SUSPIN

Ionel CROITORU

Trimit către Tine, al meu Dumnezeu,
cerinţe-n suspin şi nopţi nedormite,
n-am glas în cuvinte şi nici ţelul meu
de nu-i către Tine, iubire fierbinte
si gânduri căite prin sufletul meu.

Ascultă Tu, Doamne, suspinul duios
ce-apasă-n tăcere sufletul meu,
că nu-i fără vină, dar nici de folos,
si-apoi fară urmă, de nu-i dai o mână,
s-ar pierde-n grădina celui de jos.

Privesc către ceruri şi cruce-mi doresc,
Domnul să-mi fie lumina, suirea de jos,
şi-o lacrimă adie, de n-ar fi să fie
plecat în robie, obrazul roşit
prin fapta-i tărie, ce-l trage sfios.

Dă-mi Doamne, din timpul ce mi-e de folos
să-ndrept a Ta milă din sufletul meu,
cu voia Ta, Doamne, coroana sublimă
să-mi stea fără vină, prin duhul iertării,
pe capul lăsat cât mai jos. Amin.

Calea spre fericire

Cu multi ani in urma traia in sudul Indiei, intr-o pestera de pe muntele Arunasala, un mare intelept, a carui faima depasise cu mult hotarele tarii. El se numea Ramana, iar poporul ii daduse si numele de Maharishi (mare intelept). Ramana traia in mare simplitate si totusi, se considera cel mai fericit om din lume. Lumea credea cu tarie ca Ramana cunoaste marele secret – secretul caii care duce la fericire, aici pe Pamant, in aceasta viata. Multi regi invidiosi i-au oferit putere si bani si au incercat chiar sa-l ameninte cu moartea, pentru a-i smulge secretul caii spre fericire. Cu cat insistau mai mult, cu atat erau mai nefericiti, caci Ramana Maharishi tacea si fericirea lui era din zi in zi mai mare.
Intr-o zi a venit la el un copil si i-a spus cu simplitate :
-Domnule, la fel ca Dumneavoastra, as vrea si eu sa fiu fericit. Va rog spuneti-mi si mie care este calea spre fericire.
Ramana Maharishi, vazand puritatea copilului, i-a zis :
-Tie iti voi arata calea ce duce la fericire. Vino cu mine si fii foarte atent. Calea aceasta nu este usoara. De cele mai multe ori, orice cale fara greutati nu duce nicaieri. Calea fericirii e o cale ingusta si abrupta si de aceea trebuie, de la inceput, sa mergi pe ea pas cu pas, incet si cu mare atentie. Ea este aratata de Dumnezeu numai celor alesi. Copile, marele secret al caii spre fericire nu este altceva decat o serie de pasi pe care trebuie sa-i faci, cu mare concentrare si convingere, de-a lungul intregii tale vieti.

Primul pas
este sa stii ca Dumnezeu exista in toate lucrurile din viata ta si, pentru aceasta, trebuie sa-L iubesti si sa-I fii recunoscator pentru tot ce ai si pentru toate evenimentele care ti se intampla; sa fii multumit cu ceea ce ai si cu ceea ce nu ai; acest pas se numeste DEVOTIUNE.

Al doilea pas
este sa te iubesti pe tine insuti, in fiecare zi. Cand te trezesti si inainte de a adormi, spune: „Sunt important, am valoare, sunt capabil, sunt inteligent, sunt iubitor, astept mult de la mine, nu exista obstacol pe care sa nu-l pot invinge.” Acest pas se numeste RESPECT DE SINE.

Al treilea pas
este sa pui in practica tot ceea ce spui ca esti si, daca tu gandesti ca esti in stare, fa ceea ce iti propui; daca tu gandesti ca esti inteligent, actioneaza inteligent; daca tu gandesti ca esti capabil de iubire si devotament, iubeste fara teama tot ceea ce a creat Dumnezeu in jurul tau; daca tu gandesti ca nu exista obstacol pe care sa nu-l poti depasi, atunci propune-ti obiective in viata si lupta pentru realizarea lor, pana cand le vei obtine. Acest pas se numeste MOTIVARE.

Al patrulea pas
este sa nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obtine partea lor, tu o vei obtine pe a ta. Sa nu pastrezi in inima ta ranchiuna impotriva nimanui, caci acest sentiment nefast nu te va lasa sa fii fericit. Trebuie sa-L lasi pe Dumnezeu sa faca dreptate si tu iarta si uita. Acest pas se numeste ONESTITATE.

Al cincilea pas
este sa nu iei absolut nimic, de la nimeni, din ce nu iti apartine; aminteste-ti ca, potrivit legilor implacabile ale naturii, daca o faci, maine vei pierde ceva de mai mare valoare. Acest pas se numeste CINSTE.

Al saselea pas
este ca nu trebuie sa faci pe nimeni sa sufere fizic, mental sau spiritual; toate fiintele Pamantului au dreptul sa fie respectate si iubite. Acest pas se numeste NON–VIOLENTA.

Ultimul pas
este sa observi cu atentie ce este in jurul tau; sa descoperi mereu in fiecare lucru, eveniment, fiinta, partea lui buna si nu lipsurile. Ajuta-i pe cei care au nevoie, fara sa te gandesti ca nu vei primi nimic in schimb. Iubeste adevarul, chiar daca el te dezavantajeaza. Acest pas se numeste DISCERNAMANT.

Copile, secretul succesului pe calea care duce la fericire are si un pret:
Trebuie sa renunti pentru totdeauna la desertaciunile acestei lumi.

HRISTOS A INVIAT DIN MORTI

Ce bine mi-e a-ţi recunoaşte
Ştergarul alb de in la porţi,
Te-ai pregătit şi tu de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Pe mal de rîu mai cîntă broaşte
Şi rîul cîntă-n contraforţi,
Reînviem şi noi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

A re-nvia, a te mai naşte
E darul crudei tale sorţi,
Să ne privim în ochi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Asinul ce pe pietre paşte
Te reînvaţă să suporţi,
Şi ani pustii, şi Zi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Şi vom muri, şi ne vom naşte,
Şi plini de sorţi, şi fără sorţi,
Dar vom avea o Zi de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Mă poţi vedea, te pot cunoaşte,
Cum mă comport, cum te comporţi,
Cînd prin lumina grea de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

Creştine, ca să poţi renaşte,
Deschide crucii orice porţi,
Rectitoreşte-te de Paşte,
Hristos a înviat din morţi.

( Psalm de Pasti - Adrian Paunescu)

Biserica Sfanta Teodora din Peloponez - Vasta

Biserica Sfanta Teodora din Peloponez, localizata in asezarea Vasta, este una dintre cele mai minunate bisericute din lume, fiind unica prin cele petrecute cu ea. Biserica este zidita pe un loc unde mai apoi au crescut copaci. Copacii au imbratisat-o si au strans-o la piept, insa fara a o deteriora.

Vasta este o localitate din municipalitatea Megalopolis, in prefectura de Arcadia, Peloponez, Grecia. Vasta, micuta asezare din Arcadia, este cunoscuta lumii intregi pentru "miraculoasa bisericuta" a Sfintei Teodora de Peloponez.

Biserica Sfanta Teodora din Peloponez - biserica din care au crescut copaci

Aceasta sfanta a vietuit in secolul al XI-lea, in vremea maretului Bizant. Cand regiunea a fost asaltata de banditi, Sfanta Teodora a fost nevoita sa-si apere, dupa puteri, satul, insa, ca femeia, nu putea face prea multe. Pentru a nu fi respinsa din oaste, Teodora s-a deghizat in soldat si a intrat in randurile luptatorilor.
Din randuiala lui Dumnezeu, Teodora nu a supravietuit luptei. Se zice astfel ca, pe cand zacea intinsa la pamant, ea ar fi soptit cuvintele: "Fie ca trupul meu sa devina biserica, sangele meu sa devina rau de apa, iar parul meu sa devina padure de copaci."

Locuitorii din Vasta, miscati de eroismul acesteia si indurerati pentru pierderea ei, au construit o biserica pe locul unde a avut loc batalia si unde a si adormit in Domnul sfanta. Bisericuta din piatra a fost construita de localnici undeva intre secolele X-XII.



Legendele locului marturisesc cum ca un rau al zonei si-a schimbat traseul, ajungand astfel sa treaca chiar pe sub temelia bisericii construite de ei. Mai apoi, copaci au inceput sa creasca din acoperisul bisericii, ale caror radacini nu se vad nici in interiorul bisericii, nici sub tavan si nici pe lateralul cladirii. Sute de ani au trecut, insa radacinile tot nu se vad.



Astazi, pe acoperisul bisericutei ridicate in cinstea Sfintei Teodora de Peloponez, se afla un numar de 17 copaci uriasi. Cea mai mare parte dintre ei sunt inalti de peste 30 de metri, unii dintre ei avand o grosime de peste un metru. Multi dintre copaci au o greutate de peste o tona. Totusi, desi acoperisul bisericutei este subtire, fara nici o intaritura speciala, rezista ca prin minune. Oamenii de stiinta care au cercetat cazul isi marturisesc neputinta de a explica cum cresc copacii pe un acoperis subtire fara sa se prabuseasca biserica.

Sfanta Teodora din Vasta a ajuns, in foarte scurt timp, mult iubita de crestinii din zona. Minunile nu au incetat sa apara, multi gasindu-si alinare la mormantul sfintei. Biserica Ortodoxa a Greciei a canonizat-o, iar pelerinajele in Vasta nu inceteaza niciodata.

Se intampla adesea ca Sfanta Teodora de Peloponez sa fie confundata cu Sfanta Teodora din Alexandria, care imbracandu-se in haine de barbat a intrat si s-a nevoit intr-o manastire de calugari. Si-a luat numele de Teodor. O femeia a l-a acuzat pe "Teodor" ca a lasat-o insarcinata, iar sfanta a tacut, pentru a nu crea sminteala. Pentru mai multe, sa cititi viata Sfintei Teodora din Alexandria.

Ce spun oamenii de stiinta despre minunea din Vasta ?

In anul 2003, la cel de-al patrulea simpozion de "Archaeometrie" din Grecia s- a prezentat un raport geofizic asupra bisericutei din Vasta. Cercetatori de la Universitatea din Patras au venit special in Grecia pentru "a studia" minunea. Bisericuta se afla atat in purtarea de grija a Arhiepiscopiei locului, cat si sub ocrotirea Ministerului Culturii, ca monument bizantin de valoare nationala.



Minunea este evidenta: radacinile celor 17 copaci imensi nu se vad pe nici o parte. Acoperisul are o grosime de doar cativa centimetri, peretii sunt si ei din piatra, fara crapaturi sau gauri. Radacinile nu se vad nici in interior, nici in afara. Datorita acestora, micuta cladire se afla sub o imensa presiune, in timp fiind necesare unele restaurari, dar minore, si mai ales din cauza curiozitatii unora lipsiti de experienta, care au incercat "sa inteleaga" misterul. Interventiile neprofesioniste au afectat arhitectura bisericii, insa mult prea putin.

S-a hotarat sa se faca un test cu ultrasunete, peretii urmand a fi analizati bucatica cu bucatica. Rezultatul cercetarilor au oferit cercetatorilor raspunsurile necesare pentru a primi abrobarile necesare restaurarii in intregime a monumentului. S-a vazut cum radacinile se scurg prin firisoarele de spatiu ramas liber intre pietrele zidurilor, pana in pamant. Zidurile se afla intr-o permanenta tensiune, iar cladirea a devenit "un corp viu".



Marturiile arheologilor raman insa si ele la aceeasi concluzie: aceasta este o minune, unica in lume si inca inexplicabila, cum radacinile au putut urma aceasta cale si cum bisericuta si acoperisul sunt neatinse. Loukas Constantin, geolog: "Nu exista explicatie din partea geologiei. Este vorba de o minune continua" (1987). Gheorghe Raptis, silvicultor: "Intregul fenomen depaseste orice explicatie logica, fireasca si stiintifica a omului" (1992).

Elefterie Beligiannis, inginer: "De vreme ce vanturile care sufla acolo au puterea sa dezradacineze arbori, se intelege clar cu ce mare putere apasa cei 17 copaci asupra acoperisului" (1986). Elena Stavrogiannis, arhitecta: "Fenomen inexplicabil stiintific. Puterea greutatii si a vanturilor ar fi trebuit ca, datorita pozitiei bisericutei, dar si datorita constructiei provizorii a acesteia, si tinand seama si de vechimea ei, sa duca la distrugerea sa. Insa ea a ramas in picioare de atatea secole, fara stricaciuni serioase" (1993).



Anastasie Tinka, teolog, arheolog, istoric: "Intreaga crestere, existenta si viata a copacilor de pe acoperisul bisericutei Sfintei Cuvioase Mucenice Teodora uimeste, depaseste orice ratiune si explicare fireasca a omului. Aceasta arata o insusire rara: interventia lui Dumnezeu pentru faptura Lui, savarsirea minunii."

Makrigiannis, geolog: "Saptesprezece uriasi sprijiniti pe nimic. Toti acesti arbori imensi sunt inradacinati pe nimic, sau mai bine-zis pe acoperisul gros de cativa centimetri! Cea mai mare surpriza ne asteapta inauntru. Nici o radacina cat de mica nu iese dintre zidurile vechi. Nici o crapatura care sa se datoreze lor! Atunci cand vantul bate printr-un copac urias al bisericutei, radacinile lui formeaza niste parghii atat de puternice, incat micul asezamant ar trebui sa se darame imediat. Ca geolog, sunt in masura sa stiu foarte bine ca zidurile s-ar fi crapat si s-ar fi spart chiar numai din cauza unui singur copac, cu atat mai mult ca sunt saptesprezece" (1993).