O CANDELĂ APRINSĂ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Informatii despre autor: Camelia Cristea



Învăluit în clipa de tăcere,
În sactuarul inimii stau izolat,
Primesc din cănd, în cănd o măngăiere,
Topaz, pe care lacrima mi-am încrustrat.

Aud ecouri, mult de prea departe,
Pe care vreau cu mintea măcar să le pătrund,
Dar sunt un fir plăpănd ce’n noapte,
În stele se îmbracă şi le simt arzănd !

Imi plec genunchii, obositi de vreme
Şi fruntea’n cununata de omăt
Şi-Ti spun Iisuse că ma’ntorc la Tine,
Stivit de patimi, de lume şi de tot.

Aş vrea să cer, dar nu ştiu, ce se cuvine.
Am tot cerut şi Tu, mereu mi-ai dat
Şi Te-ai oprit, de atatea ori la mine
Să duci poveri ce grele îmi erau,… şi mi le-ai luat !

Aş vrea în schimb să-Ţi dau şi eu ceva,
O candela ce’o ţin mereu aprinsă
E prea putin, în fata Ta…,
Ea arde, ca un fir plăpănd - e viaţa mea.

Camelia Cristea

ÎNVIEREA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

    Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
    Al mortţii rece spirit se strecura-n tăcere;
    Un singur glas îngână cuvintele de miere,
    Închise în tratajul străvechii evanghelii.

    C-un muc în mâni moşneagul cu barba ca zăpada,
    Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă,
    Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,
    Că de trei zile-nvînge, cumplit muncindu-şi prada.

    O muzică adâncă şi plină de blândeţe
    Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi:
    "Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,
    Înveninând pre însuşi izvorul de vieţe,

    Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
    Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
    În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
    A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg".

    Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
    Şi negrul întuneric se sperie de şoapte...
    Douăsprezece pasuri răsună... miez de noapte...
    Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.

    Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...
    Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
    Cum din mormânt răsare Hristos învingător,
    Iar inimile toate s-unesc în armonie:

    "Cântari şi laude-nălţăm
    Noi, Ţie unuia,
    Primindu-l cu psalme şi ramuri,
    Plecaţi-vă neamuri,
    Cântând Aleluia!

    Hristos au inviat din morţi,
    Cu cetele sfinte,
    Cu moartea pre moarte călcând-o,
    Lumina ducând-o
    Celor din morminte!"

    Mihai Eminescu