E toamna iar Iisuse

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
sursa

Stela Mocanu 

· 

E toamnă iar, Iisuse! În rodul plin de soare
Se ţese cu migală nectarul de lumină...
Şi fiecare frunză când cade, plânge, doare,
Dar visul primăverii durere le-o alină.

E toamnă iar, Iisuse! Prin Vie bate vântul,
În boabele de aur pulseaz-al Viţei Sânge,
Năvalnic curge Vinul, Potirul preaumplându-l
Înmiresmând Jertfirea ce-n teasc tăcut se frânge.

E toamnă iar, Iisuse! Te-aşteaptă roduri coapte,
Crescute în Iubire, culese-n sărbătoare,
Atinse de Lumina din ziua fără noapte
Adăpostind sămânţă cu dor adânc de soare.

E toamnă iar, Iisuse! Din vârf de deal se vede
O trenă de Lumină brodată-n rod de aur,
Ca o arvună sfântă-n inima ce crede
Şi a trimis în ceruri nepreţuit tezaur.

E toamnă iar, Iisuse! Aproape e culesul,
Pe ramul meu atârnă doar roadele amare...
Atinge-Te de ele, căci dorul li-e surâsul
Şi sufla peste ele, şi dă-le gust de Soare...

E toamnă iar, Iisuse! Din frunzele ce-mi scutur,
Mai plină de culoare, e cea din Veşnicie...
Din ea îmi fac aripă, şi-n ultim zbor de flutur
Ajung din nou Acasă prin lunga pribegie.

E toamnă iar, Iisuse! Ţi-aştern în fapt de seară
Îngenuncheat, nelinişti şi temeri şi osânde
Ce-mi sfâşie lăuntrul cu cea mai neagră gheară…
Dar mă încred Iubirii din Cer, de Har pulsânde!

E toamnă iar, Iisuse! O lacrimă-mi mai plânge
Pe locu-n care Paşii, au revărsat belşugul...
Primesc azi rodul Viţei şi Pâinea ce se frânge:
Ştiu, dincolo de toamnă m-aşteaptă, Veşnic, Rugul…

Amin!

ZBORUL SPRE CER

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

de Preot Sorin Croitoru 

Când slujesc la Liturghie
În Altarul meu îngust,
Vai, ce multă bucurie
Îmi dă Domnul meu să gust!.

Mintea uneori îmi zboară,
Părăsind acest pământ:
Devenind foarte usoară,
Pleacă din Altarul Sfânt!

Ridicându-mă ca vântul
Tot mai sus, înspre văzduh,
Îmi dau seama că avântul
Vine de la Sfântul Duh..

Când ajung în atmosferă
Si simt abur ud de nor,
Văd pământul ca o sferă,
Iar atunci mă simt.. cocor!

Si în reveria trează,
Zburând tot mai sus prin nori,
Credinciosii mă urmează,
Devenind si ei cocori!

Tot zburând spre înăltime,
Ridicându-ne mai sus,
Vedem stoluri.. o multime,
Căutându-L pe Iisus!

Parcă tine-o vesnicie
Acest vis foarte frumos..
Haideti toti la Liturghie,
Să zburăm pân' la Hristos!
amin

„Daca vrei sa te mantuiesti, sa mergi pe calea cea dreapta”.

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

El insa a luat cuvantul asta dupa litera. A apucat, asadar, pe un drurn si a mers trei zile doar drept inainte, pana ce in cele din urma a ajuns la o manastire. Acolo egumenul, cand i-a vazut dorul lui de mantuire, l-a facut indata monah si l-a pus sa slujeasca in biserica. Intr-o zi, in timp ce facea curatenie in biserica, egumenul a trecut pe acolo si l-a sfatuit sa-si faca treaba bine. Acela, dupa ce a ascultat sfaturile, l-a intrebat pe egumen aratand spre Mantui­torul Rastignit:

„Gheronda, cine este Cel Care sta aco­lo atarnat? Sunt aici de atatea zile, dar nu L-am vazut sa coboare ca sa manance sau sa bea ceva”.

Cand a auzit acestea, egumenul s-a minunat de simplitatea lui ii spune:

„Eu L-am pedepsit sa stea acolo sus, fiindca nu-Si facea bine treaba”.

Monahul l-a ascultat fara sa spuna nimic. Seara si-a luat portia de man­care si s-a incuiat in biserica. S-a oprit la picioarele Celui Rastignit si I-a spus cu durere:

„Coboara, frate, ca sa mancam impreuna!”.

Atunci Hristos a coborat si a mancat impreuna cu monahul cel simplu, dupa care i-a fagaduit ca il va lua in Casa Tatalui Sau, ca sa se desfateze vesnic. Si intr-adevar, dupa cateva zile acest monah simplu a adormit in pace. Vedeti, avea o desavarsita nestiinta, dar ce s-a invrednicit sa traiasca, datorita multei simplitati si curatiei pe care le avea!

Pentru ca Harul lui Dumnezeu sa se salasluiasca in om, trebuie sa existe inlauntrul sau aceasta lipsa de viclesug, aceasta curatie. Dumnezeu Se daruieste celor care au o simplitate curatita. Cand omul inainteaza in simplitate si curatie, impreunata cu credinta fierbinte si cu evlavie, ajunge mai apoi sa se invredni­ceasca de experiente dumnezeiesti si sa cunoasca tainele lui Dumnezeu, fara sa aiba cunostinte. Caci atunci Se salasluieste intr-insul Sfanta Treime si, cu dumnezeiasca luminare pe care o are, gaseste cu usurinta cheile intelesurilor dumnezeiesti si talcuieste in Duhul lui Dumnezeu, in mod simplu si firesc, fara durerea de cap a intelectualului.

Atunci cand ne vom curati inima cea vicleana, „din­tru care ies toate rautatile”[5], vom deveni vase curate si smerite ale Harului dumnezeiesc si Se va odihni inlauntrul nostru Sfanta Treime. Ma voi ruga si eu pentru voi, precum si voi sa va rugati pentru mine, ca Hristos si Maica Domnului sa curateasca inimile noas­tre, ca sa-L vedem pe Dumnezeu.

„Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu”[6].

Amin.