deopotriva creata de Dumnezeu. Omul, dupa predaniile bisericesti, nu se poate concepe in afara legaturii cu Dumnezeu, dar nici in afara firii create, cu care este connatural prin trupul sau. Ca sa se cunoasca, sa se realizele pe sine, in comuniunea semenilor sai si sa-si dezvolte actiunile sale creatoare, invatatura Bisericii ne spune ca omul are nevoie nu numai de Harul dumnezeiesc, ci si de firea inconjuratoare lui. In felul acesta, intreaga creatie nu exista pentru ea insasi, ci pentru om. Aceasta nu inseamna catusi de putin ca omul este autorul ei. Ea este anterioara omului, cu toate ca omul intervenind poate sa o modifice fie in bine, fie in rau. Actiunea omului asupra firii incon¬juratoare este foarte mare. De altfel, natura isi indeplineste rostul pentru care a fost creata, numai existand pentru om, iar nu ca scop in sine.
Daca "Justitia originalis" inseamna o stare de fericire si de desavarsire a omului in gradina paradisului - desi aceasta stare nu este inca consolidata - si daca aceasta dreptate originara se manifesta printr-o functionare normala a chipului lui Dumnezeu in om, atunci putem spune ca si firea inconjuratoare cunoaste, in starea ei paradisiaca, o stare de lumina si de desavarsire si de armonie, dar, ca si la primul om, o stare ne¬consolidata definitiv. Armonia si frumusetea impodobeau natura in stadiul ei paradisiac, dar acestea trebuiau consolidate. Si aceasta consolidare nu si-o putea castiga ea singura, ci numai prin si in unire cu omul, caci omului ii incredintase Logosul misiunea de a lucra mai departe pentru infrumusetarea si consolidarea armoniei dintre fapturi. El, cu aju¬torul Harului divin, trebuia sa se consolideze pe sine in stare de desa¬varsire deplina si consolidandu-se pe sine, consolida intreaga fire creata, pe care o purta calitativ in trupul sau. Prin om, firea inconjuratoare tre¬buia sa ramana constant, in modul cel mai deplin, o revelatie a Divi¬nitatii, o teofanie.
Caderea lui Adam a atras asupra firii inconjuratoare consecinte destul de dezastruoase. Pacatul lui Adam desfiinteaza paradisul, adica natura primordiala. Natura cade prada luptei dintre contrarii.
Fiinta omului si intreaga zidire nu mai participa ca inainte la pleni¬tudinea vietii divine, insa nu inceteaza de a exista. De acum inainte duce o existenta lipsita de continut, adica de plenitudine de viata si de sens. Existenta creaturii dupa pacatul stramosesc este o existenta rupta de izvorul vietii. Natura exista obiectiv, dar ca o realitate creata si dependenta de Creatorul sau. Desi este creata, este totusi libera in actiunile sale. Asa ca Dumnezeu nu impiedica cu nimic mersul creatiei. Natura a putut asa dar sa-si intoarca fata de la Creatorul si Proniatorul sau.
Pe alta parte intimitatea dintre om si firea inconjuratoare este deopo¬triva rupta de pacat si in locul prieteniei apare vrajmasia si revoltele na¬turii ca protest in fata acestei stari de fapt. Se ridica contra conducato¬rului ei, fiindca "creatia e nevinovata de aceste greseli prin care i se face sila. Ea este curata si sfanta, ca una ce a iesit din mainile Creato¬rului. In urma pacatului stramosesc firea creata se departeaza de om, se intuneca si rezista cu tenacitate tuturor actiunilor omului.
Firea inconjuratoare nu-i mai descopera omului maretia si lucrarea lui Dumnezeu. Ne cufunda tot mai adanc in natural. Din cauza pacatului stramosesc, odata cu omul s-a alterat profund, s-a degenerat si firea inconjuratoare lui.

Ajunul Bobotezei, zi de post negru

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

In Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) se tine post negru, nu se mananca si nu se bea nimic. Canoanele Bisericii invata ca in Ajunul Bobotezei se ajuneaza total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemancate. In Tipicul Sfantului Sava se spune ca, daca Ajunul cade duminica sau sambata, nu se tine post negru. Postul din ziua de 5 ianuarie este pastrat din perioada secolele IV-VI, cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune timp de 40 de zile, sa primeasca botezul in seara acestei zile. Dupa ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credinciosilor si sa se impartaseasca. Astazi, crestinii postesc in aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfintita - Agheasma Mare.

In unele regiuni, in special in Moldova, crestinii ortodocsi gusta pe nemancate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), pana la 14 ianuarie - odovania praznicului. Se intampla ca cei opriti de la Sfanta Impartasanie, sa primeasca de la duhovnic, binecuvantarea de a lua Agheasma Mare. Insa, trebuie sa fim cu luare aminte la faptul ca Agheasma Mare nu poate inlocui Sfanta Impartasanie.



Alti preoti ii opresc pe credinciosi sa ia Agheasma Mare. In acest sens, Sfantul Sava spune: "acestia nu fac bine pentru ca prin darul lui Dumnezeu s-a dat spre sfintirea lumii si a intregii fapturi... Deci de unde este socotinta acestora pentru ca sa nu guste apa aceasta, deoarece trebuie sa stim ca nu pentru aceasta Apa este necuratia in noi, ci devenim necurati prin lucrurile noastre cele spurcate, iar noi ca sa ne curatim de acestea, bem fara de indoiala aceasta Sfanta Apa."

Cu Agheasma Mare se stropesc casele credinciosilor si locuitorii acestora, in Ajunul Bobotezei. Tot cu ea se stropesc si lucrurile care trebuie binecuvantate sau sfintite, cum ar fi de pilda, la binecuvantarea si sfintirea prapurilor, la sfintirea crucii si a troitelor, a clopotului, a vaselor si vesmintelor liturgice, la sfintirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor si a Sfantului si Marelui Mir.



Daca Agheasma Mica se poate savarsi ori de cate ori credinciosii doresc acest lucru, Agheasma Mare se oficiaza o singura data pe an, pe 6 ianuarie, in ziua Botezului Domnului in Iordan.

In cadrul slujbei de sfintire a apei se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. XXV, 1-10; LV, 1-13 si XII, 3-6) , apoi Apostolul (din I Cor. X, 1-4) si Evanghelia (de la Mc. I, 9-12) , in care se prezinta in rezumat Botezul Domnului. Dupa ectenia mare se rosteste rugaciunea de sfintire a apei, compusa de Sfantul Sofronie al Ierusalimului, adresata Sfintei Treimi: ( "Treime mai presus de fire..." ) .

Preotul slujitor Il invoca de trei ori pe Sfantul Duh pentru sfintirea apei ( "Tu Insuti, dar, Iubitorului de oameni Imparate, vino si acum prin pogorarea Sfantului Tau Duh si sfinteste apa aceasta" ) si binecuvanteaza de fiecare data apa cu mana, afundandu-o crucis in vasele cu apa. Apoi rosteste o noua formula de invocare a Sfantului Duh ( "Insuti si acum, Stapane, sfinteste apa aceasta, cu Duhul Tau cel Sfant" ) , pe care preotul o rosteste tot de trei ori, binecuvantand de fiecare data apa, cu mana crucis.

La finalul slujbei, preotul slujitor afunda de trei ori crucea si busuiocul in apa cantand troparul Praznicului. "In Iordan botezandu-Te Tu Doamne ... "

In casele credinciosilor, agheasma se pastreaza la loc de cinste, in vase curate si dintr-insa se gusta pe nemancate, in zilele de post si ajunare. Potrivit invataturii Sfintilor Parinti, "firea apei celei sfinte este ca sa spele si trupul si sufletul, sa-l sfinteasca, sa-l innoiasca si sa-l faca fiu al lui Dumnezeu".

SARBATORI FERICITE ! 2015

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Mos Craciun de Octavian Goga

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Mos Craciun cu barba alba
Mos Craciun cu traista plina
Vechi stapan atat de darnic

Al copilariei mele
Azi la noi în sat te-asteapta
Toata casa cu lumina
Cu colinde si cu cantec

Si cu crai, cetati de stele.
Sa cobori si-n seara asta
Sol batran de ganduri bune
Toti te-asteapta-n sat la mine,
Du-te, du-te, Mos Craciune!

De nu ti-o fi peste mana
Treci si pe la casa noastra.
Tu, macar o raza-n suflet
Ii trimite pe fereastra.

DESPRE FEMEILE CARE SE INPODOBESC CU AUR SI SE MACHEAZA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Domnul nostru Iisus Hristos, dupa invierea Sa, li S-a aratat mai intii femeilor. Una dintre ele era si Maria Magdalena, desfrinata despre care se scrie in Evanghelii. Despre acest mare pogoramint al lui Dumnezeu catre femei, Sf. Ioan Gura de Aur
“Uita-te cum si Domnul, prin femei, binevesteste ucenicilor! Domnul – lucru pe care l-am spus adeseori – ridica la cinste neamul cel mai dispretuit, neamul femeiesc, ii da bune nadejdi si-i vindeca durerea.
Care dintre voi n-ar vrea sa fie ca acelea si sa cuprinda picioarele lui Iisus? Puteti si acum, toti citi vreti! Puteti sa-I cuprindeti nu numai picioarele, ci si miinile, si capul acela Sfint, impartasindu-va, cu cuget curat cu infricosatoarele taine. Nu numai aici pe pamint; ci Il veti vedea si in ziua aceea a judecatii, cu slava aceea nespusa, cind va veni cu popor de ingeri, daca veti vrea sa fiti iubitori de oameni, daca veti vrea sa fiti milostivi si veti auzi nu numai aceste cuvinte: “Bucurati-va!”, ci si cuvintele acelea: “Veniti, binecuvintatii Parintelui Meu, de mosteniti imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii” (Matei 25, 34). Fiti, dar, milostivi, ca sa auziti aceste cuvinte! Iar voi, femeilor, care purtati bijuterii de aur si ati vazut drumul acestor femei, lepadati, chiar tirziu, boala poftei dupa aur! Deci, daca doriti sa fiti cu acele femei, schimbati podoaba cu care sinteti impodobite cu podoaba milosteniei.
- Spune-mi, ce folos ai de pe urma acestor podoabe pretioase, de pe urma hainelor tesute cu aur?
- Mi se bucura si mi se veseleste sufletul de ele!
- Eu te-am intrebat de folos, iar tu mi-ai vorbit de paguba. Nimic nu este mai pagubitor ca a te interesa de bijuterii de aur, a te bucura de ele si a-ti lipi inima de ele. Robia aceasta cumplita ajunge si mai amara cind iti face placuta robia. De care fapta se va ingriji vreodata cum trebuie, cind va nesocoti grijile lumesti cum se cuvine, o femeie care socoteste ca merita sa se bucure cind e legata cu aur? Cel care se bucura ca sta in inchisoare nu va voi niciodata sa scape de inchisoare. Tot asa si femeia aceasta; ca un prizonier de razboi, robita de aceasta pofta rea, nu va suferi sa auda cu dorul si rivna cuvenita vorbindu-i-se de cele duhovnicesti si nici nu va face vreo fapta buna. Care, dar, iti este folosul de pe urma podoabei acesteia, de pe urma acestei moliciuni?
- Imi fac placere bijuteriile!
- Iarasi mi-ai vorbit de paguba si de pierzare!
- Dar ma cinstesc mult cei ce ma vad.
- Si ce-i cu asta? O alta pricina de stricaciune, care te face cind infumurata, cind obraznica. Haide, dara, ingaduie-mi sa-ti arat eu pagubele, odata ce tu nu mi-ai spus folosul.
Care sint, dar, pagubele ce ti le aduc bijuteriile? Grija e mai mare decit placerea. Din pricina asta multi din cei ce te vad – negresit din cei legati de pamint – se bucura mai mult decit tine, care porti aurul si bijuteriile. Tu te impodobesti cu podoabe care-ti aduc griji; aceia isi desfateaza privirile fara sa aiba vreo grija. O alta grija apoi. Esti umilita si invidiata de toti. Vecinele si prietenele, piscate de invidie, se inarmeaza impotriva barbatilor lor si dezlantuie impotriva ta razboaie cumplite. Pe linga aceste pagube, altele: iti cheltuiesti tot timpul liber si toata grija cu gatelile; nu te lipesti cu toata inima de faptele cele duhovnicesti; esti plina de infumurare, de obraznicie si slava desarta; esti legata strins de pamint, si se taie aripile si, in loc de vultur, ajungi ciine si porc. Incetind de a te mai uita si a zbura la cer, cauti in jos ca porcii; si, cotrobaind prin gaurile pamintului dupa aur, sufletul tau isi pierde barbatia si libertatea.
Spui ca-si intorc oamenii privirile spre tine cind te arati in oras? Dar tocmai pentru asta n-ar trebui sa porti aur, ca sa nu ajungi spectacol de teatru, ca sa nu deschizi gura tuturor birfitorilor. Nici unul din cei ce-si intorc privirile spre tine nu te admira, ci-si bat joc de tine ca-ti plac podoabele, ca esti o infumurata, ca esti o femeie vanitoasa. Daca te duci la biserica, nu pleci de acolo fara vreun folos sufletesc, ci cu mii si mii de cuvinte de batjocura, de ocari si de blesteme, nu numai de la cei care te vad, ci si de la profet. Isaia, cel cu mare glas, indata ce te vede striga: “Acestea zice Domnul catre fetele cele ingimfate ale Sionului: “Pentru ca au umblat cu grumajii ridicati, pentru ca au facut cu ochiul, pentru ca-si tirasc hainele cu pasitul picioarelor, pentru ca joaca din picioare, Domnul va dezveli podoaba lor si in locul mirosului celui placut va fi praf si in loc de briu se vor incinge cu funie” (Isaia 3,15. 23). De acestea vei avea parte si tu in loc de podoaba. Ca aceste cuvinte n-au fost spuse numai pentru fetele Sionului, ci oricarei femei care face ca ele. Impreuna cu profetul Isaia sta acuzator si Pavel, spunind lui Timotei sa porunceasca femeilor “sa nu se impodobeasca cu impletituri de par sau cu aur sau cu margaritare sau cu haine scumpe” (1Timotei 2,9). Deci, in orice imprejurare, iti este vatamatoare purtarea de bijuterii; dar mai cu seama cind te duci la biserica, cind treci printre saraci. Daca ai cauta sa te invinuiesti amarnic pe tine insati, n-ai putea-o face mai bine decit imbracindu-te cu astfel de haine si podoabe, semn de cruzime si neomenie.
Gindeste-te cite stomacuri flaminde lasi cu podoabele acestea, cite trupuri dezbracate, cu luxul acesta dracesc! Cu mult mai bine ar fi sa hranesti sufletele celor flaminzi decit sa-ti gauresti loburile urechilor si sa atirni de urechi, degeaba si fara de rost, hrana a mii si mii de saraci. Este, oare, o slava sa fii bogat? Este, oare, o lauda sa porti pe tine bijuterii de aur? Chiar daca podoabele acestea ar fi cistigate prin munca cinstita, totusi vina ta este nespus de mare; gindeste-te insa cit de covirsitoare este atunci cind sint cistigate cu necinste si nedreptate! Spui ca-ti sint dragi laudele si slava? Dezbraca aceasta podoaba plina de batjocura si toti te vor admira si te vei bucura si de slava si de placere curata; asa insa esti batjocorita si-ti pregatesti cu ele multe prilejuri de suparari. Daca ierti vreuna din ele gindeste-te cite necazuri iti pricinuiesti! Cite slujnice nu-s batute, citi oameni nu sint necajiti, citi nu sint arestati, citi nu sint intemnitati! Din pricina podoabelor acestora, judecati, anchete, mii si mii de blesteme si invinuiri; femeia este blestemata si invinuita de barbat, barbatul, de prieteni, iar sufletul, de el insusi.
- Dar bijuteriile nu se pierd!
- Tocmai acest lucru nu este usor! Dar chiar daca le-ai feri totdeauna de pierdere si asa pastrate dau multa bataie de cap, multa grija si scirba si nici un cistig. Ce venit aduc ele in casa? Ce folos celei ce le poarta? Nici un folos, ci multa uritenie si invinuiri din toate partile. Cum vei putea saruta si cuprinde picioarele lui Hristos cind esti impopotonata asa? Hristos Isi intoarce fata de la aceasta podoaba. De aceea a primit sa Se nasca in casa teslarului; dar, mai bine spus, nici in casa aceea, ci intr-o coliba si intr-o iesle. Cum vei putea sa-L vezi pe El cind nu ai frumusetea cea poftita de El, cind nu porti podoaba placuta Lui, ci una urita de El? Cind te apropii de El nu trebuie sa fii impodobita cu astfel de haine, ci imbracata cu virtute. Gindeste-te ce este in definitiv aurul? Nimic altceva decit pamint si cenusa. Baga-l in apa si s-a facut glod! Gindeste-te si rusineaza-te cind faci din glod stapin, cind lasi toate si stai linga aur, cind il porti si-l plimbi pretutindeni, chiar cind te duci la biserica, atunci cind mai cu seama ar trebui sa fugi de el. Nu s-a zidit biserica ca sa-ti arati in ea bogatia aceasta, ci bogatia cea duhovniceasca. Tu insa, ca si cum te-ai duce la parada, nu la biserica, asa te impodobesti din cap pina in picioare; imiti pe cele de pe scena si porti pe tine gunoiul acesta vrednic de batjocura. Din pricina asta sufletele multora se vatama, iar dupa terminarea slujbei de la biserica, in case si la mese, ai sa auzi pe cei mai multi vorbind tocmai de gatelile acestea. In loc sa spuna: “Profetul si apostolul au spus cutare si cutare”, vorbesc de luxul hainelor, de marimea pietrelor scumpe si de toata impopotoneala celor ce se imbraca asa. Aceste discutii va fac si pe voi si pe casnicii vostri trindavi spre milostenie. Nici unul din voi n-ar dori sa rupa repede ceva din aurariile acestea si sa hraneasca un flamind. cum ai putea hrani pe un altul cu pretul uneia din aceste bijuterii, cind tu insati vrei sa duci o viata amara mai degraba decit sa-ti vezi imputinate podoabele? Multe femei se uita la bijuteriile lor ca la niste fiinte si tin la ele mai mult decit la copiii lor.
- Doamne fereste! mi se raspunde.
- Aratati-mi asta! Aratati-mi-o prin fapte, pentru ca eu vad ca acum lucrurile stau cu totul astfel. Care femeie, stapinita tare de dragostea de giuvaericale, a prefacut in bani giuvaericalele ei, ca sa smulga din ghearele mortii sufletul unui copil? Dar pentru ce vorbesc de sufletul unui copil? Care femeie si-a rascumparat cu ele sufletul ei pierdut? Dimpotriva, vad ca multi isi vind in fiecare zi sufletul de dragul bijuteriilor. Daca li se imbolnaveste trupul fac tot ce pot, dar daca vad ca li se strica sufletul, nu fac nimic, ci privesc cu nepasare si sufletul lor si sufletul copiilor lor ca sa le ramina giuvaericalele, care pier cu timpul si ele. Pui pe tine aurarii in valoare de mii de talanti, iar madularul lui Hristos nu are nici hrana cea de toate zilele. Stapinul de obste al universului a dat deopotriva tuturor si cerul si cele din ceruri si masa cea duhovniceasca. Tu insa nu-i dai Lui nici pe cele pieritoare, ca sa fii legat necontenit cu lanturile acestea cumplite. Din pricina aceasta barbatii ajung niste desfrinati, pentru ca voi, femeile, nu-i faceti sa traiasca crestineste, nu-i faceti sa filozofeze, ci-i invatati sa le placa podoabele cu care se impodobesc femeile stricate; din pricina aceasta si cad repede in bratele desfriului. Dar daca i-ati invata sa dispretuiasca astfel de podoabe si sa le faca bucurie castitatea, evlavia si smerenia, n-ar fi prinsi cu atita usurinta in ghearele desfriului. Poate sa se impodobeasca asa desfrinatele! Ba, chiar mai mult decit atita, dar nu pentru barbatii vostri! Obisnuiti, dar, pe barbatii vostri sa le placa podoaba aceasta duhovniceasca, pe care n-o pot vedea la desfrinate. Ma intrebi cum il poti face pe barbatul tau sa capete acest obicei? Indeparteaza de la tine gatelile si giuvaericalele si pune-ti podoaba cea duhovniceasca. Asa iti vei feri barbatul de orice pericol, iar tu vei fi pretuita. Dumnezeu te va milui, toti oamenii te vor admira si vei avea parte si de bunatatile cele viitoare, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia slava puterea si in vecii vecilor. Amin”.

 sursa

 https://www.facebook.com/OfficialCalauzaOrtodoxa/

Fise de lucru - gradinita: LEGENDA lui Mos Craciun

            A fost odată un păstor sărac şi bătrân. N-avea decât vreo trei
oi şi un căţel cu care rătăcea de colo-colo în căutarea hranei. Într-o
zi, apropiindu.se noaptea, se gândi să.şi caute un adăpost. În jurul lui
însă totul era pustiu, numai nisip şi dealuri sterpe. Atunci văzu
mişcându.se încet pe bolta cerului o stea minunată, nespus , de
strălucitoare.

- Ce stea ciudată a răsărit, spuse el. De când cutreier drumurile turmelor, niciodată n-am văzut o stea atât de luminoasă.

- Ce-ar fi să ne luăm după ea, stăpâne? Zise căţelul. Poate ne va arăta calea spre un culcuş......

- Bine zici tu, căţelule. Hai ! Şi urmând ei steauaaceea,
merseră până dădură peste un staul de vite pierdut în pustietate.
Mulţumiră stelei care i-a călăuzitşi, când intrară, mare fu mirarea
bătrânului văzând în iesle un Copilaş nou născut, trandafiriu şi
dolofan, vegheat de Mama Lui. Cum începusesă se lase frigul nopţii,
vitele din staul se adunaseră împrejur şi se străduiau să-i încălzească
cu răsuflările lor. Bătrânul se înduioşă : ,, Ce vite de treabă, îşi
zise el. Dar numai cu răsuflările lor, e slabă nădejde de căldură. Ia să
le ajut şi eu....”

Gândind astfel, îşi luă de pe umeri blana de oaie, singura
îmbrăcăminte călduroasă pe care o avea, şi înveli cu ea şi pe Mamă, şi
pe Prunc. Pe urmă se cuibări între oi ca să nu-i fie frig şi, obosit de
drum, adormi şi el. De la o vreme, simţind apropierea zorilor, se trezi.
Se pregăti de plecare şi, păşind tiptil ca să nu-l trezească pe
Copilaş, tocmai dădea să iasă, când auzi şoapta Mamei :

- Îţi mulţumesc, păstorule. Pentru binele pe care ni l-ai făcut, Dumnezeu te va răsplăti.

- Ei, lasă! Zise bătrânul. Doar n-am făcut-o pentru răsplată!

Şi pornind să-şi urmeze calea, nu făcu nici douăzeci de paşi,
când simţi un vânt călduţ cu mireasmă dulce de flori. La adierea lui,
priveliştea pustiei cu colinele sale sterpe pieri treptat, ca şi cum o
mână nevăzută ar fi şters-o cu un burete. Privi în urmă, staulul
nicăieri. În jurul său, cât putea cuprinde cu ochii, nu se mai vedea
decât o întindere nesfârşită de nori argintii şi bucălaţi. Uimit foarte,
tocmai se gândea ce să facă şi încotro s-o apuce, când îl învălui o
lumină mare şi blândă, care-i potoli pe dată spaima ce stătea să-l
cuprndă. Văzu atunci în faţa lui un jilţ înalşt din lemn de mesteacăn
împodobit cu ghirlande din cele mai felurite flori. Iar în jilţul
acelaşedea însuşi bunul Dumnezeu. Era un bătrân falnic cu plete şi
sprâncene stufoase şi cu o barbă argintie până la brâu. Un cerc luminos
îi înconjura capul şi tot din lumină era toiagul pe care-l ţinea în
mână.

Păstorul înţelese că sunase ceasul să dea samă de tot ce
făptuise pe lumea asta şi inima i se făcu cât un purice. Îngenunchie pe
pajiştea de nori şi îşi plecă fruntea smerit.

- Cum te cheamă, păstorule ? auzi el glasul Domnului.

- Crăciun mă cheamă, Doamne.

- Şi ce ai făcut tu în petrecerea ta prin lume? Făcut-ai bine sau rău?

- Nu se cade s-o spun eu, Doamne. Dar Tu, care eşti făcătorul
cerului şi al pământului, al văzutelor tuturor şi nevăzutelor, vei fi
având ştire şi despre faptele unui păstor sărman ca mine.

- Într-adevăr, am ştire, zâmbi Bunul Dumnezeu. Ştiu că n-ai furat, n-ai minţit, n-ai batjocorit şi n-ai asuprit pe nimeni.

Pe cel nejutorat l-ai ajutat , pe cel flămând l-ai săturat iar
celui însetat i-ai dat de băut. Şi mai ştiu că în noaptea asta ai dăruit
singurul tău veşmânt călduros unei Mame şi Pruncul Ei.

- Aşa e, Doamne, mi-a fost milă să-i văd golaşi.........

- Ei bine, zise atunci Domnul, află, Moş Crăciune, că acel
Prunc născut în iesle nu este altul decât Fiul Meu Iisus, pe care L-am
trimis pe pământ să vă mântuiască de toate relele ce vă bântuie. Iar
pentru binele pe care i l-ai făcut Lui şi Sfintei Maicii Sale, te
răsplătesc aducându-te în Împărpţia Raiului.

Slujba ta, Moş Crăciune va fi aceea ca în fiecare an de ziua
Naşterii lui Iisus, să duci bucurii copiilor de pe pământ. Iar dacă se
vor ivi vreodată oameni fără de lege care să te prigonească, praful şi
pulberea să se aleagă de trufia lor, iar tu să fii biruitor asupra
tuturor răutăţilor şi să rămâi darnic şi bun, în veacul veacurilor, Moş
Crăciun !

De atunci, Moă Crăciun îşi face slujba care i s-a încredinţat,
meşterind jucării cât e anul de lung. Căţeluşul, care niciodată n-a fost
leneş, ăl ajută şi el cât se pricepe, iar cele trei oiţe pascprin
prejmă iarba cea veşnic fragedă a Railui.

La vremea când se apropie iarna, Moş Crăciun scoate un catastif
gros, în care sunt trecuţi, ca la catalog, toţi copiii. Îşi pune
ochelarii, şi, cu degetul lui bătrân, urmăreşte ce stă scris în dreptul
fiecăruia : a fost sau n-sa fost cuminte ?

Iar apoi pregateste fiecaruia darul pe care-l merită. Când dă de
numele vreunui copil care a fost din cale afară de rău, rămâne pe
gânduri.

- Ce facem? Îl întrebă pe cîţel Îi dăm şi ăstuia un dar ? Uite câte răutaăţi a făcut.......

- Pune-i şi lui acolo un fleşcuteţ. Moş Crăcin, zice căţelul, să nu se necăjeascăprea tare.

Moş Crăciun, suflet bun, se lasă înduioşat de căţel :

- Bine, bine, mormăi el în barbă. Dar îi punem şi o ceapă, ca să se înveţe minte.........

Şi când toate jucăriile sunt pregătite, le încarcă într-o sanie
lungă şi înhamă cerbii cei albi cu coarne rămuroase, împodobite cu
steluţe care le luminează calea. Se aşazăîn jilţul saniei, iar căţelul
sare şi se cuibăreşte lângă el. Se învelesc amândoi în blănuri. Şi
pornesc...........

Pe pământ e noaptea sfântă a Naşterii Mântuitorului. Se văd de
aici de sus toate ferestrele luminate. În fiecare casă scapără câte un
brăduţ împodobit. Răzbat până aici, în înalturile înstelate, clopotele
sfintelor biserici ce vestesc marea sărbătoare. De la o vreme, pe măsură
ce se apropie de pământ, se desluşesc glasurile şi clopoţeii
colindătorilor. Moş Crăciun e mulţumit. El ştie că nu e pe lume bucurie
mai mare decât să faci altora bucurii.

E nerăbdător să ajungă, Căţelul, care are mirosul mai ager, aulmecă văzduhul cu botişorul lui negru:

- Parcă se simte mireasmă de cozonac şi de cărnaţi, vesteşte el.

- Şi de sarmale nu ? se nelinişteşte Moş Crăciun.

- Parcă şi de sărmăluţe........

- Ei, atunci e bine, se bucură Moş Crăciun. Înseamnă că s-o găsi
şi un pahar de vin pentru nişte călători înfriguraţi ca noi.......

ÎNCREDE-TE-N IUBIRE!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Traian Dorz:


Încrede-te-n iubire chiar când ţi-aduce jale,
n-o-mpiedica să intre în taina vieţii tale,
căci inima în care îşi află loc iubirea
primeşte azi odihna, iar mâine nemurirea.

Încrede-te-n iubire chiar dacă lumea toată
ţi-ar spune că viaţa îţi este înşelată
căci cel ce-n curăţie cu-adevărat iubeşte,
nimic nu-l mai înşeală, nimic nu-l rătăceşte.

Încrede-te-n iubire, că ea-i din Domnul Sfântul,
nimic nu-i mai puternic ca El pe tot pământul,
dar să trăieşti iubirea cu sfânta ascultare -
atunci nici decât tine nu-i nimenea mai tare.