Era în ziua Cincizecimii,
– un Praznic Mare şi Sublim,
curgeau şuvoaiele mulţimii
din neamuri, spre Ierusalim…
În nesfârşit convoi, mulţimea,
din vale, dinspre Ierihon,
venea, venea ca să se-nchine
în templul pus de Solomon…
Azi într-o casă se-adunară
cei unsprezece-nvăţăcei
şi uşile le încuiară
de frica celorlalţi iudei.
De-odat’ aud din cer un sunet
ca vâjâitul unui vânt
şi casa se umplu cu tunet
de fulgerul Duhului Sfânt…
Şi-a fost văzut cum Se-mpărţeşte
deasupra lor în limbi de foc
şi Duhul Sfânt cum îi sfinţeşte
pe câţi erau în acel loc.
Toţi începură să grăiască,
cum le da Duhul a vorbi,
în orice limbă omenească
pe Dumnezeu a-L preamări.
Şi tot poporul ce venise
de sărbători să se închine
sorbea cu suflete deschise
învăţăturile divine.
Toţi ascultau cu dor fierbinte
şi le cereau a-i boteza,
– Slăvit fii, Duhule Preasfinte,
ce mare e puterea Ta!
Traian Dorz
