Postul

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                                                                         de Parintele Ilarion Argatu

Hai crestine tine minte
 Sa nu dai uitarii,
 C-am sa-ti spun ceva cuvinte
 Despre ispita mancarii.

Toate lucrurile-n lume
 Pentru om sunt date toate,
 Omul dar sa stie anume
 Sa le ia fara pacate.

 Lege intru toate este.
Chiar venirea ta pe lume,
 Lege este, nu-i poveste
 Nici in rele nici in bune.

Sa mananci ca sa-ti duci viata
 Este-un lucru de valoare,
Sa mananci ca sa-ti pierzi viata
 E-o fapta pagubitoare.

Orice hrana o duci la gura
Dulce acra-i randuita,
 Sa o iei dar cu masura
Si la vreme potrivita.

 Nici o lege nu iti spune
Ca sa rabzi de nemancare,
 Numai-ncearca de iti spune
 Doar un fel ca gustu-i mare.

 Postu-i bun intotdeauna
Ca te-nvata cupanit,
Si iti merge traiul una
Dupa cum ti l-ai dorit.

 Cel ce postul tine-n seama
 Sanatos e si ferit,
De noi si mai cu seama
 Are tot ce si-a dorit.

 Cel ce merge pe de-alaturi
 Boala, scarba, doctori are,
Si-o sa fie dat in laturi
Si nici loc in ceruri n-are.

 SURSA
 poezie-crestina.tripod.com/id35.html

CRUCEA BIRUINŢEI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

La talpa crucii tale mi-am aplecat cuvântul
Şi trupul meu de humă împovărat de vremi,
Pe fruntea mea căruntă, bătută azi de brumă,
Cu semnul biruinţei Părinte să mă-nsemni!

Pe crucea răstignirii să moară tot păcatul,
Durerile din lume să se prefacă-n scrum,
Din noaptea de tăciune să se ivească zorii,
În clopotul învierii să ne trezim acum!

Cu semnul crucii Tale să biruim vrăşmaşul,
Toiagul rugăciunii ne-ndrumă pe poteci,
Pe altar de flori şi lacrimi să ducem fapta bună,
Un semn frumos să punem pe scara către veci!

Autor: Camelia Cristea

Despre iertare , necazuri si ascultare

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

 EFREM ANTONITUL  

Frica de Dumnezeu este făclia care ne luminează ca să păsim pe drumul drept, care ne călăuzeste la Împărătia lui Dumnezeu. Frica dumnezeiască este absolut necesară ca să înaintăm pe calea Domnului. 

*Să ne ridicăm de la frica slugii si, sporind, să ajungem la frica fiului, care este cea mai nobilă treaptă a fricii de Dumnezeu. 

* Crestinii nostri, având frica de Dumnezeu în sufletul lor, păzesc legea lui Dumnezeu. Păzind legea lui Dumnezeu, îsi păzesc sufletul si îl apără de cel viclean, si astfel se învrednicesc să ia parte la mostenirea viitoare. 

* După măsura fricii de Dumnezeu pe care o avem în noi, asa este si grija cu care ne trăim viata.

                                                                      Despre post 

* Postul este izgonitorul diavolilor. Cu post si rugăciune, a zis Domnul, diavolii sunt alungati. * De pântecele plin, Sfântul Duh nu se apropie. 

* Fiecare crestin care vrea să trăiască crestineste trebuie să pună la temelie postul, rugăciunea si trezvia, căci atunci omul ajunge la o măsură mare a virtuŃii. * Boala este un post fără de voie, bolnavul prin răbdare si mulŃumire va înlocui postul pe care nu-l poate face datorită bolii. * Când postul este întărit si însoŃit de rugăciune, citirea cărŃilor duhovnicesti, trezvie, participare la slujbele Bisericii, spovedanie, Sfântă Împărtăsanie, fapte bune si milostenie, atunci se întregeste frumuseŃea pregătirii sufletului pentru intrarea în Săptămâna Mare. Atunci va simti Sfintele Patimi. În toată această perioadă, inima se va preschimba, sufletul va deveni sensibil si va simti mai intens Pătimirea lui Hristos. Va cunoaste cât de puternică este dragostea lui Hristos pentru om. Va vedea că Hristos Dumnezeul nostru a trăit muceniceste viata Sa pe pământ, ca să ne ajute pe noi, trândavii, să ne nevoim. Dacă Hristos a suferit, oare, noi, ucenicii Lui, vom alege alt drum?

* Dacă îl judecăm pe fratele nostru, postul nu ne e de folos. Nu ne e de folos să postim dacă nu suntem atenti la gândurile, la cuvintele si la inima noastră. Postul e de folos când contine si dragoste către fratele nostru. 
 Deci postul este sfânt, dar este o cale. O vom aranja cum ne spune duhovnicul si după puterile noastre psihotrupesti. Să nu facem mai mult decât se cuvine, mai mult decât putem face. Trebuie măsură în toate. Pentru că lipsa de măsură nimiceste folosul. 
                                                                    Despre rugăciune 

              Rugăciunea dăruieste oxigen duhovnicesc. Crestinul nu poate să trăiască crestineste, cu nădejdea vietii vesnice, dacă nu inspiră oxigenul rugăciunii. Trebuie să ne rugăm, să cugetăm la numele lui Dumnezeu si al Maicii Domnului. Nu este greu. Cum ne putem gândi la orice lucru si nu ne putem gândi la numele lui Hristos si al Maicii Domnului?
 Putem, e de-ajuns să vrem. Desigur, avem piedicile diavolului, căci diavolul nu vrea rugăciune, ci vorbă lungă si desartă. Vrea să rătăcim cu mintea noastră, să colindăm cu gândul prin toată lumea, ne permite intrarea oriunde, dar ne împiedică intrarea către Hristos si Maica Domnului. Însă noi să ne străduim cu orice pret să comunicăm într-una cu Dumnezeu, să luăm oxigen. În orice necaz, supărare, ispită si problemă grea ne-am afla, să nu uităm rugăciunea. Să ne rugăm cu râvnă si durere în suflet, si Dumnezeu ne va da de veste, si cererea noastră va fi împlinită... Cu numele lui Hristos, asceti au războit toate patimile; prin rugăciune au fost învredniciti de eliberarea de patimi, au primit mari harisme. Când suntem săraci la suflet înseamnă că nu avem rugăciune. Harul lui Dumnezeu vine prin rugăciune.

 * Când mintea omului se întinează de aducerea aminte de Dumnezeu, când îl uită pe Dumnezeu, când crestinul nu se roagă si nu împlineste voia lui Dumnezeu, când nu tine poruncile lui Hristos, atunci se află în neascultare, cade în păcate.

* Mintea omului se molipseste lesne si se curăteste lesne. Inima se molipseste greu si se curăteste greu. Inima este împovărată de rădăcinile împătimirii. Toate patimile sunt înrădăcinate în această inimă. De aceea pe toti ne doare când Dumnezeu, Care voieste mântuirea noastră, încearcă din când în când să ne scoată cu clestele duhovnicesc rădăcinile patimilor si să ne dăruiască sănătatea sufletească si eliberarea duhovnicească. 

* Toate ne sunt trimise si ni se dau prin pronia Preabunului nostru Dumnezeu, ca să dobândim sănătatea sufletească pe care am pierdut-o. Sănătatea sufletului, a inimii, este eliberarea de patimi, este sfintenia, adică adevărata sănătate.

 * Când vedem în noi revolta egoismului si cugetele necuviincioase, atunci să întrebuintăm osândirea de sine. Să ne osândim pe noi însine. Pentru că tulburarea si cugetele arată că fiara scârboasă a egoismului locuieste înlăuntrul nostru. 

* Cu toate că vedem fiara înlăuntrul nostru, de multe ori orbim de bunăvoie si ne prefacem că nu o vedem; si într-un fel rămânem orbi sufleteste, si inima noastră, ca si când ar fi moartă duhovniceste, nu simte.

 * Când avem scandaluri, necazuri, ispite, primejdii, să îngenunchem si să ridicăm mâinile, rugândune cu căldură si smerenie la Hristos si la Maica Domnului, si să lăsăm cererile noastre să fie rezolvate. Să nu lăsăm mintea si gura noastră fără rugăciune. Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne pe noi. Fără rugăciune, diavolul ne fugăreste, prin cugete murdare, gânduri, cuvinte, trândăvie si atâtea altele. Si mai târziu ne înseală cu totul. De aceea rugăciunea noastră trebuie să fie cât se poate de fierbinte si neîntreruptă

 * Cu cât se roagă cineva mai mult, rugăciunea devine mai adâncă, înmiresmată si plină de har, schimbă inima omului si acesta îi iubeste pe semeni cum se cuvine si fără patimă.

 * Fără trezvie si rugăciune, inima nu se curăteste. Inima curată Îl vede pe Dumnezeu, Îl vede prin simturile ei. Această parte sensibilă a inimii, când este curătă prin nevointă si rugăciune, îl simte pe Dumnezeu. 

* În rugăciunea noastră să cerem de la Dumnezeu să ne dăruiască iluminarea bună pentru a ne cunoaste pe noi însine, pentru a cunoaste măretia noastră duhovnicească. Să ne străduim să împodobim sufletul nostru binecuvântat si dăruit de Dumnezeu cu cât mai multe virtuti. Să îl hrănim, să îl adăpăm, să îl învesmântăm, să îl gătim, încât în ochii lui Dumnezeu sufletul nostru să fie frumos.

 * Când ne apropiem de Dumnezeu cum se cuvine, luăm, simtim, gustăm însusirile lui Dumnezeu. De pildă: când ne rugăm, simtim iubirea lui Dumnezeu, bucuria Lui, milostivirea Lui, devenim si noi milostivi. Devenim si noi luminati, plini de dragoste, curati, pentru că luăm de la Dumnezeu puterea de a ne curăti... Când omul se tăvăleste prin păcat, sufletul se sluteste. 

* Omul împătimit are nevoie de vindecare ca să scape de patimi, căci acestea sunt adevărati tirani.

 * Mare valoare duhovnicească are rugăciunea făcută cu credintă si lacrimi.

 * Când inima omului se roagă si se uneste cu Dumnezeu, se simte bine. Trebuie neapărat ca inima să se facă precum un tron al lui Dumnezeu, ca un jertfelnic pe care să se aducă jertfă si să se pomenească numele lui Hristos. Si la fel cum jertfa lui Hristos pe sfânta masă aduce binecuvântări multimii din biserică, asa si numele lui Hristos, pomenit în inimă, aduce binecuvântări dumnezeiesti în ea si, în felul acesta, inima se simte unită cu Dumnezeu. 

 * După cum spune Sfântul Apostol Pavel, suntem templu al lui Dumnezeu. Pentru a păstra templul lui Dumnezeu curat, asa cum se cuvine fată de Dumnezeu, trebuie să ne rugăm în continuu. Să-l tinem pe diavol departe. Nici un hot nu poate fura o sobă aprinsă si încinsă, pentru că se va arde pe de-a-ntregul; însă când o vede fără foc în ea, o fură usor. Asa si diavolul, cel ce vrea să ne fure sufletul. Când îl vede pe acesta mort, rece, înghetat, ne fură lesne curătia si neprihănirea, ne fură orice lucru bun avem în noi. Ne fură sufletul cu totul. Dar când îl vede aprins cu flacăra rugăciunii, îi este greu să îl fure si chiar să se si apropie de el. Trebuie să reaprindem mereu în noi dorinta si râvna pentru rugăciunea mintii. Rugăciunea mintii si, în general, trezvia aduc rezultate bune si cu un efort ascetic mai mic; dar efortul ascetic mare, fără rugăciunea mintii, are folos foarte mic. Trezvia si rugăciunea aduc mari bunuri în suflet, rodnicie duhovnicească, mângâiere în vreme de necaz si alinare pe calea mântuirii.

                                                             Despre iertare 

* Pe pământ nimeni nu este fără păcat, toti suntem păcătosi, vinovati si purtăm cu noi păcatele cu care ne-au împovărat neatentia, patimile si slăbiciunile noastre. Toti avem nevoie să luăm iertare de la Dumnezeu. Ca să reusim iertarea si împăcarea cu Dumnezeu trebuie să tinem seama de cuvântul evanghelic care spune: dacă le iertăm oamenilor greselile lor, Părintele Ceresc ne va ierta si nouă greselile noastre. Împlinind acest cuvânt vom lua iertare de la Dumnezeu pentru greaua povară a păcatelor pe care le purtăm în spate. Ducem toti un catastif cu păcate diferite, grele sau usoare, multe sau putine, si nimeni nu face exceptie, în afară de Dumnezeu. Asadar, dacă iertăm, vom fi iertati, dacă lăsăm, ne va lăsa si nouă Părintele Ceresc greselile noastre. Nu e cu putintă, în nici un caz, să luăm iertare de la Dumnezeu, dacă noi nu-l iertăm din inimă pe aproapele nostru. 

* Iertarea nu cere efort si greutate. E nevoie doar de smerenie. Vom primi iertarea nenumăratelor noastre păcate dacă îi dăm si noi iertare fratelui nostru. 

* Asa cum vrem să ne iubească Dumnezeu, să ne ierte, să ne poarte de grijă, să ne apere si să ne ocrotească prin Pronia Lui, dacă oferim toate acestea aproapelui nostru, să fim siguri că le vom lua de la Dumnezeu când ne vom întâlni cu El. Toată viata noastră continuăm să păcătuim, cu gândul, cu inima, si cu toate simturile trupesti si duhovnicesti ale sufletului. Gânditi-vă cât de mare este izvorul păcatelor noastre. Dacă îi iertăm păcatele aproapelui nostru, secăm tot acest izvor al păcatelor. 

* Când nu avem iubire si iertare, harul lui Dumnezeu ne părăseste. 

* Iertarea pe care Dumnezeu o dă omului este necuprinsă, si vine acum omul sărman, omul de lut, cel vinovat si împovărat cu osândă grea si îndepărtat de Dumnezeu, si nu vrea să-i ierte seamănului său un cuvânt, o greseală mică. Cum îi va da Dumnezeu dacă el nu dă, dacă nu-l iartă pe aproapele lui? 

* Dumnezeul nostru este ocean nesfârsit de iubire, milă si iertare. Gânditi-vă ce Dumnezeu avem! De aceea să nu pierdem îndrăzneala si nădejdea pocăintei si întoarcerii noastre. Dacă ne pocăim, iubirea Lui ne primeste cu inima deschisă... Dacă tâlharul a deschis poarta Raiului cu cheia cuvintelor lui, cu atât mai mult pocăinta, întoarcerea si lacrimile vor deschide usor poarta Împărătiei Cerurilor. 

* Dacă noi iertăm greselile fratelui nostru, avem tot dreptul să spunem: “si ne iartă nouă greselile noastre, precum si noi iertăm gresitilor nostri“. Asa cum eu iert greselile celorlalti, Doamne, iartă si Tu păcatele mele. Adică cu puterea, cu inima si cu hotărârea cu care am dăruit iertarea noastră, înmiit o vom primi înapoi. Iată calea pe care ne putem mântui!

 * Cât putem, fiii mei, să iertăm cu toată inima noastră, ca să ne ierte si nouă Dumnezeu. Aceasta este conditia, învoiala lui Dumnezeu cu oamenii. 

* Părintii Bisericii au avut grijă să îl iubească pe aproapele lor, asa cum învată Evanghelia, si izbutind aceasta, au ajuns la sfintenie. Iertând din toată inima noastră, vom fi iertati de Dumnezeu. 

* Unul singur este adevărul, că fiecare om va sfârsi odată viata sa si va ajunge în vesnicie. Si întrucât asa se va întâmpla, să avem grijă. Trebuie să fim pregătiti, curătiti, spovediti, iubitori si celelalte. Să facem asta acum, când avem timpul la dispozitia noastră. Să ne silim să credem acest adevăr, că vom muri si vom fi judecati după Evanghelie. Să luăm Evanghelia si să ne străduim să o punem în practică. 

* Omul care are dorinta de a se mântui va fi urmărit de mila lui Dumnezeu. Îl va urmări până în ultima clipă, pentru că Dumnezeu găseste cu lupa pe care o are moleculele dorintei de mântuire din inima sa. Le va pune pe acestea în valoare si îi va da omului puterea de a se mântui până la urmă. Sfânta  Evanghelie a lui Hristos aduce multă mângâiere si vă povătuiesc mereu să o cercetati ca să aveti lumina Lui în viata voastră. 

* Cum va sterge Dumnezeu toate volumele în care sunt scrise păcatele noastre, când noi nu vrem să stergem nici măcar o pagină din greselile fratelui nostru? E nevoie de luptă împotriva tinerii de minte a răului, împotriva dusmăniei si a răzbunării. Ce au câstigat toti cei care au plecat fără să-i ierte pe ceilalti? Nu se vor căi acum amarnic, fără folos si fără îndreptare?... De vreme ce ne aflăm încă în această viată, de vreme ce cortina teatrului lumii prezente nu a căzut si firul vietii noastre nu s-a rupt, mai putem încă ierta. 

* Hristosul nostru este o rugă desăvârsită, mângâiere înaltă, largă si întinsă; nu are măsură. Prin urmare trebuie să-L iubim si să pomenim cât putem de des numele Lui sfânt. 

* Hristos a venit să ne învete cu întreaga Lui viată si exemplul Lui, cu felul în care a trăit, cum trebuie să trăim si noi. Hristosul nostru este îndurare, dragoste si milostivire către aproapele nostru... De aceea noi toti ar trebui, cu duhul recunostintei noastre, să-L iubim pe Hristos, să-L cinstim, să cugetăm la El. Să-I promitem că vom asculta voia Lui. Să ne recunoastem păcatele si să-I multumim pentru îndurările Sale. Multumirea noastră împlineste o datorie de recunostintă către Dumnezeu si totodată Îl provoacă si Îl îndeamnă pe Dumnezeu să ne dea si mai multe harisme decât ne-a dat până acum.

 * Noi, oamenii, vrem multe de la Dumnezeu. Vrem să ne iubească, să ne ierte, să ne poarte de grijă, să ne ocrotească... Dar pentru a dobândi acestea de la Dumnezeu, trebuie să le dăm noi mai întâi aproapelui nostru si atunci le vom primi. Vom dărui iubire, blândete, nejudecare, milostivire, ajutor si le vom primi cu sigurantă de la Dumnezeu. Va trebui să ne petrecem cât mai mult timp cu Hristosul nostru. Să-L iubim, să-L cinstim, să-L slăvim, să ne închinăm Lui, să-L mărturisim si să-L urmăm în exemplul Său. Când vom face toate acestea, să credem neîndoielnic că luăm în noi însusirile lui Hristos. 

                                                                    Despre necazuri 

* Când aveti un necaz, o ispită, o supărare sufletească, economică, trupească, fie că-i boală, fie ispită sau orice alt rău, îngenuncheati si rugati-vă să se facă voia lui Dumnezeu si nu a voastră... Domnul, Care a îngăduit ispita, îi dă totodată omului si mijlocul prin care să o depăsească. 

* În orice ispită am cădea, dacă nu îngenunchem, dacă nu ridicăm mâinile si nu vărsăm lacrimi de implorare, ispita nu se îndepărtează... Ajutorul îl vom lua de la Hristos numai prin rugăciune. 

* Dacă suntem nepăsători si trândavi în înfruntarea ispitelor, acestea se întăresc, devin mai amenintătoare, si păcatul devine mai primejdios. 

* Rugăciunile pe care le facem cu căldură, de bunăvoie, cu durere si lacrimi vor fi ascultate.

 * E cu neputintă ca Dumnezeu să-l lase să piară pe omul pocăintei si al rugăciunii; e imposibil. 

* Ceea ce vrea Hristos de la noi e să întelegem păcătosenia noastră, să avem cunoastere de sine, să cerem iertare si să-L iubim sincer. Această iubire o cere Dumnezeu de la om, că altfel îl iubim pe diavol si ne ducem în iad. 

* Dumnezeu nu va nesocoti rugăciunea smerită în duhul adevărului, ci se va îngriji si o va răsplăti. Când rugăciunea noastră este smerită, când este însotită de faptele iubirii si milosteniei, Dumnezeu o va asculta si va răspunde. 

* Prin ispitele de folos trebuie să trecem ca să ne mântuim, dar să ne rugăm la Dumnezeu să nu ne lase să trecem prin cele fără de folos si primejdioase. 

                                                                  Despre ascultare 

* Ascultarea dăruieste lipsa de griji, căci grija este o tuberculoză duhovnicească, care încet-încet, precum microbul tuberculozei otrăveste viata omului, sufletul si trupul, si treptat aduce moartea. Asa face grija vietii, îl macină pe om ca microbul si îi ucide sufletul. 

* Ascultarea se raportează la Hristos si nu la omul de care ascultă cineva. Si când ucenicul ascultă fără gânduri ascunse, ci doar din iubirea pentru Hristos, atunci ascultarea lui este cuviincioasă înaintea lui Hristos. Să ascultăm doar din iubire pentru Hristos, si astfel drumul nostru către Hristos va deveni statornic si fără povârnisuri.

 * Care om de pe pământ nu a făcut greseli si nu a fost rănit în lupta cu diavolii, cu patimile si cu lumea? Nu e vorba despre aceste răni, ci despre faptul că trebuie să vedem încontinuu locul unde trebuie să ajungem. Cu cele două virtuti, ascultarea din iubire pentru Hristos si rugăciunea, vom reusi să dobândim iubirea lui Hristos. Si când iubirea lui Dumnezeu va veni în sufletul nostru, atunci vom primi lumină pe drumul nostru. Atunci dragostea lui Hristos îndepărtează orice greutate si simtim că suntem foarte fericiti în viată. Ascultarea îl smereste pe om si smerenia alungă orice lucrare ispititoare. Unde este smerenie, diavolul piere. Unde este mândrie si egoism, acolo îsi face aparitia diavolul, ispitele si patimile. Ascultarea este o virtute foarte frumoasă, deoarece îl înarmează pe om cu multă smerenie atunci când ascultă din iubire pentru Hristos, cu luare-aminte.

                                                                       Despre judecare 

 * Părintele Ceresc a lăsat judecata Fiului, ca Acesta să judece lumea, si Hristos ne spune să nu judecăm. Vine omul si ia judecata lui Dumnezeu si judecă. Fiul lui Dumnezeu nu judecă, dar judecă omul! 

* Rădăcina păcatului judecării începe din egoism si mândrie, care sunt mari boli duhovnicesti. Toate patimile, păcatele si căderile îsi au punctul de plecare în egoism.
 Să nu judecăm si să nu osândim, căci acesta este păcat înfricosător. Avem atâtea păcate asupra noastră, suntem atât de împovărati, avem atâtea greseli personale, si nu trebuie ca din cea mai mică pricină, când auzim ceva, să începem să bârfim, si în felul acesta să-i dăm diavolului dreptul de a scrie învinuiri în catastiful greselilor noastre. Să nu judecăm lesne. 

Părintele meu Iosif spunea: “Omul care nu-l judecă pe fratele său se va mântui. Căci dacă îsi cârmuieste cum se cuvine limba sa, înseamnă că se cârmuieste pe sine după voia lui Dumnezeu“. Mântuirea noastră este foarte importantă si este o lucrare plină de primejdii

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE TAINA SFÂNTULUI BOTEZ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                                                                                                                        Preot Ioan

                                                                                                                                                                                                                            Iubiţi credincioşi, 

           Denumirea de BOTEZ vine din limba greacă „BAPTISMA“ sau din limba latină „BAPTISMO-BAPTISMUM“. BOTEZUL este o afundare, o acţiune sau un rit de purificare, în multe religii, dar numai în creştinism a devenit O TAINǍ şi a rămas ca atare numai în Biserica Ortodoxă. Deci, BOTEZUL este o TAINǍ SFÂNTǍ care, prin întreita cufundare în apa sfinţită, în numele Sfintei Treimi, împărtăşeşte sufletului harul iertării păcatelor şi face din cel ce o primeşte, membru al Bisericii. BOTEZUL este naşterea „din apă şi din Duh“ (Ioan 3:5) este, după cum am spus, O TAINǍ, iar nu o închipuire sau un simbol, cum susţin cultele religioase. Însuşi Mântuitorul a poruncit Sfinţilor Apostoli să săvârşească Taina Sfântului Botez: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28:19).

Este adevărat că în Noul Testament se vorbeşte despre două feluri de botez? Da,   în Noul Testament se vorbeşte despre două feluri de botez: 

1. BOTEZUL SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL sau „BOTEZUL POCǍINŢEI“ (Faptele Apostolilor 1:22). 
2. BOTEZUL CREŞTIN, care este condiţia intrării în Împărăţia Cerească, după cum reiese din convorbirea lui Iisus Hristos cu Nicodim, căruia îi spune: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3:5).

                                                  Cine poate boteza?

          După Sfânta Evanghelie şi după Canoanele Bisericii, dreptul de a boteza îl are episcopul şi preotul. La nevoie, când e primejdie de moarte şi în lipsă de preot, poate boteza orice credincios creştin, afundând pruncul de trei ori în apă curată şi rostind de fiecare dată formula Botezului: „Se botează robul (roaba) lui Dumnezeu... în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin“. Dacă cel botezat scapă de moarte, preotul întregeşte slujba, îl miruieşte şi-l împărtăşeşte. Deci, BOTEZUL se săvârşeşte în numele Sfintei Treimi, prin trei afundări, iar nu printr-o singură afundare, cum fac cultele religioase, închipuind prin aceasta doar moartea Domnului Iisus Hristos.

                                             Unde se săvârşeşte botezul?

            Botezul se săvârşeşte în pridvorul sau în pronaosul Bisericii. Canoanele opresc săvârşirea Botezului nu numai în case, ci chiar în paraclisele din casele particulare. Numai în cazuri de mare nevoie şi cu totul rare (frig grozav, pericol de moarte pentru prunc) se îngăduie săvârşirea botezului în case.

                                   

                             CE SE CERE DE LA CEL CE SE BOTEAZA

    De la cel ce se botează se cere credinţă în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Copiii, neavând păcate personale, nu au trebuinţă de pocăinţă, iar credinţa este mărturisită în locul lor de către naşi. MǍRTURIA UNORA PENTRU CREDINŢA ALTORA ÎŞI ARE TEMEI ÎN SFÂNTA EVANGHELIE: vindecarea slăbănogului (Marcu 5:2), slugii sutaşului (Matei 8:5-13) şi fiicei femeii cananeence (Matei 15:22).
  Ei s-au vindecat prin credinţa celor ce au mijlocit pentru vindecarea lor la Iisus Hristos. Naşii sunt martorii care răspund cu sufletul lor pentru credinţa finilor: „Şi luând un copil l-a pus în mijlocul lor şi, luându-l în braţe, le-a zis: Oricine va primi, în numele Meu pe unul din aceşti copii, pe Mine Mă primeşte: şi oricine Mă primeşte, nu pe Mine Mă primeşte, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine“ (Marcu 9:37). 

             Botezul creştin este tot una cu botezul Sfântului Ioan Botezătorul? 

Nu. Între aceste două botezuri există o mare deosebire. Acest lucru ne este arătat de Sfântul Ioan Botezătorul, care zice: „Eu unul vă botez cu apă, spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine... vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc“ (Matei 3:11). Însuşi Mântuitorul a arătat că, între Botezul pe care-l va aşeza El şi Botezul lui Ioan, există mare deosebire: „Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi boteza cu Duhul Sfânt, de azi nu peste multe zile“ (Faptele Apostolilor 1:5).
    Botezul despre care vorbeşte Mântuitorul, este chiar botezul nostru de azi, cel creştin. Şi Sfinţii Apostoli au arătat că între cele două botezuri este o mare deosebire, după cum citim în Biblie: „Pe când Apolo era în Corint, Pavel, după ce a străbătut ţările de sus ale Asiei, a coborât la Efes şi găsind câţiva uecnici, i-a întrebat: Primit-aţi voi Duhul Sfânt când aţi crezut? 
Ei însă i-au răspuns: Nici n-am auzit măcar că este Duhul Sfânt. Zis-a Pavel: Dar cu ce botez v-aţi botezat? Ei au spus:  botezul lui Ioan. Atunci Pavel a grăit: Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, spunând norodului să creadă în Cel ce era să vină după el, adică în Iisus. Auzind ei aşa, s-au botezat în numele Domnului Iisus“ (Faptele Apostolilor 19:1-6).

     Deci, botezul lui Ioan se aplica numai iudeilor, iar botezul lui Iisus se aplică                                     oricui, în numele Sfintei Treimi (Matei 28:19).

                               Ce însemna pocăinţa care însoţea botezul lui Ioan? 

   Însemna căinţa pentru un păcat săvârşit şi hotărârea de a nu mai păcătui. Era un semn extern, o mărturisire, un angajament de a nu mai păcătui. Deşi Sfânta Scriptură zice că era „întru iertarea păcatelor“, totuşi acest botez nu avea nimic sacramental în el pentru că îi lipsea acţiunea curăţitoare a Duhului Sfânt.

    De ce Mântuitorul, niciodată în viaţa sa pământească, până la Înviere n-a trimis       Sfintii Apostoli să boteze, ci numai să predice? 

       Pentru că în Împărăţia lui Dumnezeu, predicată de Mântuitorul şi de Sfântul Ioan Botezătorul, se putea intra numai prin această „uşă“ - botezul creştin - dar numai după Învierea Mântuitorului, prin biruinţa Sa asupra morţii şi asupra diavolului, şi numai după ce Apostolii au fost ei înşişi îmbrăcaţi cu Duhul Sfânt. 

Deci, botezul Sfântului Ioan a fost o pregătire pentru cel creştin, aşa cum întreg Vechiul Testament este o pregătire pentru Noul Testament. 

                          Botezul este numai un simbol sau o Sfântă Taină? 

      Toate cultele religioase spun că botezul este numai un simbol, adică o lucrare văzută care dovedeşte că cineva are credinţă. Noi însă ştim că Botezul este O SFÂNTǍ TAINǍ. Mântuitorul a numit Botezul cu apă şi cu Duh: „naşterea din nou“ şi „naşterea de sus“ (Ioan 3:3-7).
 Sfântul Apostol Petru spune că Botezul este săvârşit „spre iertarea păcatelor“ (Faptele Apostolilor 2:38), iar Sfântul Apostol Pavel îl numeşte „înnoire a vieţii“ (Romani 6:3-5).

                                      Care sunt efectele Botezului?

       Efectele Sfântului Botez sunt:
 1. Curăţirea de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele personale de până la Botez, în cazul unor persoane mai în vârstă, precum şi sfinţirea, după cum rezultă din cuvintele apostolului: „V-aţi spălat, v-aţi sfinţit, v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos“ (1Corinteni 6:11). Anania îi spune în Damasc lui Saul: „Şi acum ce mai aştepţi? Scoală-te, primeşte botezul şi spală-te de păcatele tale“ (Faptele Apostolilor 22:16). 

2. Renaşterea spirituală a omului la o viaţă nouă, sfântă, cu adevărat creştină, după cuvintele Mântuitorului: „Ce este născut din Duh, Duh este“ (Ioan 3:6). 

3. Dobândirea calităţii de fiu al lui Dumnezeu şi de membru al Bisericii.

4. Îndreptarea la fericirea vieţii veşnice, aşa cum rezultă din cuvintele Mântuitorului: „Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui“ (Marcu 16:16). 

                               Botezul creştin este o condiţie a mântuirii?

    Da, pentru că orice făptură omenească se naşte cu păcatul strămoşesc, moştenit de la Adam, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a străbătut în toţi oamenii, prin aceea că toţi au păcătuit“ (Romani 5:12). Sau, după cum ne spune Psalmistul David: „Întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea“ (Psalm 50:7). Fără botez nimeni „nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3:5). 

                         Câte stări are Împărăţia lui Dumnezeu? 

                         Împărăţia lui Dumnezeu are trei stări

► În inima omului. 
► În societatea de pe pământ a celor ce se mântuiesc prin aşezămintele lăsate de Hristos, societate numită BISERICǍ (1 Corinteni 3:6).
► În cer, societatea celor trecuţi din lumea aceasta, care aici au fost membri ai Bisericii lui Hristos.

   Fără Botezul cu apă şi cu Duh, nici Împărăţia lui Hristos nu poate intra în om,  nici omul nu poate intra în ea. 

                         Ce cuprinde rânduiala Sfântului Botez?

 Rânduiala Botezului cuprinde: 
1. Pregătirea prin post, o reminiscenţă a botezului pocăinţei (Ioan 1:26).

 2. Lepădările sau renunţarea la omul ce vechi (Coloseni 3:9) prin exorcizarea forţelor diabolice care s-au cuibărit de la cădere, în firea omenească.

3. Mărturisirea credinţei adevărate (Simbolul Credinţei).

 4. Afundarea în apa sfinţită a botezului, simbol al trecerii de la o existenţă după trup, spre stricăciune, la naşterea după Duh, spre nemurire.

 5. Taina ungerii cu Sfântul şi Marele Mir, în care cel botezat primeşte pecetea darului Sfântului Duh şi imediat urmează Taina Sfintei Împărtăşanii.

                                           Botezul se repetă? 

         Categoric nu, căci noi spunem în Crez: „Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor“. Deci, nu mărturisim mai multe botezuri, iar dacă ne botezăm a doua oară, este foarte clar că ne lepădăm de primul. Al doilea botez sau rebotezul este interzis ortodocşilor, deoarece textul biblic este foarte clar: „Un Domn, o Credinţă şi un Botez“ (Efeseni 4:5). DOMNUL este Iisus Hristos, CREDINŢA este cea ortodoxă şi  BOTEZUL este cel primit de fiecare dintre noi, în Biserica Ortodoxă, în fragedă copilărie (la 40 de zile de la naştere).
Deci, acest text respinge foarte clar botezul ereticilor şi schismaticilor. DUPǍ CUM NU-I POSIBIL CA HRISTOS SǍ SE MAI RǍSTIGNEASCǍ A DOUA OARǍ, TOT AŞA NU-I POSIBIL SǍ NE MAI BOTEZǍM A DOUA OARǍ. Să privim cu atenţie la ce ne spune Sfântul Apostol Pavel despre cei care se botează a doua oară, lepădându-se astfel de credinţa ortodoxă:
„Cu neputinţă este pentru ei dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua oară pe Fiul lui Dumnezeu, şi-l fac de batjocură“ (Evrei 6: 6). 

                                            De ce se botează copiii? 

      Această întrebare a început să se pună cu stăruinţă în veacul al XVI-lea, veacul reformei religioase. Până atunci creştinătatea nu şi-a pus o astfel de întrebare, deoarece încă din vremea Sfinţilor Apostoli se botezau, pe lângă vârstnicii care lepădau păgânătatea, şi copiii mici cuprinşi sub numele de casă: casa lui Ştefana (1Corinteni 1:16), casa văduvei Lidia (Faptele Apostolilor 16:14-15), casa temnicerului din Filipi (Faptele Apostolilor 16: 32-33).
 Deci, copiii se botezau pentru că:
● Nimeni nu se mântuieşte fără botez, adică nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu fără naşterea din apă şi din Duh: „Adevărat, adevărat zic ţie: de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3:5).
 Toţi oamenii se nasc întinaţi de păcatul strămoşesc din sămânţa vătămată a lui Adam, după cum spune profetul: „Întru fărădelegi m-am zămislit, şi în păcate m-a născut maica mea“ (Psalm 50:6) sau „Ce este omul ca să se creadă curat, şi cel născut din femeie ca să se creadă neprihănit“ (Iov 15:14).
● Păcatul lui Adam, părintele neamului omenesc, a trecut la toţi oamenii, după cum rezultă din versetul: „De aceea, printr-un om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii pentru că toţi au păcătuit în el“ (Romani 5:12). 
● Porunca botezului este dată pentru toate neamurile, pentru toţi muritorii, deci, şi pentru copii. „Drept aceea mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28:19). 
● Făgăduinţa iertării păcatelor este dată „şi copiilor“, nu numai oamenilor mari, aşa cum rezultă din cele spuse de Sfântul Petru: „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt. Căci vouă vă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri“ (Faptele Apostolilor 2: 38-39).
 ● Tăierea împrejur, care preînchipuia botezul, se făcea copiilor: „În El a-ţi şi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii întru tăierea împrejur a lui Hristos“ (Coloseni 2:11).
 ● Sfinţii Apostoli au botezat „case“, adică „familii“ întregi: casa sutaşului Corneliu (Faptele Apostolilor 10:47-48),casa temnicerului din Filipi (Faptele Apostolilor 16:23), casa lui Ştefana (1Corinteni 8:16),casa Lidiei  (Faptele Apostolilor 16:5), , casa lui Crispus (Faptele Apostolilor 18:8) şi locuitorii din Samaria, case care, desigur că nu erau fără copii.
 ● Copiii au fost întotdeauna botezaţi în toate Bisericile, şi în Răsărit şi în Apus, iar dacă mor fără să fie botezaţi, este mare păcat.
 ● Numai ereticii nu-şi botează copiii. 

       Cultele religioase ne spun că ei se botează precum Hristos, la 30 de ani 

         Hristos s-a botezat la 30 de ani cu Botezul lui Ioan, nu cu Botezul în numele Sfintei Treimi (căci nici nu se putea boteza în numele Său).
        A făcut aceasta pentru a fi cunoscut de către poporul lui Israel că este: „Mielul lui Dumnezeu“, nu fiul lui Iosif şi al Mariei, cum era ştiut până la Botezul lui Ioan: „Şi eu nu-L ştiam, dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu botezând cu apă“ (Ioan 1:31). Botezul lui Ioan era un botez al pocăinţei, nu era un botez mântuitor. Ştim cu toţii că Hristos nu avea păcate, deci, nici nu avea nevoie de pocăinţă şi de acest botez. Mântuitorul a primit acest botez la vârsta de 30 de ani, pentru că atunci şi-a început activitatea publică, şi, potrivit unei concepţii a acelei vremi, era vârsta majoratului la evrei, când putea fi socotit capabil să păşească în public şi să înveţe pe alţii o nouă învăţătură.
       În Biblie, Mântuitorul n-a stabilit nici o limită de vârstă pentru ca cineva să se boteze. El însă, când a vorbit despre Botezul pe care îl va aşeza, a arătat marea importanţă pe care o va avea lucrarea acelui Botez, şi de aceea n-a mai fost nevoie să spună că va trebui aplicat şi copiilor. Iar dacă n-a spus-o direct, a spus-o indirect, cu toată claritatea, prin cuvântul „Cineva“ cuprinzându-i pe toţi: „Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, Duh este“ (Ioan 3:5-6).

 Îmi amintesc o întâmplare deosebit de interesantă. Mergând în vizită într-un salon de spital, am întâlnit o doamnă bolnavă care mi-a spus că are o fetiţă în vârstă de 5 anişori, pe care n-a botezat-o, datorită unui vis. În vis, se făcea că a venit Dumnezeu (ca un bătrân cu părul alb, înconjurat de multă lumină, şezând pe un tron de aur) la mama fetiţei şi i-a zis: „Dacă-ţi botezi copilul va muri negreşit!“ Şi atunci, eu i-am spus: „Doamnă, cel din vis, care v-a poruncit să nu vă botezaţi fetiţa nu a fost Dumnezeu ci, în mod sigur diavolul. Iată de ce: 
► în primul rând că Dumnezeu în Biblie a zis: „Ca şi cel care se prinde de umbră şi aleargă după vânt, aşa este cel care crede visurilor. De la diavol ce poţi scoate curat? Şi din minciună, ce poţi scoate adevărat?“ (Înţelepciunea lui Sirah 34:2-4).
 ► în al doilea rând, diavolul ne poate păcăli şi încă foarte rău: „Şi nu este de mirare deoarece însuşi Satana se preface în înger al luminii“ (2 Corinteni 13:14). 
► în al treilea rând, Iisus Hristos a poruncit aşa: „Drept aceea mergând, învăţaţi toate neamurile botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“(Matei 28:19). Deci, este uşor de înţeles că în vis, diavolul a luat „chip de Dumnezeu“, a înşelat-o pe biata femeie prin neştiinţa ei, iar acum aştepta cu nerăbdare să moară fetiţa, ca să-i poată lua sufletul fiind nebotezată. Au trecut 20 de ani de la această întâmplare şi fetiţa despre care am vorbit,n-a murit la botez, ba chiar este mama a doi copii frumoşi şi sănătoşi.

 Cultele religioase se folosesc de versetul: „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui“ (Marcu 16:15) şi susţin astfel că, copiii numai cu botezul, dar fără credinţă, se pot mântui.

 Nu este deloc adevărat ce spun ei. Copiii, desigur că nu pot crede la vârsta când sunt botezaţi, dar nici nu pot tăgădui sau refuza pe Hristos. În Vechiul Testament tăierea împrejur se făcea în baza credinţei părinţilor, şi tot aşa în Noul Testament, Botezul se făcea si se face pe baza credinţei părinţilor sufleteşti, care sunt naşii (Marcu 9:36-37). Copiii nu au credinţă, dar au naşii lor. Şi aceşti naşi pot fi chezaşi pentru mântuirea altora, conform cu cele spuse de Mântuitorul: „Din gura a doi sau trei martori să se statornicească adevărul“ (Matei 18:16; 1Timotei 5:19). 

Acest verset: „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui“ (Marcu 16:15) se referă cu siguranţă la oamenii în vârstă, care se botezau pentru prima dată, şi care, desigur, trebuiau mai întâi să creadă, şi apoi să se boteze. Referitor la naşi, oare nu prin credinţa sutaşului s-a vindecat sluga sa? (Matei 8:13). În alt caz, patru oameni aduc la Mântuitorul un slăbănog: „Şi văzând Iisus credinţa lor a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule!, Iartă-ţi-se păcatele! Apoi a zis: Scoală-te ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta“ (Marcu 9:2- 6-7). Pentru credinţa cananeencei, Mântuitorul a vindecat pe fiica acesteia, scoţând diavolul din ea (Matei 15:21-28). 
      Aşadar, acestea şi încă multe alte mărturii ale Sfintei Scripturi, ne dovedesc că pe temeiul credinţei părinţilor, naşilor şi a martorilor care sunt la botez, Dumnezeu le dă copiilor sfinţire şi mântuire, lucru adeverit şi de Sfântul Apostol Pavel în versetul: „Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă, şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios“ (1Corinteni 7:14).

Cultele religioase ne reproşează că pruncii se pot mântui şi fără botez şi de aceea   n-au trebuinţă de a-şi curăţi păcatele pe care ... nu le au. 

  Copiii nu sunt sfinţi pentru că: „Ce este născut din trup, trup este“ (Ioan 3:6) şi deci, ei sunt numai trup şi cu păcatul lui Adam în ei. Botezul la copil aduce spălarea păcatului strămoşesc intrat în lume prin călcarea poruncii de către Adam şi Eva (Facerea 3), aşa cum rezultă şi din versetul următor: „Drept aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, PENTRU CǍ TOŢI AU PǍCǍTUIT ÎN EL“ (Romani 5:12).
Aşadar, afundarea de trei ori în apă „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28:19) înseamnă botezul în moartea lui Hristos, adică cel nou botezat a murit faţă de păcatul strămoşesc şi faţă de Legea lui Moise: „Căci păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră fiindcă nu sunteţi sub lege, ci sub har“ (Romani 6:14).

 Cultele religioase ne întreabă de ce nu ne botezăm în apă curgătoare aşa                                                   cum sa  botezat Iisus Hristos.

      În Biblie nu scrie că noi, creştinii, trebuie să ne botezăm în apă curgătoare (în râu), ci scrie: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Ioan 3:5).
Şi apoi, de ce nu merg ei să se boteze în Palestina, în apa Iordanului, după cum s-a botezat Mântuitorul???

                                           Iubiţi credincioşi, 

Mare este puterea şi lucrarea Sfântului Botez. O întâmplare cuprinsă în vieţile sfinţilor ne stă mărturie despre puterea botezului, chiar dacă a fost săvârşit în glumă, în joacă.
 Despre Sfântul Porfirie se spune că a fost comediant şi foarte priceput în a stârni râsul. O dată, i-a venit în gând să imite pe creştini în Taina Botezului, fireşte în glumă, pentru a-i face pe ceilalţi să râdă. Dar, după ce a ieşit din apă şi după ce s-a rostit asupra lui formula botezării în numele Sfintei Treimi, Porfirie a devenit un om nou. O schimbare profundă s-a petrecut în sufletul lui şi a devenit cu adevărat creştin, ba chiar, şi-a pecetluit credinţa prin moarte de martir.

          Văzând ce poate face Taina Sfântului Botez, să nu întârziem a duce copiii noştri să fie botezaţi din fragedă pruncie (la 40 de zile de la naştere) căci, fără Botez, în caz de moarte prematură, ei sunt expuşi pierzării veşnice, neputând intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Să purtăm grijă ca aceste vlăstare (copiii noştri) să rodească rodul cel sfânt al mântuirii lor. Numai în chipul acesta ne vom face pe deplin datoria faţă de Dumnezeu şi faţă de copii.

 Doamne, Iisuse Hristoase, ne rugăm ţie, depărtează de la copiii noştri înşelăciunea cea veche (cu care s-au născut), şi-i umple de CREDINŢǍ întru Tine, de NǍDEJDE şi deDRAGOSTE, şi fă-i pe ei mădulare cinstite ale Bisericii Tale, fii şi moştenitori ai ÎMPǍRǍŢIEI TALE. 

BIBLIOGRAFIE: Biblia,E.I.B.M.,Bucureşti, 1994; P.I. David, Călăuza creştină, Editura Episcopiei Aradului, Arad, 1987.

                     Completare la cateheza Despre Taina Sfântului Botez 

                         Da, Iordanul în ziua de Bobotează curge invers! 

             Trebuie să mărturisesc că n-am crezut deloc atunci când părintele Dinu Pompiliu mi-a spus ajunşi la slujba de Bobotează pe malul Iordanului, că acesta va curge invers! Şi cum să crezi aşa ceva, ziua în amiaza mare, cu mii de oameni adunaţi pe maluri şi cu Patriarhul Ierusalimului în fruntea soborului de preoţi, flancat de body-guarzi, filmat şi fotografiat neîncetat?!
    Cu toate acestea, mi s-a întâmplat personal să pot vedea cu ochii trupeşti cum, după slujbă la azvârlirea crucii în unda râului, ACEASTA A LUAT-O... INVERS. Căutându-şi parcă originea, ruşinat, ai zice, de sfinţenia care tocmai i-a pătruns curgerea, sfidând orice logică, orice lege a gravitaţiei, Iordanul a luat-o pur şi simplu razna! Mai exact: după ce toată lumea a luat apă din râu, după ce
mulţi au sărit în unda rece şi mâloasă, după ce oamenii au dat drumul la porumbei albi în amintirea Pogorârii Duhului Sfânt peste Mântuitorul, după ce considerai că totul s-a terminat, aşadar tocmai când strângeam sculele şi bidoanele cu apă, cineva a strigat cu glas sugrumat: „Priviţi-l cum curge invers!“ (vezi foto dreapta). Într-adevăr, mut de uimire am blocat degetul pe declanşator. Iordanul nu curgea invers, ci pur şi simplu, fierbea! Ca şi cum cineva îi strecurase sub undă un uriaş fierbător electric, râul se tulbura sub ochii noştri (vezi fotografiile de jos). Cum ? Numai (în amonte) între locul unde fusese sfinţită apa şi aruncată crucea cu flori şi locul (în aval) în care ne aflam noi, şi în care se termina mulţimea de pelerini veniţi la slujbă. Aşadar, exact pe o porţiune de 20-30 de metri apa bolborosea, încreţindu-şi faţa, fără nici un motiv, fără ca nimeni să o agite, fără nici o explicaţie. Pentru a fi sigur că nu este o iluzie, am fotografiat apa din susul râului, care era de un calm netulburat, ca şi până atunci când, comparativ cu apa din dreptul nostru, care bolborosea, şi care fusese perfect calmă cu câteva clipe înainte!!!

A fost prima minune colectivă pe care am văzut-o cu ochii mei, o minune pe care nimeni nu mă poate convinge că este o iluzie. De altfel pelerinajul în |ara Sfântă te modifică atât de tare încât minunea începe să ţi se pară o stare de fapt, un lucru la îndemână, posibil, necesar, extrem de normal (Lumea credinţei, din 3 ianuarie, 2007, pag. 14, articol semnat de Răzvan Bucuroiu).

                            Despre Taina Sfântului Botez

          În simbolul credinţei (Crezul), creştinii rostesc: Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor. Prin această mărturisire se adevereşte credinţa Sfintei Biserici Ortodoxe în Sfintele Taine. Sfintele Taine sunt lucrări sfinţitoare instituite de Domnulu nostru Iisus Hristos, prin care celor ce le primesc se împărtăşeşte harul nevăzut al Duhului Sfânt. Sfintele Taine sunt în număr de şapte şi anume: Botezul, Mirungerea, Euharistia (sau Împărtăşania), Spovedania (Pocăinţa sau Mărturisirea), Cununia (sau Nunta), Maslul şi Hirotonia (sau preoţia). Acestea toate se săvârşeşc doar asupra oamenilor care trăiesc şi, dacă se săvârşesc corect, adică după rânduiala Sfintei Biserici, au valoare, indiferent de vrednicia săvârşitorului (preotul sau episcopul).
 Botezul este cea dintâi Sfântă Taină care se săvârşeşte prin întreita cufundare în apa sfinţită şi prin rostirea formulei de către săvârşitor. Cel ce se botează renaşte duhovniceşte la o viaţă nouă, iertându-i-se păcatul originar (cu care ne naştem toţi) în cazul pruncilor, precum şi păcatele săvârşite până în acel moment (în cazul adulţilor), cel botezat devenind membru al Sfintei Biserici. Fără a fi botezat după rânduiala Sfintei Biserici Ortodoxe, nimeni nu poate să aibă parte de celelalte Sfinte Taine, adică nu se poate spovedi, împărtăşi sau cununa, nu i se poate face Sfântul Maslu şi nu poate fi hirotonit, adică preoţit. Sfântul Chiril al Ierusalimului, spune că   omul în totalitatea lui este chemat să devină
fiu al lui Dumnezeu. Prin Taina Sfântului Botez, noi suntem scoşi din robia morţii şi regăsim chipul cel dumnezeiesc. (Preot Florin
Drăgoi, Sfânta Taină a Botezului şi alte slujbe legate de naşterea  omului, Editura Partener, Galaţi, 2007).

Drag prieten

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                                     De Ioan Danci

Aș vrea să văd in tine frate iubirea lui Hristos
Să-mi fi în viață o lumină pe drumul cel spinos
Dar eu fiind plin de patimi grele și de păcate mari
Nu pot sa vad lumina-n tine de asta mi-e necaz

Dar sper in rugăciunea ta ce-o înalți în sus la Domnul
Că voi fi iertat prin ea și eu la fel tot omul
Sunt fire slabă și fricoasă când merg pe drumul vieții
Dar totdeauna bucuros de roua dimineții

Îmi place și apusul scump cel văd seară de seară
Dar cel mai mult îmi place mie Preasfânta Născătoare.
Iubesc Sfânta Treime în cer și sfinți și ingeri în cete
Dar mai ales pe Duhul Sfânt ce pururi ne trezește.

O zi la umbra lui Hristos!

Rugaciune la vreme de ispita

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Doamne, Doamne, Cel ce ai ingaduit diavolului sa ispiteasca in rai pe stramosii nostri Adam si Eva, spre a le incerca ascultarea si supunerea,

- Cel ce, de asemenea, ai ingaduit diavolului sa ispiteasca cu ingrozire si cu grele suferinte pe dreptul Iov, robul Tau, pentru ca si mai lamurit sa se vadeasca virtutile si credinta lui intru Tine,

- Cel ce ai dat ingaduinta satanei sa se apropie cu ispitire de insusi Fiul Tau, spre a-L imbia si a-L momi cu poftele si desertaciunile acestei lumi, pentru ca, infrant si rusinat, acest duh blestemat sa auda din gura Mantuitorului lumii cuvintele: "inapoia Mea, satano, caci scris este: Domnului Dumnezeului Tau sa te inchini si numai Lui unuia sa-I slujesti",

 - Cel ce tuturor dreptilor si sfintilor Tai le-ai dat vremi de ispitire si de grele indoieli, pentru ca, prin ele lamurindu-se, sa iasa si sa ramana si mai intariti in credinta, in nadejdea, in dragostea si in supunerea cea catre Tine,- insuti, Atotputernice si Preabunule Stapane, ajuta-mi si mie in aceasta clipa grea, cand duhul satanei imi tulbura mintea cu indoieli si cu imboldiri, si cand viclene amagiri imi framanta inima si sufletul; arata-mi.

Milostive, adevarul si calea Ta cea dreapta, pentru ca, biruind uneltirile lui de acum, sa ma pot bucura de cuvintele apostolului Tau lacob, ce zice: "Fericit barbatul carele rabda ispita, caci lamurit facandu-se, va lua cununa vietii, pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce il iubesc pe El". Daruieste-mi, Stapane, inima curata si credinta tare, pentru ca in aceste clipe sa pot canta dimpreuna cu proorocul Tau David: "Doamne, de ce s-au inmultit cei ce ma necajesc? Multi se ridica impotriva mea, multi ii spun sufletului meu: -Nu-i este lui mantuire intru Dumnezeul lui-... Dar Tu, Doamne, Tu esti ocrotitorul meu, Tu esti slava mea si Cel ce inalti capul meu. Cu glasul meu catre Domnul am strigat si El m-a auzit din muntele Sau cel sfant... A Domnului este mantuirea si peste poporul Tau binecuvantarea Ta". Amin.

Despre bârfire

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Sa fugim de bârfire, dragii mei!…

Nici o greseala nu-i mai mare ca ea – si nici mai usor de savârsit.

De ce? Pentru ca se savârseste mai degraba decât oricare alt pacat – si cuprinde repede pe cel ce nu baga de seama.

Celorlalte greseli le trebuie vreme, pregatire, tovarasie si adesea taraganelile pot aduce împiedicarea lor.

De pilda, cineva si-a pus în gând sa ucida sau sa tâlhareasca. Pentru aceasta trebuie sa faca unele pregatiri – si de multe ori, în vreme ce el întârzie, patima îl paraseste, pornirea cea rea se mistuie, el se lasa de gândul cel vinovat, ne mai savârsindu-l.

Nu-i tot asa când e vorba de bârfire. Daca nu suntem cu totul bagatori de seama, ea ne rapeste dintr-odata.

Ca sa bârfim, nu-i nevoie nici de vreme, nici de pregatiri, nici de cheltuieli, nici de alcatuiri. Numai sa vrem – si de îndata vointa se preface în fapta. Caci limba e singura unealta care ne trebuie.

De aceea, e bine sa ne ferim de aceste vicii.
  Sf . Ioan Gură de Aur 

POEZIE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                                           Mana Sfantului Ioan Botezătorul

Sfârșitul e aproape
Și lumea tot mai rea
Și nimeni nu înțelege
Cum trăim în ea.

Puțini însă încearcă
Să mai privească-n sus
Și să mai strige,Doamne
Unde am ajuns.

Preoții de astazi
Se văd neputincioși
În fața provocării
Și-a celor nemiloși

Lumea îi înjură
Și strigă după iei
Ca după cine stie
Ca după derbedei

Uită că sunt unșii
Celui PreaÎnalt
Și doar prin ei se iartă
A lumii greu păcat

Iubiți pe Dumnezeu
Vă rog din suflet frați
Și incercați de-a pururi
Să nu vă mai certați

Iar judecata las-o
În grija Domnului
Și nu mai cleveti
Pe unșii Domnului.

Zi la umbra lui Hristos.

Preot Danci

De ce tămâiem?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

     Tămâia însoțește, de asemenea, orice act de cult, orice slujbă sau rugăciune săvârșite la biserică, la casa credinciosului sau în oricare alt loc. Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer că semn al jerfei noastre, al gândului nostru și al inimii noastre deschise către Dumnezeu cu mulțumire și încredere. În același timp, tămâia binemirositoare este semn al prezenței lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, a cărui prezența se face simțită ca aducătoare de pace, de liniște, de bucurie. Această dublă semnificație a tămâierii, ca semn al jertfei omului care se înalță spre Dumnezeu și ca semn al prezenței harului lui Dumnezeu care coboară din cer, este foarte frumos ilustrată de rugăciunea prin care preotul binecuvântează tămâia înainte de a tămâia: Tămâie îți aducem Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh. Tămâia alungă forţele răului. Ca semn al prezenţei Sfântului Duh dar şi ca mărturisire printr-un semn văzut, material, a credinţei noastre în Dumnezeu şi a faptului că ne supunem şi ne închinăm Lui, respingând orice alt stăpân şi orice altă putere, mirosul şi fumul de tămâie are puterea de alungare a oricăror forţe ale răului, de oriunde ar veni acestea, din partea oamenilor sau din partea vrăjmaşului diavol, dar mai ales, are menirea de a îndepărta prezenţa şi lucrarea diavolului şi a duhurilor rele. De aceea în popor se spune “fuge ca dracul de tămâie”.

 Cum se aprinde tămâia?

 Pentru aprinderea tămâiei se foloseşte un cărbune special, prezentat sub formă de praf sau pastile, care se aprinde uşor şi ţine mult. Acesta se poate procura de la mănăstiri sau biserici, iar în ultimul timp chiar de la magazine de obiecte bisericeşti. La ţară se folosesc de obicei, cărbuni aprinşi. Orice altă soluţie, cu multe beţe de chibrit sau cu vată îmbibată în spirt nu este recomandată şi nu este deloc eficientă. Aşa cum ne îngrijim de atâtea lucruri pentru nevoile noastre, mult mai puţin însemnate decât tămâierea casei, putem să ne îngrijim puţin şi de cele necesare rugăciunii şi sfinţirii casei noastre.

Ne vorbeşte Biblia despre folosirea lumânării şi a tămâiei? 

            Folosirea lumânărilor şi a tămâiei are temei în Sfânta Scriptură, în viaţa şi tradiţia Bisericii dintotdeauna. Să ne amintim numai pilda celor zece fecioare care aşteptau pe Mirele Hristos cu candele aprinse (Matei 25, 1-8), pe creştinii din Troa, adunaţi în jurul Sfântului Pavel într-o cameră de sus “unde erau multe lumini” (Fapte 20,8); “şi cele şapte sfeşnice de aur care înconjurau pe Fiul Omului în Liturghia cerească (Apocalipsa 1, 12-20).
            Tămâia este foarte obişnuită în cultul vechi-testamentar. Avem chiar reguli stricte privind folosirea tămâii la locul sfânt (Levitic 16,12…). În Vechiul Testament se vorbeşte despre “jertfe de tămâie pentru numele lui Dumnezeu” (Maleahi 1,11). Tămâia este asociată cu rugăciunea. “Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”, citim în psalmi (Psalm 140, 2).
În Apocalipsă avem o imagine din Liturghia cerească parcă luată din Liturghia noastră de duminica:
“Şi a venit un înger şi a stat la altar, având cădelniţa de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor” (8, 3-4).

 Extras din Părintele Coman Constantin, Casa creștinului, Editura Bizantină, București, 199

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/de-ce-tamaiem

De ce tămâiem? 15:17, marți, 29 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: casa creştinului, cateheză, credinta, forţele răului, raul, Sfântul Duh, tămâia fum_de_tamaie Tămâia însoțește, de asemenea, orice act de cult, orice slujbă sau rugăciune săvârșite la biserică, la casa credinciosului sau în oricare alt loc. Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer că semn al jerfei noastre, al gândului nostru și al inimii noastre deschise către Dumnezeu cu mulțumire și încredere. În același timp, tămâia binemirositoare este semn al prezenței lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, a cărui prezența se face simțită ca aducătoare de pace, de liniște, de bucurie. Această dublă semnificație a tămâierii, ca semn al jertfei omului care se înalță spre Dumnezeu și ca semn al prezenței harului lui Dumnezeu care coboară din cer, este foarte frumos ilustrată de rugăciunea prin care preotul binecuvântează tămâia înainte de a tămâia: Tămâie îți aducem Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh. Tămâia alungă forţele răului. Ca semn al prezenţei Sfântului Duh dar şi ca mărturisire printr-un semn văzut, material, a credinţei noastre în Dumnezeu şi a faptului că ne supunem şi ne închinăm Lui, respingând orice alt stăpân şi orice altă putere, mirosul şi fumul de tămâie are puterea de alungare a oricăror forţe ale răului, de oriunde ar veni acestea, din partea oamenilor sau din partea vrăjmaşului diavol, dar mai ales, are menirea de a îndepărta prezenţa şi lucrarea diavolului şi a duhurilor rele. De aceea în popor se spune “fuge ca dracul de tămâie”. Cum se aprinde tămâia? Pentru aprinderea tămâiei se foloseşte un cărbune special, prezentat sub formă de praf sau pastile, care se aprinde uşor şi ţine mult. Acesta se poate procura de la mănăstiri sau biserici, iar în ultimul timp chiar de la magazine de obiecte bisericeşti. La ţară se folosesc de obicei, cărbuni aprinşi. Orice altă soluţie, cu multe beţe de chibrit sau cu vată îmbibată în spirt nu este recomandată şi nu este deloc eficientă. Aşa cum ne îngrijim de atâtea lucruri pentru nevoile noastre, mult mai puţin însemnate decât tămâierea casei, putem să ne îngrijim puţin şi de cele necesare rugăciunii şi sfinţirii casei noastre. Ne vorbeşte Biblia despre folosirea lumânării şi a tămâiei? Folosirea lumânărilor şi a tămâiei are temei în Sfânta Scriptură, în viaţa şi tradiţia Bisericii dintotdeauna. Să ne amintim numai pilda celor zece fecioare care aşteptau pe Mirele Hristos cu candele aprinse (Matei 25, 1-8), pe creştinii din Troa, adunaţi în jurul Sfântului Pavel într-o cameră de sus “unde erau multe lumini” (Fapte 20,8); “şi cele şapte sfeşnice de aur care înconjurau pe Fiul Omului în Liturghia cerească (Apocalipsa 1, 12-20). Tămâia este foarte obişnuită în cultul vechi-testamentar. Avem chiar reguli stricte privind folosirea tămâii la locul sfânt (Levitic 16,12…). În Vechiul Testament se vorbeşte despre “jertfe de tămâie pentru numele lui Dumnezeu” (Maleahi 1,11). Tămâia este asociată cu rugăciunea. “Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”, citim în psalmi (Psalm 140, 2). În Apocalipsă avem o imagine din Liturghia cerească parcă luată din Liturghia noastră de duminica: “Şi a venit un înger şi a stat la altar, având cădelniţa de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor” (8, 3-4). Extras din Părintele Coman Constantin, Casa creștinului, Editura Bizantină, București, 199

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/de-ce-tamaiem/
Moldova Ortodoxă

De ce tămâiem? 15:17, marți, 29 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: casa creştinului, cateheză, credinta, forţele răului, raul, Sfântul Duh, tămâia fum_de_tamaie Tămâia însoțește, de asemenea, orice act de cult, orice slujbă sau rugăciune săvârșite la biserică, la casa credinciosului sau în oricare alt loc. Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer că semn al jerfei noastre, al gândului nostru și al inimii noastre deschise către Dumnezeu cu mulțumire și încredere. În același timp, tămâia binemirositoare este semn al prezenței lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, a cărui prezența se face simțită ca aducătoare de pace, de liniște, de bucurie. Această dublă semnificație a tămâierii, ca semn al jertfei omului care se înalță spre Dumnezeu și ca semn al prezenței harului lui Dumnezeu care coboară din cer, este foarte frumos ilustrată de rugăciunea prin care preotul binecuvântează tămâia înainte de a tămâia: Tămâie îți aducem Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh. Tămâia alungă forţele răului. Ca semn al prezenţei Sfântului Duh dar şi ca mărturisire printr-un semn văzut, material, a credinţei noastre în Dumnezeu şi a faptului că ne supunem şi ne închinăm Lui, respingând orice alt stăpân şi orice altă putere, mirosul şi fumul de tămâie are puterea de alungare a oricăror forţe ale răului, de oriunde ar veni acestea, din partea oamenilor sau din partea vrăjmaşului diavol, dar mai ales, are menirea de a îndepărta prezenţa şi lucrarea diavolului şi a duhurilor rele. De aceea în popor se spune “fuge ca dracul de tămâie”. Cum se aprinde tămâia? Pentru aprinderea tămâiei se foloseşte un cărbune special, prezentat sub formă de praf sau pastile, care se aprinde uşor şi ţine mult. Acesta se poate procura de la mănăstiri sau biserici, iar în ultimul timp chiar de la magazine de obiecte bisericeşti. La ţară se folosesc de obicei, cărbuni aprinşi. Orice altă soluţie, cu multe beţe de chibrit sau cu vată îmbibată în spirt nu este recomandată şi nu este deloc eficientă. Aşa cum ne îngrijim de atâtea lucruri pentru nevoile noastre, mult mai puţin însemnate decât tămâierea casei, putem să ne îngrijim puţin şi de cele necesare rugăciunii şi sfinţirii casei noastre. Ne vorbeşte Biblia despre folosirea lumânării şi a tămâiei? Folosirea lumânărilor şi a tămâiei are temei în Sfânta Scriptură, în viaţa şi tradiţia Bisericii dintotdeauna. Să ne amintim numai pilda celor zece fecioare care aşteptau pe Mirele Hristos cu candele aprinse (Matei 25, 1-8), pe creştinii din Troa, adunaţi în jurul Sfântului Pavel într-o cameră de sus “unde erau multe lumini” (Fapte 20,8); “şi cele şapte sfeşnice de aur care înconjurau pe Fiul Omului în Liturghia cerească (Apocalipsa 1, 12-20). Tămâia este foarte obişnuită în cultul vechi-testamentar. Avem chiar reguli stricte privind folosirea tămâii la locul sfânt (Levitic 16,12…). În Vechiul Testament se vorbeşte despre “jertfe de tămâie pentru numele lui Dumnezeu” (Maleahi 1,11). Tămâia este asociată cu rugăciunea. “Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”, citim în psalmi (Psalm 140, 2). În Apocalipsă avem o imagine din Liturghia cerească parcă luată din Liturghia noastră de duminica: “Şi a venit un înger şi a stat la altar, având cădelniţa de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor” (8, 3-4). Extras din Părintele Coman Constantin, Casa creștinului, Editura Bizantină, București, 199

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/de-ce-tamaiem/
Moldova Ortodoxă

De ce tămâiem? 15:17, marți, 29 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: casa creştinului, cateheză, credinta, forţele răului, raul, Sfântul Duh, tămâia fum_de_tamaie Tămâia însoțește, de asemenea, orice act de cult, orice slujbă sau rugăciune săvârșite la biserică, la casa credinciosului sau în oricare alt loc. Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer că semn al jerfei noastre, al gândului nostru și al inimii noastre deschise către Dumnezeu cu mulțumire și încredere. În același timp, tămâia binemirositoare este semn al prezenței lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, a cărui prezența se face simțită ca aducătoare de pace, de liniște, de bucurie. Această dublă semnificație a tămâierii, ca semn al jertfei omului care se înalță spre Dumnezeu și ca semn al prezenței harului lui Dumnezeu care coboară din cer, este foarte frumos ilustrată de rugăciunea prin care preotul binecuvântează tămâia înainte de a tămâia: Tămâie îți aducem Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh. Tămâia alungă forţele răului. Ca semn al prezenţei Sfântului Duh dar şi ca mărturisire printr-un semn văzut, material, a credinţei noastre în Dumnezeu şi a faptului că ne supunem şi ne închinăm Lui, respingând orice alt stăpân şi orice altă putere, mirosul şi fumul de tămâie are puterea de alungare a oricăror forţe ale răului, de oriunde ar veni acestea, din partea oamenilor sau din partea vrăjmaşului diavol, dar mai ales, are menirea de a îndepărta prezenţa şi lucrarea diavolului şi a duhurilor rele. De aceea în popor se spune “fuge ca dracul de tămâie”. Cum se aprinde tămâia? Pentru aprinderea tămâiei se foloseşte un cărbune special, prezentat sub formă de praf sau pastile, care se aprinde uşor şi ţine mult. Acesta se poate procura de la mănăstiri sau biserici, iar în ultimul timp chiar de la magazine de obiecte bisericeşti. La ţară se folosesc de obicei, cărbuni aprinşi. Orice altă soluţie, cu multe beţe de chibrit sau cu vată îmbibată în spirt nu este recomandată şi nu este deloc eficientă. Aşa cum ne îngrijim de atâtea lucruri pentru nevoile noastre, mult mai puţin însemnate decât tămâierea casei, putem să ne îngrijim puţin şi de cele necesare rugăciunii şi sfinţirii casei noastre. Ne vorbeşte Biblia despre folosirea lumânării şi a tămâiei? Folosirea lumânărilor şi a tămâiei are temei în Sfânta Scriptură, în viaţa şi tradiţia Bisericii dintotdeauna. Să ne amintim numai pilda celor zece fecioare care aşteptau pe Mirele Hristos cu candele aprinse (Matei 25, 1-8), pe creştinii din Troa, adunaţi în jurul Sfântului Pavel într-o cameră de sus “unde erau multe lumini” (Fapte 20,8); “şi cele şapte sfeşnice de aur care înconjurau pe Fiul Omului în Liturghia cerească (Apocalipsa 1, 12-20). Tămâia este foarte obişnuită în cultul vechi-testamentar. Avem chiar reguli stricte privind folosirea tămâii la locul sfânt (Levitic 16,12…). În Vechiul Testament se vorbeşte despre “jertfe de tămâie pentru numele lui Dumnezeu” (Maleahi 1,11). Tămâia este asociată cu rugăciunea. “Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”, citim în psalmi (Psalm 140, 2). În Apocalipsă avem o imagine din Liturghia cerească parcă luată din Liturghia noastră de duminica: “Şi a venit un înger şi a stat la altar, având cădelniţa de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor” (8, 3-4). Extras din Părintele Coman Constantin, Casa creștinului, Editura Bizantină, București, 199

Citiţi mai multe articole interesante pe siteul: http://ortodox.md/articole/de-ce-tamaiem/
Moldova Ortodoxă

O morala crestineasca !

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

" Era odata o femeie saraca, care pentru orice bine i se intampla, rostea mereu :" Slava lui Dumnezeu !"
Langa ea traia un bogat care, de fiecare data cand trecea prin fata casei ei si o auzea spunand :" Slava lui Dumnezeu " , " Multumesc Doamne !" , se enerva. A rabdat pana intr-o zi cand i-a spus servitorului sau :
- Mergi in piata si cumpara doua carucioare de alimente si du-le acestei femei. Iar daca te va intreba cine le trimite, sa-i spui ca diavolul.
Asadar, a doua zi servitorul suna la usa femeii. Cand deschide , vede doua crucioare cu alimente si pe servitor in spatele lor.
- Slava lui Dumnezeu ! Iti multumesc, Doamne ! a spus femeia stralucind de bucurie.
- Nu vreti sa aflati cine v-a trimis carucioarele ? , a intrebat cu nerabdare servitorul.
- Nu fiule, nu are importanta. Cand Dumnezeu vrea, si diavolul Ii slujeste, a spus femeia bucuroasa si a intrat cu carucioarele inauntru.

Pilda crestina

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

        Într-o iarnă grea, un călugăr a plecat din mănăstire spre satul de la poalele  muntelui, să vadă de sănătatea unui copil pe care boala îl ţintuise la pat. La marginea pădurii, a găsit, căzut în zăpadă, un cerb mort de foame şi frig, dar şi-a continuat drumul. Ajuns în casa băiatului, l-a chemat pe tatăl acestuia şi i-a spus:

- Am găsit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul şi foamea l-au răpus. Haide să îl iei şi veţi avea hrană pentru o vreme!

Bucuros, omul i-a mulţumit călugărului şi l-a urmat la locul cu pricina. Lângă cerbul mort însă, zăcea acum un lup, care, găsind între timp animalul, îl devorase. Neştiind să se oprească la timp, mânat doar de o lăcomie exagerată, lupul mâncase mult mai mult decât i-ar fi trebuit şi decât ar fi avut nevoie. Acum zăcea mort, ucis de propria lui lăcomie.

Văzând toate acestea, călugărul îi spuse ţăranului:

- Vezi tu, unii sunt asemenea cerbului, răpuşi de griji şi nevoi, de lipsuri şi greutăţi. Sufletul lor se întunecă şi “îngheaţă” în atâtea necazuri. Aceştia uită de Dumnezeu şi de cele sfinte, furaţi de viaţa grea pe care o trăiesc, când doar credinţa le-ar mai putea încălzi sufle­tul. Numai dragostea şi mila Lui Dumnezeu îi pot întări; nu trebuie decât să le caute, însă alţii – vai de aceia! – sunt asemenea lupului. Au ce le trebuie, au chiar mai mult decât le-ar trebui şi, cu toate acestea, sunt şi ei morţi sufleteşte. Trăiesc doar pentru ei, când ar putea să dea şi altora. Sufletul lor este “îngheţat” de egoism, întunecat de lăcomie. Vai de ei, căci păcatul lor este cu atât mai mare! Să fii copleşit de greutăţi este o neputinţă, însă să fii doborât de plăceri este o ruşine! La Judecata ce va veni curând, va fi rău de sufletul îngenunchiat de greutăţi, dar va fi vai şi amar de sufletul îngenunchiat de plăceri.

“Ispitele sunt de două feluri: sau strâmtorile vieţii încearcă inimile, vădind răbdarea lor, sau belşugul vieţii devine iarăşi chip de ispită. E la fel de greu, atât să-ţi păstrezi sufletul neînjosit de greutăţi, cât şi să nu ţi-l jigneşti în situaţii înalte.”(Sfântul Vasile cel Mare )

Cele trei cuvinte

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Odată, un călugăr pios, care dorea să-şi îmbunătăţească necontenit viaţa duhovnicească, căzu în adâncă rugăciune şi ceru lui Dumnezeu să-i dea cuvânt de poruncă:
- "Doamne, spune-mi ce trebuie să fac, pentru a-Ţi împlini mai desăvârşit voia?"
Avu atunci călugărul o vedenie în vis, aşa. Văzu pe peretele chiliei lui în lumină de aur aceste trei cuvinte:
"Crede, împlineşte, foloseşte".
A doua zi, călugărul stătu la cugetare asupra acestor trei cuvinte prin care Dumnezeu îi răspundea la chemare.
Dar nu putea înţelege totul.
Atunci, în altă noapte, glasul lui Dumnezeu se făcu auzit duhului călugărului.
Zise aşa: Crede tot ceea ce ţi-am făcut cunoscut, împlineşte toate poruncile ce ţi-am dat şi foloseşte toate mijloacele de sfinţire pe care le-am statornicit pentru mântuirea ta.
Şi de-atunci, călugărul acela duse o viaţă intru totul plăcută lui Dumnezeu.