Mănăstirea Frăsinei reprezintă pentru mulţi credincioşi locul de comuniune a omului cu Dumnezeu. Retrasă între munţi şi străjuită de o parte şi de alta de păduri seculare, sihăstria monahală din Carpaţi a atras, încă din cele mai îndepărtate timpuri, sufletele însetate de linişte şi viaţă duhovnicească. Nenumăraţi râvnitori după împărăţia cerurilor şi-au aflat în aceste singurătăţi rostul vieţii lor pământeşti. De la ei s-au inspirat mulţimi de ucenici, dintre care unii au îmbrăţişat viaţa călugărească, iar alţii au dus în casele şi familiile lor Duhul de viaţă sfântă al iubitorilor de Dumnezeu din această sfântă aşezare.
Prezentul istoric are menirea să arate care au fost primele atestări documentare de existenţă a acestui locaş monahicesc, importanţa lui în cadrul istoriei bisericeşti, dar şi în cadrul istoriei României. Prin întemeierea acestei mănăstiri se deschid largi posibilităţi celor din împrejurimile mănăstirii, dar şi celor din ţară, de alinare sufletească şi de a dobândi cunoştinţe de vieţuire duhovnicească.
Mănăstirea Frăsinei, ca şi toate mănăstirile din ţară, este un locaş de unitate ortodoxă, în ea vieţuind în perfectă armonie călugări din toate zonele ţării. Aici vin creştini de pretutindeni, pentru a se tămădui sufleteşte şi trupeşte şi apoi se întorc în lume cu focul sacru al unităţii credinţei strămoşeşti şi strâns legat de acesta cu al unităţii de neam. Călugării vieţuitori au fost întotdeauna modele de oameni de jertfă, care şi-au închinat viaţa venind aici, în locurile acestea retrase, pentru a se ruga atât pentru ei, cât şi pentru cei din lume.
Mănăstirea Frăsinei creşte în importanţă în mod deosebit prin ctitorul ei Sfântul Ierarh Calinic, care acum, ca şi atunci când era în viaţă, este oblăduitorul, ajutătorul, sprijinitorul atât al călugărilor, cât şi al mirenilor care au nevoie de pace şi alinare sufletească. Importantă mai este Mănăstirea Frăsinei prin regulile sale unice în ţară, făcând din ea un adevărat Athos românesc. Regulamentul Sfântului Ierarh Calinic, unic în felul lui, de a nu se mânca niciodată carne în mănăstire, de a nu intra niciodată femei şi de a se face slujbă la miezul nopţii până dimineaţa este observat cu stricteţe de orice vieţuitor al mănăstirii. Duhul ctitorului pulsează şi astăzi cu tărie în toate cele ce se săvârşesc, fie la slujbele religioase, fie la ascultări şi lucrări făcute de monahi, fie la slujirea celor care vin să se roage împreună cu ei în biserică.
Putem spune că, pe drept cuvânt, Mănăstirea Sfântului Ierarh Calinic este Lavra românească în care se trăiesc în toată intensitatea poruncile Mântuitorului. Duhul Sfânt se revarsâ din abundenţă peste toţi aceia care locuiesc aici şi trec la cele veşnice cu nădejdea în învierea morţilor şi în viaţa fără de sfârşit. Totodată, credincioşii care vin şi se închină în această sfântă mănăstire sunt încrezători în rugăciunile părinţilor şi cunosc mângâierea lui Dumnezeu şi ocrotirea Sfântului Ierarh Calinic. Aşa se face că mănăstirea noastră este atât de căutată de toţi credincioşii.
Invocăm ajutorul lui Dumnezeu, rugăciunile Maicii Domnului şi mijlocirea Sfântului Ierarh Calinic peste tot sufletul credincios care are nevoie de mila şi ajutorul lui Dumnezeu.
Arhiereu Prof. Univ. Dr. IRINEU SLATINEAN
„Acest sfânt lacaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum : sărăcia, gârbăvia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smerenie noastre şi să vină asupra lor fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian.1867”
Ideea e că monahii, ca nişte oameni păcătoşi ce sunt şi ei, au vrut să se îndepărteze de ispite. Şi de aceea s-a rostit şi anunţat blestemul. Nu că femeile ar fi mai păcătoase decât bărbaţii şi din cauza asta n-ar avea voie într-un loc considerat sfânt.
Se pot face şi mănăstiri de maici pt. care să fie rostit şi anunţat blestem pt. bărbaţii care s-ar duce acolo.
Frăsinei, mânăstirea blestemată
Mănăstirea Frăsinei reprezintă pentru mulţi credincioşi locul de comuniune a omului cu Dumnezeu. Retrasă între munţi şi străjuită de o parte şi de alta de păduri seculare, sihăstria monahală din Carpaţi a atras, încă din cele mai îndepărtate timpuri, sufletele însetate de linişte şi viaţă duhovnicească.
Nenumăraţi râvnitori după împărăţia cerurilor şi-au aflat în aceste singurătăţi rostul vieţii lor pământeşti. De la ei s-au inspirat mulţimi de ucenici, dintre care unii au îmbrăţişat viaţa călugărească, iar alţii au dus în casele şi familiile lor Duhul de viaţă sfântă al iubitorilor de Dumnezeu din această sfântă aşezare. ( Arhiereu Prof. Univ. Dr. Irineu Slătineanul) În mânăstirea Frăsinei din comuna Muereasca, Vâlcea, nu calcă picior de femeie sau cel puţin aşa ar trebui.
Pe drumul îngust şi şerpuitor spre locaşul de cult câteva semne atenţionează: „Accesul femeilor oprit“. Cu 2 kilometri înainte de mânăstire, la „biserica de jos“, cea pentru femei, în locul în care s-a aflat odinioară piatra de legământ cu blestemul gravat în litere chirilice există azi un panou vopsit în albastru şi alb: „Acest Sfânt locaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă de partea femeiasca putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolo, de aceea, sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub niciun chip, parte femeiască.
Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gârbăvia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi celor ce vor păzi aceasta hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vină asupra lor tot fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian. 1867“. Femeile nu au voie să urce la sfântul lăcaş Suntem primiţi în cancelaria mânăstirii de către doi preoţi mai tineri.
Unul dintre ei ne explică politicos: „Ştiţi, noi nu vrem reclama, vrem doar să fim lăsaţi în pace. Aşa a fost rânduiala, aşa vrem să o păstrăm. Aţi venit degeaba!“ În timp ce ne pregăteam de plecare, preotul continua vorbind, însă, cu celălalt călugăr: „Ştii de femeia aceea de acum jumătate de an? A urcat de câteva ori la noi.
Era din Bucureşti. Cu câteva săptămâni înainte de nuntă a venit prietenul ei, viitorul soţ şi ne-a zis că femeia a murit. Cică au găsit-o moartă în casă“. Ascultăm şi următoarea poveste a părintelui: „Eram la biserica de jos la bucătărie, şi a venit la mine o femeie cu două fete şi au început să mă întrebe ce li s-ar putea întâmpla, dacă s-ar duce sus la mânăstire. Eu mi-am dat seama şi le-am întrebat: Aţi fost acolo? Ele nu, ca nu, dar suntem curioase... La câteva minute după ce au plecat a venit cineva la mine să mă scoată repede afară.
Acolo, maşina femeii, un Cielo roşu cu număr de Bucureşti stătea cu două roţi în râpă de mai avea un pic şi se prăbuşea. Au reuşit să scape, apoi au venit la mine, au recunoscut că au fost sus şi le-am dat dezlegare de blestem“. Fratele Vasile, un actor celebru La Mânăstirea Frăsinei şi-a găsit liniştea spirituală binecunoscutul actor Dragoş Paslaru.
Bătut în Piaţa Universităţii pentru că protesta împotriva regimului instalat după înlăturarea lui Ceauşescu, actorul Dragoş Paslaru a renunţat la viaţa lumească şi s-a călugărit, în anul 1990, la Mănăstirea Frăsinei, din judeţul Valcea. Numele său „fratele Vasile". La mănăstire a lucrat la sectorul zootehnic, apoi ca bucătar, iar acum fostul actor este şeful cancelariei Mănăstirii Frăsinei.
În dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, fratele Vasile are calitatea de victimă. În urmă cu câţiva ani, un poliţist l-a vizitat pentru a-i lua declaraţii. Călugărul nu şi-a acuzat călăii, iar anchetatorul a consemnat în procesul-verbal doar atat: „Am luat coarnele plugului Dumnezeiesc şi sufletul meu a iertat tot“. Mănăstirea Frăsinei este singura din Romania unde regulile monahale sunt identice cu cele de la Muntele Athos.
Nu se mănancă niciodată carne, slujbele au loc la miezul nopţii şi femeile nu au voie să intre.
