Binecuvantat e-acela..

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

 Binecuvantat e-acela care-asculta de chemare
 Ce-nţelege cand e vremea şi prilejul de-ascultare.
 Binecuvantat e-acela care nu se ruşineaza
Ci-ngenunche si se roaga orisicine ar fi sa-l vadă

Binecuvantat e-acela ce are-o inima umila
Care pentru cei ce sufar, simte dragoste, nu sila.
 Binecuvantat e-acela ce da-n veci si-n veac nu cere
Care pentru-a lumii slava simte scârba, nu placere

 Binecuvantat e-acela care stie sa aline
In tacere şi-n rabdare nestrigatele suspine
 Binecuvantat e-acea care umbla- n partasie
Şi e fratilor lumina, dragoste şi bucurie

Binecuvantat e-acela care zilnic face bine
Si-n rabdare isi aduna cel de maine pentru sine
 Binecuvantat e-acela care stie a-L patrunde
Pe Hristos, sub orice fete si cuvinte S-ar ascunde.
sursa mail

DESPRE IERTARE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

            Pe pamant, nimeni nu este lipsit de pacat, toti suntem pacatosi, vinovati si purtam povara pacatelor care ne-au doborat, pentru ca n-am luat aminte la patimile si neputintele noastre. Toti avem nevoie sa primim iertare de la Dumnezeu! Dar pentru a primi schimbarea, iertarea si impacarea cu Dumnezeu trebuie sa tinem cuvantul Evangheliei, care zice: “Daca veti ierta oamenilor gresalele lor si Tatal vostru Cel din ceruri va va ierta gresalele voastre”. Nu vom primi in nicio situatie iertare de la Dumnezeu, daca nu-l iertam din inima pe aproapele nostru!

           Iertarea nu necesita osteneala si greutate. Este nevoie de smerenie. Vom primi iertarea nenumaratelor noastre pacate, daca daruim si noi iertarea fratelui nostru.
       Copiii mei, pe cat putem, sa iertam din toata inima, ca sa ne ierte si pe noi Dumnezeu! Aceasta este intelegerea dintre Dumnezeu si om, “contractul” dintre Creator si om. Iertand si noi din toata inima semenilor nostri, vom fi iertati de catre Dumnezeu.
Intreaga noastra viata produce continuu pacate. Pacatuim permanent cu gandul, cu inima, in general cu toate simturile trupesti si duhovnicesti ale sufletului. Ganditi-va ce mare “productie” de pacate avem! Daca iertam aproapelui nostru pacatele, anulam toata aceasta producere a pacatelor.
Cand n-avem iubire si iertare, ne paraseste harul lui Dumnezeu.
     Cum va sterge Dumnezeu toate aceste catastife cu pacatele noastre, cand noi nu vrem sa stergem doar o pagina din gresalele fratilor nostri?
        Trebuie sa luptam impotriva tinerii de minte a raului, a dusmaniei si a razbunarii. Ce-au castigat toti cei ce se caiesc, fara folos si indreptare? Cata vreme ne gasim in viata aceasta, cat timp cortina teatrului lumii prezente n-a cazut si firul vietii noastre nu s-a sfarsit, putem sa iertam.
         Grija principala a vietii noastre este sa iertam si sa ne rugam pentru oamenii care ne-au facut rau. Acela care iarta din toata inima si se roaga pentru vrajmasii lui, va primi iertarea lui Dumnezeu pentru pacatele lui. Ceea ce semanam, aceea vom si secera. Osteneala, postirea, rugaciunea, privegherea, milostenia vor preschimba inima noastra, o vor face milostiva si iertatoare fata de aproapele si durerea celuilalt va deveni si durerea noastra. Sa cercetam cat am invatat din Evanghelie, ca Hristos sa prinda chip inlauntrul nostru, si sa devenim si noi, incetul cu incetul, dumnezei dupa har.
                    Iubeste-i pe frati! Iubirea ta se va vadi cand nu te vei mai gandi la slabiciunile si scaparile lor si le vei arata dragoste. Iubirea te va pazi de toate pacatele. In afara de tine sa nu te gandesti la nimic, ci continuu mustra-te si aceasta va fi calea cea mai buna.
Fiule, tu fa-ti datoria! Daca ceilalti nu fac ascultare, lasa-i in seama lui Dumnezeu si linisteste-te! Este invidia diavolului, fiul meu. Nu cumva diavolul va merge in munti? Se duc acolo cei care se lupta sa se mantuiasca si pentru ca si noi dorim sa ne mantuim, ne amesteca fara sa intelegem.
    Cu cat mai mult este luminata mintea omului, ca sa inteleaga iubirea Facatorului fata de faptura Lui, cu atat mai mult se arata nemultumirea si necunoastrea Parintelui nostru iubitor si adevarat.
Omul, faptura aleasa si unica a lui Dumnezeu, indoit in fire, se naste pe aceasta planeta, pe acest pamant, si incetul cu incetul, intr-o zi moare trupeste, neputincios cu desavarsire sa-si pastreze viata lui. Inchipuirea il umfla ca balonul pana cand, printr-o boala, moare si piere.
din: Avva Efrem Filotheitul

Rugaciunea Sfintei Cruci

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

          Sa se scoale Dumnezeu, si sa se risipeasca vrajmasii Lui, si sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul. Sa piara cum piere fumul, cum se topeste ceara de fata focului, asa sa piara demonii de la fata celor ce-L iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul Crucii, zicand:

Bucura-te, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, care gonesti demonii cu puterea Celui ce S-a rastignit pe tine, a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorat la iad, si a calcat puterea diavolului, si te-a daruit noua pe tine, cinstita Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrajmasul.

O, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, ajuta-mi mie cu Sfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu si cu toti Sfintii, in veci. Amin.

Valiza pierdută

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                 O călătorie spre Ortodoxie 

                                                          Carla Pantelimona Thomas 

              Această mărturisire mi-a fost trimisă chiar de autoare. Mărturia mi s-a părut simplă, neemfatică şi tulburătoare, este o scurtă mărturie despre convertirea la ortodoxie spre ştiinţa şi întărirea credinţei noastre, a celor care ne lăudăm că ne-am născut ortodocşi şi care credem că avem vreun merit pentru asta şi o scutire de efort. 
        Cea mai simplă definiţie a Ortodoxiei vine de la fiul meu care, fiind întrebat odată de un străin despre Ortodoxie a răspuns: ,,Ortodoxia este Biserica, aşa cum a fost ea stabilită de Hristos’’    
    Lui i-au trebuit numai opt ani pentru a înţelege acest lucru. Mie mi-au trebuit treizeci şi doi de ani şi încă tot mă mai aflu pe calea spre Ortodoxie. Călătoria mea spre Ortodoxie a început cu pierderea unei valize. Cât de misterioase, uluitoare şi de incredibile sunt căile Domnului. El mi-a luat o valiză cu toate lucrurile mele necesare vieţii materiale, a ascuns-o pentru un timp, atât cât a fost necesar ca eu să-L găsesc pe Fiul Său, pe Domnul nostru Iisus Hristos, mărgăritarul cel de mult preţ şi cea mai mare avere pe pământ şi în cer. 
      Obţinând A.B.S. în biofizica moleculară şi în biochimie la Yale University, mi-a trebuit ceva timp ca să mă hotărăsc să merg la o şcoală de medicină. Avusesem o serie de succese intelectuale, dar sufletul meu era neliniştit, îndurerat şi însetat după deplinătatea lui Hristos. 
L-am chemat pe vărul meu, Părintele Jerom Sanderson - actualmente aparţinând Bisericii Ortodoxe Bulgare, care m-a sfătuit să merg la Boston şi să-i sun pe fraţii lui la sosire. În curând aveam să învăţ cât de important este să asculţi orice cuvânt de sfătuire al părintelui tău duhovnicesc. Aceasta este prima lecţie: să-ţi predai întreaga voinţă lui Hristos. Din fericire am stabilit să mă duc la Harvard, la Şcoala de Medicină, în septembrie, 1978 cu toate bunurile mele într-o valiză. Eram o călătoare de ocazie şi posedam acel sens adolescentin al invincibilităţii şi al siguranţei de sine. Era o desăvârşită pregătire pentru o toamnă nouă. M-am apropiat de zona de preluare a bagajelor din aeroport. Priveam atentă la orice valiză: nici una nu era a mea. Toate lucrurile  mele erau pierdute.     M-am dus la cămin, de vreme ce oficialii aeroportului m-au asigurat că bagajul îmi va fi adus acolo mai târziu. S-a întâmplat ca mai târziu să fie o săptămână. Aveam doar câţiva dolari. Şcoala era închisă pentru weekend. Aveam un cec de la părinţii mei, dar nu era nici o bancă în jur, nici o maşină automată pentru scoaterea banilor. Deznădejdea mă copleşise. Nu aveam nici măcar o periuţă de dinţi, ceea ce era o situaţie deplorabilă pentru o fiică de dentist. Era sâmbătă şi nu aveam decât hainele de pe mine. Într- adevăr, eram pusă cu spatele la zid. Eu, cea de neînvins, eram biruită. Am început să mă rog şi mi-am amintit că nu-mi respectasem făgăduinţa de a-i chema pe fraţii Părintelui Jerome, la sosire.     Necunoscând pe nimeni, l-am chemat, într-un acces de credinţă, pe părintele Moses Berry, în prezent ţinând de OCA (Orthodox Church in America). Din întâmplare părintele, tocmai trecea în grabă pe lângă telefon, în drum spre rugăciune. În prima clipă a fost tentat să lase maşina de răspuns să înregistreze mesajul meu, dar Dumnezeu l-a împins să ridice receptorul. A ascultat cu răbdare plângerea mea şi a aranjat ca cineva să vină a doua zi Duminica - să mă ia la Biserică. Toate acestea le-a făcut pentru o străină, înainte de a rosti un singur cuvânt din predica sa (de atunci a rostit foarte multe cuvinte predicând). Din clipa în care am intrat în Biserică (neortodoxă iniţial - convertită mai târziu), am ştiut că n-o voi mai părăsi niciodată. Eram acasă. Inima mea cânta de bucuria de a se afla în prezenţa lui Dumnezeu şi a tuturor sfinţilor săi. Dragostea lui Dumnezeu mă inunda. Împărăţia interioară a sufletului meu sălta cu bucurie. Vărsam lacrimi din inimă pocăită şi plină de recunoştinţă. Însă, aşa cum îmi sporea credinţa, aşa îmi sporeau şi necazurile. Primul an de medicină mi-a fost şi perioadă de încercare garantată a credinţei.  
              După mai multe perioade de încercări, în 2000, am păşit temeinic în Biserica Ortodoxă din America. Părintele meu duhovnic a fost părintele Jacob Myers de la Biserica Ortodoxă Sfântul Ioan, Făcătorul de Minuni din Atlanta, Georgia. Ierarhul meu este Arhiepiscopul Dmitri. Am fost botezată de părintele Gherman şi unsă cu Sfântul şi Marele Mir de către părintele Smith. Numele meu de botez este Pantelimona, dupa Sfântul Mare Mucenic şi Vindecător Pantelimon. 
          Fiind o convertită, mai am multe de învăţat despre Ortodoxie. Totuşi, prin harul lui Dumnezeu, am învăţat să venerez (nu să ador) icoanele, care sunt ferestre spre cer. Am învăţat Rugăciunea inimii. Am învăţat că a posti fără a te ruga şi fără a face fapte de milostenie este ca şi cum ai coase cu un ac fără aţă. Am fost adusă în faţa Născătoarei de Dumnezeu şi a tuturor sfinţilor. Citesc scrierile Sfinţilor Părinţi, am studiat Războiul Nevăzut, am învăţat cum să-mi fac semnul crucii.
               Cea mai dificilă parte a Ortodoxiei, pentru mine, a fost renunţarea la o parte a bagajului meu cultural. Muzica ortodoxă este minunat de frumoasă şi-mi străpunge inima. Totuşi ritmica ei mi se pare ciudată. Am avut şi alte lupte în privinţa venerării icoanelor, fără a fi sigură că aceasta nu înseamnă a te închina unor chipuri cioplite. În timpul contemplaţiei, Domnul mi-a arătat că iconele sunt o balustradă la scara lui Iacov ajutându-ne să urcăm de pe pământ la cer, dar că balustrada nu este însăşi scara. Concentrându-te prea mult pe aparenţa materială a icoanei te poate conduce la a nu înţelege un lucru foarte necesar: importanţa ei cerească. Sfinţii nu fac deosebire: Inima înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi. (Psalmul 50)
          Mi-a fost greu să mă decid între Biserica Ortodoxă Bulgară (Mitropolitul Joseph) şi Biserica Ortodoxă din America, (Mitropolitul Teodosius). M-am rugat lui Dumnezeu să-mi arate care dintre ei este mai bun. Şi Dumnezeu mi-a răspuns repede şi cu severitate: ,,Am mai mult decât un om bun în Biserica Mea. Toţi sunt la fel de buni”.
           Sunt căsătorită şi am trei copii pe pământ şi unul în cer. Călătoria spre plinătatea lui Hristos, în Ortodoxie, este dinamică. Pentru a-L găsi pe Iisus, a trebuit să pierd totul, să pierd totul ca să câştig totul. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.