FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

 
Este bucuria care ne vine din ceruri. În această noapte sfântă cerul se
 unește cu pământul. Pe scara cerească cetele de îngeri cântă într-un 
imn de bucurie ” Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu și pe pământ pace 
între oameni bunăvoire”. Sunt îngerii Crăciunului. Sunt îngerii 
Bucuriei, ai luminii, ai Iubirii, ai Generozității, ai Păcii și 
Abundenței pentru toți. Îngerii anunță pe oameni că se naște Iisus.” 
Iată vă vestesc vouă o bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că 
vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui 
David” (Luca 2,10-11). Iisus se naște din fecioara Maria prin lucrarea 
Duhului Sfânt. Vestea Naşterii lui Hristos este adusă păstorilor de la 
Bethleem de îngerul Domnului,. Aşadar, vestea Naşterii Domnului se face 
deodată prin cuvânt ceresc şi prin vedere cerească. Această seară 
minunată este vegheată de Luceafărul Iubirii. Inimile și întreaga 
creație sunt mângâiate de adevărata pace.
  Sărbătoarea Nașterii 
Domnului este binecuvântată pentru că și noi devenim mărturisitori ai 
bucuriei într-o lume care trăiește sub semnul tristeții. Nu ne putem 
bucura de Crăciun dacă nu-L vom primi pe Hristos în sufletul nostru. 
Primindu-L vom putea dărui la rândul nostru cel mai frumos dar: bucuria 
pe care nimeni și nimic nu o poate umbri.
Fiind acoperiți de 
mantia acestei sărbători, gândurile noastre ar trebui să se închine la 
adevărata sursă de Iubire adică Hristos. Trecând printr-o perioadă de 
curățenie sufletească, prin post și rugăciune, ne pregătim să facem loc,
 în suflet, adevăratului Dar. În aceste zile de sărbătoare nu ar trebui 
să facem altceva decât să sărbătorim, să ne bucurăm de primirea Darului 
ceresc.
Strămoşii noştri ne-au lăsat o serie de obiceiuri şi 
superstiţii legate de Ajunul Crăciunului. Din popor se spune că, 
respectarea lor atrage după sine norocul şi bunăstarea în anul care 
vine. Simbolul Crăciunului este bradul. Chiar dacă este cumpărat cu mult
 înainte, el se împodobeşte în Ajunul Crăciunului. De Sărbători e o 
tradiţie să faci bradul şi să te bucuri de magia cadourilor. Însă cele 
mai frumoase cadouri nu se află sub Pomul de Crăciun. Cele mai frumoase 
cadouri sunt chiar prietenii tăi, familia, copiii şi cei pe care îi 
iubeşti.
           Vâscul adus în casă de Crăciun cheamă norocul şi 
belșugul, îndepărtează certurile şi ajută la menţinerea armoniei în 
familie, speriind bolile, ghinionul şi demonii. Verdele plin de viaţă al
 frunzelor de vâsc, strălucirea fructelor sale maturizate în miezul 
iernii, când toate celelalte plante dorm, sânt legate de naşterea 
Mântuitorului, care a trezit şi a dăruit viaţă veşnică inimilor celor 
care au primit harul Său. Cununa de vâsc este o reproducere a aureolei 
de lumină care înconjoară creştetul lui Iisus, încă din momentul 
naşterii. Un alt obicei vorbeşte despre aruncarea boabelor de grâu şi de
 porumb în faţa colindătorilor.
Oamenii ca și îngerii vestesc că 
s-a născut pruncul Iisus, prin colindele deosebit de frumoase care ne 
mângâie auzul, în Ajunul Crăciunului. Începând cu noaptea de 23 spre 24 
Decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul zorilor, uliţele 
satelor răsună de glasul micilor colindători. Colindele reprezintă 
cântecul nostru strămoșesc care răsună an de an la casele creștinilor. 
Ele vestesc Nașterea Domnului aducându-ne în suflet pacea, liniștea, și 
bucuria. Colindele sunt bogăția sufletului și zâmbetul îngerilor. Uşa se
 deschide tuturor colindătorilor. Urările lor au forţe magice. „Florile 
dalbe”, „Domn, Domn să-nalţăm”, „Bună dimineaţa la Moş Ajun”… sunt 
colinde care transmit urări de sănătate, rod bogat, împlinirea 
dorinţelor în noul an. Potrivit credinţei populare colindătorii sunt cei
 care aduc norocul în anul care vine.
Sărbătoarea Crăciunului 
este începutul perioadei cu cele mai frumoase obiceiuri populare din tot
 ciclul anului calendaristic. În general, repertoriul folcloric al 
Crăciunului este asemănător pe tot cuprinsul ţării. Cu “Steaua”, cu 
“Vicleimul” sau “Irozii”, cu “Moş Crăciun” sau numai constituiţi în 
cete, pe vârste, colindătorii vestesc că Magii din Evanghelie ori că 
păstorii Betleemului: “Astăzi s-a născut Hristos” La sfârşit cei care au
 cântat sunt răsplătiți cu mici daruri: colaci, nuci sau mai nou cu 
bani.
Dorinţa creştinilor de a reproduce scene de la Naşterea 
Mântuitorului, că venirea Magilor după steaua călăuzitoare, a dat 
naştere la “Umblatul cu “Steaua””. Textele de stea relatează despre 
drumul Magilor până la Betleem şi închinarea lor cu daruri: aur, smirnă 
şi tămâie (aurul simbolizează demnitatea împărătească, smirna – 
suferinţă, tămâia – jertfă). Steaua, confecţionată asemenea astrului 
divin (uneori este foarte mare, ca în zona Neamţului), cu icoană pusă în
 mijloc, este purtată în faţă de cetaşi. Toţi colindă într-un glas în 
faţa gazdelor, iar în final le urează sănătate şi prosperitate.
An de an, Iisus doreşte să se nască în peștera cea întunecoasă și 
răcoroasă a inimilor noastre, pentru a reaprinde în noi focul iubirii și
 al bucuriei celei veșnice pentru a devei și noi veșnici.  Acest dar al 
bucuriei este ca o lumânare care arde în interiorul nostru cu flacără 
blândă. Bucuria este lumina pe care o vedem pe chipul tuturor.Se bucură 
copiii, se bucură tinerii iar împreună cu ei se bucură bătrânii.
Crăciunul este Sărbătoarea Sărbătorilor care ne strânge cu mic cu mare 
în sânul familiei. În cadrul familiei domnește bunăstarea. Copiii stau 
adunați în jurul bradului desfăcând rând pe rând cadourile mult 
așteptate. Părinții privesc zâmbetele de pe fețele copiilor, 
bucurându-se și ei. Casa este înmiresmată cu miros de cetină. Masa 
frumos așezată este încărcată cu de toate. Cozonacii și sarmalele îşi 
așteaptă musafirii. Sărac sau bogat, tânăr sau bătrân, orice român se 
gândeşte în această perioadă la masa de sărbători, încercând să adauge, 
pe lângă bucatele tradiţionale, şi ceva nou, inedit, semn de 
prosperitate în casă. E în spiritul tradiţiei ca pe masa de Crăciun să 
se afle câte un pic din belşugul de peste an, dar mai ales să nu 
lipsească mâncărurile de porc şi-o ulcică din vinul cel mai bun.
Crăciunul reprezintă pentru fiecare dintre noi un moment deosebit. E o 
sărbătoare care ne face să ne privim viaţa altfel, să-i vedem pe 
ceilalţi într-o lumină mai favorabilă, să ne deschidem sufletul mai 
uşor. Dincolo de faptul că este una dintre cele mai importante sărbători
 creştine, Crăciunul e aşteptat cu mare entuziasm de toată lumea, 
indiferent de vârstă, uneori chiar şi de religie.
Pacea şi 
liniștea să ne fie călăuză de Crăciun. Să fim mai buni, mai 
înțelegători, să împărțim cu bucurie spiritul sărbătorii! Să uităm în 
aceste zile ale sărbătorilor Crăciunului de tristețe, de sărăcie, să ne 
îmbogăţim cu credința în Dumnezeu, să respectăm tradițiile frumoase ale 
neamului nostru, să fim bucuroși! Sărbătorile de iarnă sunt pentru noi 
toți, indiferent de vârstă, momente de renaștere, bucuria de a fi 
creștini.
sursa
 https://www.facebook.com/IscuGabrielCiprian