Autor: Nicu Fasolă
În acea vreme în care Iisus părăsi Iudea
Se întoarse cu iubire în frumoasa Galilea,
Drumul lui până acolo prin Samaria-L făcu-se
Ajungănd lângă-o cetate în Sihar El se opri-se.
Cetatea fiind aproape de-un ogor pe care-odată,
Iacov îl dădu lui Iosif dintr-o dragoste de tată,
Iar acolo-i o fântână a lui Iacov cum se scrie,
Se opri Iisus o clipă din a Lui călătorie.
Ostenit stătea acolo rezemat privind în zare
La al șaselea ceas vede o femeie cum apare,
O Samariteancă vine la fântână se oprește
Pentru-a scoate apă, însă e străin cel ce-o privește!
Înspre ea Iisus se-apleacă și îi cere cu sfială:
-Dă-Mi să beau din a ta apă că sunt plin de osteneală!
Ucenicii Lui cu toții se duse-se în cetate
De acolo să aducă pentru ei ceva bucate.
Iar femeia mult mirată zise Lui Iisus:
Știi bine, cum ceri tu Iudeu din Lege să bei apă de la mine?
Căci aici Samaritenii nu au cu nimic de-a face
Nici o vorbă cu Iudeii!Lasă-mă străine-n pace!
Drept răspuns Iisus îi zice:
-De-ai fi cunoscut tu harul
Și-a Lui Dumnezeu putere, n-ar mai fi-ntre noi hotarul!
Și de-ai ști cine-I cel care, Dă-mi să beau îți zice ție,
Ai veni să-i ceri iar Domnul ți-ar fi dat Apa cea Vie!
-Doamne!.. zise iar femeia, n-ai cu ce să scoți și iată
Caci fântâna e adâncă!
Apă Vie?...
niciodată!
Sau ești tu mai bun ca Iacov ori mai vrednic? ori mai mare,
Ca cel ce-a făcut fântâna dând din ea la fiecare?
Și de-acolo chiar el însuși a băut odinioară
Și feciorii lui și toate vitele le adăpară!
Și-i răspunde iarăși Domnul:
-Eu îți spun că pendelete
Orișicine bea din apa asta,iar îi va fi sete!
Dar oricine bea din apa care Eu i-o dau odată
Până-n veac nu o să caute altă apă niciodată!
Ba mai mult,această apă ce-o dau Eu cu bucurie
Un izvor din el va face ce țâșniva-n veșnicie!
-Doamne!... zise iar femeia, dă-mi și mie-această apă
Sete-n veci să nu-mi mai fie și să nu mai scot vreodată!
-Dute-acum, și-aduți bărbatul și cu tine-aici să vină!
-N-am bărbat!... i-a zis femeia, dar nu sigură deplină.
-Bine-ai zis că n-ai femeie dar avut-ai cinci odată
Iar acel ce-l ai acuma nu-i al tău!... eși vinovată!
-Doamne!... zice iar femeia, ești un prooroc se vede,
Pentru ce mi-ai zis acuma n-aș putea a nu te crede!
Caci pe muntele acesta a fost locul de-nchinare
Pentru toți părinții noștri,insă-a voastră-ncredințare
Spune că Ierusalimul este locu-n care-i bine
Oamenii să meargă pururi doar acolo să se-nchine.
Zise iar Iisus:
-Femeie crede-Mă că ceasul vine
Să nu vă-nchinați la Tatăl nici pe munte-ascultă bine,
Voi vă inchinați acolo la ce nu puteți cunoaște
Insă noi la ce cunoaștem caci de-acolo se renaște
Chiar de la Iudei de-acolo-i Măntuirea care vine,
Dar să stii că este ceasul când închinători-n lume
Tatălui în Duh di Ceruri și în adevăr se-nchină
Pentru că așa vrea Tatăl,toți la brațul Lui să vină!
-Știu!.. i-a zis din nou femeia, că-n curând are să vină
Un Mesia care toate lucrurile-o să ne spună!
-Eu sunt, cel care cu tine stă aici vorbindu-ți ție
Eu Mesia, Eu Hristosul, Eu îți pot da Apa Vie!
Atunci au venit acolo ucenicii cu mirare
Caci găsindu-l cu-o femeie se gândeau... ce-i spune oare?
Dar nici unul nu-ndrăzni-se ca să-I facă vre-ontrebare
Despre ce vorbește Domnul cu-o femeie oarecare?
Atunci și-a lăsat femeia jos găleata ei din mână
Și-alergă către cetate oamenilor să le spună.
-Veniți să vedeți cu toții un Om ce mi-a spus de toate
Toată viața mea o știe și de multele-mi păcate!
Nu cumva este Hristosul?...dar pentru-a putea să creadă
Toți ieșiră din cetate și veneau spre El să-L vadă!
*
Doamne,Tu Izvorul Vieții, dă-ne nouă Apa Vie
Din păcate și din moarte la viață ne învie
Și din Jertfa Crucii Tale de-unde curge-această apă
Tuturor trimite astăzi,bucuria și ne scapă
Fă din sufletele noastre râuri de iubire pline
Ca din ele să țâșnească un izvor de fapte bune.