FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
Vrăjmaşii m-au purtat către îmbrăţişarea Ta, mai mult decât au făcut-o prietenii.
Prietenii m-au legat pământului, vrăjmaşii m-au slobozit din robia pământului şi mi-au dărâmat toate năzuinţele mele lumeşti.
Vrăjmaşii m-au făcut străin tărâmurilor lumeşti şi locuitor în afara lumii. Precum un dobitoc hăituit îşi găseşte un adăpost mai sigur decât unul ce nu e hăituit, la fel şi eu, prigonit de vrăjmaşi, am aflat cel mai ferit Lăcaş, adăpostindu-mă dinapoia Cortului tău, unde nici prietenii, nici vrăjmaşii nu îmi pot omorî sufletul.
Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
Ei, mai degrabă decât mine, au mărturisit păcatele mele înaintea lumii.
Ei m-au pedepsit, de câte ori am pregetat să o fac eu însumi.
Ei m-au chinuit, de câte ori am încercat să scap chinurilor.
Ei m-au ocărât, de câte ori m-am linguşit în sine-mi.
Ei au scuipat asupră-mi, de câte ori m-am umplut de mândrie.
Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
De câte ori m-am făcut înţelept, ei mi-au zis nebun.
De câte ori m-am ridicat întru mărire, m-au batjocorit precum un pitic.
De câte ori am vrut să conduc oamenii, m-au împins în spate.
De câte ori m-am grăbit spre a mă îmbogăţi, m-au împiedicat cu o mână de fier.
De câte ori am crezut că voi dormi în pace, m-au trezit din adormire.
De câte ori am încercat să zidesc o casă spre o viaţă lungă şi liniştită, au dărâmat-o şi m-au alungat.
Cu adevărat, vrăjmaşii m-au îndepărtat de la faţa lumii şi mi-au întins mâinile către poala veşmântului Tău.”
Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
Binecuvântează-i şi îi sporeşte; înmulţeşte-i şi fă-i pe ei şi mai înverşunaţi
împotriva mea:
pentru ca fuga mea către Tine să nu aibă întoarcere;
pentru ca toată nădejdea mea în oameni să se împrăştie precum pânza de păianjen;
pentru ca liniştea desăvârşită să înceapă a domni în sufletul meu;
pentru ca inima mea să ajungă mormânt celor doi gemeni ticăloşi, mândria şi mânia;
pentru ca să pot chivernisi toată comoara mea cea cerească;
ah, pentru ca să pot odată să mă slobozesc din înşelarea de sine, care m-a prins în îngrozitoarele mreje ale vieţii celei neadevărate.
Vrăjmaşii m-au învăţat să cunosc ceea ce puţini alţii mai cunosc, că cineva nu are alţi vrăjmaşi în lume decât pe sine.
Cineva îşi urăşte vrăjmaşii doar atunci când nu îşi dă seama că nu-i sunt vrăjmaşi, ci prieteni nemiloşi.
Cu adevărat, greu îmi este a spune cine mi-a făcut mai mult bine şi cine mi-a făcut mai mult rău, în lume: prietenii sau vrăjmaşii.
Prin urmare, binecuvântează-i, Doamne, atât pe prieteni, cât şi pe vrăjmaşi.
Un rob îşi blesteamă vrăjmaşii, căci nu pricepe. Dar un fiu îi binecuvântează, pentru că el pricepe.
Căci un fiu cunoaşte că vrăjmaşii săi nu îi pot atinge viaţa.
Prin urmare, el păşeşte slobod în rândul lor şi se roagă Domnului pentru ei.
