marți, 22 martie 2022

Ce este mai importanta: calatoria sau destinatia?*

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



- *Ce este mai importanta: calatoria sau destinatia?*
- _Cei care ne insotesc._
https://pildepentrutoti.blogspot.com/
Oamenii care ne ies in cale, de-a lungul vietii, ne sunt dati sa ne mantuim si sa ne realizam scopul nostru cel mai inalt.
In viata noastra avem parte numai si numai de acele relatii ce ne ofera cea mai mare posibilitate de a ne implini acest scop; oricat ne-am dori, nu putem controla ce oameni vom intalni, cand si ce fel de experiente cu ei vom trai. De asta se ocupa sufletul nostru, caci el ne cunoaste scopul.
Eu vad relatiile pline de provocari ca pe niste vase pline - in diferite grade - de crapaturi, gauri si cioburi. De orice natura ar fi aceasta relatie, cei doi implicati in ea vad acele gauri, acele crapaturi, acele cioburi si au doua optiuni la dispozitie: sa le lase asa, poate doar sa intoarca vasul sa se vada dintr-un unghi mai bun, lasand vasul sa se strice si mai mult, sau sa vada crapaturile si gaurile ca spatii care se cer umplute cu Iubire si daruire- cam ca in arta japoneza Kintsugi, arta repararii vaselor ceramice crapate sau sparte cu pasta cu aur.

In relatii, cand zici doi, zici trei de fapt- trei fiind relatia care ia nastere instantaneu odata ce exista doi. De aceea, nici nu conteaza daca amandoi le umplu sau doar unul, sau unul umple mai mult si altul mai putin, la sfarsit vasul va fi intreg si de o frumusete uimitoare.

Toate provocarile din relatiile noastre stranse contin invataturi.
Ce lectii putem invata? Sa nu ii mai invinovatim pe ceilalti pentru ca ne simtim neiubiti. Sa ne definim clar limitele. Sa intelegem ca relatia cu partenerul este o oglinda a relatiei noastre cu propria inima. Sa ne iertam atunci cand ne inchidem inima temporar, sa ne purtam cu noi precum un parinte bland si rabdator cu copilul lui. Sa ne acceptam fricile, fiindca numai asa vom putea transforma tendinta de a fugi de suferinta in dorinta de a trai si a fi expresia unei iubiri cat mai profunde. Sa intelegem ca doar schimbarea de atitudine fata de provocarile ce le avem si traim in prezent va face diferenta intre relatiile nesatisfacatoare si cele ce ne implinesc pe deplin.
Odata aprofundate, aceste invataturi ne deschid inima si ne maresc capacitatea de a iubi. Caci despre Iubire e vorba intotdeauna.


ROAGA-TE TU PENTRU TOTI CA DE TINE AM EU GRIJA!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Bucuria mea, Odata, un preot crestin ortodox a fost intrebat: “Parinte, invata-ma o rugaciune fiindca, incepe postul, iar eu ma rog, ma rog, dar Dumnezeu, nu ma aude si as vrea sa am inima linistita. Parintele, zambind i-a raspuns: - Doi oameni erau pe o insula pustie si nu puteau sa primeasca ajutor de nicaieri. Si s-au rugat fiecare, cum a putut mai bine. Mai intai de toate, aveau nevoie de mancare. S-au rugat si Dumnezeu a trimis mancare unuia din belsug, iar celuilalt deloc. Apoi aveau nevoie de un loc in care sa se adaposteasca de vremea rea. Unul a gasit o pestera placuta, iar celalalt n-a gasit nimic. Pentru a pleca de pe insula aveau nevoie de o barca. Unul a gasit, ca prin minune, o astfel de barca la mal, iar celalalt, nu. Cand cel care a gasit barca s-a hotarat sa plece de pe insula, s-a gandit ca prietenul sau se afla in aceeasi nenorocire si l-a chemat sa plece impreuna. Inainte de a pleca de pe insula, cel dintai l-a intrebat pe celalalt: 

De ce, indiferent ce i-am cerut lui Dumnezeu, mie nu mi-a dat, dar tie ti-a dat din belsug?"

 Iar acela i-a raspuns: "Dumnezeu mi-a dat tot ce i-am cerut, pentru ca in toata aceasta vreme, i-am cerut doar un singur lucru: SA TE AJUTE PE TINE!" Cea mai puternica rugaciune in post este iubirea aproapelui! Fii bun si vei avea pe Dumnezeu in inima! 

Cat de adevarate si minunate sunt cuvintele: ROAGA-TE TU PENTRU TOTI CA DE TINE AM EU GRIJA! Si pe pomelnic sa-i treci pe toti cei dragi ai tai, incepand cu parintele tau duhovnic, iar tu sa te treci ultimul! Aceasta inseamna sa fii altruist si nu egoist, aceasta inseamna sa fii bineplacut lui Dumnezeu! Amin si Aliluia!
                                                                                                                          Preot Ioan .

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO