Sfaturi despre încrederea în Dumnezeu de la Părintele Paisie Aghioritul

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                              

*Mare lucru este să se lase cineva în mâinile lui Dumnezeu! Oamenii îşi fac planuri şi încearcă să le realizeze, dar fără să ciulească urechile, fără să asculte care este voia lui Dumnezeu şi fără să se conformeze ei.

*Trebuie să ne lăsăm cu încredere în seama lui Dumnezeu, ca El să ocârmuiască lucrurile, iar noi să ne facem datoria noastră cu mărime de suflet.

*Dacă unul nu se încrede în Dumnezeu, aşa încât să se lase pe sine cu desăvârşire în mâinile Sale, se va chinui.

*Nu ajunge credinţa în Dumnezeu, ci este nevoie şi de încredere în Dumnezeu. Încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui.

*De obicei oamenii aleargă mai întâi la mângâierea omenească şi după ce sunt dezamăgiţi de oameni, abia atunci scapă la Dumnezeu. Dar dacă vrem să nu ne chinuim, să cerem mângâierea dumnezeiască, deoarece aceasta este singura mângâiere adevărată.

*Creştinul crede şi se încrede pe sine lui Dumnezeu până la moarte, şi atunci vede limpede cum mâna lui Dumnezeu îl mântuieşte.

*Aşa cum spune Apostolul Pavel, credinţa este să credem în cele nevăzute, nu doar simplu în cele ce se văd. Atunci când ne încredinţăm viitorul nostru lui Hristos, Îl obligăm să ne ajute.

*Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu are drept mamă credinţa, prin care omul se poate ruga tainic şi poate primi şi roadele nădejdii. Aceasta este o rugăciune neîncetată şi aduce ajutoare dumnezeieşti în ceasul în care trebuie.

Sursa: http://www.marturieathonita.ro/invataturi-ale-cuviosului-paisie-aghioritul/sfaturi-despre-increderea-in-dumnezeu/

PIETRICICA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Într-o gară, unde era adunată multă lume, care aştepta trenul, un copil veni plângând la mama sa şi-i zise:
- Mamă, scoate-mi pietricica din încălţăminte, că nu mai pot de durere!
Mama scoase piatra din gheata copilului şi, mângâindu-l, ocărî gheata, zicând: Na-na, bătaie, că ai supărat pe copilaşul mamei!
Atunci, un bătrân zise:
- Surioară, e bine să obişnuim copiii cu pietricele din acestea.
Multă mirare s-a făcut pe chipurile celor adunaţi acolo, iar bătrânul povesti:
- Când eram mic, într-o zi, am avut şi eu o pietricică din aceasta în încălţămintea mea şi, de durere, începui să strig spre mama, să mi-o scoată. Mama, care era o femeie plină de credinţă, îmi zise: Ia încearcă, fiul meu, să vii la mine aşa, cu pietricica acolo, fără să te mai vaiţi. Şi încordându-mi puterea, am mers douăzeci de paşi spre mama, stăpânindu-mi durerea. Când am ajuns la ea, mama mi-a spus: Aşa vei avea de suferit şi în viaţă, copilul meu. Învaţă-te să-ţi faci drumul, cu toate piedicile şi durerile pe care le vei întâmpina de-a lungul lui.
Şi mi-a mai spus mama o vorbă pe care am înţeles-o mai târziu: Nu putem merge Ia cer, copilul mamei, decât cu o pietricică în încălţăminte!
Aceste vorbe ale mamei mi-au fost de mare folos în viaţă şi, de aceea, vi le spun şi eu. Lăsaţi-i pe copii să umble, uneori, cu pietricele în încălţăminte şi vă vor mulţumi mai târziu.

Despre… puterea acatistului!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



În urmă cu aproape două luni eram - împreună cu o prietenă - în "trecere" pe la Te­chirghiol. Ne-am zis să ne abatem pe la mă­năs­tirea în care vieţuieşte Părintele Arsenie Pa­pacioc. La uşa chiliei, în mod obişnuit asal­tată de mulţimi, era... "pustiu"! Părea că o mână divină... aşezase atâta pace la uşa chiliei, anume să primim şi noi o binecuvântare. Şi iată că prietena mea a intrat la Părintele Papacioc... Au trecut trei minute, au trecut cinci minute, au trecut şi zece mi­nute... Faptul că ea nu ieşise de acolo nici după zece minute era din cale afară de ne­o­bişnuit, iar lumea - care se strânsese la uşă în­tre timp - era prinsă într-o mirare neascunsă: "Nimeni nu stă atât de mult la Părinte", zi­ceau oamenii. Când a ieşit din chilie, prie­te­na mea era transfigurată. Ca şi cum intrase acolo o persoană şi ieşise... alta. "Ce ţi-a spus atâ­ta vreme?", am întrebat-o cu o nedisimulată cu­riozitate. "Ah, mi-a citit o rugăciune pe care n-am mai auzit-o niciodată până acum, dar asta a durat puţin", mi-a răspuns ea. "În schimb, m-a pus să scriu acatistul de câteva ori. Îl scriam şi Părintele zicea iarăşi: nu e bine. Scrie numele oamenilor în întregime. Nu doar Ion, Vasile, Gheor­ghe. Scrie Ion Popescu, Gheor­ghe... Ionescu... Pă­rintele mi-a spus să scriu clar, să în­ţe­lea­gă preotul ce citeşte. Fiind­că preotul nu înţelege ce ai scris, citeşte altceva, îi dă rugăciunii alt în­ţeles. Şi apoi mi-a zis să scriu exact ce anume cer în rugăciunea mea!"

DEx-ul îi dă "Acatistului" următoarele accepţiuni:
1) Imn şi slujbă bisericească ortodoxă în cinstea Fecioarei Maria sau a unor sfinţi.

2) Listă de nume dată preotului spre a se ruga pentru persoanele înscrise pe ea.  acat*Expresia "a daiste" - a cere preotului să rostească anumite rugăciuni pentru îndeplinirea unei dorinţe!

 Întâmplarea - dacă i se poate spu­ne aşa, căci pe lumea aceasta nici o întâmplare nu-i în afara sensului şi îngăduinţei divine - a făcut să văd pentru întâia oară prin glasul unui preot că trebuie să scrii în acatist numele tău întreg, ca şi numele întreg al celor pentru care te rogi. Şi apoi să aflu că "rugăciunea trebuie formulată precis, precum şi cuvintele să fie scrise clar şi cu înţeles!". Un asemenea mesaj, venit prin gura unui Preot de talia Părintelui Papacioc, trebuie să fie... binecuvântare în sine, o nepreţuită învăţătură. Noi, oamenii, prinşi în vârtejul rutinei, dar mai ales în cel al ne­cu­noaş­terii, ne putem uita pe sub sprâncene către fiinţele pe care le credem rudimentare şi abe­rante dacă "dau acatiste" la biserică!

De fapt, acatistul înseamnă rugăciune către Maica Domnului sau către alţi sfinţi şi are o putere pe care mulţi oameni au cunoscut-o prin experienţă! Dar, ca să aibă putere, nu trebuie să scrii cuvinte de mântuială, înghesuite şi fără înţeles, nici o înşiruire de nume, unul mai comun decât altul. Numele întreg trebuie scris în acatist. Şi-n asta-i o noimă adâncă. În numele întreg este o amprentă, este chiar omul pentru care faci rugăciunea. Părintele Papacioc a insistat pe claritate. Pe respectul pentru cuvânt. Pe desluşire, precizie, pe exprimarea directă şi clară a cererii. Şi nu-i de mirare ca un "sfânt" să confirme ce-a spus Biblia, "Cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri"! (Evrei; 4,12)
       Dacă putem avea o mirare, atunci ea vine ca o confirmare a cunoaşterii duhovniceşti, dar dinspre ştiinţă. "Studiul efectelor terapeutice ale ru­gă­ciu­nii de ajutor"(numit studiul STEP), cel mai mare şi mai riguros studiu ştiinţific despre rugăciune din toate timpurile, a recrutat 1.800 de pacienţi cărora li se făcea o operaţie de bypass pe artera coronariană. Primele rezultate ale studiului au şocat lumea ştiinţifică; rugăciunea neţintită, neclară, inclusiv neprecizarea numelui şi a unor detalii clare despre pacient pot face mai mult rău decât bine! Şi aşa putem desluşi de ce acatistul unuia devine lucrător şi împlinitor, pe când al altuia... poate avea efecte ne­gative. Să scrii clar pentru ce te rogi, să spui numele întreg al celui pentru care te rogi, să detaliezi chiar cererea ta înseamnă să înţelegi cât de puternic este "cuvântul" şi să ştii să-l foloseşti cu tăişul lui alinător.

Citeşte mai multe despre: editorial