O BIBLIE ÎNGĂLBENITĂ..

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

de Preot Sorin Croitoru

O Biblie îngălbenită,
Găsită într-un vechi sertar,
Mi-a mulțumit c-a fost găsită,
Umplându-mă de-atunci de har..

Eu nu aș fi crezut vreodată
Că-n slova ei se-ascund comori
Și că citind-o, dintr-o dată
Începi încetișor să zbori!..

Nu-i Biblie ca orișicare,
E călăuza mea spre Cer:
Mi-ajută mintea ca să zboare
Mai sus decât aș vrea să sper..

Citind-o seara fără pripă,
(Nu văd de ce să mă grăbesc..),
Ea mă ridică într-o clipă
În fața Tronului ceresc!

Devine sufletul în mine
Incandescent de-atâta har,
Aprins de vocile divine
De serafimi cu ochi de jar!

Pe tron de heruvimi domnește
Hristos în cer și pe pământ.
El de la serafimi primește
Cântarea dulce "Sfânt, Sfânt, Sfânt"..

De când a coborât Cuvântul,
Luându-Și Trupul omenesc,
Puterile, cu tot avântul,
Cu mare drag slavoslovesc,

Căci cine L-a văzut pe Fiul,
Îl vede și pe Tatăl Lui,
Dar și pe Duhul ce Se-arată
Ca Slavă-n jurul Domnului..

La toate-acestea mă ridică
Scriptura mea cu scoarțe verzi,
O Carte care pare mică,
De intri însă-n ea, te pierzi..

Această Carte minunată
Mi-a fost cel mai frumos cadou..
De aș mai fi copil o dată,
Aș vrea să o găsesc din nou!
amin

Rugăciune către Maica Domnului,

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Maica Domnului ZNAMENIE -a semnului

O, Preasfântă şi Preabine-cuvântată Maică a Preadulcelui nostru Domn Iisus Hristos! Cădem şi ne închinăm Ţie înaintea sfintei Tale icoane făcătoare de minuni, amintindu-ne minunatul Tău semn al ocrotirii arătat marelui Novgorod în zilele năvălirii vrăjmaşilor. Cu smerenie Te rugăm, Apărătoare Atotputernică a neamului nostru: aşa precum în vechime părinţilor noştri ajutorul le-ai grăbit, aşa acum şi pe noi, cei neputincioşi şi păcătoşi, de ocrotirea şi buna îngrijirea Ta de Maică ne învredniceşte. Mântuieşte şi păzeşte sub acoperământul milei Tale, Stăpână, toată Rusia, ţara noastră, şi oastea ei. Sfânta Biserică o întăreşte, oraşul Tău şi toată dreptmăritoare noastră ţară şi pre noi, pre toţi, cei ce cădem către tine cu credinţă, cu dragoste şi cu umilinţă cerând cu lacrimi ocrotirea Ta, miluieşte-ne şi ne păzeşte.
O, Preamilostivă Stăpână! Milostiveşte-te asupra noastră celor învăluiţi de multe fărădelegi, ridică către Domnul Hristos mâinile Tale primitoare de Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi înaintea bunătăţii Lui, cerând iertare păcatelor noastre, şi viaţă binecinstită şi paşnică, sfârşit creştinesc şi răspuns bun la Straşnica Lui Judecată, ca, mântuiţi cu atotputernicile Tale rugăciuni către Dânsul, să moştenim fericirea raiului şi să cântăm cu toţi sfinţii preacinstitul şi preaminunatul nume al întru tot lăudatei Treimi, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi mila Ta cea bogată către noi în vecii vecilor. Amin.

De la margini , O! Apostoli

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

De la margini , O! Apostoli






De la margini, o, apostoli
La Ghetsimani v-adunaţi,
Şi-al meu corp , zice Fecioara,
Cu cântări îl îngropaţi.

Fiul meu, iubit mă cheamă
Azi la Sine-n cerul sfânt.
Vă las binecuvântare
Şi mă-nalţ de pe pământ.

Sus în cer se întocmeşte
Sărbătoare-n jurul meu,
Şi cu cinste mă primeşte
Fiul meu şi Dumnezeu.

Preoţi şi creştini se-adună
Formând cete îngereşti;
Pe pământ şi-n cer răsună
Armonii dumnezeieşti.

Primeşte dar, Curată
Umilitele cereri
Şi la noi cu milă cată
La necazuri şi dureri,

Iar noi drept recunoştinţă
Venerăm icoana ta;
Totdeauna cu credinţă
Adormirea-ţi vom cânta.

Către tine, Maică sfântă, rugăciune înălţăm,
Căci păcatul ne-nspăimântă şi de el vrem să scăpăm.
Ruga noastră cea fierbinte, să o duci la Fiul tău,
Şi să-l rogi cu dulci cuvinte, să ne ia sub scutul său.



Maică, pururea fecioară,
Tu care-n cer străluceşti,
Mai frumos decât toţi sfinţii
Şi oştile îngereşti;

Tu ce eşti cămară sfântă
Şi sălaş Dumnezeiesc,
Toţi creştinii ţi se-nchină
Toţi din suflet te slăvesc.

Tu ce eşti o floare scumpă
Cu un prea dulce miros,
Tu care-ai purtat în braţe
Pe slăvitul domn Hristos;

Tu care ai fost aleasă
Scară pentru Dumnezeu,
Îţi cinstim cu bucurie
Numele cel sfânt al tău.

Tu de-acolo, ocroteşte
Neamul nostru creştinesc
Să trăiască după voia
Tatălui celui ceresc.

Roagă-te Măicuţă Sfântă
Roagă-te şi pentru noi,
Primeşte cântarea noastră
Şi ne scapă din nevoi.

Pentru mila ta cea mare,
Laude îţi înălţăm,
Şi cu inima smerită
Într-un glas cu toţi strigăm:

Bucură-te Preacurată,
Bucură-te munte sfânt,
Îngerii de sus îţi cântă,
Noi îţi cântăm pe pământ.

Prohodire

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Vă-ntreb pe cine plângeţi, copile din Sion,
Şi pentru cine-aduceţi în vasul vechi arome,
De jalea cui veşmântul şi l-a cernit Salome
Şi plânsul pentru cine răsună în Chedron?

Când miezul alb al zilei în umbre s-a-nvelit
Şi-n templul sfânt cu zgomot s-a rupt catapeteasma
Sub Cruce, prohodirea de ce-şi varsă mireasma,
Din ochii arşi de lacrimi, din trupul istovit?

De ce să-i strângeţi braţul cu patimă la sân?
Şi giulgiul nou, copile, de ce-l roşiţi în jale?
Şi vă răniţi genunchii în pietrele din cale
Şi pentru cine-aprindeţi făclii de dor păgân?

Priviţi spre cer, surioare. Cu trupul preacurat.
Mai alb ca pâinea jertfei din sfintele altare,
Mai alb decât potirul cu binecuvântare,
El stă în tronul slavei, de slavă-nconjurat.

Din palma Lui nu curge şiroi de sânge greu,
Ci vinul bucuriei din veşnic sfânta cină.
Din coasta Lui ţîşneşte izvorul de lumină,
Menit pe veci să facă din om un Dumnezeu.

Nu-L ungeţi cu miresme pe Cel de-a pururi viu
Şi nu-L culcaţi, fecioare, în giulgiu, sub piatra rece,
Căci iadul plin de flăcări nu va putea să sece
Izvorul de viaţă ce curge prin pustiu.

Vă-ntreb pe cine plângeţi , copile din Sion,
Şi pentru cine-aduceţi în vasul vechi arome,
De jalea cui veşmântul şi l-a cernit Salome,
Şi plânsul pentru cine răsună în Chedron?

Gătiţi-vă mai bine cu sfinte bucurii
În alb veşmânt de raze şi-n flori de fericire,
Gătiţi-vă cu crinii ce-au dat Bunavestire
Şi-n aur de iubire topiţi podoabe vii.

Pe harfe de lumină cântaţi cu vers de foc,
În glas de alăute şi-n sunet de chimvale.
Din suflete, făclie aprindeţi-i în cale,
Că-n veci lumina lumii scăpă de sub obroc.

În imn de biruinţă, copile din Sion,
Gătiţi pentru-nviere în vasul vechi arome,
Veşmânt de sărbătoare să-mbrace azi Salome
Şi stih de bucurie răsune în Chedron.

versuri Zorica Latcu

UNII SOCOTESC CA SPOVEDANIA TREBUIE SA O FACEM LA BATRANETE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...




UNII SOCOTESC CA SPOVEDANIA TREBUIE SA O FACEM LA BATRANETE
O mare ispita diavoleasca ii paste pe unii oameni care, in necunostinta de cauza, comenteaza zicand ca Spovedania trebuie sa o faca la batranete. Este atata viclesug al diavolului in aceasta amanare care ne tine departe de harul iertarii, incat raspunsul trebuie dat fara intarziere:
I. In primul rand, nu putem sti daca fiecare dintre noi oamenii ajungem la o varsta inaintata. Cate morti premature nu se intampla?!
II. Chiar daca ajungem la batranete, nu putem stii daca vom reusi sa ne si spovedim. Pe de o parte din cauza mandriei, pe de alt a parte, datorit a obisnuintei rele, nu se stie daca omul ajuns la o varsta inaintata se poate roti la asemenea grade mari, asa incat sa faca o spovedanie curata, avand in vedere ca nu a mai facut-o niciodata. Cam ce semana m la tinerete, aceea culegem la batranete! In cele mai multe cazuri oamenii ajunsi in asemenea situatii sunt iremediabili. Foarte greu este sa indrepti un batran care a trait toata viat a lui departe de Dumnezeu si de poruncile Lui, departe de Biserica si de tot ceea ce este sfant. Numai mila lui Dumnezeu mai poate face minuni!
III. Cei casatoriti, cu familii, cu copii si nepoti, trebuie sa se gandeasca foarte serios la transmiterea pacatelor lor peste urma si. De ce sa sufere un copil pentru pacatele parintilor? Nu
poti sa stii cat traiesti, daca mai ai timp de Spovedanie si canon pentru pacate.
IV. A te spovedi inseamna a te curati de pacate si a te apropia de Dumnezeu. Ori, daca stai toata viata nespovedit si necuratit de pacate, de unde mai poti avea garantia curatirii de pacate, a iertarii si a apropierii de Dumnezeu? Cunoastem cum foarte multi sfinti din tinerete au trait aproape de Dumnezeu si, ajunsi la batranete, le era frica sa nu piarda pe Dumnezeu si mantuirea lor.
V. Pacatele le facem continuu. Chiar daca ne spovedim la tinerete, nu inseamna ca nu mai facem pacate. Dar ce sa mai vorbim de cei ce nu s-au spovedit niciodata in viata?! Este greu sa intretii o haina curata permanent, sa o speli de fiecare data de cea mai mica murdarie. Dar, ce sa mai spunem daca nu ti-ai spalat haina toata viata?! Se mai poate spala? Sau, daca reusesti s-o speli, se mai poate garanta portul ei pe mai departe? Se risca o degradare totala. Ideal este curatarea ei periodica, fapt care-i garanteaza viata lunga. Asa este si cu Spovedania periodica, adica curatarea periodica a sufletului; acest lucru it i poate garanta titlul de cetatean al raiului, casnic al lui Dumnezeu si prieten al sfintilor.
VI. Atunci cand un parinte intr-o familie nu se spovedeste, nu merge la biserica, nu are habar de Tainele bisericii, cum poate da el o educatie sanatoasa copilului sau? Ce exemplu poate lua copilul de la el, decat numai rau. Nu trebuie sa ne miram de apucaturile rele ale copiilor ce nu au primit o educatie religioasa in casa.
VII. Pentru a avea o casnicie cat mai sanatoasa, cei doi tineri care se casatoresc, daca nu se vor spovedi continuu, nu vor avea decat de pierdut. Fidelitatea conjugala se pastreaza, cel mai bine si sigur in viata, atunci cand ambii sot i se spovedesc periodic. Ignorarea Spovedaniei in casnicie aduce certuri, betii, desfranari, batai, despartiri, crime, avorturi etc.
VIII. Tot timpul in viata, indiferent de varsta, tanar sau batran, atunci cand se spovedeste, pe langa iertarea de pacate, prime ste noi forte de la Duhul Sfant pentru infruntarea raului.
IX. Indiferent de varst a, atunci cand ne spovedim trebuie sa cerem sfaturi pentru viata: „intelepciunea sta intru sfat mult” spune Sfanta Scriptura sau „Cine vrea sa se mantuiasca, cu intrebarea sa calatoreasca" spun Sfintii Parinti in Paternic. Tot timpul in viata sa nu facem nimic fara sfatul duhovnicului. Daca intrebam intru smerenie avem protectia Duhului Sfant. Cu alte cuvinte, a te spovedi tot timpul in viata inseamna smerenie, inseamna constientizarea nimicnicieinoastre omenesti, inseamna crestere in virtuti, inseamna apropiere de Dumnezeu, inseamna mantuirea sufletului.

http://desprespovedanie.blogspot.ro/

Doamne, lasă peste lume

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Doamne, lasă peste lume,
Ploaia Duhului Tău Sfant,
 Să-nflorească-n pieptul nostru
 Dorul dup-al Tău Cuvânt...

Lasă să ne atingă Doamne,
Harul Tau de Dumnezeu,
 Căci puterile ni-s slabe,
 Si e drumul tare greu...

Dragostea ce altadată,
Era rug aprins fierbinte,
Azi abia mai licăreste,
 Si ni-e dor de ea Părinte.

 Căci e-atata neputintă,
Si e lipsă de avant...
DOAMNE, LASĂ PESTE LUME,
 PLOAIA DUHULUI TĂU SFÂNT".

Preot Ioan

Rugăciune

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

„Doamne, fă ca din mâinile mele să se vadă lumea Ta,
Şi acolo unde este gelozie, lasă-mă sa pun Dragostea,
Acolo unde este ură, lasă-mă să pun Iertarea,
Acolo unde este ceartă, lasă-mă să pun Unitatea,
Acolo unde sunt erezii, lasă-mă să pun Adevărul,
Acolo unde este îndoială, lasă-mă să pun Credinţa,
Acolo unde este disperare, lasă-mă să pun Speranţa,
Acolo unde este întuneric, lasă-mă să pun Lumina,
Acolo unde este supărare, lasă-mă să pun Bucurie.

Ajută-mi, Doamne,
Nu atât să caut mângâiere, cât să mângâi pe alţii,
Nu atât să caut înţelegere, cât să-i înţeleg pe alţii,
Nu atât să caut iubire, cât să iubesc!
Pentru că cel care dă, acela şi primeşte,
Cel care se uită pe sine, acela se şi regăseşte,
Cel care iartă este şi el iertat,
Cel ce moare, acela se naşte în viaţă veşnică.
Ajută-mi, Doamne…
Fă ca din mâinile mele să se vadă lumea Ta.

SEMNELE BIRUINTEI LUI HRISTOS

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


   (Sfantul Ioan Iacob Hozevitul)

   Ridicandu-Te, cu slava,
 Din lacasul celor morti,
 Semnele sulitei, Hristoase,
Si al cuielor il porti.

 Fruntea Ta pastreaza inca,
 Si in veacul viitor,
 Urma spinilor - adanca,
Ca un semn biruitor.

Taina nepatrunsa, Doamne!
Ca fiind un lucru rar,
Porti in slava vesniciei
 "SEMNELE DE LA CALVAR".

   Iar noi, crestinii ortodocsi, DE MULTE ORI IN VIATA, NE TEMEM:

 "Ne temem de ploaie, Ne temem de vant, Ne temem de vorbe, Ne temem de gand. Ne sperie visul, Si-apoi il visam, Ne temem de lacrimi, Si-apoi le varsam. Ne sperie vorba, Si-apoi o rostim, Fugim de iubire, Si-apoi o dorim. Ne temem de "teama", Dar n-o ocolim, Ne sperie viata, Dar noi o traim!"

   Bucuria mea, noi trebuie sa avem frica, doar de Dumnezeu, frica aceea de nu pacatui, de a nu ne pierde mantuirea sufletului. FRICA DE DUMNEZEU, este inceputul vietii adevarate a omului, fiindca ne sileste sa ne pocaim. FRICA DE DUMNEZEU, ne silestete sa luptam cu pacatul și luptand noi, insusi harul lui Dumnezeu il surpa. MILA DOMNULUI SA FIE, DE ACUM PANA-N VECIE! DA DOAMNE LA TOTI, DOAR BINE, NU MA UITA NICI PE MINE!
Amin si Aliluia!
                                                                                                                               Preot Ioan 🛎.

Balsam pe inima mea

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Erai acolo, în mormânt, Stăpâne,
Iar lespedea era nepăsarea mea,
Pecetluită cu uitarea de Tine.


Am pus străjeri de pază:
Fricile, neîncrederile, pornirile proprii spre rău.
Aș fi sperat să nu rămâi acolo...,
Dar nu știam..., nu știam...,

Nu găseam nicio soluție.
Erai condamnat de mine, Doamne, încuiat,
În mormântul sufletului meu.
Ce era mai bun în mine

Tremura ascuns într-o casă – a Apostolilor Tăi.
O altă parte, mai curajoasă,
A hotărât să vină la mormânt,
Să Te ungă cu miresme,

Ca pe un ireversibil mort.
O singură scânteie, a unei rugi, rămăsese:
Ce nu pot fi și face eu, Iisuse, întregește Tu,
Facă-se voia Ta.
(Asemeni Măicuței Tale, care,

Chiar și atunci când Te-a văzut în mormânt,
Respira cu credința învierii.)
Și când, și cum, și cine a dat piatra deoparte?
Nu știu să spun,
- Decât că-n mormântul sufletului meu

Ai înviat, punând paznicii pe fugă,
Făcând mironosițele și apostolii să se bucure,
Îmbrățișând-o pe mama Ta,

Lăsând pe veci giulgiurile Tale acolo,
Înmiresmate, cu amprenta trupului Tău de lumină palpabilă,
Ca balsam pe inima mea,
Până la învierea mea definitivă.

Pe mormântul Tău,
Astăzi e zidită o biserică...
Taina inimii ce Ți-a devenit casă.

.Izvorul Tamaduirii

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE..

In vinerea din Saptamna Luminata, crestinii ortodocsi sarbatoresc Izvorul Tamaduirii. Aceasta sarbatoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului, petrecuta cu un orb. Inainte de a fi imparat, Leon cel mare a gasit intr-o padure un orb, care i-a cerut apa. La indemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului sa bea apa dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa.

Pentru a multumi Maicii Domnului, cand a ajuns imparat, Leon cel Mare a ridicat in apropierea izvorului o biserica unde s-au savarsit apoi multe minuni. Aceasta Biserica, situata in vechiul cartier Vlaherne, se mai vede si astazi in Istanbul.



Icoana pictata de Arsenie Boca

Sarbatoarea Izvorul Tamaduirii s-a generalizat in Biserica Ortodoxa in timpul secolelor V - VI.

In toate bisericile si manastirile ortodoxe, dupa oficierea Sfintei Liturghii, se savarseste slujba de sfintire a apei, dupa o randuiala adecvata Saptamanii Luminate.

Izvoare tamaduitoare la noi in tara

Maica Domnului a daruit si poporului roman izvoare tamaduitoare. Unul din acestea se afla la Manastirea Ghighiu din judetul Prahova, la mai putin de 5 km de municipiul Ploiesti. Potrivit Traditiei, episcopul sirian care a adus icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului in aceasta manastire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru ca a luat icoana din locul in care se afla, iar a doua zi, in locul in care s-a rugat, a aparut un izvor tamaduitor.

Un alt izvor cu apa vindecatoare se afla la Manastirea Dervent. Traditia spune ca acest izvor a tasnit din locul in care Apostolul Andrei a impuns piatra cu toiagul.



Izvorul Tamaduirii de la manastirea Dervent

Alt loc binecuvantat cu apa tamaduitoare este izvorul de la Manastirea Horaicioara din judetul Neamt. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorita rugaciunilor monahilor catre Maica Domnului de a le darui un izvor mai aproape de manastire. El izvoraste de sub muntele Feriga si se afla la 50 m de biserica manastirii.

Nu trebuie uitate izvorul de la Manastirea Cetatuia Negru Voda, din judetul Arges si cel de la Biserica Greaca din Braila, descoperit in anul 1863, in vremea efectuarii unor lucrari de constructie la sfantul lacas.
Nu pot cuprinde si aduce aminte tot ce am vizitat,asa ca apelez la un ghid cu manastirile si bisericile ce adapostesc sau au ca hram-Izvorul Tamaduirii



În ţara nostră sunt mai multe izvoare considerate făcătoare de minuni şi tămăduitoare:

• Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbata de Sus, com. Voila, jud. Braşov – izvor şi fântână tămăduitoare;
• Mănăstirea Bucium, sat Bucium, com. Şinca, jud. Braşov – izvor tămăduitor (sub care se zice că sunt moaşte ale Sf. Ioan Botezătorul)
• Mănăstirea Izbuc, sat Ponoarele, com. Cărpineţ, jud. Bihor – izvorul “Izbuc”
• Mănăstirea Prislop, sat Silvaşu de Sus (Haţeg), com. Prislop, jud. Hunedoara – izvor tămăduitor (tot aici se află şi mormântul părintelui Arsenie Boca)
• Mănăstirea Râmeţ, com. Râmeţ, jud. Alba – izvor tămăduitor în paraclis



Izvorul Tamaduirii din manastirea Ghighiu

• Schitul Posaga, com. Posaga, jud. Alba – izvor tămăduitor
• Schitul Călugăra, com. Ciclova Montană (Oraviţa) – izvor tămăduitor în biserică
• Mănăstirea Izvorul Miron, sat Româneşti, com. Tomeşti, jud. Timiş – izvor tămăduitor cu ape termale
• Mănăstirea Săraca, com. Şemlacu Mic, jud. Timiş – izvor tămăduitor
• Schitul Vasiova, oraşul Bocşa, jud. Caraş Severin – izvor tămăduitor în capelă
• Schitul Valiug de pe Muntele Semenic, jud. Caraş Severin – lac sfânt
• Mănăstirea Brâncoveni, com. Brâncoveni, jud. Olt – izvor tămăduitor
• Schitul Pătrunsa, com. Bărbăteşti, jud. Vâlcea – izvor tămăduitor
• Schitul Pahomie, com. Cheia, jud. Vâlcea – izvor tămăduitor (Izvorul Frumos)
• Mănăstirea Bistriţa, com. Costeşti, jud. Vâlcea – izvor tămăduitor ce picură în peştera Sf. Grigorie (Vânturariţa), Galeria Asceţilor
• Mănăstirea Frăsinei, com. Muereasca, jud. Vâlcea – izvor tămăduitor (al Sf. Calinic)
• Schitul Jgheaburi, sat Piscu Mare, com. Stoeneşti, jud. Vâlcea – izvor cu ape sulfuroase, tămăduitor în Vinerea de după Paşte
• Schitul Horăicioara, com. Crăcaoani, jud. Neamţ – izvor tămăduitor



• Fântâna din satul Smeeni – apă tămăduitoare
• Biserica “Greceasca”, Brăila, jud. Brăila – izvor tămăduitor
• Mănăstirea Dervent, com. Ostrov, jud. Constanţa – izvor tămăduitor (al Sf. Andrei)
• Mănăstirea “Peştera Sf. Ap. Andrei” , comuna Ioan Corvin, jud. Constanţa – izvoare tămăduitoare (ale Sf. Andrei)
• Mănăstirea “Sf. Ioan Casian”, comuna Târguşor, jud. Constanţa – izvor tămăduitor
• Mănăstirea “Sf. Maria – Techirghiol”, Techirghiol, jud. Constanţa – izvor tămăduitor
• Mănăstirea Cetăţuia, com. Cetăţeni, jud. Argeş – izvor tămăduitor în altar, ce curge de la data “Izvorului Tămăduirii” până la 15 august, “Adormirea Maicii Domnului”



• Mănăstirea Robaia, com. Muşateşti, jud. Argeş – izvor tămăduitor
• Mănăstirea Nămăieşti, lângă Câmpulung Muscel, jud. Argeş – izvor tămăduitor
• Mănăstirea Glavacioc, sat Glavacioc, com. Ştefan cel Mare, jud. Argeş – izvor tămăduitor
• Biserica “Sf. Nectarie Taumaturgul şi Sf. Calinic de la Cernica – a Izvoarelor de Leac”, sat Vâlcele/Crâmpoţani, com. Merişani, jud. Argeş (DN Piteşti – Curtea de Argeş) – 7 izvoare tămăduitoare (pe locuri de putere vechi; regula “tăcerii” pe o rază de 1 km de jur împrejur)
• Fântâna din satul Prodăneşti, com. Ioneşti, jud. Argeş – apă tămăduitoare
• Fântâna din satul Glambocu (lângă Piteşti), jud. Argeş – apă tămăduitoare
• Mănăstirea Ghighiu (lânga Ploieşti) – izvor tămăduitor
• Biserica din satul Parepa-Ruşani, com. Colceag, jud. Prahova – fântână tămăduitoare (la locul unei Teofanii din 1935)
• Mănăstirea Cernica, lângă Bucureşti – izvor tămăduitor (la intrare)
• Biserica “Sf. Gheorghe – Mărţişor” – izvor tămăduitor (vizavi de fosta Măn. Văcăreşti)
Imformatia am preluat-o din ghidul editat de editura Sophia

Izvorul Tamaduirii in iconografie



In icoana sarbatorii Izvorul Tamaduirii, Maica Domnului si Hristos se afla intr-un bazin asemanator cu o cristelnita, vasul in care primim Taina Botezului. Fecioara Maria este reprezentata cu mainile inaltate, semn al rugaciunii, iar Mantuitorul binecuvantand cu ambele maini, ca raspuns al rugaciunilor maicii Sale. Din bazin izvoraste apa care are darul tamaduirii bolilor sufletesti si trupesti.

Aceasta icoana exprima ideea ca Fecioara L-a nascut pe Hristos, Care este Datatorul apei vii a Duhului. De altfel, insusi Hristos i-a spus femeii samarinence: "De ai fi stiut darul lui Dumnezeu si cine este Cel ce zice tie: da-mi sa beau, tu ai fi cerut de la Dansul si ti-ar fi dat tie apa vie" (In. 4, 10; In. 7, 38).
Icoana „Izvorul Tamaduirii” a Maicii Domnului, vineri In Saptamana Luminata este unul din praznicele iubite de cei aflati in nevoi fizice.
Am sa insist in continuare pe originea locului din Istambul,locuri vizitate de mine.

Icoana „Izvorul Tamaduirii” Infatiseaza realitatea existentei unui izvor minunat, In apropiere de Constantinopol (Istanbul), cunoscut Inainte de sec. V. In Icoana, central, apare un potir urias din piatra, cu apa, din care rasare Preasfanta Fecioara cu Pruncul Sfant In brate. In unele variante ale icoanei, potirul are marginea de sus In forma de cruce – si, conform unelor surse, asa aveau forma vasele de botez din primele secole crestine.



Izvorul Tamaduirii ,manastirea Brancoveni

Langa Maica Domnului, In cateva reprezentari iconografice ale „Izvorului Tamaduirii”, apar si Sfintii Arhangheli, iar la baza potirului cu apa sunt multi oameni veniti pentru revigorare sufleteasca si trupeasca.

Asadar, se stia din vechime ca langa Poarta de Aur a Constantinopolului curge un izvor unde se Intampla minuni. Locul era pazit de Nascatoarea de Dumnezeu. Se afla Intr-o dumbrava de chiparosi, dar cu trecerea timpului apa izvorului s-a tulburat si el a cazut In uitare.

Intr-o zi, viitorul rege Leo (Leon) Marcellus, razboinicul, a trecut prin dumbrava si a Intalnit un om orb care se dezorientase. El l-a ajutat si s-a dus sa caute apa pentru orbul Insetat. A auzit o voce care i-a spus „Leon, nu cauta departe, apa e aproape”. Cu toate acestea, Leo nu a gasit izvorul prea curand



. Din nou vocea i-a zis: „Rege Leo, mergi si afla izvorul, cu care sa potolesti setea omului. Dar apoi unge ochii lui cu noroi de la izvor, si atunci veti afla cine sunt eu, care de mult timp binecuvintez acest loc. Apoi In scurt timp te voi ajuta sa ridici aici o biserica In numele meu, iar toti cei care vor veni aici, chemand numele meu cu credinta, vor primi raspuns la cererile lor, si eu Ii voi vindeca.”

Leo a facut Intocmai, iar orbul si-a recapatat vederea. El s-a Intors In Constantinopol, slavind puterea rugaciunii Maicii Domnului pentru credinciosi.



Izvorul tamaduirii din biserica cu acelasi hram din Istanbul

Evenimentul s-a petrecut In timpul Imparatului Marcian (391-457).
Dupa el, a urmat la tron Leo (Leon) Marcellus (457-473), care nu a uitat acea voce si acea vindecare, si nici acea profetie cu privire la el Insusi (ca va ajunge rege). El a ordonat ca izvorul sa fie curatat de mal, sa se construiasca terasamente pentru a-l izola de alte izvoare din apropiere, iar apa a fost captata Intr-un bazin mare, de piatra, circular. Mai sus de acesta s-a ridicat o biserica In cinstea Maicii Domnului.



Izvorul a fost numit de Imparat „datator de viata” sau „tamaduitor”. Un alt Imparat, Iustinian cel Mare (527-565), a beneficiat de harul izvorului. El suferea de edem. Intr-o noapte, a auzit o voce care i-a spus: „Rege, nu te vei Insanatosi pana cand nu vei bea din izvorul meu”. Regele nu stia despre ce izvor este vorba si a cazut In deznadejde. Pe parcursul zilei, Maica Domnului i-a vorbit iarasi si i s-a aratat: „Rege, mergi la izvorul meu, bea si vei primi sanatate, ca mai Inainte”. Bolnavul a ascultat voia Maicii Domnului, a gasit izvorul, a baut, si s-a Inzdravenit. Langa biserica ridicata de Leo (Leon), a ridicat un alt maret lacas, devenit manastire.



In sec. XV, cand Constantinopolul a cazut In mainile turcilor, biserica de la izvorul tamaduirii a fost distrusa, iar materialele de constructie folosite la ea au fost preluate pentru moscheea sultanului Baiazid. Locul bisericii a fost acoperit cu pamant si piatra, Incat nici macar urma fundatiei nu s-a mai cunoscut. Zona Invecinata s-a transformat In cimitir musulman, iar langa ruinele bisericii a fost postata o santinela, ca niciun crestin sa se mai apropie.
Treptat, interdictia s-a ridicat, iar crestinii au ridicat o noua bisericuta la izvor. Dar si aceasta a fost daramata, In 1821. S-au Incercat noi curatari ale izvorului si s-au consemnat noi minuni (zece din perioada 1824-1829).



Izvorul Tamaduirii ,manastirea DERVENT

In timpul sultanului Mahmud, ortodocsii aflati sub ocupatie au primit dreptul de a savarsi liber serviciile religioase. Atunci s-a ridicat pentru a treia oara o biserica la izvor. In 1835 ea a fost sfintita de patriarhul ecumenic Constantin, In sobor. Langa ea s-a construit si un spital, ca si o casa pentru saraci. Musulmanii au Inceput sa respecte locul si sa primeasca si ei ajutor de la „izvorul Maicii Domnului”, a carui apa ei o numesc „apa Sfintei Maria”. Ultima distrugere a bisericii s-a facut In 1955, tot de catre turci. In prezent la izvor este ridicata o mica biserica, iar izvorul lucreaza pana azi tamaduiri.
zvorul ajuta oameni din toate categoriile sociale: regi, patriarhi, dar si oameni simpli, de toate religiile. Se cunosc cazuri de vindecari In randul armenilor, catolicilor si musulmanilor.



Pe langa evenimentele relatate, legate de izvorul real, tamaduitor, Icoana prezinta Potirul cu apa cea vie – Hristos, Izvorul vietii vesnice.

Sarbatoarea de astazi este mai mult decit celebrarea unei minuni, pentru ca in lumea de dupa Invierea lui Hristos, o simpla fintina a devenit locul unei prezente. Izvorul din Constantinopol nu mai e un simplu izvor, o apa buna de baut. E un loc al cerului. Pentru ca, dupa ce Iisus s-a inaltat promitind totusi ca ramine pe pamint, fiecare loc de aici, de jos, este un semn al unui loc de sus. Si legatura cu cer, scara pe care urca sufletul, este fiecare dintre noi, aflat in relatia personala cu Mintuitorul Hristos. Multi crestini ies astazi la mormintele celor dragi pentru a da de pomana, a ingriji locurile de veci.

LA CINE SĂ ALERG, IISUSE ?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


Eliana Popa

( versuri :Eliana Popa)

La cine sa alerg Iisuse?
Vin iar la umbra Crucii Tale
Durerile-mi ramân nespuse
Doar tu-mi cunosti amara jale !

Trecut-au ani de suferintă
Trecut-au ierni si mi-e tot frig
Mă lupt căzând in neputintă
Si doar la Tine stiu sa strig.

As plânge-ntruna ,dar n-am lacrimi
Le-am pus zăgaz si nu mai curg
Privesc la ale Tale patimi
Si spre al vietii mele-amurg !

Si mă intreb de pot a duce
La fel si eu, Golgota mea
De pasii mei vor sti sa urce
Sau de vor sti, nu vor putea !

Tu ai căzut pe drumul Crucii
Ca eu să mă ridic din moarte,
Eu imbracată-n haina rugii
Voi duce crucea-mi mai departe !

Cutremuratu-s-a pământul,

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Cutremuratu-s-a pământul,
scârbit de-al lumii greu păcat;
pe cer şi-a-nsângetat veşmântul
al nopţii astru întristat.

Şi soarele-a fugit cu groază,
în umbra negrei nopţi ascuns,
pe-al Vieţii Soare să nu-L vază
pe cruce atârnat, străpuns.

Văzduhul tot, cu ploi de lacrimi,
pe-al cerului Stăpân jelea –
şi numai omul, prins în patimi,
nepăsător sărbătoarea.

Sărbătorea o liberare
de-un incomod Acuzator,
crezând că va avea scăpare
şi că va fi biruitor.

O, numai omul – pentru care
trimis-a cerul ce-avea sfânt –
orbit, în ura cea mai mare,
îngroapă Cerul în pământ.

O, dulce vreme a iertării,
să nu te duci aşa curând,
chiar dacă tronul nepăsării
tot pare neclintit şezând.

Căci Golgota mai este încă
Mijlocul de pământ ceresc
pe care-n jertfă grea şi-adâncă
păcatele se ispăşesc.

Cu cât mai greu calvar urca-va
spre ceruri câte-un păcătos,
cu-atât mai mare va fi slava:
biruitor e-n veci Hristos!

Hristos a inviat !

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

OMULE, SĂ IEI AMINTE !

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



Versuri :Eliana Popa

Dumnezeu in orice timpuri ne-a vorbit si ne vorbeste
Prin acei cu viată sfântă, gura Sa si azi grăieste,
Inca de la inceputuri, incă de la Avraam
Ridicat-a pe cel simplu si mai mic din orice neam !

L-a-năltat pe cel umil să-l smereasca pe cel mare,
Iar cel slab in ochii lumii, sfărâmat-a pe cel tare
Cel nestiutor de carte, pe-ntelept l-a rusinat,
Stim că,David ,ciobanasul, l-a invins pe Goliat !

Când s-a pogorat din ceruri, Domnul nostru Bun si Sfânt,
Pe cine-a ales să-i fie, drept apostoli pe pământ?
Oare a cătat la Cezari, la-mpăratii cei mai mari?
A ales sa-i stea alături oameni simpli si pescari!

Omule, să iei aminte, că atunci când te-arăti mare,
Când prin stiinta ta lumească, crezi că ai ceva valoare,
N-ai nimic...stăpân pe lume de ai fi...nimic nu ai,
Dacă-n suflet n-ai lumină.. nici in cer un colt de rai.

Rătăcesti prin bezna lumii, de n-ai felinar credinta,
Dacă nu privesti spre Domnul si ai dumnezeu stiinta
De nu-L vei primi in suflet, că doar El e Adevărul,
In pustiul vietii tale stă râzând amăgitorul !

Ce e omul ? Spicul ierbii,ce-l coseste mâna Lui,
Ce rămâne? Numai paiul ..Se ia rodul spicului,
Sufletul al Tau e Doamne, iara trupul lut si tină
Trupul merge in pâmant, sufletul către Lumină !

Pe deplin nimic nu suntem, răsărim si ne uscam
Precum iarba,precum floarea , repede ne scuturăm
Dacă ne-nsotim cu Domnul pe a vietii noastre cale,
Vom păsi vegheati de ingeri in lumina slavei Sale !

De la moartea spirituală, la viata spirituală

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Înaintea învierii lui Lazar, înaintea Săptămânii Mari, ultima a Postului Mare, a Intrarii Domnului în Ierusalim și a Învierii Domnului, trebuie să medităm și să înțelegem ce înseamnă sufletul mort pentru Dumnezeu și a omorî moartea prin moarte.
Invatatura lui Hristos a fost clara si, mi ales, eficace: este necesar ca, dupa exemplul lui fiecare sa-si omoare propria moarte, sa-si purifice natura, sa-si restaureze conditia originara cea de dinaintea pacatului. Dar cum s-o faca incalcind legea, sufletul a fost acoperit de haina pacatului. Sufletul "traieste" ingropat in adancurile omului, hartuit de duhurile rele.
De fapt, aceasta "viata" nu-i decat un fel de moarte sau, nu degraba, o letargie din care omul, urmand modelul exemplar al lui Hristos, are toate sansele sa se trezeasca. Este suficient sa si-o doreasca si sa-i dea seama ca dispune de mijloacele necesare pentru a o face.
Omul nu-i condamnat sa traiasca sub greaua povara pana la sfarsitul zilelor lui. Poate si chiar trebuie sa scape de ea daca vrea sa dobândeasca viata vesnica. Pentru a-si atinge scopul, isi va transforma "viata" cotidiana intr-o - imitatio passionis et mortis Christi -.
Autorul omiliilor ( Macarie) face o deosebire clara intre moartea pentru (sau "fata de") Dumnezeu (urmare a pacatului) si moartea pentru (sau "fata de") gandurile lui, adica pentru intelectul lui. Dumnezeu a fost alungat din inima omului, dar nous-ul inca se mai mentine acolo, cufundat in apele maloase ale raului. Nous-ul (spirit, rațiune) este reprezentat sub forma unui copilas care, din cauza varstei prea mici si a totalei "incompetente lingvistice", isi cheama mama, divinitatea, prin tipete si plansete neincetate.
Nu [este adevarat], cum spun unii inselati de invataturi proaste, ca "omul moare o data pentru totdeauna si nu mai poate face nimic bun". Caci un sugar, desi nu are putere sa faca nimic ori sa mearga pana la maica sa pe propriile-i picioare, totusi se rostogoleste si cere ajutor si plange cautandu-si mama (46, 3).
Se cuvine sa revenim la chestiunea "pasivitatii" sufletului. Sufletul intors in chip egoist asupra lui insusi nu poate face nimic spre man-tuirea lui; desi mort pentru Dumnezeu, el nu este astfel si pentru nous care, in ceea ce-l priveste si-a pastrat aproape intacta capacitatea de a se converti: fie spre Dumnezeu, fie spre Diavol. Dat fiind ca sufletul se afla sub stapanirea pacatului ce i-a corupt firea, este nevoie ca o "realitate", la fel de straina firii lui, sa intervina cererea lui pentru a-l salva. "Realitatea" o constituie tocmai Duhul Sfant.
Sufletul nu joaca la voia intamplarii: prin nous-ul intotdeauna treaz, el face pe arbitrul, daca putem spune asa, intre bine si rau, insa un arbitru care da verdictul inainte de inceputul "meciului". Alegerea a priori nu trebuie inteleasa ca fiind doar "intelectuala": ma voi mantui pentru ca l-am preferat pe Dumnezeu lui Satan. Ne dam seama de ridi colul situatiei: in calitate de fiinta decazuta corupta si muritoare, eu nu am dreptul si, cu atat mai putin, capacitatea ontologica de a discerne care e bun si care e rau dintre cele doua principii ce se cearta pe seama propriei mele existente.
Caci, intr-adevar, de existenta mea este vorba si, mai important, de o existenta atinsa de pacat, slaba si avand nevoie de un ajutor venit din exterior. Prin urmare, tot ce poate face sufletul este sa se deschida catre cer si sa raspund chemarii lui Hristos.
Alegerea nous-ului implica o ruptura foarte dureroasa de firea de adoptiune care este firea raului. Astfel, dupa cum spune textul nostru, raul a devenit un al doilea suflet pentru om. Prin deschiderea catre Dumnezeu nous-ul (sufletul sufletului primordial) va scapa de al doilea suflet, il va ucide. In Omilia moartea sufletului rau este asimilata jertfiri victimei de catre preotul Vechii Aliante.
[In Lege se, spune ca animalul] trebuie sa fie mai intai junghiat de preot si ucis, apoi [trebuie] sa fie taiat in bucati si sarat, iar dupa aceea sa fie pus pe foc. Pentru ca daca preotul nu junghie si nu ucide in prealabil oaia, aceasta nu se sareaza, nici nu se aduce ca ardere de tot Stapanului.
Tot asa trebuie sa se intample si cu sufletul nostru, cand se apropie de Hristos, Arhiereul cel adevarat. Trebuie sa fie junghiat de dansul si trebuie sa moara fata de cugetul si de viata cea foarte rea, in care a trait, adica sa iasa din el pacatul si rautatea patimilor, intocmai cum iese sufletul [din animalul junghiat].
Ca dupa cum trupul, atunci cand sufletul il paraseste, moare, nu mai traieste viata de mai inainte, nici nu aude si nici nu umbla, tot asa se intampla cu viata [cuiva] atunci cand Hristos, Arhiereul ceresc, prin harul puterii Sale, o junghie si o face sa moara fata de lume: [astfel de om] moare fata de viata cea rea in care trait, este in intunericul pacatului. Pentru ca datorita harului, rautatea patimilor se departeaza de tine, intocmai cum iese sufletul din trup. De aceea, Apostolul exclama, zicand: Pentru mine lumea a fost rastignita si eu pentru lume" (Gal. 6, 14).
Sufletul care traieste inca in lume si in intunericul pacatului si nu este ucis [de Hristos], care are inca in el duhul rautatii, adica lucrarea intunericului patimilor si a pacatului si este purtat de acesta, nu apartine trupului luminii, ci este trup al intunericului si este inca de partea intunericului. Dupa cum cei ce au un suflet de lumina, adica au puterea Duhului Sfint, sunt de partea luminii. (1, 6)
Ideea unei rupturi violente de vechiul suflet este deseori intalnita in omiliile macariene. De altfel, stilul nu duce lipsa, pe alocuri, de accente "naturaliste". Pentru a face mai patetica (in sensul etimologic al termenului) despartirea crestinului de sufletul sau vechi, "lumesc", Macarie pune in joc o intreaga serie de comparatii si analogii demne de un Zola - avant la letter -. Sa ne oprim la un fragment ce invoca trei figuri biblice considerate drept figuri (topoi) ale omului traitor sub pacat.
Este vorba de Lazar, de ranitul ingrijit de bunul samaritean si, in sfarsit, de insusi Adam, arhetipul omenirii corupte. "Caci si Lazar - pe care Domnul l-a inviat, era plin de o asemenea putoare incat nimeni nu se putea apropia de mormant - era un simbol al lui Adam care-si ducea putoarea imensa in suflet si era plin de negreala si intuneric. Dar tu, cand auzi [vorbindu-se] despre Adam, despre cel batut si despre Lazar, nu-ti lasa mintea sa o ia razna pe coclauri, ci ramai inlauntrul sufletului tau, fiindca si tu porti aceleasi lovituri, aceeasi putoare si acelasi intuneric. Toti suntem fiii neamului intunericului si toti impartasim aceeasi putoare.
Decizia luata de cel ce devine constient de moartea lui spirituala este una capitala, ia urmarile ei sunt durabile. Botezul in Hristos aduce sufletului nadejdea luminii si a vietii. Cine trece prin aceasta incercare extraordinara se bucura de o a doua nastere, se schimba intr-un om nou, de la moartea spirituala ajunge la viata spirituala. Noua personalitate se va modela si remodela pe parcursul intregii vieti. Aceasta nastere nu are un caracter ultim si definitiv. Omul poate cadea din nou, din neglijenta sau uitare.
Totul este cu putinta: sa devina chiar mai rau decat vechiul om, presupus a fi fost ucis si ingropat pentru totdeauna. Altfel spus, sufletul care nu prea se ingrijeste sa ramana curat pana in ultima zi a vietii lui pamantesti va da nastere, pe lumea cealalta, unui mic monstru, unui avorton. Copilasul care se pregateste sa treaca de la moartea "germinativa" la viata (spirituala) risca sa se cufunde intr-o alta moarte.
Imaginile utilizate aici de Pseudo-Macarie sunt la fel de violente ca imaginile din textul precedent. Atunci cand o femeie concepe, poarta fatul inlauntrul ei, in intuneric si intr-un loc, asa zicand, ascuns. Deci, daca se intampla ca pruncul sa se nasca la vremea cuvenita, el vede o creatie [pentru el cu totul] noua, pe care n-a vazut-o niciodata, cerul, pamantul si soarele. Si numaidecat prietenii si rudele [arborand] un chip vesel, il iau in brate. Dar daca se intampla ca, dintr-o pricina oarecare, pruncul sa se desprinda [de sanul mamei], medicii, pentru aceasta randuiti, se folosesc de bisturiu. Si astfel, pruncul trece de la o moarte la alta, de la un intuneric la altul.
Tot asa este si in [domeniul] spiritual. Toti care au primit samanta divinitatii o poarta in chip nevazut si, din cauza pacatului care locuieste in ei, o ascund in locuri intunecoase si infricosatoare. Dar daca vegheaza asupra lor si pazesc samanta, la vremea cuvenita o aduc la lumina, in chip vazut, iar in momentul dezlegarii trupului [lor], ingerii si toate corurile ceresti ii primesc pe ei cu chipuri vesele. Dar daca cel ce a primit armele lui Hristos, pentru a se lupta cu barbatie se lasa numaidec prada dusmanilor, acesta, in momentul dezlegai trupului, trece de la intunericul care inconjoai acum, la altul si mai rau si la pierzanie. (43, 5)(trad. Cornitescu)
Sensul pildei este evident: lumina primita de suflete cu ocazia botezului trebuie sa fie bine pazita, departe de murdariile lumii. In caz contrar, exista riscul ca ea sa se stinga si ca sufletul "sa se nasca deja mort" pe lumea cealalta, dupa moartea fizica. Destinul spiritual al omului se inradacineaza in dialectica fundamentala a vietii si a mortii care capata adesea, la autorul nostru diferite expresii specifice religiilor pagane a misterelor (ciclul celor patru anotimpuri, germinatia bobului de lumina in sanul beznei sufletului, reinnoirea naturii etc).
Relatia dintre Hristos Arhiereul si Jertfa cea vesnica si insusirea mantuirii personale in Biserica
La Dumnezeu Tatal nu se poate intra decat in stare de jerfta, ceea ce pentru un simplu om, mai ales daca se are in vedere si starea de decadere intervenita in urma calcarii poruncii de catre primii oameni, nu era posibil. De aceea, Hristos, Dumnezeu-Omul, prin firea Sa omeneasca cuprinzandu-ne pe toti in Sine, S-a adus Tatalui ca o asemenea jertfa curata. Si asa dupa cum ramane intrupat permanent, asa ramane si ca Cel Care S-a jertfit si a inviat, pururea inaintea Tatalui. Nicolae Cabasila spune ca "Hristos S-a gandit sa pastreze pe trup marturia jertfei Sale si sa poarte pe El pururea urmele ranilor Sale dobandite in clipa rastignirii, vrand sa arate prin aceasta ca si cand va veni a doua oara in lumina orbitoare va fi pentru robii Sai Acelasi rastignit si impuns, ranile acestea tinand loc de podoabe imparatesti".
Si pentru ca Hristos ne iubeste, nu doreste ca sa stea singur ca jertfa iubitoare in fata Tatalui, caci dupa Sfantul Chiril al Alexadriei, "El nu Se infatiseaza pe Sine in fata Tatalui, ci pe noi in Sine,care am cazut de la fata si de la ochii Lui din pricina neascultarii si a pacatului care a stapanit peste toti". Hristos cel jertfit, prin unirea Lui cu noi ne imprima si noua puterea Jertfei Lui, ca astfel si noi sa putem intra la Tatal, ca jertfe bineplacute. Dar pentru a ajunge la starea de jertfe bineplacute lui Dumnezeu Tatal trebuie mai intai ca si noi, ca oameni, sa parcurgem intru totul drumul parcurs de firea omeneasca asumata de Logosul lui Dumnezeu.
Insa, cum acest drum nu este posibil de a fi parcurs de o fiinta omeneasca autoispostatica, Acelasi Dumnezeu intrupat, Rastignit si inviat continua a fi "Ipostas vesnic si al celor ce parcurg in El pe pamant sau in Biserica, prin credinta si prin virtuti, drumul parcurs de El insusi in cursul vietii Lui pamantesti".
In acest fel, intruparea Sa se continua si se implineste in Biserica. "In Biserica se realizeaza o unire intre Dumnezeu si oameni, care pastreaza ca existente pe cei uniti, ca in Persoana Mantuitorului Hristos, in care cele doua firi, dumnezeiasca si omeneasca, unite in acelasi Ipostas, isi pastreaza identitatea, lucrarile si vointele, intrepa-trunzandu-se perihoretic, unul si acelasi subiect voind si lucrand prin amandoua firile care isi comunica una alteia prin intermediul Ipostasului, insusirile, firea omeneasca indumnezeindu-se datorita chenozei inefabile a Ipostasului Logosului".
Incorporati prin Botez in Trupul tainic al Domnului - Biserica - primindu-L pe Hristos ca Ipostas fundamental, prin Trupul Sa extins in noi, urmeaza ca sa parcurgem drumul parcurs de El in lucrarea de realizare a mantuirii obiective. Pentru ca fara incorporare in Hristos, pe care ne-o dau Tainele in Biserica, noi nu ne-am putea insusi roadele mantuirii obiective in Hristos.
Actele mantuitoare ale lui Hristos se prelun¬gesc si se actualizeaza neincetat, pana la sfarsitul veacului, in Biserica, prin Sfintele Taine, Mantuitorul Iisus Hristos fiind Savarsitorul suprem al lor si Cel ce face cu fiecare in parte drumul spre sfintire, spre indumnezeire, spre dobandirea mantuirii. Dar nu trebuie uitat ca tinta finala in calea mantuiriieste ca omul sa moara pacatului si sa vieze lui Dumnezeu. Trebuie astfel "sa trecem prin toate cate a trecut Hristos, sa rabdam si sa suferim si noi, cate a rabdat si a suferit El, adica sa ne botezam, ca sa ne ingropam si sa inviem cu El", sa ne ungem cu Sfantul Mir ca sa ajungem partasi cu El prin ungerea cea imparateasca a indumnezeirii si "sa ne cuminecam cu insusi Trupul si Sangele lui Hristos, pe care El le-a luat din pantecele Fecioarei". Se pune insa problema: Cum va putea cineva care merge spre desavarsire sa repete impreuna cu Hristos jertfa Sa, ca astfel si el jertfindu-se sa poata intra la Tatal ca jertfa bine placuta?
In acest sens, Parintele Staniloae spune: "Noi nu trebuie sa murim ca Hristos in mod real, pentru ca aceasta ar insemna ca moartea noastra nu s-a desfiintat in moartea Lui.
Dar noi totusi murim la sfarsitul vietii, insa nu de o moarte ca pedeapsa, caci rostul acesta al mortii s-a desfiintat in Hristos pentru cei ce se unesc cu El. Noi murim unindu-ne cu Hristos intr-o asemanare a mortii Lui (Romani 6, 5). Noi murim omului vechi, adica pacatului, ramanand sa suportam ca si Hristos durerile care ne conduc la moarte, neamestecate cu pacatul, deci nu ca pedepse pentru pacat, ci ca mijloace de renuntare la egoismul nostru placut si pacatos.
Trebuie sa ne simtim noi insine din puterea trupului sfintit al lui Hristos, Care sade de-a dreapta maririi si de care ne impartasim, luptand impotriva patimilor noastre celor pacatoase si suportand afectele sau patimirile ca urmari ale pacatului, fara de pacat si "infatisand trupurile noastre ca o jertfa vie, sfanta, bineplacuta Domnului si ca o slujire duhovniceasca a noastra, asemenea Trupului lui Hristos" (Romani 12, 1).
Asadar, jertfa noastra, dealtfel conditia de intrare la Tatal, se realizeaza numai prin relatia cu Hristos-Jertfa cea vesnica, care prin preotia slujitoare se reactualizeaza intr-un anumit loc si timp, spre a ne impartasi de ea si a se imprima si in noi starea de jertfa. El nu voieste ca sa ne aduca jertfe in fata Tatalui ca pe niste obiecte, ci din contra, fiecare dintre noi sa fie si subiectul jertfei sale, pentru ca numai atunci jertfa noastra este intr-adevar de buna mireasma, intrucat este personala. Iar caracterizarea jertfei noastre personale se face prin virtuti.
Pentru ca, de fapt, fiecare virtute este un rezultat al depasirii egoismului personal, este o renuntare la sine si deschidere spre altul, spre aproapele, respectiv spre Dumnezeu, iar in acest fel Hristos-Arhiereul si Jertfa vesnica ne infatiseaza si pe noi inaintea Tatalui ca jertfe vii si bineplacute, rezultate din puterea si lucrarea Jertfei Lui asupra noastra prin Sfintele Taine. De aceea, Parintii Bisericiivorbesc despre legatura stransa pe care o are Biserica si Tainele cu Jertfa Crucii lui Hristos.
In cadrul lucrarii mantuitoare a lui Hristos, locul central il detine Crucea si Jertfa de pe Golgota, impreuna cu invierea si inaltarea la cer, prin care firea omeneasca, asumata de Ipostasul divin a ajuns la transparenta pentru Dumnezeu, pnevmatizandu-se si indumnezeindu-se.
Jertfa ocupa locul central intrucat prin aceasta Hristos, ca om, se daruieste total Tatalui, renunta in mod absolut la egoismul si autoafirmarea de Sine ca om, moare omului pacatului spre a via lui Dumnezeu. Prin acest act, ultimul si cel mai puternic afect, intrat in trup in urma caderii in pacat, moartea, este invins, intrucat voia libera a omului Hristos, prin care odinioara cazuse stramosul Adam, ramane pana la sfarsit acum, pana la moarte, identica cu voia lui Dumnezeu.
Acest lucru insa nu a fost posibil pentru o fiinta omeneasca autoipostatica. De aceea, Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat, si-a asumat firea omeneasca in Ipostasul divin, ca prin ea sa realizeze mantuirea dinauntru in afara, respectiv sa realizeze mantuirea prin trupul care cazuse din comuniunea cu Dumnezeu prin pacat. Pentru acest fapt, toate lucrarile lui Hristos sunt teandrice. Chiar Jertfa de pe Cruce, patimile, moartea si invierea au tot un caracter teandric, pentru ca numai asa pot fi mantuitoare.
Ipostasul divin nu patimeste in firea Sa dumnezeiasca, care este nepatimitoare, ci ca Ipostas si al firii omenesti isi impropriaza suferintele acesteia, intr-un mod tainic, ii da puterea de a le invinge prin taria ce o arata fata de ele si le da caracterul de fapte mantuitoare. Aceasta este doctrina autentica a Bisericii primare despre Jertfa mintuitoare a lui Hristos.
De-a lungul vremii insa s-a alterat, mai ales prin ereziarhi, la loc de frunte fiind Nestorie si Eutihie, simtindu-se nevoia de a fi reafirmata. Acest lucru il fac calugarii sciti, care in spiritul doc¬trinei chiriliene reafirma adevarul despre caracterul teandric al Jertfei de pe Cruce, prin formula "Unul din Treime a patimit in trup". Desi la inceput nu este acceptata, mai tirziu, analizandu-se temeinic, in lumina Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii, este primita ca dogma prin Sinoadele Ecumenice V si VI.
Caracterul teandric al Jertfei are urmari si in insusirea personala a mantuirii prin Biserica.
Pentru a se mantui credinciosul trebuie sa parcurga drumul parcurs de Hristos in realizarea operei Sale mantuitoare. Or, cum acest lucru este imposibil pentru o fiinta omeneasca de sine statatoare, Hristos cel rastignit si inviat, prin Trupul Sau indumnezeit si pnevmatizat, se extinde in fiinta omului prin Botez, devenind Ipostas fundamental al tuturor celor ce intra in Trupul Sau tainic - Biserica. Putem spune chiar ca, in acest fel, lucrarile noastre ce le facem in vederea dobandirii mantuirii au un caracter teandric. Eu ca om reusesc sa ma jertfesc, reusesc sa renunt la egoismul si autoafirmarea proprie in favoarea aproapelui, numai intrucat ma impartasesc de Jertfa lui Hristos, care este vesnica si se actualizeaza mereu prin preotia slujitoare a Bisericii.
Lucrarile mantuitoare ale lui Hristos se prelungesc in Biserica, prin Sfintele Taine, Hristos Insusi fiind Cel ce le savarseste si Cel ce Se impartaseste in mod real prin ele. Iar noi, ca oameni, parcurgand impreuna cu Hristos drumul parcurs de firea umana asumata de El, conformandu-ne intru totul vointa noastra vointei Lui, vom reusi sa dobandim mantuirea numai printr-o impreuna-lucrare cu El, reusim sa intram la Tatal numai in stare de jertfe vii ce le realizam din puterea iradianta a lui Hristos - Jertfa cea vesnica.Amin ( postat pe fb de ioan monahul)

Ioan Monahul.

ÎNGÂMFAREA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



Privesc o icoană a Domnului nostru Iisus Hristos.. Își duce Crucea cu atâta durere, cu atâta umilință.. Și îmi amintesc că înainte cu câteva ore spăla picioarele ucenicilor Săi.. Și după alte câteva ore era mângâiat de un înger după acea rugăciune plină de spaimă din Grădina Ghetsimani.. Și după alte ore era scuipat și pălmuit în fața lui Caiafa.. Apoi ținut flămând și însetat, cu picioarele în butuci de lemn în închisoarea pretoriului roman..
Îl văd cu ochii minții pe Domnul înaintea lui Pilat, trist și slăbit, privind în jos. Apoi Îl văd legat de stâlp și bătut.. Și bătut.. Dezlegat și batjocorit de niște nespălați îngâmfați.. Coroană de spini pe cap, mantie pe umăr, trestie în mână.. Apoi scuipări, cum zice cântarea: "Obrazul nu l-ai ferit de rușinea scuipărilor".. Ați fost scuipați vreodată în obraz? Eu am fost. O singură dată, când eram un puști, de alt puști, mai mare decât mine. Este dezgustător..
Acum Îl văd pe Domnul cu crucea pe umăr.. Cade, primește bice din toate părțile, ca un bou de jug ce nu reușește să scoată carul împotmolit din noroi.. Haide, Doamne, ridică-Te, Doamne, că ăștia Te termină cu bicele lor!..
Mă uit în jurul meu.. Caut vreun creștin, vreun om umil, smerit.. Nu găsesc! E plin de îngâmfați în jurul meu.. Care mai de care privește în jurul său, să vadă dacă este apreciat la "justa" valoare.. Toți seamănă cu niște curcani înfoiați.. Doamne, ce-a rămas din ucenicii Tăi?.. Ce-a rămas, Doamne, din sfânta Ta umilință? Noi, ucenicii Tăi, prezentăm un tablou jalnic înaintea celor care nu Te cunosc.. Toată adunătura patimilor s-a încuibat în noi!
Știu că ești dispus să ne ierți toate greșelile, dar îngâmfarea.. Asta ai urât-o întotdeauna.. "Feriți-vă de aluatul fariseilor", spuneai.. Și i-ai criticat pe farisei atât de mult, tocmai pentru acest viciu al îngâmfării..
Îmi vine să mă duc într-un vârf de munte, să trăiesc doar cu fiarele sălbatice în jurul meu.. Să nu mai văd oameni îngâmfați, că mi-'s mai dragi lupii decât ei! Scoate-mă, Doamne, de aici, du-mă unde știi, dar scapă-mă de îngâmfarea "ucenicilor" Tăi de sfârșit de lume!..
Te rog..

Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)
Sorin Croitoru

Când simţi că te apasă crucea e semn că mergi în urma Domnului

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Bucură-te, deci, când simţi că te apasă crucea, fiindcă acesta este semnul că mergi în urma Domnului, pe calea mântuirii, în Rai. Rabdă puţin. Acum-acum vine sfârşitul, însoţit de cununi!

Nu poţi merge fără cruce în urma Domnului Purtător de Cruce; şi toţi cei care merg în urma Lui merg, negreşit, cu crucea.

Ce e această cruce? Necazurile, strâmtorările şi întristările de tot felul, care vin dinlăuntru şi din afară asupra celui ce împlineşte cu conştiinţă dreaptă poruncile Domnului, trăind în duhul rânduielilor şi cerinţelor Lui. Această cruce se întrepătrunde până-ntr-atâta cu modul de vieţuire al creştinului, încât acolo unde este creştinul este şi ea, iar acolo unde nu e această cruce nu poate fi vreun creştin.

Înlesnirile de toate felurile şi viaţa în dezmierdări nu sunt pentru un creştin adevărat. Sarcina creştinului adevărat e să se curăţească şi să se îndrepteze. El e ca un bolnav care trebuie să fie cauterizat pe ici, tăiat pe dincolo, iar asta nu poate avea loc fără durere. El vrea să se smulgă din robia unui vrăjmaş puternic; poate face asta fără să lupte şi fără să fie rănit? El trebuie să meargă împotriva tuturor rânduielilor (lumeşti) care îl înconjoară, iar asta cum o poate face fără neplăceri şi strâmtorări?

Bucură-te, deci, când simţi că te apasă crucea, fiindcă acesta este semnul că mergi în urma Domnului, pe calea mântuirii, în Rai. Rabdă puţin. Acum-acum vine sfârşitul, însoţit de cununi!

sursa

Calauza Ortodoxa

NU VREAU SĂ PIER!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

de Preot Sorin Croitoru

Mă doare inima gândind
Că dacă tot trăiesc greșind
Și mor de-odată, negrijit,
Mă duc în iadul nesfârșit!

O, Doamne, miluiește-mă
Și din păcat trezește-mă
La pocăință și oftat,
Să mor cu Tine împăcat..

Mi-e dor de Cer,
Nu vreau să pier,
Mă tem de iad
Și totuși cad!

Mă doare inima gândind
La ce-am lăsat în urma mea..
Făcându-mi două socoteli,
Eu nu găsesc decât greșeli..

Nu reușesc
Să mă ridic,
Din câte vreau,
Nu pot nimic..

O, Doamne, întărește-mă,
Cu harul Tău sfințește-mă,
Căci mântuirea Tu o dai,
Pe cine vrei îl duci în Rai..
amin