FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
Cocalarul şi vinul
sfinţit
de Bruno Ştefan
Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de
cocalar de Bucureşti: un ins certat cu şcoala şi cu bunul simţ, care trăgea la
fiare în sălile de sport pentru a-şi umfla muşchii, cu o ceafă groasă pe care
straturile de grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri pe
degete şi lanţuri de aur la gât, îndrăgostit nebuneşte de manele. Când făcea grătarele
pe balcon scotea casetofonul pe geam şi-i dădea pe Adi Minune şi Vali Vijelie
la maximum, înnebunnidu-i pe vecini cu muzica de mahala şi cu mirosul de mici.
Când
m-am mutat în cartierul Militari, apartamentul mi-a fost spart de trei ori în
jumătate de an, iar o vecină mi-a şoptit că banda lui Mădălin a fost implicată
în cele trei spargeri. Cei mai mulţi vecini se temeau de el, căci pe unii i-a bătut
şi i-a tăiat cu cuţitul. În ciuda sesizărilor la poliţie el era de neatins, iar
reclamanţii se trezeau imediat cu maşinile sau apartamentele sparte, cu copiii
maltrataţi ori nevestele hărţuite. Am înţeles că poliţia era neputincioasă în
faţa lui abia la a treia sesizare, când poliţistul de proximitate m-a luat de-o
parte şi mi-a spus să o las mai moale cu nemulţumirile dacă vreau să nu o păţesc
mai rău. Mădălin era stăpânul zonei, peştele celor mai multe prostituate din
cartier şi organizatorul celor mai multe activităţi comune: el repartiza
locurile de parcare, el stabilea cine şi când are dreptul să joace fotbal pe
terenul şcolii de vis-a-vis, el stabilea care este temperatura optimă în
apartamente şi toate reparaţiile şi acţiunile de modernizare a blocurilor din
jur depindeau în totalitate de voinţa lui.
După ce
mi-a spart a treia oară apartamentul a trebuit în mod firesc să-mi cumpăr altă mobilă.
Tocmai în momentul descărcării camionului cu mobilă să dau de Mădălin şi de
oamenii din banda lui chiar în faţa blocului. Făcându-mă că nu ştiu că ei mi-au
spart apartamentul şi că ei ştiu de sesizările mele la poliţie împotriva lor,
i-am rugat să mă ajute să urc mobila pe scări pâna la etajul 6, promiţându-le că-i
cinstesc pe măsură. Pe cei din banda lui i-a pufnit imediat râsul şi mă aşteptam
să reverse asupra mea o serie de înjurături, dacă nu şi o ploaie de pumni şi
lovituri. Dar Mădălin le-a spus serios, în mod neaşteptat: Haideţi băieţi să-l
ajutăm pe dom' profesor.
Odată
aranjată mobila în casă, am scos o damigeană de vin de la ţară şi nu m-am lăsat
până nu i-am îmbătat. După ce vinul şi-a făcut efectul şi limbile s-au
dezlegat, au recunoscut că mi-au spart apartamentul, dar mi-au promis că nu vor
mai face acest lucru cu mine şi chiar mi-au spus că îmi vor da înapoi o serie
din lucrurile mele pe care n-au putut să le vândă la talcioc. Tot bând şi
povestind vrute şi nevrute, râzând cu ei şi arătându-mi simpatia faţă de stilul
lor de viaţă, am ajuns după câteva ore să devenim apropiaţi. Abia ţinându-se pe
picioare, Mădălin s-a ridicat solemn şi a decretat: Dom' profesor e de-acum
fratele meu şi trebuie să spuneţi tuturor băieţilor că cine nu-l tratează ca pe
fratele meu va avea de-a face cu pumnul lui Mădălin.
Simpatia
lor faţă de mine nu a dispărut nici după ce aburii alcoolului s-au evaporat.
Zilele următoare mi-au oferit cel mai bun loc de parcare din spatele blocului,
lucru care m-a îndatorat şi m-a făcut să-i mai invit o dată la un pahar de vin.
Promisiunea lor a rămas bătută în cuie şi deşi multe apartamente au mai spart
în zonă şi chiar în blocul nostru, de apartamentul meu nu s-au mai atins
niciodată şi chiar mi-au adus înapoi un costum, câteva cărţi şi două lenjerii
furate în spargerile anterioare. Mă salutau zgomotos cum mă vedeau şi le răspundeam
la fel, deşi mi-era jenă de vecinii care se uitau la mine cu severitate, bănuind
că m-am băgat în banda lor.
De mai
multe ori veneau la uşa mea şi-mi cereau ba o bormaşină, ba cricul de la
autoturism, ba să vorbesc la câte-o şcoală cu directorul să nu-l exmatriculeze
pe câte-un golan minor din gaşca lor. Mădălin a devenit celebru pe plan internaţional,
apărându-i poza în cea mai cunoscută revistă americană de turism, pentru că s-a
nimerit să bată la uşa mea tocmai când aveam invitat acasă pe directorul acelei
reviste americane; povestindu-i cum l-am cunoscut şi cum m-am împrietenit cu hoţii,
jurnalistul a fost impresionat de amestecul neobişnuit dintre „cei buni“
şi „cei răi“, dintre interlopi şi universitari, făcând din relaţia
noastră subiectul unui interesant articol.
Cu
vremea întâlnirile noastre s-au rărit, iar eu am început să lucrez mai intens
la teza de doctorat despre puşcării. Într-una din vizitele mele de documentare
la penitenciarul Rahova am dat nas în nas cu Mădălin. Fusese arestat pentru că
spărsese casa liderului Partidului Social-Democrat din sectorul 6. Era deja şmecher
- cel mai înalt grad în ierarhia informală a deţinuţilor şi unul din cei mai
influenţi puşcăriaşi. Discuţiile cu el m-au lămurit asupra multor fenomene
sociale care se petrec în închisori şi graţie lui deţinuţii şi gardienii au
vorbit liberi despre o serie de subiecte tabu şi mi-au povestit numeroase
cazuri neobişnuite, pe care le-am prezentat în câteva povestiri, articole şi
studii de caz. Am reuşit să obţin de la conducerea administraţiei centrale a puşcăriilor
autorizaţia să-l angajez în proiectele mele de cercetare, iar munca să-i fie
recunoscută oficial şi scăzută din pedeapsă. Cu această autorizaţie am mers cu
el ca asistent de cercetare în multe din închisorile patriei, iar ajutorul lui
a fost atât de important încât teza mea de doctorat a fost una din cele mai
bune lucrări susţinute în ultimii ani la Universitate, iar cartea
mi-a fost tradusă imediat în SUA, devenind vreme de 4 luni cea mai bine vândută
carte de sociologie. Acest succes a contat decisiv la cererea lui de eliberare
condiţionată, el reuşind să iasă din puşcărie cu 2 ani înainte de termen.
Eliberarea
lui a fost un eveniment pe care gaşca trebuia să-l serbeze cu fast, spre
timorarea vecinilor. În spatele blocului s-au întins mesele pline cu bucate,
iar grătarele sfârâiau continuu pentru a asigura fripturile şi micii pentru toţi
cocalarii zonei. însuşi Adi Minune şi Vali Vijelie au venit şi au cântat la
această petrecere, iar versuri precum: „puşcărie, puşcărie / urâtă mi-ai
fost tu mie“ ori „n-ai venit la vorbitor / curvo vezi că te omor“ au răsunat
până târziu în noapte. Mădălin m-a pus în capul mesei alături de el şi le-a
cerut maneliştilor să compună pe loc o serie de cântece pentru mine. „Dom'
profesor eşti deştept / I-ai tras pe gabori în piept“ a fost refrenul cel
mai cântat în acea seară ca omagiu adus mie - eliberatorul lui Mădălin.
În a
doua seară m-am trezit cu el la uşa apartamentului meu. Venise să-mi vorbească
despre planurile lui, despre loviturile pe care voia să le dea şi despre
modurile în care vedea reorganizarea bandei lui de tâlhari. Era plin de
optimism şi avea chef de băutură. Am scos din cămară un vin mănăstiresc adus de
la Muntele Athos de un prieten. A băut bidonul de 2 litri pe nerăsuflate, mi-a
mulţumit pentru ajutor şi a plecat să se culce. De-atunci nu l-am mai văzut.
Fratele lui mi-a spus că a doua zi s-a dus la Biserică - lucru neobişnuit
pentru el. S-a spovedit şi apoi a plecat la mănăstirea Neamţ să se călugărească.
Banda
lui şi-a continuat activitatea la fel cum şi-o continuase şi în timpul detenţiei
lui, dar mai puţin agresivă, mai puţin zgomotoasă. O parte din membrii ei au
plecat după integrarea României în Uniunea Europeană în diverse ţări la furat.
Cei rămaşi s-au băgat în politică şi i-am văzut în campaniile electorale alături
de Traian Băsescu - idolul absolut al lui Mădălin şi al întregii bande. Între
timp eu m-am mutat din acel bloc din cartierul Militari, iar amintirea lui Mădălin
s-a şters tot mai mult din memoria mea, lăsând locul altor evenimente şi
personaje mai actuale.
În săptămâna
patimilor din acest an am fost la Muntele Athos împreună cu câţiva prieteni. La
Izvorul Tămăduirii am întâlnit un pustnic român care vorbea câtorva pelerini cu
înflăcărare despre Fecioara Maria. M-am apropiat să-l ascult şi eu. Călugărul
care mă însoţea mi-a şoptit că cel care vorbeşte este pustnicul Varsanufie, un
cucernic capabil să vadă în oameni trecutul, bolile sau dorinţele lor.
Varsanufie a fost cel care l-a gonit pe Traian Băsescu afară din Muntele Athos
anul trecut. Când a aterizat pe helioportul de la mănăstirea Marea Lavră, cei
mai mulţi călugări români s-au apropiat să-l vadă, să-l audă şi să dea mâna
cu preşedintele României, mai ales că
venise cu o donaţie importantă pentru cele mai multe schituri şi chilii româneşti.
Dar Varsanufie i-a strigat să plece, căci a făcut un legământ cu necuratul şi
are întotdeauna doi draci în spatele lui. Toţi călugării au făcut atunci câţiva
paşi înapoi, iar stareţul Marii Lavre i-a spus lui Traian Băsescu că nu îl
poate găzdui peste noapte dacă pustnicul a văzut aşa ceva în jurul lui.
L-am
privit cu atenţie - era un om foarte slab, cu părul lung prins într-o coadă, cu
o barbă pe care şi-o mângâia cu nişte degete foarte lungi şi subţiri. Se
diferenţia de ceilalţi călugări şi preoţi întâniţi pe Muntele Sfânt prin corpul
extrem de slab şi ochii foarte pătrunzători. S-a întors spre grupul nostru să
ne cuprindă şi pe noi cu privirea. Se uita pe rând la fiecare dintre noi şi ne
spunea câteva vorbe care ne amuţeau prin exactitatea lor: unuia i-a spus că
degeaba a încearcat să aibă copii în ultimii 10 ani, căci dorinţa i se va
împlini abia peste alţi 3 ani (ce e
scris să apară peste 13 ani, atunci va apare şi orice-ai face nu vei reuşi să
scurtezi termenul). Altuia i-a spus că va continua să-şi înşele
nevasta cu secretara lui încă un an, după care se va potoli. Unui prieten i-a
descris cu exactitate accidentul de maşină pe care l-a avut în urmă cu un an şi
jumătate.
Când a
ajuns în dreptul meu m-am aplecat cu smerenie să sărut mâna acelui călugăr sfinţit,
aşa cum făcuseră şi cei dinaintea mea, dar el nu m-a lăsat. M-a privit în ochi şi
m-a întrebat: Dom' profesor, nu mă recunoşti?
Abia
după accentul cu care mi-a vorbit (diferit de cel cu care a
vorbit celorlalţi pelerini) mi-am dat seama că Varsanufie
este aceiaşi persoană cu Mădălin. Ceafa groasă şi tunsă scurt era acum înlocuită
cu o ceafă subţire acoperită de un păr lung, degetele butucănoase pline de
inele şi ghiuluri erau acum subţiri şi golaşe, lanţurile de aur de la gât erau
înlocuite de un şnur de care avea agăţată o icoană despre care călugărul însoţitor
mi-a spus că e o icoană a Fecioarei Maria venită pe mare direct lângă chilia
lui, făcătoare de minuni, de care nu se dezlipeşte de câţiva ani.
Mădălin?
- l-am întrebat nesigur. Varsanufie acum, mi-a răspuns.
M-a
rugat să aştept să dea binecuvântarea tuturor pelerinilor. L-am urmărit cu o
curiozitate sporită, nevenindu-mi să cred în transformarea unui cocalar în
sfânt. După ce prietenii mei şi ceilalţi pelerini din grup s-au depărtat, am
pornit să ne plimbăm amândoi pe munte, bucuros de revederea neaşteptată.
Stiam că
ai să vii, mi-a spus el. Te-am chemat în toate rugăciunile mele să-ţi mulţumesc
că mi-ai deschis ochii.
Despre
ce vorbeşti? - l-am întrebat. Despre experienţa noastră prin puşcării?
Nu dom'
profesor, ci despre schimbarea pe care ai făcut-o în mine după eliberare. Ţii
minte că mi-ai dat să beau atunci o sticlă de vin mânăstiresc? N-am putut să
dorm toată noaptea. Maica Domnului mi-a apărut în faţa ochilor şi mi-a spus să
renunţ la stilul meu de viaţă şi să merg în calea Fiului Ei. M-a cutremurat
atât de mult încât a doua zi m-am dus să mă spovedesc pentru prima oară în viaţă.
Preotul mi-a spus că mă aştepta, că şi lui i-a apărut Fecioara Maria care i-a
spus să-mi îndrepte paşii spre mânăstire. Am fost întâi la Neamţ, iar după ce
am primit numele Varsanufie am venit pustnic aici. M-am mutat în chilia pustnicului Visarion, care murise recent - o
peşteră săpată în stâncă lângă mare. Într-o noapte, marea a devenit dintr-o dată
agitată, iar o lumină puternică ieşea din ea până la cer. Am fugit la ţărm şi
am văzut că lumina însoţea o icoană care se îndrepta spre mine. Am înnotat până
la ea fără să mă tem de marea agitată şi am adus-o în chilia mea. A doua zi am
pus-o în schitul Prodromu dar când am ajuns la mine în chilie ea era agăţată
de-asupra patului. De-atunci o port mereu cu mine şi ea m-ajută să văd în
oameni bolile şi nefericirile lor, minciunile şi greşelile vieţii lor.
Am stat
ore întregi ascultându-l. Analfabetul de altă dată devenise acum un cucernic
studios. Vorbea despre scrierile Sfinţilor Părinţi cu o siguranţă pe care n-am
întâlnit-o nici la cei mai docţi profesori. Limbajul elevat, cuvintele alese cu
grijă, smerenia şi bunătatea luase locul argoului de cartier, aroganţei şi
violenţei din trecut. O schimbare atât de profundă nu am întâlnit până acum la
nici un alt om.
La despărţire
m-a rugat să duc ceva acasă. Mi-a dat 7 sticle de vin şi mi-a spus să dau câte
una fiecărui membru al bandei lui: lui Jean Haiosu, lui Neluţu Schiopu, lui
Fane de la etajul 4, lui Sile }menaru, lui Vasea de la parter, lui Gigi Bale
Lungi şi lui Gelu Frumuşelu.
Ajuns
în Bucureşti am mers direct în vechiul meu cartier la cocalarii din fosta lui
bandă, lăsându-le câte o sticlă de vin cu rugămintea să o bea în prima zi de Paşti.
M-au primit cu bucurie şi mi-au cerut mai multe informaţii despre vechiul lor camarad.
Le-am povestit despre întâlnirea cu el şi despre schimbarea constatată, după
care ne-am despărţit.
Ieri
însă sora lui Sile Şmenaru m-a sunat să-mi spună că toţi 7 au plecat spre
Athos. Dacă şi ei se vor călugări mă gândesc foarte serios să aduc câteva tone
de vin de pe Muntele Sfânt şi să dau câte o sticlă fiecărui cocalar din
România. Aş face ţara mai frumoasă, infracţionalitatea s-ar reduce, iar
manelele ar dispărea. I-am expus acest plan unui important lider politic,
apropiat al Preşedintelui Traian Băsescu.
Eşti nebun? - m-a întrebat
el. Tu vrei să rămânem fără electorat? Scoate-ţi ideea asta din cap.