Care sunt şi ce semnificaţie au veşmintele preotilor


Care sunt şi ce semnificaţie au veşmintele slujitorilor sfintelor altare

Citiţi un material despre veşmintele pe care le îmbracă slujitorii sfintelor altare în cadrul serviciilor divine, într-un interviu oferit de pr. asist. univ. drd. Cezar Pelin de la Catedra de Liturgică din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

Verdele simbolizează culoarea vieţii şi a Sfântului Duh. Se îmbracă veşminte de culoare verde la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt
Vezi galeria în secţiunea Multimedia
Părinte, ce semnificaţie are reverenda preotului? Aceasta trebuie purtată în permanenţă?

Ca orice uniformă, şi cea preoţească vorbeşte despre misiunea celui care o poartă, despre misiunea spirituală, pe care o are de îndeplinit clericul. Cu privire la obligativitatea purtării reverendei, după părerea mea sunt anumite momente în care nu este adecvat acest lucru - în parcul de joacă, atunci când mergi cu copiii la plimbare, în spaţiile comerciale sau, pur şi simplu, când mergi pe stradă, mai ales în condiţii meteorologice nefavorabile. Dacă la biserică avem o altă reverendă, de schimb, atunci datele problemei se schimbă. În orice caz, purtarea reverendei trebuie să ofere şi să primească respect şi consideraţie, mai mult decât să pricinuiască sminteală şi expunere fără temei.

Epitrahilul, veşmântul fără de care preotul nu poate săvârşi nici o slujbă

Care sunt şi ce rol au veşmintele slujitorilor sfintelor altare?

Veşmintele liturgice sunt elemente speciale de vestimentaţie pe care le îmbracă slujitorii altarelor, în cadrul cultului divin public. În cadrul slujbelor divine, diaconul îmbracă 3 veşminte: stihar, orar şi mânecuţe, preotul, 5 veşminte: stihar, epitrahil (popular patrahir sau patrafir), brâu, mânecuţe şi felon sau sfită, iar arhiereul îmbracă 7 veşminte: stihar, epitrahil, brâu, mânecuţe, omofor mare şi mic, sacos şi mantie, precum şi o serie de insigne sau ornate - bederniţă, cruce, engolpion, mitră şi cârjă.

Stiharul este un veşmânt lung, cu mâneci largi, care acoperă întregul corp. La diaconi, stiharul simbolizează strălucirea şi curăţenia spirituală a îngerilor. La preoţi, are un alt simbolism - strălucirea lui Dumnezeu şi viaţa vrednică de admiraţie pe care trebuie să o posede cel ce îl poartă, iar la arhierei, semnifică luminarea şi curăţia lui Hristos şi a îngerilor Săi.

Orarul are forma unei fâşii înguste de stofă, veşmânt specific treptei diaconeşti. El simbolizează firea cea nevăzută a îngerilor.

Mânecuţele - la început, au fost purtate doar de către arhiereu, folosirea lor de către preot şi diacon generalizându-se mai târziu, în sec. XV-XVII. Semnifică puterea lui Dumnezeu, care dă putere slujitorilor Săi.

Epitrahilul nu este altceva decât un orar diaconesc, trecut peste grumaz, cu capetele în jos şi ambele laturi apropiate. Este veşmântul cel mai des folosit de către preot, veşmânt fără de care nu poate săvârşi nici o slujbă. El simbolizează puterea harului dumnezeiesc, care se pogoară asupra preotului şi prin care slujeşte cele sfinte, dar şi jugul cel bun al slujirii lui Hristos.

Brâul ne aduce aminte şi de ştergarul cu care Hristos S-a încins în seara Cinei celei de Taină, atunci când a spălat picioarele ucenicilor.

Felonul reprezintă haina roşie, cu care a fost acoperit Mântuitorul Hristos, în semn de batjocură, în timpul pătimirilor, şi pentru care ostaşii romani au aruncat sorţi. El mai închipuie şi puterea lui Dumnezeu, cea care acoperă şi protejează întreaga făptură.

Omoforul mare, care se poartă pe grumaz, se îmbracă numai la începutul Sfintei Liturghii, până la Apostol, când este înlocuit, pentru restul slujbei, cu omoforul mic. Simbolizează „oaia cea rătăcită“, pe care Mântuitorul a căutat-o şi a luat-o pe umerii Săi - firea umană pe care Hristos a luat-o asupra Sa şi a îndumnezeit-o.

Sacosul este un veşmânt care seamănă cu stiharul, dar este mai scurt şi are mânecile mai scurte. Are aceeaşi semnificaţie ca şi felonul: căinţa şi smerenia.

Mantia este un veşmânt lung şi larg, ca o pelerină, având pe laturi foarte mulţi plii. Se încheie la gât şi jos, în faţă. Arhiereul îmbracă mantia numai la slujbele în care nu îmbracă stiharul şi sacosul (Vecernie, Litie, sfinţirea apei). Simbolizează „darul lui Dumnezeu cel purtător de grijă şi acoperitor. Iar pliurile de pe margini, învăţăturile felurite, care izvorăsc necontenit, din cele Două Legi, veche şi nouă“.

Folosirea veşmintelor în cultul ortodox dă fast slujbelor şi creează o atmosferă duhovnicească, propice dialogului cu Dumnezeu. Credincioşii le sărută şi le cinstesc cu mare evlavie, având conştiinţa că ele participă la cele mai înalte momente de sfinţenie şi că sunt purtătoare şi împărtăşitoare de har.

Ce simbolizează culorile veşmintelor şi când se îmbracă

Fiecare culoare din vestimentaţia slujitorului la altarul Domnului are o semnificaţie?

Aşa cum fiecare veşmânt are un simbolism propriu, la fel, există anumite culori, care au anumite semnificaţii. Sunt folosite în general şase culori liturgice: alb, verde, purpuriu, roşu, albastru şi auriu. Având o semnificaţie liturgică, la unele sărbători, se optează pentru anumite culori.

Albul reprezintă curăţenia şi puritatea luminii harului lui Dumnezeu. Veşminte de culoare albă se îmbracă, de obicei, la Praznicele Botezului Domnului, Schimbării la Faţă şi Învierii Domnului. Verdele simbolizează culoarea vieţii şi a Sfântului Duh. Se îmbracă veşminte de culoare verde la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, iar în unele zone şi la sărbătoarea Floriilor. Roşul închis, purpuriul, ne duce cu gândul la Sângele lui Hristos, vărsat pe Cruce, dar şi la sângele martirilor. Veşminte de culoare roşu închis se poartă la sărbătorile sfinţilor martiri, la Înălţarea Sfintei Cruci, dar şi la Crăciun, în acest caz, culoarea roşie aducându-ne aminte de Naşterea Mântuitorului. Albastrul predomină la sărbătorile Maicii Domnului (Întâmpinarea Maicii Domnului sau Buna Vestire). Culoarea aurie semnifică bogăţia darurilor Sfântului Duh, de aceea este o culoare predominantă a veşmintelor liturgice.

Negrul este, în mod tradiţional, culoarea slujbelor funebre. Este o culoare de dată mai recentă în veşminte şi simbolizează pocăinţa şi întristarea. Se folosesc veşminte cernite în timpul Postului Sfintelor Paşti.

Splendoarea veşmintelor a dus la convertirea multor necredincioşi

De unde atâta frumuseţe şi grandoare în slujbele ortodoxe, în special la cele arhiereşti?

Prin culoarea, prin forma şi calitatea materialului din care erau confecţionate, veşmintele liturgice au produs şi produc o puternică impresie asupra credincioşilor. Să nu uităm că splendoarea veşmintelor a dus la convertirea multor necredincioşi, în vechime şi nu numai.

Atâta vreme cât prezenţa noastră la Sfânta Liturghie reprezintă începutul prezenţei în împărăţia lui Dumnezeu, unde Hristos este în mijlocul nostru, ca Împărat şi Arhiereu, nu se poate ca slujba să nu fie grandioasă. La curtea împăratului nu te poţi duce oricum. În Sala Tronului nu se poate să nu fie grandoare.

Cum explicaţi celor ce judecă, arătând cu degetul spre veşmintele „scumpe“, „luxoase“ ale slujitorilor Domnului, importanţa acestor elemente care înfrumuseţează cultul nostru?

Orice obiect din Sfânta Biserică, necesar săvârşirii cultului, trebuie să fie din cea mai bună calitate. Confecţionarea şi achiziţionarea acestor obiecte reprezintă o jertfă, iar jertfa trebuie să fie din cele „mai bune“, din cele „fără meteahnă“ - la fel şi veşmintele. Însă trebuie să avem mare grijă, ca să nu cădem în mustrarea lui Hristos, care îi certa pe farisei şi despre care spunea că „toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc ciucurii de pe poale“. Veşmintele trebuie să fie deosebite, prin frumuseţe şi calitate, dar nu trebuie să fie un element de mândrie şi de opulenţă.



Postări populare de pe acest blog

SĂ-MI SPUI TU, DOAMNE!

" Te caut, Doamne, nu Te simt, dar Te întâlnesc mereu "

AICI -CANTARI BISERICESTI- LITURGICE

DESPRE IUBIRE, MILĂ SI MILOSTENIE

CATEVA PROOROCII DESPRE SFARSITUL LUMII