URME PE NISIP

De ce sa cumpar o icoana? Importanta Icoanei

De ce sa cumpar o icoana? Importanta Icoanei


Aceasta intrebare cred ca si-o pun multi oameni.

Icoana este cadoul ideal as putea spune. De ce? Cat folos poate culege un om din urma unei icoane...! Icoana este o fereastra spre Dumnezeire. Te pune mai repede in legatura cu divinitatea. Cand vezi o icoana in casa, gandul iti fuge din nou la Dumnezeu sau la Maicuta Domnului sau la Sfantul din acea icoana. Prin sfinti se proslaveste tot Dumnezeu. Deci prin ei, ne ducem cu gandul tot la Dumnezeu. Toata viata noastra, trebuie sa fim intr-o stransa legatura cu Dumnezeu. Noi trebuie sa fim prietenii Lui ca sa putem mosteni Imparatia cerurilor fagaduita noua. Ori, un prieten adevarat nu se vede din an in pasti. Un prieten adevarat isi mentine dragostea prin dialog, prin vizite. Nu se mai satura unul de altul. Ce e drept, omul c

ontemporan il alunga pe Dumnezeu din viata lui. Il cam incomodeaza defapt legile divine, buna oranduire lasata de Dumnezeu. Omul nostru iubeste pacatul, patima, iar Dumnezeu condamna pacatul si ne indeamna sa ii urmam.

Putem fi prieteni cu Dumnezeu dialogand mai des cu El prin rugaciune. Ori icoana, acest lucru il face: ne pune mai repede in legatura dialogica cu Dumnezeu.

Iata cat bine culege cel care primeste o icoana, iar cel care o daruieste se impartaseste si el de rodul rugaciunilor celui care se roaga la icoana. Ai facut un mare bine daruind o icoana.

Circula o mare superstitie pagubitoare de suflet, anume cum ca nu trebuie sa iti cumperi tu singur tie icoana, ci neaparat sa ti-o cumpere altcineva. E bine sa faci cadou o icoana, cum am zis, dar nu e adevarat ca nu poti sa iti cumperi singur icoana care iti place. Daca sufletul tau vibreaza la vederea unei anumite icoane, si ti-o cere, de ce sa nu i-o daruiesti? Daca ai evlavie la un sfant, de ce sa nu te sarguiesti sa faci rost de icoana acelui sfant pe care il iubesti?

Foarte placut inaintea lui Dumnezeu este si daruirea de icoane pentru sufletele raposatilor nostri, la parastase sau inmormantari. Un exemplu graitor: Icoana de pe pieptul mortului se daruieste la sfarsitul inmormantarii.

Ca sa intaresc cuvantul, va relatez pe scurt o minune:

Un musulman a cerut de la o taraba ceva care sa ii pazeasca casa de hoti. I s-a oferit o icoana a Sfantului Nicolae. A luat icoana a pus-o pe perete la intrarea in casa si i-a zis:

- Sfinte Nicolae eu plec, tu apara-mi casa.

Omul nostru a plecat departe si a lasat usa deschisa.

Vecinul lui, tot musulman a ramas uimit si a ras de el. Si a luat o parte din mobila.

Cand s-a intors omul nostru, a vazut ca ii lipsea, a zis:

- Sfinte Nicolae, cred ca ai fost obosit ca am lipsit mult de mi-au furat. Dar asta e! Ai grija in continuare te rog!

A plecat. Vecinul a revenit si i-a furat toata mobila (nu ca era hot, ci ca sa rada de vecin). Apoi a zis:

- Ia sa il iau si pe Nicolae asta!

Si cand a atins icoana, a ramas imobilizat cu mainile pe icoana de nu se mai putea misca. A ramas asa pana ce a venit omul nostru acasa.

Si a cerut iertare vecinul. A fost iertat si de omul nostru si de Sf Nicolae.

De atunci, multi musulmani tin in casele lor icoana Sf.Nicolae.

Mai este o minune petrecuta si in Rusia tot cam la fel. S-a facut si un film pe baza acesteia. Cu o fata care a luat icoana Sfantului Nicolae la dans si a ramas stana de piatra...

Aceste lucruri nu le-am scris cu gandul sa veniti sa comandati la noi icoane, ci deoarece, lucrand in domeniu de ceva timp am observat unele tendinte si am cautat sa creionez pe scurt cateva lucruri valoroase despre importanta unei icoane in casa crestinului.

http://icoane-comenzi.blogspot.com

DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!

DE CE PUNEM ICOANA IN CASA

Despre icoana

 

IIcoana nu poate lipsi din casa crestinului. Prezenta icoanei arata ca acea casa este increstinata, ca familia care locuieste acolo este crestina. Icoana din casa este o marturisire a credintei in Dumnezeu.

Icoana, prezenta a celui infatisat in ea
Asa cum fotografia sau tabloul unei persoane dragi ne aduc in fata persoana draga pe care o reprezinta, tot asa si icoana ne poarta cu gandul la cel infatisat in ea. Icoana este o prezenta a celui infatisat in ea: a Mantuitorului Hristos, a Maicii Domnului sau a sfintilor. Prezenta chipului unei persoane este intr-o masura prezenta respectivei persoane. Chipul ne pune in legatura cu persoana pe care o reprezinta, ne ajuta sa ne ducem cu gandul la ea sau mai curand, aduce persoana respectiva in fata noastra, langa noi, ne inlesneste o intalnire cu ea. Icoana ne ajuta sa ne rugam mai bine, pentru ca ne ajuta sa intram mai usor in legatura cu Dumnezeu, sa-L vedem in persoana Mantuitorului Hristos, sa simtim prezenta Maicii Domnului si a sfintilor pe care ii dorim impreuna rugatori cu noi si pentru noi.
Icoana, fereastra spre adevaratul Dumnezeu

Icoana este mai mult decat o fotografie. Mai intai, pentru ca ea ne infatiseaza chipul lui Dumnezeu Insusi, chipul Fiului lui Dumnezeu intrupat. Ea este o fereastra spre lumea lui Dumnezeu, spre Imparatia Cerurilor. Chipul Maicii Domnului si cel al sfintilor din icoane este chipul omenesc indumnezeit, coplesit de lumina dumnezeiasca a Imparatiei lui Dumnezeu. Icoana este sfintita prin chipul pe care il reprezinta. Fara icoana ne putem rataci de la adevaratul Dumnezeu, inchipuindu-ne fiecare, dupa mintea, priceperea si credinta sa un Dumnezeu, care de cele mai multe ori este unul plasmuit de imaginatia noastra. Asa incat riscul idolatriei este mult mai mare fara icoana, omul fiind tentat sa-si ”inchipuie” un Dumnezeu “convenabil”, dupa propriile dorinte si nevoi. 
Sfintirea icoanei

Inainte de a fi asezata in casa, icoana noua se aduce la biserica pentru a fi sfintita. Ea se lasa la biserica, de obicei patruzeci de zile, timp in care este tinuta in Sfantul Altar. Intre timp, sau la sfarsitul celor patruzeci de zile, preotul o sfinteste, stropind-o cu apa sfintita si rostind rugaciunile randuite de Biserica

Locul icoanei in casa 


Este bine sa avem in fiecare camera cate o icoana. Locul icoanei in casa este pe peretele de rasarit. Pe peretele cu icoana nu trebuie sa mai punem nimic altceva, pentru ca atentia noastra sa nu fie atrasa de alt lucru atunci cand ne rugam in fata icoanei si pentru ca nu este bine sa punem alaturi de icoana lucruri care nu au legatura cu aceasta. Punem icoana la rasarit pentru ca ne rugam intotdeauna cu fata la rasarit, si la biserica si acasa. Rasaritul, locul de unde ne vine lumina, este semnul lui Dumnezeu, al Mantuitorului Hristos, numit in rugaciunile Bisericii “Rasaritul cel de sus”, ”Soarele Dreptatii”, etc. Apoi lumina este semnul lui Dumnezeu, al binelui si al lucrurilor bune care se fac la lumina zilei, in timp ce apusul, intunericul este semnul raului si al lucrurilor ce se fac la intuneric. Deci, trebuie sa avem grija sa asezam icoana la rasarit.

Cine nu iubeste icoanele nu iubeste cu adevarat nici pe cei care sunt infatisati in icoane

In ratacirea lor, unii spun ca nu e bine sa cinstim si sa ne inchinam la icoane pentru ca sunt idoli, ca nu e bine sa te inchini la o bucata de lemn sau hartie. Dar cestinii nu se inchina la lemn sau hartie. Cine-si poate inchipui ca mamele si bunicile noastre ingenuncheaza, se roaga si plang in fata unor bucati de lemn, aceia se inseala amarnic si isi dau in felul acesta masura intunecimii mintii lor. Cel mai simplu exemplu care este la indemana tuturor ne poate lamuri asupra acestui lucru: in fata fotografiei unei persoane dragi, ceea ce ne bucura si ne emotioneaza nu este bucata de hartie oricat de frumoasa ar fi acesta, ci este chipul celui drag. Adeseori, de prea mult dor, sarutam fotografia persoanei indragite. Aceasta nu inseamna ca sarutam hartia, ci chipul celui drag. Fotografia ne este draga si o pastram cu sfintenie mai ales cand cel din fotografie este departe de noi. Daca am pierde fotgrafia respectiva sau daca cineva ne-ar rupeo, de exemplu, ne-am supara foarte tare su ne-ar parea rau. Nu prentru ca am pierdut o bucatica de hartie, ci pentru ca am pierdut un semn, o prezenta a celui drag. Cu cat ne este mai draga persoana respectiva cu atat pretuim mai mult si fotografia si o tinem la loc de cinste. Tot asa si cu icoanele. Cu cat ne sunt mai dragi Mantuitorul, Maica Domnului si sfintii, cu atat iubim si cinstim mai mult icoanele. Cine nu iubeste icoanele nu iubeste cu adevarat nici pe cei care sunt infatisati in icoane. Altfel cum s-ar putea lipsi de chipurile celor dragi!

Sfaturi practice în Biserică: Flori pentru icoane

Alexandru Ulea
articol din ziarul Lumina

Icoana este o fereastră spirituală care face legătura între cer şi pământ. Prin ea nu doar se contemplează persoane cereşti, ci omul intră efectiv în legătură duhovnicească cu ele. Prin fereastra duhovnicească pe care o oferă, icoana realizează o legătură mai apropiată cu persoana pe care o reprezintă. Chipul reprezentat în mod fizic în icoană face prezent în mod văzut persoana care a trecut graniţele limitării temporo-spaţiale şi care se materializează în mod tainic în icoana în care este reprezentat. Astfel, sfinţii sunt persoane care deşi petrec în slava lui Dumnezeu şi bucuria cerească, ei sunt prezenţi în mod mistic în viaţa credincioşilor, luminându-le existenţa şi ajutându-i la mântuire. Mai mult, chipul nevăzut al lui Dumnezeu se face văzut şi simţit de către om prin icoană. Dumnezeul cel nevăzut şi necuprins, transcendentul se lasă văzut şi pipăit, se apropie de om. Icoana reflectă imaginea unui Dumnezeu viu care se descoperă omului nu într-o eternă solitudine, prin frică sau stihii ucigătoare, ci într-o apropiere de comuniune iubitoare în misterul unităţii şi comuniunii persoanelor.

Icoana este cerul coborât pe pământ. Dumnezeu şi sfinţii Săi coboară cu prezenţa lor luminoasă în mijlocul credincioşilor pentru a naşte nădejdea, a întări credinţa şi a mărturisi iubirea între persoanele umane şi divine. Ei coboară în pelerinaj pe pământ pentru ca omul se să strămute în cer.

Un semn de preţuire între persoane este dăruirea de flori. Aceste prezenţe efemere trăiesc doar pentru frumos, dau totul pentru a crea o pată de culoarea încântătoare pentru o lume cenuşie. Verdele, culoarea nădejdii, este creat de plantă prin acţiunea luminii soarelui. În sine, verdele împleteşte şi combină culoarea albastră a cerului cu galbenul solar, cuprinde în sine demnitatea şi sacralitatea vieţii. Aşa cum verdele este înconjurat de celelalte culori, el fiind centrul curcubeului, plantele verzi izvorăsc multitudinea de flori divers colorate din aceeaşi tulpină verde care le susţine. Şi precum curcubeul este legământul omului cu Dumnezeu, prin care Dumnezeu se jură să nu piardă omul, florile devin ambasadori ai păcii între Dumnezeu şi om, semn al vechiului legământ. Ele devin prezenţa fizică, reînnoită a acestui legământ. Crescute din pământ sub binecuvântarea luminii calde a soarelui, ele sunt imaginea creştinului ca prezenţă iubitoare ce creşte şi trăieşte pe acest pământ rece, dar sub protecţia şi cu ajutorul luminii iubitoare a lui Dumnezeu.

Planta depune tot efortul pentru a crea floarea, aşa cum încununarea vieţii omului este fapta bună a iubirii în Duhul Sfânt. Şi omul face o jertfă, cumpără o floare pentru a o dărui şi a-l lumina şi bucura pe cel care o primeşte. Jertfa pentru acest lucru care pare atât de inconsistent şi trecător, dar în acelaşi timp mare şi captivant, este expresia iubirii nepalpabile, dar care dă sensul vieţii, a dragostei care se câştigă atât de greu şi care se pierde atât de uşor, dar fără de care viaţa nu există.

Creştinul este îndemnat ca ori de câte ori are ocazia să aducă o floare şi să o pună la icoane. Aproape fiecare biserică are vase pregătite care aşteaptă să fie umplute de dragostea plină de culoare a credinciosului, fiecare icoană a Maicii Domnului ar trebui încoronată cu flori. Flori perene pot fi dăruite bisericii pentru ca aceasta să fie împodobită tot timpul. Florile de sezon sunt o încântare pentru privire, având un efect calmant şi destresant asupra minţii.

Sfaturi despre icoane

                            Flori pentru icoane

                Icoana este o fereastră spirituală care face legătura între cer şi pământ. Prin ea nu doar se contemplează persoane cereşti, ci omul intră efectiv în legătură duhovnicească cu ele. Prin fereastra duhovnicească pe care o oferă, icoana realizează o legătură mai apropiată cu persoana pe care o reprezintă. Chipul reprezentat în mod fizic în icoană face prezent în mod văzut persoana care a trecut graniţele limitării temporo-spaţiale şi care se materializează în mod tainic în icoana în care este reprezentat. Astfel, sfinţii sunt persoane care deşi petrec în slava lui Dumnezeu şi bucuria cerească, ei sunt prezenţi în mod mistic în viaţa credincioşilor, luminându-le existenţa şi ajutându-i la mântuire. Mai mult, chipul nevăzut al lui Dumnezeu se face văzut şi simţit de către om prin icoană. Dumnezeul cel nevăzut şi necuprins, transcendentul se lasă văzut şi pipăit, se apropie de om. Icoana reflectă imaginea unui Dumnezeu viu care se descoperă omului nu într-o eternă solitudine, prin frică sau stihii ucigătoare, ci într-o apropiere de comuniune iubitoare în misterul unităţii şi comuniunii persoanelor.
Icoana este cerul coborât pe pământ. Dumnezeu şi sfinţii Săi coboară cu prezenţa lor luminoasă în mijlocul credincioşilor pentru a naşte nădejdea, a întări credinţa şi a mărturisi iubirea între persoanele umane şi divine. Ei coboară în pelerinaj pe pământ pentru ca omul se să strămute în cer.
Un semn de preţuire între persoane este dăruirea de flori. Aceste prezenţe efemere trăiesc doar pentru frumos, dau totul pentru a crea o pată de culoarea încântătoare pentru o lume cenuşie. Verdele, culoarea nădejdii, este creat de plantă prin acţiunea luminii soarelui. În sine, verdele împleteşte şi combină culoarea albastră a cerului cu galbenul solar, cuprinde în sine demnitatea şi sacralitatea vieţii. Aşa cum verdele este înconjurat de celelalte culori, el fiind centrul curcubeului, plantele verzi izvorăsc multitudinea de flori divers colorate din aceeaşi tulpină verde care le susţine. Şi precum curcubeul este legământul omului cu Dumnezeu, prin care Dumnezeu se jură să nu piardă omul, florile devin ambasadori ai păcii între Dumnezeu şi om, semn al vechiului legământ. Ele devin prezenţa fizică, reînnoită a acestui legământ. Crescute din pământ sub binecuvântarea luminii calde a soarelui, ele sunt imaginea creştinului ca prezenţă iubitoare ce creşte şi trăieşte pe acest pământ rece, dar sub protecţia şi cu ajutorul luminii iubitoare a lui Dumnezeu.
Planta depune tot efortul pentru a crea floarea, aşa cum încununarea vieţii omului este fapta bună a iubirii în Duhul Sfânt. Şi omul face o jertfă, cumpără o floare pentru a o dărui şi a-l lumina şi bucura pe cel care o primeşte. Jertfa pentru acest lucru care pare atât de inconsistent şi trecător, dar în acelaşi timp mare şi captivant, este expresia iubirii nepalpabile, dar care dă sensul vieţii, a dragostei care se câştigă atât de greu şi care se pierde atât de uşor, dar fără de care viaţa nu există.
Creştinul este îndemnat ca ori de câte ori are ocazia să aducă o floare şi să o pună la icoane. Aproape fiecare biserică are vase pregătite care aşteaptă să fie umplute de dragostea plină de culoare a credinciosului, fiecare icoană a Maicii Domnului ar trebui încoronată cu flori. Flori perene pot fi dăruite bisericii pentru ca aceasta să fie împodobită tot timpul. Florile de sezon sunt o încântare pentru privire, având un efect calmant şi destresant asupra minţii.

Nu rata acest mesaj blog!

Nu rata acest mesaj blog

Ne-am trezit din hibernare

Constantin Tănase, născut la 5 iulie 1880, a murit la Bucureşti în 1945. Există zvonuri potrivit cărora ar fi fost ucis de Armata Roşie invadatoare, din cauza satirei la adresa soldaţilor ruşi care aveau obiceiul să rechiziţioneze mai ales ceasuri, folosind expresia: “Davai Ceas” (davai = dă-mi), deşi alte surse indică faptul că moartea sa s-a datorat unui blocaj renal.
Aurel Storin, într-un interviu, spune însă că "despre moartea lui Constantin Tănase s-au spus tot felul de legende. Unii cred şi acum că el ar fi fost ucis de ruşi, pentru că îi cam lua peste picior în celebrele lui cuplete. Ce s-a întâmplat, de fapt? Pe Tănase îl chinuia o boală de plămâni, destul de gravă. Şi mulţi ani a dus-o pe picioare. Moartea i s-a tras de la o simplă bere. În august 1945, pe o căldură infernală, actorul nu s-a putut stăpâni şi a băut cu poftă o halbă de bere, rece ca gheaţa. Sensibil fiind, se pare că a făcut o aprindere la plămâni. N-a trecut mult timp şi a murit".

Ne-am trezit din hibernare

Şi-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Şi cu asta ce-am făcut?
Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine?
Şi cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize?
Şi cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?

Rugăciunea ortodocşilor pentru un ales al lui Dumnezeu

 Preluare din arta si religie...
Dragii mei...

Nici nu stiu daca mai ajung la voi,in zilele acestea,cuvintele mele.
Suntem pe zi ce ce trece un popor mai divizat ca niciodata.Ne lasam dusi de curentul indus miseleste de oameni fara de Dumnezeu.Cerem cu glas tare ce ar trebui sa gasim in noi.



Traim clipe in care oamenii ne folosesc,golindu-ne de Dumnezeu.De ce spun acestea?
Pentru ca dialogul trebuie sa se desfasoare cu noi insine,cand ceva nu merge bine,solutia problemelor este in noi.Numai descoperindu-L pe Fiul in noi,vom capata raspunsuri.Raspunsuri cum sa nu mai continuam ,cum sa nu mai ajungem la o situatie,cum sa evitam situatia,cum sa depindem de noi.
Se spune ca Dumnezeu cand vrea sa ne piarda ne ia mintile.Adica ne punem sa gandim cu mintea altora,ne anuleaza constiinta de sine,si de aici urmeaza manipularea noastra,efectul de turma.Dar de ce ar vrea Domnul aceasta?Pentru ca noi ,prin liberul arbitru, o cerem.Cautam cai facile,cautam sa eludam tot,cautam sa obtinem foloase nemeritate,cautam sa avem fara a obtine prin noi.Si atunci este amarnica minciuna noastra,caci ne-am mintit pe noi.



Ce este cladit prin minciuna grabnic se distruge.
Trebuie sa ne reanalizam meritele si beneficiile,dupa mintea noastra,dupa sufletul nostru,nu dupa ideile induse de altii.
Tot ce v-am scris este din sufletul meu de crestin,un suflet ce v-a fost aproape 4 ani.Nu mai suport sa vad acesta natie fara Dumnezeu.
Am sa ma straduiesc sa ilustrez spusele mele,prin imagini inserate intr-o rugaciune pentru voi,poporul in care traiesc si eu.Alegeti calea Domnului,nu alegeti calea facila indusa de altii,sau de propriile slabiciuni.

Cu iubire catre voi-piosmarian



Acum iata rugaciunea pe care am sa o ilustrez cu imagini ce intareste ce v-am scris mai sus

Deoarece un duh rău pluteşte peste ţara noastră şi vrăjmaşii din afară şi dinlăuntrul ei lucrează cu vrăjmaşul cel mare pentru nefericirea neamului românesc, propunem această rugăciune care să se rostească în fiecare Miercuri şi Vineri şi la fiecare Sfântă Liturghie. Iar cei ce au mai multă râvnă pentru ţară şi neam, s-o zică zilnic, atât în ţară, cât şi în afara hotarelor, oriunde un Român trăieşte şi se roagă pentru Biserică, ţară şi neamul lui.



Faceţi să ajungă această rugăciune la toţi fraţii şi surorile voastre în Domnul.
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin !

Prea Sfântă Treime, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, certat-ai neamul acesta al nostru cu secetă, boli şi pierderea avuţiei naţionale. Au flămânzit copiii Tăi, Doamne, au pierit bătrânii de mustrarea Ta şi rodul grânelor şi al muncii noastre s-a uscat sau a putrezit prin mânia Ta. În multe feluri ai mustraţ Stăpâne, pe poporul Tău, pe tineri şi pe bătrâni, pe voinici şi pe copilandri, căci toţi am greşit înaintea Ta şi ne-am abătut, am călcat poruncile Tale şi de dreptatea Ta nu ne-am adus aminte. S-a umplut paharul răbdarii Tale şi răuţătile noastre s-au înmulţit mai mult decât grindina şi seceta cu care ne-ai cercat.



Ca nişte fii rătăcitori ne-am îndepărtat de Tine, dar azi ne întoarcem asemenea Fiului risipitor şi strigăm către Tine din adâncul inimii noastre îndurerate: Dumnezeul părinţilor noştri, care ai trimis harul şi pacea Ta peste înaintaşii noştri şi precum în vremurile grele ale neamului nostru ai ridicat la nevoie bărbaţi vrednici care au luat pe umerii lor greutăţile poporului, aşa ridică şi acum un bărbat cu suflet mare, gata de orice sacrificiu prin care să se răscumpere păcatele poporului nostru înaintea Ta, Stăpâne.



Dă-i harul Tău, pune în el virtuţile cereşti pe care le dai celor care te iubesc pe Tine şi dă-i binecuvântarea Bisericii Tale întemeiate pe sângele iubitului Tău Fiu.



Fă-l pe dânsul fiu adevărat al Bisericii Ortodoxe, binecuvântat de ierarhi şi iubit de popor că, deplin luminat cu lumina cunoştinţei Tale să ducă neamul acesta al Tău, Doamne, pe drumul salvării din necazurile în care propriile păcate l-au scufundaţ spre soarele Dreptăţii, Răsăritul cel de Sus, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.



Sfântă Maică a lui Dumnezeu, ajută neamul şi ţara noastră! Toate puterile cereşti, apăraţi pământul ţării noastre de năvălirile vrăjmaşului văzut şi nevăzut. Toţi sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!



adaptare după Rugăciune pentru Anul Acesta(2001),
a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa



Aceasta rugaciune a fost trimisa de parintele Tomuta din Italia,un om deosebit ,un "roman"in adevaratul sens!

ORBUL

Un tânăr era f. supărat că nu are mai mulți bani, că nu-și poate cumpăra tot ce-și dorea. Se plimba trist pe stradă, neștiind cum să iasă din această situație. Dar cum mergea el așa s-a lovit deodată de cineva. Mare i-a fost mirarea să vadă că din neatenție, a dat peste un om sărman, fără vedere. Încerca bietul om să se ajute cu un baston și să găsească drumul spre casă. Tânărul nostru l-a ajutat, conducându-l de braț. Văzând cât sunt alții de necăjiți, tânărul nu s-a mai gândit, de atunci, decât la un lucru: cât de bogat este el. Nu avea bani ptr. tot ce și-ar fi dorit dar avea comoara cea mai mare din lume, pe care banii nu o pot cumpăra: sănătatea cu tot ce izvorăște din ea. Putere de muncă, bucurie și voie bună. Acum îți dădea seama că sunt oameni care au rămas ologi în urma unor accidente, dar picioarele sale îl puteau duce oriunde. Alții au rămas orbi. El putea să vadă, însă, clipă de clipă, toate frumusețile din jurul său. Există și unii oameni, care, din păcate, sunt orbi și ologi sufletește, ptr că sufletul lor s-a golit de bucurie, de speranță și dragoste. Aceștia sunt cu adevărat nefericiți. Cu cât vei fi mai binevoitor, cu atât sufletul tău va avea mai multă liniște. Cel rău și zgârcit nu dă niciodată nimic, nici măcar un păhar cu apă sau un sfat, chiar daca aceste lucruri nu l-ar costa nimic. Un astfel de om mai este cu ceva de folos celorlalți? Dacă ne vom uita în jurul nostru vom vedea că nimic nu trăiește doar ptr sine. Până și un copac obișnuit, chiar dacă nu ne oferă fructe, ne da cel puțin posibilitatea să ne odihnim un minut la umbra lui.
Morala: CEL BUN VEDE BUNĂTATEA PESTE TOT, CEL RĂU, NICĂIERI

ÎNTÂLNIRE ÎNTRE DOUĂ BANCNOTE!

O bancnotă de un dolar s-a întâlnit cu o bancnotă de 20 de dolari. „Hei, pe unde ai mai umblat!? Nu te-am văzut de multă vreme!” zise $1 către $20.


$20 a răspuns: „Ia să vedem: am fost pe la câteva cazinouri din Las Vegas, am plecat într-o croazieră în Bermude, apoi am venit înapoi în State şi am umblat pe la câteva restaurante faine, chiar şi la un meci de box, la 2-3 hoteluri de lux, apoi am trecut munţii în Los Angeles şi am umblat prin Beverly Hills, am fost pe plajă… chestii de-astea. Dar tu, pe unde ai mai umblat?”

„Oh, ştii tu – răspunse bancnota de $1 – am urmat acelaşi traseu pe cere-l fac de ani de zile: prin colectele tuturor bisericilor din oraş

Publicat de Pr. dr. Pătrașcu Damian

RUGACIUNE PENTRU ROMANIA

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit în lume să ne mântuieşti pe toţi, cu sufletele pline de evlavie, Ţie astfel ne rugăm:

Îndură-te, Doamne, de ţara noastră şi neamul nostru şi ajută să-şi găsească în sfârşit, calea cea dreaptă. Coboară Duhul Tău cel Mângâietor să ne curăţească întinăciunea şi să ne întoarcă inimile la blândeţea şi frica de Tine, Doamne. Luminează, Doamne, minţile noastre, care din pricina amărăciunilor şi umilinţelor, nu văd calea cea dreaptă. Încălzeşte, Doamne, inimile noastre care, învrăjbite de diavol, au uitat să-şi iubească aproapele şi să ierte vrăjmaşilor.

Slobozeşte, Doamne, neamul nostru din jugul minciunii, urii, pizmei si egoismului.

Învaţă-ne, Doamne, să ne rabdam unii pe alţii aşa cum Tu ne rabzi pe noi toţi.

Stinge pofta celor care pentru binele lor îşi asupresc semenii.

Încălzeşte-le, Doamne, inimile, tămăduieşte-le rănile şi îmbrăţişează-i în neţărmurita Ta dragoste. Odihneşte, Dumnezeule, sufletele celor care şi-au dat bunul cel mai de preţ pentru credinţă şi dreptate.

Cu capetele plecate, genunchii îndoiţi şi inimile frânte, ridicăm această rugăciune către Tine, Doamne, Bunule, şi Ţie îţi strigăm: Auzi-ne, Doamne, şi trimite Mila Ta peste neamul nostru românesc.

Că numai a ta este puterea şi mărirea şi numai Tu vei întoarce râurile neamului nostru la matca străbună, ca să se laude numele Tău în veac, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

“Giulgiul din Torino a fost creat de o lumină supranatura

“Giulgiul din Torino a fost creat de o lumină supranaturală” spun cercetătorii

Chipul lui Hristos de pe Giulgiul din Torino este una dintre tainele istoriei şi obiectul unei dezbateri aprinse între cei ce cred în autenticitatea sa şi cei care spun că este un fals ulterior.

Câţiva oameni de ştiinţă italieni care au afirmat că există îndoieli în privinţa autenticităţii acestuia, după cercetări intense, admit că relicva este adevărată. Cercetătorii lucrează la „Agenţia Naţională Italiană pentru Noi Tehnologii, Energie şi Dezvoltare Economică Sustenabilă” şi au petrecut mulţi ani încercând să facă o replică a giulgiului. Ei au ajuns la concluzia că numai ceva ca un laser avansat cu ultraviolete ar fi putut fi capabil să creeze o asemenea imagine, o tehnologie imposibilă în Evul Mediu.



Ei au sugerat că imaginea de pe giulgiu a fost obţinută printr-o descărcare imensă de energie, care nu ar putea veni decât din Învierea Mântuitorului Hristos. Rezultatele arată că o radiaţie intensă direcţională de ultra-violete ar putea colora o ţesătură de in, pentru a reproduce caracteristici similare giulgiului de la Torino, spun cercetătorii. În acelaşi timp în Evul Mediu nu exista niciun dispoztiv capabil să genereze o asemenea radiaţie. Vaticanul deţine proprietatea asupra Giulgiului şi spune că el este o “explorare în taina credinţei”. Dar Biserica Catolică nu declară dacă giulgiul a aparţinut cu adevărat lui Hristos.

Giulgiul a fost adus din Ţara Sfântă de un cruciat în secolul al XIV-lea. El a rămas într-o mănăstire franceză pentru secole. Apoi, el a fost dat Arhiepiscopului de Torino în 1578 de către Ducele de Savoia şi a fost păstrat în Catedrala din Torino de atunci. Deşi unii cercetători au spus că giulgiul este un fals, doi cercetători din Israel au declarat după datarea cu Carbon 14 că plantele din care a fost ţesut provin din perioada sec. I şi sunt din Ţara Sfântă. Profesorul Paolo Di Lazzaro, unul dintre cercetătorii giulgiului a spus că “abilitatea de a colora astfel o pânză de in este de domeniul miracolelor”.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.dailymail.co.uk

ICOANE SI LUMANARI

SUPARAREA

- Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina diferite neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă.

Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente etc. se întorc la noi producând efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic.De aceea nimeni nu poate face rău altuia fără să plătească. De aceea oricând aveţi gânduri negative despre o persoană să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei. Când ne gândim la cineva se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim. De aceea, orice gând rău reprezintă un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru .
Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât sieşi cât şi unui alt om.
Neintelegerile într-o relatie de cuplu vin din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt. Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii. Când controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia. Astfel devii vampir energetic. Ori de cate ori cădem în acest prost obicei ne deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă. Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară. Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură. O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un program de autodistrugere. Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei nu merită să rămână împreună..
Dependenţa naşte agresivitatea. Iar agresivitatea produce boala. Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia. Cu cât este mai puternică dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea. Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă. Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor
Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite pentru că ele pot prelungi durata lor. Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne îndepărtăm de ele. Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora. Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să nu căutaţi milă sau compătimiri.

IMPORTANT: Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe încercaţi să nu aduceţi sentimentele acestea acasă. Ieşiţi în stradă cu deosebire în locurile înverzite şi plimbaţi-vă. Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic. Dacă locuiţi de câţiva ani şi aţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă (de ce nu 
Este mai bine să plângeţi decât să urâţi. Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil. Atunci când plângeţi agresiunea apărută se distruge.

Munca nu trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte. Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii. Încercati sa identificati cat mai corect care este munca care v-ar aduce satisfactii prin insasi existenta ei in viata dvs. Nu cautati neaparat satifactii materiale. Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o răsplată, orice aţi face. Săvârşind ceva bun noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa. Cu cât veţi intensifica acest tip de pretentii cu atât va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.
Când cineva te jigneşte nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu. Dacă n-o accepţi urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiască prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta ea vine prin moarte Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime.
Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate.
Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat ne putem vindeca de o boală gravă. Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată. Această rugăciune v-a iradia atât de multă iubire către întreaga lume încât iubirea se va întoarce la tine din belşug.
Cum dăruieşti aşa primeşti! Răzbunându-te te faci egal cu adversarul. Iertându-l te arăţi superior. Iertând ne eliberăm pentru a ne putea înălţa. Ar trebui să fim conştienţi că iertând îi eliberăm pe cei care ne-au greşit, deci iertând oferim libertate. Să alegi calea iertării, pentru că numai ea desface rana încleştată în timp.

În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit. Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat cu atât mai mult creşte dependenţa de el..
Dependenţa de valorile materiale ne va omorî încetul cu încetul şi spiritul şi sufletul.
Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers. Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru. Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră. Toate gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs. O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de organisme. De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei (Principiul al III-lea al mecanicii cunoscut si sub numele de Principiul actiunii si reactiunii) conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine.
De aceea străduinţa de a ierta duşmanii şi de a îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire constituie un act protector pentru noi.

Asadar suntem ceea ce suntem ca rezultat a tot ceea ce am gandit!"

Stefania CENEAN
National Curator for Romanian - Prague Quadrennial 2011
Professor of Set and Costum Design - National University of Theatre and Cinematography Bucharest
Scenographer and Costume Designer - National Theatre Bucharest

MARTURISIREA PACATELOR

Doua femei au venit la parintele Ambrozie al Optimei. Una avea un pacat mare si din cauza lui era trista tot timpul. Cealalta era mai voioasa, ca nu avea nici un pacat mare. Ascultandu-le marturisirea, parintele Ambrozie le-a trimis la rau. Celei care savarsise pacatul cel mare i-a spus sa aduca o piatra mare, iar celeilalte femei i-a grait sa vina cu mai multe pietre mici.

Femeile au procedat intocmai. Apoi staretul le-a spus sa mearga si sa puna pietrele inapoi, la locurile de unde le-au luat. Prima a gasit usor locul pietrei mari, iar a doua s-a intors cu toate pietrele la staret. Acesta le-a explicat ca prima isi amintea mereu de pacatul ei cel mare, se pocaia de el si acum putea sa si-l ridice de pe suflet; cea de-a doua nu si-a luat in seama pacatele mici, si, intrucat erau multe, ea nu era in stare sa si le aminteasca si nu se putea pocai pentru ele.

ADULTERUL

– CADEREA DIN HARUL CASATORIEI a) Adulterul ca tradare a fidelitatii conjugale. Pacat impotriva fidelitatii, adulterul este caderea din harul casatoriei. Iubirea dintre sot si sotie arc originea in iubirea divina, ea insasi fiind o participare la iubirea lui Dumnezeu fata de lume. Prin iubire sotii sunt in comuniune spirituala cu Dumnezeu. De fapt, nu exista decat o singura iubire, iar celalalte nu sunt dccat fulgurante sau continue participari. Casatoria face din actul iubirii o realitate noua, conferindu-i o structura fundamentala. Totusi, sotii nu poseda iubirca, asa cum poseda alte lucruri, ci o au asa cum il au si pe Dumnezeu. Tocmai din aceasta cauza ca nu exprima o stare fixa, un orizont inchis, o realitate incremenita in imobilitate. In conceptul de iubire personala, care dobandeste in casatorie un caracter de fidelitate, e vorba de o unitate harica data si, totodata, de un proces de daruire si asimilare in necontenita crestere, o viata de continua modelare dupa chipul lui Hristos. E vorba despre o relatie vitala de implinire reciproca a madularelor ce fac parte din unitatea unui intreg pecetluit cu harul casatoriei. Aceasta “nastere din nou" presupune mentinerea iubirii in flacarilc necontenite ale purificarii, implica necesitatea unei asceze. Expcrienta trairii impreuna e situata la nivelul vietii celei mai inalte, caci numai adeziunea la descoperirea tainelor mantuirii poate sa insemne pentru soti o autentica impartasire de lumina. Pana cand casatoria, ca fapt de viata spirituala, intra defmitiv in marele viitor al Imparatiei lui Dumnezeu, cu alte cuvinte, se mai afla inca in aceasta lume, in viata conjugala ramane posibilitatea destramarii unirii intemeiate pe dragoste, posibilitatea desfacerii binomului spiritual. Acest lucru se savarseste prin adulter. E adevarat insa ca ramane si posibilitatea concilierii celor doi soti in acelasi "trup tainic" care a fost dezmembrat.
Din punct de vedere spiritual si tainic, adulterul este un fenomen abominabil, o tradare si o apostazie, un rau care incepe in lumea spirituala si tot aici se consuma. Infidelitatea este atragerea vointei unui sot spre neant, o tagaduire a fiintei, a creatiei lui Dumnezeu, o negatie in care este cuprinsa impotrivirea fata de har, caruia vointa razvratirii i se opune cu indaratnicie. Gravitatea acestui pacat nu apare in constiinta sotului tradator in toata amploarea si profunzimea lui, decat atunci cand estc privit din perspectiva efectelor sale ultime, in eternitate. Dintr-un parazit al firii, pacatul adulterului devine o tagada, devine anti-har: Imparatia lui Dumnezeu este astfel respinsa de catre natura cazuta. Sensul iubirii sponsale se refera la biruinta vesniciei, mai bine-zis, la patrunderea eternitatii in timp sau la introducerea temporalului in eternitate, echivaland cu o victorie asupra infernului si a puterilor sale. Dimpotriva, adulterul e o infrangere, o daramare a unui templu. Pacatul se introduce acolo unde a domnit harul si in locul plinatatii dumnezeiesti se casca o prapastie de nefiinta in insasi zidirea lui Dumnezeu, deschizandu-se astfel in viata conjugala portile iadului. Adulterul mai inseamna si dezagregare cosmica, uciderea naturii.
b) Nelegiuirea adulterului privita in continuturile ei. Adulterul este legatura nelegiuita a unui barbat casatorit cu alta femeie decat a sa sau al unei femei casatorite cu un barbat, altul decat sotul sau. Se deosebeste de desfrau, intrucat acesta este un raport nelegiuit intre persoane libere de orice angajamente matrimoniale. El se refera la unirea trupeasca, la consumarea faptului rusinos, iar la natura acestor crime de ordin spiritual participa si dorintele rusinoase, imbratisarilc neoneste si chiar, dupa unii, abuzul egoist de corpul partenerului de casatorite. Adulterul poate fi simplu sau dublu, dupa cum numai unul din cei doi soti vinovati este casatorit sau amandoi.
Oricare ar fi forma ei, infidelitatea conjugala este una din crimele cele mai grave care pot murdari constiinta religioasa. Caracterul abominabil al adulterului apare mai ales cand e privit in lumina eternitatii, neavand din acest punct de vedere nimic banal in el. Dar gravitatea lui e marcata si din alte considerente. Calcand in picioare drepturile cele mai sacre inscrise in suflet de Dumnezeu insasi, adulterul, pe cale de tradare si sperjur, rapeste si prostitueaza un trup ce este propietatea altuia, aduce dezolare si ruina in societatea domestica, otraveste izvoarele vietii, dispretuind legile privitoare la propagarea neamului omenesc, corupe bucuriile si satisfactiile paternitatii, ruineaza natura. Dupa toate acestea, nu-i de mirare ca popoarele, care au ajuns consiente de efectele adulterului, chiar acelea care priveau la inceput desfraul ca pe un act indiferent din punct de vedere moral, l-au urmarit si pedepsit fara crutare. (Fenomenele orgiastice, care sunt si ele fapte deosebit de grave, dupa cum am vazut intr-o lucrare anterioara, apartin unui alt registru social), La romani, inaintc de a fi vorba de instaurarea codului lor juridic, pacatul adulterului se pedepsea cu implacabila severitate. August face o legc in carc declara adulterul ca o crima sociala, dictand exilul celor care se faceau vinovati. Mai tarziu, nu se stie in ce epoca, pentru acest pacat a fost prevazuta pedeapsa cu moartea.
c) Sensul adulterului consemnat in Evanghelie. Dupa cuvintele Mantuitorului din predica de pe munte, adulterul distruge insasi relitatea esenta tainica a casatoriei. "Ati auzit ce s-a zis celor de demult: sa nu savarsiti adulter. Eu insa va spun voua ca, oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui" (Mat V, 27-28) Iisus nu se opreste la condamnarea faptului material. Ca totdeauna, cuvantul Sau priveste o intelegere ce urca de la trup la suflet, de la carne la vointa, de la ceea ce se vede la ceea ce nu se vede, de la temporal la etern. In dorinta tradarea e deplina, pentru ca ea se refera la un fapt de ordin spiritual. Barbatul nu se uneste doar cu trupul femeii, ci si cu sufletul ei. Daca acest suflet este pierdut pentru barbat, barbatul a pierdut cea mai pretioasa parte din femeia sa, am putea spune ca a pierdut totul. Totul e spiritual. Cine vrea sa se pastreze curat, trebuie sa alunge din sufletul lui umbra oricarei pofte trecatoare. Numeroase texte din Noul Testament condamna adulterul, dar nici unul nu patrunde atat de adanc.
d) Atitudinea fata de adulter in lumea crestina rasariteana. Parintii primelor secole crestine sunt intr-un glas stigmatizind adulterul ca o crima din cele mai grave. Clement Romanul, in Epistola catre Corinteni, numeste adulterul "crima infioratoare" si asemenea lui Parintii bisericesti, in deosebi Sfantul Vasile si Sfantul Grigorie de Nyssa. Insa consensul lor se intrerupe cand e vorba de stabilit pedeapsa ce trebuie aplicata adulterilor. Ciprian, in Epistola catre Antonian, ne spune ca, inainte de el, unii episcopi nu admiteau deloc pe adulteri la pocainta. El insa admitea ca fiecare episcop ar fi liber sa trateze acest pacat dupa constiinta sa, avand a de seama de hotararea ce o ia numai lui Dumnezeu. Deci disciplina penitentiala a variat in primele trei secole dupa loc si dupa timp. In general insa, aproape toti Parintii socoteau ca adulterii care fac pocainta suficienta sa fie primiti in Biserica, dupa cxemplul pc care il da Sfantul Apostol Pavel cu incestuosul din Corint (1 Cor, V, 5: II Cor 5-1 1). Tertulian se arata mai sever in aceasta privinta, el refuza primirea adulterilor in Biserica. Origen este de acceasi parere si spune ca episcopii care iarta pacatul adulterului si ii impaca pe cei vinovati cu Biserica, depasesc puterea lor sacerdotala. Hipolit se tine cam de acelasi limbaj, ridicandu-se cu severitate impotriva relaxarii pe care o masura a vremii sale o introduce in Biserica. Tot la fel, Sinodul de la Elvira are o atitudine foarte severa cu privire la adulteri, nu le da acces la impartasanie nici chiar in ceasul mortii. Abia episcopul Romei Calist a schimbat aceasta disciplina severa zicand: "Ego et moechinae et fornicaticonis delicta paenitentiae functis dimitto". Aceasta atitudine a luat-o in numelc pacii ce trebuie sa domneasca in Biserica lui Hristos.
Adulterul detine un loc important si in legislatia Imparatilor crestini, putand urmari astfel atitudinea morala fata de acest pacat. Constantin cel Mare a marit pedeapsa cu privire la adulter. Sotul vinovat era pasibil de exil si chiar de pedeapsa cu moartea, iar complicele sau trebuia sa fie decapitat daca era liber si ars daca era sclav. Aceasta legislatie a fost agravata in 339 de fiul lui Constantin, care a interzis apelul contra sentintei si a stabilit impotriva adulterilor pedeapsa rezevata paricizilor. Sub Teodosie, vinovatii erau condusi public intr-un loc de prostitutie. Acest Imparat a prescris sa se grabeasca instructia proceselor dc adulter. Tot influenta crestinismului a tins sa aplice sotului vinovat de adulter o pedeapsa de la care nu avea dreptul sa se sustraga. Din punct de vedere civil, el devine pasibil de pedeapsa cu moartea si numai in cazul in care avea descendenti pana la al treilea grad i se cruta averea. In acelasi timp, legislatia aceasta se arata mai putin severa fata de sotie, care va fi de aici inainte inchisa intr-o manastire vreme de doi ani. Daca dupa acesti doi ani, sotul nu o primea, casatoria era considerata desfacuta, femeia era tunsa si inchisa in manastire pentru restul vietii sale. Manastirea primca averea sa, dupa ce sotul isi lua partea, suma egala cu o treime din zestrea sotiei. Nu avem dovezi ca femeia trebuia sa primeasca lovituri de vergi inainte de a fi inchisa in manastire. Imparatul Leon Filozoful a decretat, la randul sau, ca vinovatilor de adulter sa li se taie nasurile si sa nu se mai poata casatori niciodata. Cu privire la inchidcrca in manastire, a fost adusa o usurare in sensul ca cei doi ani de sedere in manastire nu aduceau si ruperea casatoriei, iar sotia indcpartata putea fi reluata de sot. Totusi, tatal pastra dreptul sau vechi de a pedepsi cu moartea fiica sa vinovata.
e) Condamnarea adulterului de catre canoanele Bisericii Ortodoxe. Din aceste nenumarate dispozitii juridice emise in decursul vremii. Ceea ce e important de a retine nu e rigoarea pedepselor ce s-au aplicat adulterului, ci intentia legiuitorilor de a arata fidelitatea in casatorie ca fiind o norma de viata crestina. Pentru a-si apara credinciosii de primejdiile adulterului, ca si a tuturor formelor pe care le poate imbratisa acest pacat, Biserica Ortodoxa si-a formulat principiile de conduita morala in anumite canoane. Canoanele sunt legi pentru cler si popor, desi nu cuprind in ele insele intreaga lege morala. Prin cuprinsul ei, legea morala crestina e un adevarat univers religios, un organism tainic, ca si Sfanta Biscrica, iar canoanele nu ajung decat in mod partial sa o exprime. Cu toate acestea, numai prin ele se afirma functiile normative ale legii morale. Dintre canoanele care se refera la adulter, amintim canonul 58 al marelui Vasile, care opreste de la Impartasanie 15 ani pe cel care a savarsit acest pacat, precum si canonul 81 al aceluiasi Sfant Parinte care opreste de la cele sfinte pe preotul cazut in adulter. Dar Biserica s-a mai folosit si de anumite legi ale societatii organizate juridic in care a trait, pe care le-a turnat in tiparul unor forme spcciale. Din imbinarea normelor bisericesti propriu-zise sau a canoanelor cu legi de stat au rezultat "nomocanoanele". In nomocanoane sunt cuprinsc cele mai multe dispozitii si pedepse privitoare la adulter, din care reiese cu limpezime adevarul ca Biscrica a tinut totdeauna in mod strict la curatia vietii conjugale.
f) Condamnarea adulterului prin cultul adresat Maicii Domnului. Caderea in adulter are aceeasi gravitate la barbat ca si la femeie, dupa cum am mai spus, neputand vorbi, in gandirea ortodoxa de existenta a doua morale deosebite. Cu toate acestea, pacatul femeii pare a avea un caracter si mai grav, in functie de inaltimea la care a fost ridicata femeia-sotie in crestinism "Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai", exclama credinciosii nostri intr-o doxologie, iar intre sfinti, Maica Domnului este considerata "mai cinstita deeat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii". Cinstirea Fecioarei Maria ridica ea insasi sufletul barbatului la inaltimea femeii desavarsite, sfintita de catre Duhul lui Dumnezeu inca de la Bunavestire. In noua alianta a Tainei Casatoriei, sotia este aceea care detine locul pe care Maria il are in Alianta Rascumpararii. Intrucat sensul oricarei "bune vestiri" este si sensul iubirii, femeii-sotie ii revine menirea de a fi preoteasa acestei iubiri. Odata pangarita iubirea nimic nu-i mai poate lua locul. Pacatul specific al femeii devine astfel adulterul. Intr-o veche rugaciune liturgica, credinciosul se adreseaza Preacuratei Fecioare cu aceste cuvinte. "Prin iubirea ta, leaga sufletul meu". Acestea sunt cele mai curate cuvinte pe care mirele le adreseaza in clipele Nuntii alesei inimii sale. Mireasa care-si pierde castitatea isi pierde toata puterea de integrare a sufletului barbatesc in ordinea existentei fericite la care aspira, iar sotia care isi pierde cinstea darama un cult si lasa loc unei inchinari la idoli.
g) Gravitatea infidelitatii conjugale privita social, in mod distinct la femei si barbati. Gravitatea adulterului pentru femei prezinta si alte aspecte, care privesc mai ales laturile comunitare ale vietii omenesti si asupra carora se insista mai mult in zilele noastre. "Orice sot necredincios este un om nedrept si barbar. Dar femeia necredincioasa face si mai mult: ea distruge familia si rupe legaturile firesti. Dand barbatului copii care nu sunt ai lui, il tradeaza si pe el si pe copii, unind perfidia cu necredinta. Nu se poate inchipui pe lume o situatie mai groaznica decat a unui nenorocit care, fara incredere in nevasta sa, nu poate asculta cele mai dulci mangaieri ale vietii, caci imbratisandu-si copilul se teme sa nu imbratiseze copilul altcuiva, dovada rusinii sale si rapitorul bunurilor adevaratilor lui copii. In acest caz, familia devine o societate de dusmani ascunsi, pe care o femeie vinovata ii inarmeaza pe unul impotriva altuia, silindu-i pe toti sa se prefaca cum ca se iubesc. Prin urmare, nu e destul ca femeia sa fie credincioasa, trebuie sa fie socotita ca atare de barbatul ei, de neamuri si de toata lumea". Asadar, accentul de data aceasta se pune pe consecintele sociale ale pacatului savarsit de femeie, pentru care reputatia este tot atat de necesara ca insasi nevinovatia ei. Fara sa aplicam relatiilor de casatorie principiul primordialitatii ordinii naturale, socotind ca unicul scop al unirii dintre barbat si femeie procrearea, suntem constransi sa constatam ca efectele infidelitatii conjugale trec dincolo de raporturile personale ale celor doi soti, in actualitatea vie a realitatii sociale.
Caderea in adulter isi are gravitatea sa si pentru barbati, putand fi urmarita mai ales in configuratia pe care o prezinta moravurile in destramare. Despre adulter s-a spus ca el modeleaza ceea ce pare prea ecxcesiv in ordinea fidelitatii, pentru acei soti pe care o tinerete prea inzvapaiata, sau cel putin lasata totdeauna pe seama unei fantezii capricioase, i-a pregatit prost pentru o credinciosie exacta. Frecventa adulterului la barbati e mult mai mare decat la femei, uneori ajunge pana acolo incat in multe medii, cu toata propovaduirea preceptelor evanghelice, e considerata ca o greseala mica de tot si sotul crede ca e achitat de obligatiile sale daca salveaza aparentele. Aceste aparente pot fi constituite de observarea exterioara a unor obiceiuri si "practici traditionale". Astfel, este admis ca femeia este obligata sa pastreze fata de sot fidelitatea inimii si a trupului, dar sotul se crede despovarat de ele, mai mult, "sotia prudenta nu trebuie sa caute sa cunoasca aventurile sotului ei si e chiar bine sa tina ochii inchisi. Si daca in dauna acestei recomandari ea ajunge sa cunoasca poznele sotului, morala practica ii creeaza obligatia de a rabda, de a ierta si de a lucra ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Din contra, in caz de adulter savarsit de femeie, nimeni nu crede ca barbatul trebuie sa rabde si sa ierte". Morala care pretinde sotului incornorat sa scape de ridicol, sa ceara imediat inlaturarea legaturii nepermise sau sa pedepseasca cu strasnicie pe vinovat, are legaturi organice cu conceptia care face din femeie un simplu partener necesar barbatului in vederea potolirii concupiscentei. Taina iubirii sponsale e redusa la un contract inserat intr-un context juridic, in care partile sunt conditionate de elementele naturii lor specifice.
Invatatura de credinta ortodoxa e vocea ecleziala care atesta continuarea in istoria crestinismului a unei traditii vii si putemice. Aceasta invatatura a vazut totdeauna in adulter o cadere din har. Mai presus de toate a tinut la respectul pentru iubirea care atarna de Taina Casatoriei, pe care n-a schimbat-o niciodata cu un contract al carui statut nu exprima decat obligatii seculare.
Din “Adevarul si frumusetea casatoriei”, Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan