(versuri: Eliana Popa)
Curge viata ca o apă-nvolburată de păcate
Azi mai multi ca niciodată,se indreaptă către moarte,
Merg condusi de-amare patimi ce ii mână inainte
Si nu stiu că veacu-acesta,drept robi iadului ii vinde.
Calea se deschide largă,trece gloată după gloată
Si-n vesminte fastuoase,urâciunea e-mbracată
Asezat la loc de cinste,rege-al veacului e banul
Tot bogatul i se-nchină si-l doreste tot sărmanul.
Desfrânarea-i o virtute,au eradicat păcatul
Nu mai stii care-i femeia,nu mai stii care-i bărbatul
Tot ce până-n veacu-acesta era firesc si moral,
In trufasa lor gândire i se zice anormal.
Merg grăbiti pe-a mortii cale,timpul nu le mai ajunge
Nu se mai opresc să vadă,drumu-acesta unde duce
Nu mai pot să se opreasca,mai au multe de făcut
Căci din spate ii impinge,cate-un fiu de Belzebut.
Cocotati pe munti de aur,cupa amăgirii sorb
Si pe drumul plin de patimi,se conduce orb pe orb.
Sufletele-s adormite in a vietii opulentă,
Viciul stăpâneste trupul,totu-i vis si decadentă.
Iar stăpân pe-ntinsa cale,nu-i vreun fiu de pământean,
Cei ce mâna toata turma,sunt ostasii lui satan.
Si putin din cei ce calcă drumul veacului apus
Se opresc sa ia aminte la chemarea lui Iisus.
Îi așteaptă Domnul milei si le iese inainte
Dar in fiecare gloata e un Iuda care-L vinde,
E un bici care-L loveste,e o gură care-L scuipa
E un Ana si-un Caiafa,ce pe cruce iar Îl urcă.
Îl mai răstignesc odata fariseii cei moderni
Sângele Lui curge-ntruna ca să spele aste vremi,
Rar din gloată se desprinde,la piciorul crucii pică,
Câte-o sfânta Magdalenă,câte-o blândă Veronică,
Câte-un Simon,câte-un Pavel,câte-un fiu al lui Alfeu
Mai intorc din astă goană,câte-un om spre Dumnezeu
Si-L asteaptă-n a lor casă,câte-o Marta si-o Marie,
Ca din moartea necredintei,câte-un Lazăr să invie.
,,Nu te teme.turma mica! se aude glas de Sus,
Crucea sa va fie arma,si scut numele Iisus.
De Mă veti urma pe Mine,părăsind pierduta haită,
Pentru tine,turmă mica,Mă mai răstignesc odată!''
