Pagini
Faceți căutări pe acest blog
vineri, 26 iulie 2019
PÂINISOARA VĂDUVEI ..- de Eliana Popa
BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!
joi, 25 iulie 2019
DESPRE CUVANT
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne:
„Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“
https://pildepentrutoti.blogspot.com/
Bucuria mea, Iisus Hristos este numit de Sfantul Ioan Teologul (Apostolul Iubirii), “Cuvantul” lui Dumnezeu, prin care a facut lumea. Asadar, avem aici un “Cuvant” puternic, capabil sa faca tot ce voieste, din nimic: “La Dumnezeu toate sunt cu putinta” (Marcu 10:27). Cuvintele noastre sunt foarte departe de aceasta putere. Cuvintele noastre nu pot crea Universul, ci, doar mici cocioabe si fapte foarte neinsemnate.
Pai ne spune Traian Dorz:
“Ce suntem noi Doamne,
Umbra si parere,
Un suspin de-o clipa,
Iar apoi tacere,
Ce curand ne creste,
Si ne ia pamantul,
Izvoram ca apa,
Si plecam ca vantul”.
Sunt insa o multime de oameni, care nu pot face niciodata nimic cu vorbele lor. Altii, fac numai lucruri rele, doar strica ceea ce au facut altii bun. Asadar, atentie mare la ceea ce vorbim fiinca, cuvintele sunt vii, ele zidesc sufleteste sau darama suflete.
Amin si Aliluia!
Preot Ioan 🛎.

Labels:
DIN SFATURILE PARINTELUI IOAN
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
Despre mine
- Bălulescu iliana
- Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!
Arhivă blog
-
►
2025
(104)
- ► septembrie (12)
-
►
2024
(154)
- ► septembrie (8)
-
►
2023
(182)
- ► septembrie (24)
-
►
2022
(220)
- ► septembrie (11)
-
►
2021
(219)
- ► septembrie (12)
-
►
2020
(363)
- ► septembrie (10)
-
►
2019
(225)
- ► septembrie (6)
-
►
2018
(189)
- ► septembrie (15)
-
►
2017
(187)
- ► septembrie (17)
-
►
2016
(72)
- ► septembrie (8)
-
►
2015
(80)
- ► septembrie (3)
-
►
2014
(128)
- ► septembrie (12)
-
►
2013
(149)
- ► septembrie (11)
-
►
2012
(204)
- ► septembrie (10)
https://www.diigo.com/
Postări populare
-
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE... ...
-
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
-
FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE... N...
-
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
-
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
-
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem ...
-
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
-
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
PENTRU VIZITATORI
PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"
PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"
PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"
PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"

Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

Lincuri utile
-
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
-
FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE... Post...