sâmbătă, 20 decembrie 2025

TREPTELE NEVOINTEI SPRE MANTUIREA SUFLETULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Daca nu poti face 20 de metanii, fa 10, iar de nu poti nici 10, sa faci inchinaciuni. Dar sa le faci!

Daca nu poti sta o ora la rugaciune, stai macar 5 minute, dar stai!

Daca nu poti ajuna, macar posteste!

Daca nu poti face bine, macar nu face rau.

Daca nu poti construi biserici, construieste macar o troita, si de nu poti macar o troita, da 1 leu saracului.

Daca nu poti construi fantani, daruieste macar un pahar cu apa. Fii milostiv cumva!

Daca nu poti intoarce strainii la calea lui Dumnezeu, intoarce-i macar pe cei ai casei.

Daca nu poti vorbi frumos, macar taci!

Daca nu poti sa acoperi greseala celuilalt, macar nu-l pari.

Daca nu poti face pace, macar nu aduce tulburare.

Daca nu poti ajuta cu fapta, ajuta macar cu vorba, si de nu poti nici cu vorba, macar nu pune piedici.

Daca nu poti iubi pe vrajmasi, macar nu-i uri.

Daca nu te poti bucura de darul celuilalt, macar nu-l invidia.

Daca nu poti aduce bucurii, macar nu intrista.

Daca nu poti fi Sfant, fii macar om.

Daca nu poti sa nu pacatuiesti cu gandul, macar nu pacatui cu fapta.

Daca nu poti fi tu cinstit, macar nu impiedica pe ceilalti sa faca binele.

Daca nu poti fi tu drept, macar nu-i judeca pe cei ce vor sa traiasca drept.

Daca nu poti urca pe scara virtutilor, macar nu da inapoi.

miercuri, 10 decembrie 2025

.. BALTAGUL RUGACIUNII ..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“




Bucuria mea, un calugar, pe cand mergea sa se inchine la moastele Sfantului Gherasim Kefalonitul, a intalnit pe drum o demonizata si demonul din ea, i-a grait asa: “Daca ai sti ce tii in mana, cat ma arde aceasta metanie a ta, iar tu o tii din obisnuinta, asa de forma!” De la Dumnezeu a fost sa vorbeasca acel diavol. Calugarul a spus in sinea sa: “Ia te uita cat de nepriceput sunt! Tin in mana mea o arma puternica si eu, nu numai ca nu lovesc nici-un diavol, dar ma si duce in robie, acolo unde vrea el. Am pacatuit Dumnezeul meu!”. De atunci, a spus neincetat: “Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse”. Mainile noastre trebuie sa lucreze, iar mintea sa se roage si atunci vom primi un Har dublu, cel al rugaciunii si cel al ascultarii. Lucrul mainilor care are ca insotitor rugaciunea, are un Har deosebit. Asadar, trebuie sa ne silim spre rugaciune pentru a avea sufletul plin de folos. Ne lupta gandurile? Dulceata pacatului trage mintea la rau? Sa luam “baltagul rugaciuni” si sa lovim. De aceea diavolul ne impiedica sa ne rugam, ne aduce nepasare si griji desarte, pentru a ne robi usor. Diavolii insisi au marturisit prin gura oamenilor ca sunt arsi de numele Lui Hristos cand oamenii se roaga. Rugaciunea lui Iisus are puterea de a ridica sufletul cazut, sufletul care a pacatuit.
 
Multi crestini ortodocsi tin la mana mataniile pentru ca “chipurile” ar fi sfintite. Nuuu, nu sunt sfintite! Sfanta este Rugaciunea lui Iisus, rostita la fiecare biluta de lemn sau de bumbac. Cu nimic nu le ajuta matania daca nu se roaga!

                                                                                                   Amin si Aliluia!
                                                                                                   Preot Ioan .


Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO