Înfruntând ploaia

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Un om credincios şi bogat, dar singur, fiind aproape de ceasul plecării la Domnul, zise că dorinţa lui de pe urmă este ca toţi prietenii lui să-l ducă până la groapă.
Când muri, într-adevăr toţi prietenii veniră la locuinţa lui ca să-l întovărăşească la locul de veci.
Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se pomi o ploaie mare.
La început, toţi prietenii se ţinură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii răposatului, se furişau şi plecau acasă. La cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia.
A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el îşi lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Aşa că aceşti doi prieteni au împărţit între ei averea.
Aşa este, iubiţii mei, şi cu Biserica noastră! Ea cheamă la moştenirea cerurilor pe toţi, dar puţini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alţii se tem de ploaia încercărilor, alţii sunt fulgeraţi de trândăvie, iar unii îşi pierd curajul pe drum.
Aşa că puţini ajung la ţinta alergării...

Mulţi chemaţi, puţini aleşi.
Doamne, facă-se voia Ta!

LEGENDA VÂNĂTORULUI CARE ŞI-A ŢINUT VORBA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Supuşii unui împărat hapsân au prins odată un tânăr care vâna pe domeniul lui. Împăratul l-a aruncat în temniţă dar i-a promis că-l va elibera dacă îi va da un răspuns satisfăcător la întrebarea: „Ce vrea de fapt femeia?” Tânărul a trimis vorbă de şi-a chemat mama, sora, verişoara, vecinele şi le-a împărtăşit ghicitoarea împăratului.

Fiecare din ele şi-a dat cu presupusul cum a ştiut mai bine, dar răspunsurile lor nu păreau să-l satisfacă pe suveran. Într-una din zile s-a nimerit prin partea locului şi o vrăjitoare; una din acele fiinţe bătrâne, gârbovite şi urâte ca limba rusă. Aceasta i-a promis prinsului că-i va dezvălui răspunsul corect la întrebare cu condiţia ca, după ce va fi eliberat, să o ia de nevastă.

Ce putea face sărmanul? Cum viaţa în libertate îi era mai scumpă decât orice pe lume, tânărul găsi că nu avea de ales aşa că acceptă târgul. Vrăjitoarea la rândul ei, bizuindu-se pe cuvântul lui, îl lămuri spunându-i că dorinţa cea mai aprigă a femeii este să fie stăpâna propriei sale vieţi! Tânărul s-a cerut degrabă la împărat şi i-a servit răspunsul aflat de la vrăjitoare. Împăratul se arătă mulţumit şi porunci  ca braconierul să fie eliberat pe loc.

A urmat căsătoria cu zgripţuroaica cea bătrână. Se dovedi că tânărul cel chipeş era nu doar om de ipravă, ci şi de cuvânt. Oricât de silă i-ar fi fost gândul ca va trăi alături de o soaţă balcâză, el ştia că vorba era vorbă şi aceasta nu mai putea fi întoarsă. Judecaţi şi dumneavoastră însă mirarea mirelui când, în noaptea nunţii, găsi în pat o mândreţe de fată: delicată şi plăpândă ca lujerul de crin, nu alta! Înainte ca acesta să fi apucat să o atingă tânăra îi spuse cu glas drăgălaş:

– Pentru că te-ai ţinut de cuvânt îţi voi îndulci soarta în chipul acesta: jumătate de zi voi fi hîdă iar cealaltă jumătate voi fi întocmai aşa cum mă vezi acum. Urmează ca tu să alegi în care jumătate de zi să fiu tânără şi în care să fiu bătrână.

Tânărul se munci şi se frământă dar nu ştia cum ar fi fost mai bine: să râdă toţi de el, văzându-l ziua cu o babă slută, iar noaptea să petreacă alături de zâna lui nurlie, ori ziua să-şi arate soaţa frumoasă ca o cadră şi să urască de fiecare dată venirea nopţii? În cele din urmă tânărul i-a spus femeii să aleagă ea, cum crede că e mai bine.

– Voi fi tot timpul tânără şi frumoasă, răspunse mireasa, pentru că am găsit barbatul care mi-a dat libertatea de a fi stăpână pe propria mea viaţă.

Stând eu şi cugetând la o asemenea minunată istorioară, mă întreb, la rândul meu, dacă spiritul uman nu este şi el precum acea femeie frumoasă: ademeneşte toate sufletele, dar îşi dezvăluie splendoarea pe de-a întregul doar celui care îi respectă libertatea de a fi el însuşi. Ori poate că dumneavoastră veţi fi având alte chei măiestrite cu care să desfaceţi lăcata acestei poveşti.

Veţi fi cunoscând chiar un răspuns şi mai potrivit la iscodirea împăratului. În acest caz spuneţi-ne-l şi nouă!

sursa Arta si religie