DATORIA TA, SLAVA TA, FERICIREA TA!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



     Bucuria mea, inainte de a intra in Sfantul Munte Athos, iti trimit cuvintele minunate ale Sfantului Parinte, Sofronie Saharov: "Naiv este cel ce crede ca va putea strabate calea, urmand lui Hristos, fara lacrimi." Si atunci, sa luam aminte la cuvantul de invatatura al Sfantului Parinte, Arsenie Boca: “Tu nu esti creat pentru pamant, ci pentru cer. Dupa ostenelile si grijile vietii, ridica-te sus cu mintea si cu inima, revarsa-ti inaintea lui Dumnezeu sufletul in rugaciuni si multumiri. Roaga-te! Aceasta este datoria ta, slava ta, fericirea ta. De la munca, treci la rugaciune, de la rugaciune, la munca! Roaga-te si munceste! Incepe si sfarseste-ti ziua cu Dumnezeu”. 

Stim sigur, desavarsit sigur, ca mantuirea este în Biserica Ortodoxa, cea întemeiata de Iisus Hristos- Dumnezeu si carmuita de El de la inceput, nu de la o vreme oarecare incoace. 

In afara de Biserica lui Hristos, Cel cu Cruce, "Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica", alta cale de mantuire nu stim. Sfintitul Parinte, Efrem Simonopetritul, spune asa: "Fericiti sunt cei care au dorit sa iubeasca mai mult si care au vrut sa iubeasca tot ce e greu de iubit, fiindca, pentru ei pamantul va fi mai putin mic, iar Cerul mai mare le va fi! 

Dumnezeu daruieste celor care daruiesc si se daruieste celor care se daruiesc."

                                                                                                           Amin si Aliluia!
                                                                                                            Preot Ioan .

- *Ce este mai importanta: calatoria sau destinatia?*

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

- _Cei care ne insotesc._

Oamenii care ne ies in cale, de-a lungul vietii, ne sunt dati sa ne mantuim si sa ne realizam scopul nostru cel mai inalt.

In viata noastra avem parte numai si numai de acele relatii ce ne ofera cea mai mare posibilitate de a ne implini acest scop; oricat ne-am dori, nu putem controla ce oameni vom intalni, cand si ce fel de experiente cu ei vom trai. De asta se ocupa sufletul nostru, caci el ne cunoaste scopul.

Eu vad relatiile pline de provocari ca pe niste vase pline - in diferite grade - de crapaturi, gauri si cioburi. De orice natura ar fi aceasta relatie, cei doi implicati in ea vad acele gauri, acele crapaturi, acele cioburi si au doua optiuni la dispozitie: sa le lase asa, poate doar sa intoarca vasul sa se vada dintr-un unghi mai bun, lasand vasul sa se strice si mai mult, sau sa vada crapaturile si gaurile ca spatii care se cer umplute cu Iubire si daruire- cam ca in arta japoneza Kintsugi, arta repararii vaselor ceramice crapate sau sparte cu pasta cu aur.

 
In relatii, cand zici doi, zici trei de fapt- trei fiind relatia care ia nastere instantaneu odata ce exista doi. De aceea, nici nu conteaza daca amandoi le umplu sau doar unul, sau unul umple mai mult si altul mai putin, la sfarsit vasul va fi intreg si de o frumusete uimitoare.

Toate provocarile din relatiile noastre stranse contin invataturi.

Ce lectii putem invata? Sa nu ii mai invinovatim pe ceilalti pentru ca ne simtim neiubiti. Sa ne definim clar limitele. Sa intelegem ca relatia cu partenerul este o oglinda a relatiei noastre cu propria inima. Sa ne iertam atunci cand ne inchidem inima temporar, sa ne purtam cu noi precum un parinte bland si rabdator cu copilul lui. Sa ne acceptam fricile, fiindca numai asa vom putea transforma tendinta de a fugi de suferinta in dorinta de a trai si a fi expresia unei iubiri cat mai profunde. Sa intelegem ca doar schimbarea de atitudine fata de provocarile ce le avem si traim in prezent va face diferenta intre relatiile nesatisfacatoare si cele ce ne implinesc pe deplin.

Odata aprofundate, aceste invataturi ne deschid inima si ne maresc capacitatea de a iubi. Caci despre Iubire e vorba intotdeauna. 

https://pildepentrutoti.blogspot.com/