luni, 27 februarie 2012

SPITA DIN FÂNTÂNĂ…



Traian Dorz, PE GENUNCHII LUI IISUS
– De trei lucruri să te fereşti cel mai mult în viaţa ta, copile, îmi zise moşu’ într-o zi, când scotea apă din fântâna noastră adâncă şi întunecoasă.
– De care, moşule?
– Să nu sari peste garduri, să nu asculţi pe la uşi şi să nu te uiţi în fântână. Fiindcă aceste trei obiceiuri sunt foarte primejdioase.
– De ce, moşule?
– Am să-ţi spun acum ce-a păţit Linuţa ieri cu fântâna cea adâncă şi întunecoasă din uliţă. Acolo mi se pare că v-am văzut şi pe voi odată, grămadă, cum v-aţi suit pe borta de lemne şi vă uitaţi în fundul fântânii.
Parcă aruncaţi pietre, ca să vedeţi cum se încreţeşte apa ei cea neagră şi afundă…
Linuţa era şi atunci cu voi, mi se pare. Ieri a mers singură la fântână şi s-a suit pe borta de lemne, să se uite jos, la apa din afund. Nu ştiu cum a făcut că a alunecat peste bortă, gata să cadă în jos. Mama ei spunea că Ispita din fântână, când a văzut-o că se uită acolo, a întins repede gheara şi a apucat-o, trăgând-o în fântână s-o înece.
A fost o minune de la Dumnezeu că n-a căzut până în apă. Ştii tu cârligul acela în care se agaţă găleata după ce tragi apă? În cârligul acela s-a agăţat rochiţa Linuţii. Iar Linuţa a stat acolo agăţată până ce a venit un om după apă şi a scos-o. Dacă nu venea omul, poate murea acolo agăţată sau, cum se tot zbătea ea acolo, i s-ar fi rupt rochiţa şi ar fi căzut în afund.
Şi aşa, era mai moartă când a scos-o.
Am simţit că mă trec fiorii de frică…
– Ce Ispită este aia din fântână, moşule?
– Tu, dragul moşului, ştii că cel rău vrea să piardă totdeauna sufletele oamenilor. El stă în locurile primejdioase, unde poate mai uşor să-l ucidă pe om, şi de acolo îi şopteşte omului care se apropie prea mult:
– Vino, vino mai aproape. Vino şi te uită numai puţin. Vino, să vezi cât este de frumos. Vino numai puţin… Şi omul, neştiutor, merge tot mai aproape, până poate să‑l înhaţe. Atunci îl leagă şi-l trage la fund…
Aşa face şi la cârciumă, n-ai văzut tu? Îi arată omului paharul cu băutură, îi face cu ochiul: Vino şi bea… Iar omul se duce treaz şi iese beat. Se duce bun şi iese nebun. Se duce sănătos şi iese ruinat. Se duce cinstit, dar iese pierdut. Intră om şi iese animal… I se pare că merge la rai, dar ajunge la iad. Şi aşa este cu orice loc primejdios. Omul trebuie să se ferească de departe, nici să nu se apropie,  căci dacă se apropie, păţeşte ca Linuţa: nu se mai poate opri până ajunge la nenorocire.
Atunci vede şi se zbate să scape, ca musca din pânza păianjenului, dar nu mai poate.
De atunci nu mă mai apropii de fântâni şi de gropoaie. De atunci mă feresc pe departe de uşile cârciumilor şi de orice loc în care Ispita cea cu gheare lungi şi cu şoapte înşelătoare m-ar putea atrage ca să mă piardă. De multe ori,  când trebuie să trec pe lângă astfel de locuri, îmi fac cruce şi trec grăbit, rugându-mă Domnului Iisus aşa:
Preaputernice Iisuse Doamne, Care ai biruit pe Ispită şi ai zdrobit puterea Răului, Te rog să mă păzeşti când trebuie să trec pe lângă aceste locuri primejdioase. Acopere-mi ochii, să nu văd Ispita. Astupă-mi urechile, să n-o aud. Păzeşte-mi inima, să nu mi-o atragă. Şi fereşte-mi paşii, să n-ajung acolo. Nu mă lăsa pe mine să mă apropii de ea şi n-o lăsa nici pe ea să se apropie de mine, ci totdeauna fii Tu între mine şi ea, ca să nu-mi poată face nici un rău. Amin.
De atunci, prin astfel de locuri, oricând trebuia să trec, o luam la fugă şi nici ’napoi nu mă uitam, până când eram trecut departe.
Slăvit să fie Domnul!


Teofilact Resurse Audio: Cantari bisericesti audio mp3

Teofilact Resurse Audio: Cantari bisericesti audio mp3

duminică, 26 februarie 2012

BIBLIA SECRETĂ, manuscrisul exploziv pentru lumea creştină!

 Vaticanul cere să vadă "profeţia lui Iisus despre Mohammed

Biblia secretă, un document evaluat la peste 16 milioane de Euro, spune - printre multe şi controversate alte lucruri - că "Iisus a anunţat venirea profetului Mohammed".
Vaticanul a reacţionat clar. Dailymail.co.uk scrie că Papa Benedict al XVI-lea ar fi cerut oficial  să vadă manuscrisul despre care unii spun că e vechi de 1500 de ani, care a fost numit şi "Evanghelia după Barnabas", "Biblia secretă" pe care turcii ar fi ţinut-o departe de privirile lumii în ultimii 12 ani.
Scris de mână pe piele, în aramaică, manuscrisul a fost descoperit în 2000, dar a fost ţinut secret vreme de un deceniu. În 2010, "Biblia secretă"  a fost expusă pentru o vreme la Muzeul de Etnografie din Ankara. Iar acum ar putea fi aratată din nou publicului.
O fotocopie a unei singure pagini e evaluată la peste 1,7 milioane de euro. Ministrul turc al culturii spune că manuscrisul ar putea fi o versiune autentică a Bibliei pe care Biserica să o fi ignorat vreme de secole din cauza conţinutului său: multe dintre cele scrise acolo seamănă cu viziunea islamică asupra lui Iisus.
Acelaşi oficial turc mai anunţă că Vaticanul a formulat o solicitare oficială de a vedea manuscrisul, un text despre musulmanii susţin că e o completare a Evangheliilor după Marcu, Matei, Luca şi Ioan.

Controverse

La fel precum în credinţa islamică, această "Biblie Secretă" ar întări ideea naturii umane, şi nu dumnezeieşti a lui Iisus. De asemenea, potrivit manuscrisului, Iisus a vestit sosirea Profetului Mohammed. Într-o versiune a acestuia, se spune că Mântuitorul i-ar fi spus unui preot: "Şi cum se va numi Mesia? Mohammed este numele lui binecuvântat".
În pofida interesului uriaş stârnit de proaspăt redescoperitul document, mulţi spun că este vorba despre un fals şi că manuscrisul nu are nicidecum o vechime de 1500 de ani, el fiind scris în secolul 16. Cele mai vechi copii ale documentului sunt scrise în spaniolă şi italiană şi sunt datate în acea perioadă.
Autenticitatea documentului e pusă la îndoială şi de mai multe neconcordanţe: Sfântul Barbabas, pretinsul autor al Evangheliei Secrete, a trăit în secolul întîi, dc. S-a născut în Cipru, a fost considerat Apostol de către primii creştini. De asemenea, Apostolul Paul îl menţionează în câteva dintre epistolele sale.
Dar, dacă Barnabas a trăit în primul secul după Christos, manuscrisul e datat 4, 5 veacuri mai târziu. "Biblia secretă ar fi putut fi scrisă de unul discipoli de-ai săi", spun cei care insistă că manuscrisul ar fi autentic

Mai mult: Biblia secreta: Iisus ar fi profestit venirea lui mohammed, Vaticanul vrea sa vada manuscrisul descoperit in Turcia - Reportaj | Libertatea.ro

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO