DESPRE PĂCAT ÎN GENERAL

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Păcatul este o infidelitate si o nedreptate fată de Dumnezeu si semenii nostri. Păcatul a existat de când este omenirea, exista si va exista cât va dura omenirea. Indiferent de civilizatie, stiintă sau tehnică, interiorul omului, cu păcatele sau virtutile lui, a rămas acelasi. Păcatul facut cu 5.000 de ani în urmă este acelasi cu cel pe care-l facem noi oamenii azi.

Religia, de-a lungul mileniilor, a avut rolul acesta de a-l disciplina pe om, de a-l feri de păcat. În aceleasi păcate poate cădea si un simplu cersetor sau un muncitor, ca si un savant sau mare demnitar. Pornirile spre a păcătui există în acelasi fel la toti oamenii, datorită alterării fiintei umane în urma păcatului lui Adam. Deci, cu înclinatia spre păcat, se naste genealogic fiecare om muritor de pe acest pământ.

Insă disciplinarea biologicului, schimbarea traiectoriei tentatiei, canalizarea energiei înmagazinate în fiinta noastră pot fi foarte usor controlate cu ajutorul harului Duhului Sfânt din Sfintele Taine ale Bisericii noastre Ortodoxe. Deci numai Biserica, prin Sfintele Taine, cu ajutorul preotului, poate salva omenirea. Nici o stiintă sau tehnică nu poate aduce moralitatea, dimpotrivă contribuie foarte mult la depărtarea omului de Dumnezeu, de tot ceea ce este natural si firesc. Artificialul creat de om îl orbeste, îl duce într-un automatism stereotip, îl desfigurează si îl robotizează.

Credinta în Dumnezeu tine de structura intimă a persoanei umane, precum si de fondul moral ancestral, în virtutea căruia omul năzuieste spre bine, dreptate etc., si când le realizează are multumire, satisfactie de natură morală. Diavolul, care urăste pe om foarte mult, îi falsifică această realitate si îl manevrează cum vrea. Nici un om nu poate să spună că nu stie ce este si ce nu este păcat. Fiecare avem constiinta morală, care nu este altceva decât glasul lui Dumnezeu în om si care ne spune totdeauna când facem un lucru dacă e bine sau rău. Cel mai important este să ascultăm de această constiintă morală si Dumnezeu ne va feri de păcat. Păcatul a avut urmări grave de la începutul creatiei.

După ce Adam a păcătuit, Dumnezeu atât de mult s-a mâniat pe el, încât pedeapsa s-a repercutat nu numai asupra lui ca om, ci si asupra Creatiei. Tot asa, păcatul făcut azi de fiecare ins în parte se răsfrânge nu numai asupra celui care l-a făcut, ci si asupra familiei, casei, copiilor, gospodăriei etc., deci are urmări grave asupra tuturor. De aceea vom expune succint păcatele cele mai mari, care se întâlnesc zilnic, care cauzează fiintei umane, arborelui nostru genealogic si implicit naturii înconjurătoare.

( text preluat de pe http://www.sfaturiortodoxe.ro/ )

DESPRE MILOSTENIE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Povestea ne spune că: deşi nu ştim , avem ceva de dăruit fiecărui om, totdeauna mai este o speranţă, iubirea vindecă orice, schimbarea începe cu noi înşine.
Un tânăr a întrebat un înţelept:
–Care este secretul înţelegerii cu toţi oamenii?
Bătrânul l a privit îndelung, s a gândit o vreme şi i a răspuns:
–Să dăruieşti ceva, fiecărui om întâlnit în cale…
–Să dau de pomană?
–Să dăruieşti un zâmbet, o vorbă bună, o pâine…
–Adică să fac un dar…
–Să dai iubire, compasiune, înţelegere…adică o fărâmă din inima ta…



”Să faci milostenie din truda si din sudoarea ta, nu din nedreptăti. Să-i miluiesti pe săraci chiar dacă te nedreptăsesc si te ocărăsc. Însă milostenia nu se poate numi virtute, dacă nu există mai întâi iubirea de Dumnezeu. Aceasta ne va sprijini încât nu doar să răbdăm nedreptatea, ci să asteptăm cu bucurie nerecunostinsa, pe care ne-o vor arăta. Să-ti pară rău, să suferi si să te perpelesti atunci când fratele tău este aflat în nevoi, căci asa a făcut si Hristos. si dacă cineva te loveste peste fată să nu regreti. ci să te bucuri, pentru iubirea lui Dumnezeu, si să nu-i spui vreun cuvânt urât.”

 din învătăturile avvei Isaac Sirul

Ştii când milostenia este adevărată şi plăcută lui Dumnezeu? Când o faci cu blândeţe, nu cu asprime; când o faci cu inimă deschisă, nu bombănind în sinea ta; când nu îţi pare rău că dai, ci te bucuri, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună (2 Cor. 9, 7). Şi de ce ţi-ar părea rău să ajuţi un om nenorocit? Pentru că se împuţinează banii tăi? Dacă gândeşti astfel, atunci nu mai fă milostenie deloc! Dacă nu crezi că banii pe care îi dai se înmulţesc în cer, aşa cum am spus mai înainte, nu mai fă niciodată milostenie. Ceri, poate, răsplată în această viaţă? Dacă astfel ar sta lucrurile, milostenia ar fi un comerţ, nu o dovadă de dragoste şi de milă. Desigur, adesea, Dumnezeu îi răsplăteşte pe pământ pe cei care fac milostenii. Dar tu să nu ceri astfel de răsplată, pentru că împuţinezi comoara ta cerească

Aşadar, fără să facem milostenie, nu ne putem mântui. Lucrul acesta este vădit şi de pilda celor zece fecioare, în care Domnul aseamănă Împărăţia cerurilor cu o nuntă, iar pe oameni îi aseamănă cu zece fete, toate fecioare, care luând candelele lor, au ieşit să-l întâmpine pe mire. Cinci dintre ele erau înţelepte, de aceea au luat şi ulei în candele. Dimpotrivă, celelalte cinci erau fără minte şi nu au luat ulei în candele. Pentru că mirele întârzia să vină, li s-a făcut somn şi au adormit. La miezul nopţii, s-a auzit o voce: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui! Atunci, cele zece fete s-au trezit. Dar cele cinci fără minte au văzut că focul din candelele lor se stinsese, pentru că nu mai aveau ulei. Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre, le-au zis ele fetelor celor înţelepte. Dar ele au răspuns: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi. Dar când erau plecate să cumpere ulei, mirele a venit. Cele cinci fecioare înţelepte au intrat împreună cu mirele să sărbătorească, iar uşa s-a închis. Când s-au întors peste puţină vreme şi celelalte fete şi au strigat: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă, mirele le-a răspuns dinăuntru: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi (Mat. 25, 1-12). Mirele din această pildă nu este nimeni altcineva decât Hristos, Care va veni cândva să judece viii şi morţii. Atunci, la nuntă, adică în Împărăţia cerească, vor intra numai cei care, asemenea celor cinci fete înţelepte, vor avea candelele credinţei aprinse cu uleiul milosteniei. Cei care nu au făcut milostenie vor rămâne afară din rai, chiar de ar fi împodobiţi cu marea virtute a fecioriei.

De aceea, să fim milostivi cu fraţii noştri, ca să fie şi Dumnezeu milostiv cu noi. Milostenia este cea mai mare şi cea mai bineplăcută lui Dumnezeu jertfă. De aceea, şi Apostolul ne sfătuieşte: Facerea de bine şi întrajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu (Evrei 13, 16). Trebuie să spunem că Dumnezeu nu este mulţumit cu milostenia noastră atunci când banii pe care îi dăm provin din furt, înşelăciune, cămătărie sau orice alt fel de mijloace murdare. Domnul primeşte numai ceea ce dăm din roadele muncii noastre cinstite. Orice altă jertfă este murdară dinaintea lui Dumnezeu. Pentru că nu poţi răpi de la unul ca să dai celuilalt, nu poţi unuia să-i faci rău ca altuia să-i faci bine. Milostenie înseamnă să facem bine, nu să-i distrugem pe semenii noştri. Cel care distruge un om ca să facă bine altui om nu face milostenie, ci săvârşeşte păcatul greu al nedreptăţirii.

,,Săracilor, ce vă lipseşte dacă Îl aveţi pe Dumnezeu? Bogaţilor, ce aveţi dacă vă lipseşte Dumnezeu?''- Sfântul Ioan Gură de Aur

.1. Luati aminte ca faptele dreptatii voastre sa nu le faceti inaintea oamenilor ca sa fiti vazuti de ei; altfel nu veti avea plata de la Tatal vostru Cel din ceruri.
2. Deci, cand faci milostenie, nu trambita inaintea ta, cum fac fatarnicii in sinagogi si pe ulite, ca sa fie slaviti de oameni; adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor.
3. Tu insa, cand faci milostenie, sa nu stie stanga ta ce face dreapta ta,
4. Ca milostenia ta sa fie intr-ascuns si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie.
5. Iar cand va rugati, nu fiti ca fatarnicii carora le place, prin sinagogi si prin colturile ulitelor, stand in picioare, sa se roage, ca sa se arate oamenilor; adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor.
6. Tu insa, cand te rogi, intra in camara ta si, inchizand usa, roaga-te Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care este in ascuns, iti va rasplati tie.
7. Cand va rugati, nu spuneti multe ca neamurile, ca ele cred ca in multa lor vorbarie vor fi ascultate.
8. Deci nu va asemanati lor, ca stie Tatal vostru de cele ce aveti trebuinta mai inainte ca sa cereti voi de la El.
9. Deci voi asa sa va rugati: Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau;
10. Vie imparatia Ta; faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamant.
11. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi;
12. Si ne iarta noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri;
13. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau. Ca a Ta este imparatia si puterea si slava in veci. Amin!
14. Ca de veti ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc;
15. Iar de nu veti ierta oamenilor gresealele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresealele voastre.
16. Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua, si-au luat plata lor.
17. Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala,
18. Ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie.
19. Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura.
20. Ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura.
21. Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta.
22. Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat.
23. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi intunecat. Deci, daca lumina care e in tine este intuneric, dar intunericul cu cat mai mult!
24. Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona.
25. De aceea zic voua: Nu va ingrijiti pentru sufletul vostru ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; au nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea?
26. Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele?
27. Si cine dintre voi, ingrijindu-se poate sa adauge staturii sale un cot?
28. Iar de imbracaminte de ce va ingrijiti? Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc.
29. Si va spun voua ca nici Solomon, in toata marirea lui, nu s-a imbracat ca unul dintre acestia.
30. Iar daca iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu astfel o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor?
31. Deci, nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca?
32. Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele.
33. Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua.
34. Nu va ingrijiti de ziua de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale. Ajunge zilei rautatea ei.
Sfantul Evanghelist Matei.

Ce este lacomia dupa avere si lipsa discernamantului?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Lacomia

Gândea odată un tăran:
- Noi ăstia care răscolim de mici pământul, care ne si tine, nu ne gândim la fleacuri. Numai că nu prea avem noi pământ. Să am pământ, n-as avea habar de nimeni, nici de dracul n-as mai avea vreo grijă!

Dracul auzi ce spunea Pavel si zise:

-Foarte bine, Pavele, las pe mine!... Am să te satur de pământ. Prin pământ am să pun mâna pe tine căci n-ai de sprijin nici biserica, nici preotul si predica lui, nici pe Dumnezeu.

Pavel vându si una si alta din ce avea si cumpără si el vreo cincisprezece hectare de pământ, cu o bucată de pădurice. Pământul bun dădu grâu bogat, însă oamenii începură să-l fure. Numai necazuri. Începură certurile, înjurăturile si judecătile. Nu mai avea trai cu oamenii si pace.

Într-o zi, intră la el un crestin. Îi povesti că vine de undeva, unde li se dă oamenilor pământ de muncă, si încă pământ de soi. Pavel a gândit: „ Dacă-i asa, de ce să stau aici, la strâmtoare si între ticălosi ? Am să vând ce am si plec acolo...”

În vară se duse acolo, văzu că e adevărat, îsi vându tot ce avea si se mută cu familia în tinutul cel nou.

Aici, Pavel se tot frământa plin de lacomie cum să aibă pămânul lui. Un negustor îi povesti că a cumpărat acolo cinci mii de hectare mai pe nimic.

Pavel îsi zise:

-„ De ce să iau aici cinci sute de hectare si să nu iau acolo câteva mii?” - îsi zise avarul

Si plecă spre acea tară aflată undeva în stepă, ai cărei locuitori se adăposteau în niste corturi de pânză.

Când ajunse acolo, oamenii aceia îl primiră cu bine, iar el le dădu daruri. Apoi îl întrebară ce vânt îl aduce în zona lor.

-Mi-ar plăcea mai cu seamă pământul vostru, răspunse Pavel. Noi suntem cam strâmtorati si tare ne-ar prinde bine ceva pământ...

Veni si regele tării aceleia si, după ce-i spuseră si lui cum stă treaba, îi ziseră:

-Pământ avem din belsug, poti să iei cât vrei.

-Multumim de bunătate... mie însă nu-mi trebuie mult. Dar vezi d-ta, ar trebui să stiu care bucată e a mea, s-o hotărnicim si să facem un înscris.

-Bine, zise regele.

-si cu ce pret? întrebă Pavel.

-De pilda noi obisnuim să vindem o zi de pământ. Tot pământul pe care ai putea să-l ocolesti într-o zi să fie al tău. Pretul zilei e de o mie de galbeni...

,,Mi-a pus Dumnezeu mâna în cap!”îsi zise Pavel. O să ocolesc o împărătie întreagă.  Într-o zi fac cincizeci de verste. Ce pământ!... Zece mii de hectare...

A doua zi dimineată plecară cu totii în stepă. Pavel scoase banii, îi puse în căciula asezată drept semn unde să se întoarcă, si porni. Mergea si, din loc în loc, bătea câte un tărus. Merse până abia se mai zărea delusorul de unde plecase. Îsi tot făcea socoteli... si se întindea, si se-ntindea, până văzu că soarele dă spre asfintit.

Să stii că m-am înselat si am cuprins prea mult pământ. Ce mă fac dacă nu ajung la vreme?”

Pahomie începu să alerge. Începu să simtă cum, încet-încet, îl dor picioarele, dar alergă de parcă l-ar fi luat cineva cu biciul. Aruncă din fugă pieptarul, cizmele, plosca ăi căciula, pentru a putea alerga mai usor si mai repede.

„Uite unde m-a dus lăcomia – îsi zise el – m-am nenorocit. Nu mai ajung eu înainte de asfintit...”

De spaimă, i se tăie răsuflarea.

Sudoarea i-a lipit cămasa de trup. Gura-i era uscată. Nu mai putea. Îi era groază de moarte, dar nu mai putea să se oprească.

Îi auzi pe locuitorii acelei tări cum fluieră si strigă. Mai prinse putină inimă. Îsi stânse ultimele-i puteri si alergă năuc. Începu să vadă oamenii de pe delusor. Ba chiar si căciula cu banii. Îl zări pe mai-marele care sta jos tinându-se cu mâinile de burtă...
si aleargă mereu ... Urcă dealul în goană. Iată căciula. Dar... sovăi. I se tăiară picioarele căzu si, căzând, întinse mâna spre căciulă.

-Halal să-ti fie, camarade – strigă mai-marele ai câstigat mult pământ!...

Argatul lui, dădu fuga să-l ridice, dar văzu cum curgea sângele din gură. Pavel murise.

Mai-marele sta jos ghemuit, râzând zgomotos si tinându-se cu mâinile de burtă. Apoi se sculă si dădu argatului o sapă:

-Îngroapă-l! Atâta pământ îi trebuie unuia ca acesta! Doi metri.
-Argatul luă sapa si săpă lui Pavel o groapă, tocmai cât lungimea trupului său, de la cap până la picioare si-l îngroapă.

Adesea putem vedea printre noi oameni care în viata lor trăiesc de parcă n-ar muri niciodată si plini de lăcomie. Ce este lăcomia si alte patimi ale oamenilor putem învăta din aceste pilde ortodoxe de mare folos sufletesc!