marți, 5 august 2025

Rugăciune puternică de Schimbarea la Față a DOMNULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                      

6 August _ Praznicul Schimbarea la Față a Domnului!

Doamne Iisuse Hristoase mă rog Ție în această zi de mare sărbătoare. Tu, care Te-ai Schimbat la Față în prezența ucenicilor Tăi: Petru, Iacov și Ioan, aleși de Tine să te însoțească pe Muntele Tabor, și Le-ai arătat lor că slava Ta se poate revărsa ca un mir asupra lumii, care să ne binecuvânteze viața de fiecare zi.

La ceas de mare sărbătoare te rog, Doamne Iisuse, Tu care ești cu adevărat Raza tatălui Tău, trimite asupra mea o rază din strălucitoarea Ta lumină ca ea să mă călăuzească în clipele de supărare, când grijile mă sufocă, când nu mai am spor în munca mea, când dușmanii mă pândesc sau când boala mă învăluie fără să știu.

Schimbarea Ta la Față să mă ajute și pe mine, păcătosul, să găsesc drumul luminos de care am atâta nevoie, iar sufletul meu împietrit de necazuri să se elibereze de supărare și de spaima că viața mea va fi în continuare un coșmar.

Ajută-mă, Doamne Hristoase, să mi se împlinească și marea mea dorință (numește dorința),
în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale şi să preaslăvim Preasfânt Numele Tău, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor!!


                                                                                                                  AMIN!!


luni, 4 august 2025

SA NU FII COLTUROS, CI ROTUND!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 

TRAIESTE CA UN OM, INTRE NEOAMENI!
https://babylenuta-dinsufletpentrusuflet.blogspot.com

Bucuria mea, Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu tine in toata ziua si in tot lucrul tau. Amin! Daca Dumnezeu este Atotbun, inseamna ca si tu trebuie sa fii bun. Daca Dumnezeu este Prea Milostiv, inseamna ca si tu trebuie sa fii macar milostiv. Daca Dumnezeu este Indelung Rabdator, si tu trebuie sa fii macar rabdator... As putea spune asa: Azi si in toate zilele vietii tale, sa nu fii colturos, ci rotund, asa cum ne spune o istorioara din Patericul egiptean: “L-a intrebat un frate pe avva Matoe: Ce sa fac, ca ma supara limba si cand ies printre oameni, nu o pot stapani, ci ii osandesc pentru tot lucrul bun si-i mustru; ce sa fac? Daca nu poti sa o stapanesti, insingureaza-te, ca este neputinta. Cel care sade cu fratii nu trebuie sa fie colturos, ci rotund, ca sa se rostogoleasca inspre toti. Si apoi adauga batranul! Nu din virtute stau singur, ci din slabiciune; cei care ies in mijlocul oamenilor sunt puternici”.

                                                                                                                         Preot Ioan 🛎. 

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO