sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Bubosul putrezit preamărea pe Dumnezeu

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


                                                          (aranjament preot Ioan)

     Un prinţ creştin dintr-o ţară depărtată, vrând a-şi împrăştia norii
negri ai feluritelor griji ce-l torturau, a plecat la vânătoare însoţit de
mai mulţi curteni ai săi. Străbătând el pădurile seculare de pe dealuri
şi din creierii munţilor, deodată au observat în depărtare o cireadă de
cerbi. Fiecare din vânători s-a luat cu câinele său de vânătoare după
câte un cerb, pentru a-l vâna. Prinţul şi-a îndreptat privirile spre cel
mai mare cerb şi alerga cu câinii săi de vânătoare pe urmele lui. După
câtva timp de alergare, pierzând urma cerbului, s-a aşezat pe trunchiul
unui copac, ca să se odihnească puţin, şi pentru a trage cu urechea să
vadă încotro se aud câinii şi tovarăşii săi. Cum sta el aşa, ascultând cu
încordare, deodată auzi vibrând straturile aerului de prin văi şi simţi
glasul unei cântări aşa de minunată şi plăcută, încât i se părea mai
mult o cântare îngerească, decât omenească. Văzându-se transportat în
mrejile fermecate ale acelei cântări dulci şi foarte plăcută, prinţul s-a
sculat şi a plecat în direcţia de unde auzea venind acea cântare.
După ce a alergat câtva timp trecând peste plaiuri, vâlcele şi
felurite coclaruri, a ajuns aproape de o poieniţă. În luminişul ei a văzut
stând pe o buturugă un om zdrenţuros, care cânta minunat. „Doamne,
îşi zise el, ce minune mai e şi asta? Omul acesta este aşa de sărac,
că hainele-i curg bucăţi, bucăţi de pe el, încât i se vede şi
goliciunea trupului! Oare cum îi mai arde lui să cânte aşa! Am să
mă apropii de el mai bine, să văd ce minune mai este şi aceasta?“
Acestea cugetându-le prinţul a pornit îndată, păşind încet, încet, către
omul acela. Deodată însă îl izbeşte o putoare nesuferită ce venea de la
omul zdrenţuros, care se veselea cântând Domnului.
Prinţul a scos din buzunar repede o năframă parfumată şi punândo
repede la nas, s-a apropiat de cântăreţul din luminişul acelei
pustietăţi. Când a ajuns aproape de el, ce să-i vadă ochii? Omul
zdrenţuros care cânta, era peste tot corpul plin de bube ca lov şi
săracul Lazăr, despre care ne istoriseşte Sfânta Scriptură. De la cap
până la tălpile picioarelor era numai răni sângerânde şi puroioase.
Printre rupturile hainelor zdrenţuite, prinţul a văzut corpul bietului om
plin de răni din care curgeau puroaie, împrăştiind în toate părţile o
putoare nesuferită. Prinţul văzând bietul om copleşit de cea mai
neagră mizerie, cântând cu atâta dragoste şi transportându-se cu o
bucurie inexplicabilă în alte lumi mai bune, nemaiputându-se stăpâni,
l-a întrebat cu mare mirare, zicându-i: „Omule putrezit de viu în
această neagră mizerie, cum îţi mai vine a cânta cu atâta duioşie,
când te vezi căzut în această cumplită nefericire...“.
Omul întrerupându-şi cântarea i-a răspuns:
„Ce te minunezi domnişorule?! Ceea ce vezi la mine acuma e
roada nădejdii Dumnezeieşti care lucrează în fiecare adevărat
creştin. Eu ştiu că Preasfântul Dumnezeu a pus în acest vas (corp)
de lut, o comoară de mare preţ ,,Sufletul meu“ care e o părticică
din Dumnezeirea Lui, o icoană vie în care se oglindesc
Dumnezeieştile Feţe: a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. După
rânduiala Dumnezeiască, când vasul acesta se va strica, sufletul
meu îmbrăcat cu focul sfânt al dragostei, va ieşi, va zbura şi va
merge pentru a se uni pe vecie cu Acela Care m-a zidit. Când
vasul (trupul) acesta era tânăr, voinic şi tare, mi se cuvenea să
suspin adeseori după fericirea veşnică; iar acum când văd bine că
acest vas de lut, adică trupul meu a intrat în putrefacţie, mi se
cade să mă bucur cu mare bucurie şi să înalţ cu toată duioşia
firească, laude şi mulţumiri Creatorului meu, spre care alerg
tinzând a mă uni cu El“.
Acestea zicându-le acel om, a continuat iarăşi a lăuda cu mare
înflăcărare pe Dumnezeu, iar prinţul – minunându-se de cele ce văzuse
şi auzise – a plecat la palatul său îndreptat şi edificat sufleteşte.


Postare prezentată

HRISTOS A INVIAT!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE... ...