CĂINŢĂ


    În faţa ta sunt Doamne doar substanţă,
    Fără poveri de carne fremătândă,
    Nimic din ce-i lumesc n-are importanţă
    Şi vremeal nu stă nicăieri la pândă.


    În faţa ta sunt doar o adiere,
    Un fluture trudindu-se să zboare,
    Tu vezi la mine trudă şi plăcere,
    Eu văd în tine scut şi alinare.


    Dar dacă ţi-ai dorit să fiu substanţă
    De ce m-ai modelat din lut divin,
    Şi-ai dat fiinţei mele importanţă,
    Şi vremii m-ai făcut să mă închin?


    De ce mi-ai arătat ce e iubirea
    ŞI m-ai făcut să cânt mereu de dor.
    Dacă n-ai vrut să faci din ea menirea
    Acestui om umil şi trecător?


    De ce mi-ai dat dorinţa de mai bine
    ŞI vise de poet ca-naripare,
    Dacă ştiai că nu sunt pentru mine,
    Că nu pot fi un albatros pe mare?


    În faţa ta sunt Doamne doar cenuşă!
    Un praf arzând şi fără mângâiere,
    Nici boltă de pe cer nici prag la uşă,
    Doar vise de mărire şi cădere.

Da-mi, Doamne, puterea de a schimba lucrurile pe care le pot schimba! Da-mi puterea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba! Si da-mi intelepciunea de a le deosebi!

Postări populare de pe acest blog

" Te caut, Doamne, nu Te simt, dar Te întâlnesc mereu "

SĂ-MI SPUI TU, DOAMNE!

TAINA IERTARII PĂCATELOR

AICI -CANTARI BISERICESTI- LITURGICE

DESPRE IUBIRE, MILĂ SI MILOSTENIE