Femeia care-şi spovedea bărbatul!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Maria era o femeie căsătorită, care nu se prea înțelegea cu soțul ei și din această cauză în casa lor era tot timpul neliniște și război. Ea se credea foarte credincioasă și mereu mergea la spovedanie, dar de fiecare dată la alt duhovnic. La duhovnic când se spovedea mai mult vorbea despre păcatele soțului său și de faptul că aproape în totalitate vina păcatelor săvârșite erau din cauza lui.

Iată însă că într-un final ajunge la un duhovnic foarte iscusit, care o spovedește. Dar și de data aceasta Maria se îndreptățea și găsea explicații păcatelor sale în purtarea soțului ei.

După o lungă spovedanie la urmă preotul îi spuse așa:

- „Maria! Pentru toate păcatele săvârșite vei face în fiecare zi rugăciunile de dimineață și de seară, paraclisul Maicii Domnului spre ajutor, o catismă la psaltire și…..etc., etc., fapte bune, milostenie, trezvia minții, bunătate, blândețe cu aproapele…. și câte 300 de metanii în zi!„ Maria stăta și asculta și consternată de faptul că i-a dat preotul un canon așa aspru l-a întrebat intrigată:

- „Părinte! Dar de ce să fac eu așa de multe, de ce să-mi dați un canon așa de greu, când eu toate le fac din cauza soțului? El se cade să-l facă, nu eu!„

Și părintele cu blândețe i-a răspuns:

- „Maria! Se cuvenea ca ție să-ți dau canon, atâta timp cât tu l-ai spovedit pe el, nu pe tine. Tu în loc să te spovedești pe tine l-ai spovedit pe el. Așa că acest canon ţi se cuvine ție. El când va veni la spovedanie îi voi da și lui ceva de făcut spre îndreptare, dar deocamdată tu l-ai spovedit pe el, l-ai judecat în fel și chip și deci se cade acum ca tu să-i faci canonul…”.

Unii dintre noi, de câte ori nu mergem la spovedanie şi vinovat pentru toate câte am făcut e oricine numai noi nu. E vinovată și vremea de afară, și autobuzul care nu vine la timp, și şoferii din trafic, și ploaia și soarele și soacra și cățelul și purcelul, până și luna de pe cer greșește față de noi și noi, smeriții, față de Dumnezeu, dar numai din cauza lor, în niciun caz din cauza noastră.

Îndreptățirea de sine este păcatul frate cu neascultarea, deoarece Adam și Eva, în rai, s-au îndreptățit și au pierdut totul. Aşadar, când mergem la spovedanie să spunem duhovnicului doar păcatele noastre, fără să ascundem ceva, şi să dăm vina numai pe noi, nu (şi) pe alţii.

TREZVIA (nepsis), adica, A FI ATENT, VIGILENT, TREAZ ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

🙏 Bucuria mea, Sfantul Parinte, Iosif Isihastul, ne-a lasat acest sfat duhovnicesc: "Daca vrei sa vezi, sa gusti si tu iubirea lui Hristos, indura ceea ce vine asupra ta. Nu in ceea ce-ti place tie, ci, in ceea ce vrea Domnul sa te incerce. Nimic din ceea ce facem noi de buna voie, nu este atat de folositor cat este ceea ce ne trimite Domnul, fara incuviintarea noastra. Dumnezeu vrea ca vrajmasul diavol sa lupte pe om lupta crancena, os peste os, sange peste sange. Atat incat sa se topeasca precum ceara la fata focului. Ori traiesc o singura ora asa cum vrei Tu, Hristoase al meu, ori nu mai exist pe acest pamant."

 Si tot la fel de minunat ne sfatuieste si Sfantul Parinte, Efrem Filotheiul: "Sa nu vorbesti mult. Sa nu accepti controversele, cearta, vorbaria si tot ceea ce iese dintr-o limba fara atentie. Alunga gandurile rele si nalucirile murdare din minte de indata ce apar. Fiindca, atunci cand lancezesc in minte si in inima, ele creeaza o stare grava. In timp ce atunci cand suntem atenti la prima aparitie a nalucirii intinate si la gandurile intinate ce o insotesc, ramanem in pace si ne bucuram de gratificarea morala a curatiei. Prin urmare, copiii mei, sa fim atenti la noi insine de fiecare data cand apar felurite ganduri rele. Oricare ar fi acestea, atunci cand afla mintea neatenta, ele intra si creeaza – conform patimii – starea nesanatoasa. Lucrul care salveaza este trezvia! Trezvia (nepsis), adica a fi atent, vigilent, treaz si spre binele nostru, casa sufletului nostru va fi bine pazita si ne vom mantui sufletele pentru care luptam intreaga noastra viata."

 Sfantul Parinte, Serafim de Sarov, ne mangaie și el sufletul cu aceste minunate cuvinte:" Bogatia pamanteasca, impartita, se imputineaza. Bogatia cereasca a harului, se inmulteste la cel ce o imparte." Iar Sfantul Parinte, Isaac Sirul, ne intareste sufleteste prin aceste cuvinte: "Fara indo­iala, Dumnezeu ingaduie adeseori ca cei virtuosi sa fie ispititi de acestea si lasa ca ispitele sa se ridice impo­triva lor in orice loc. Fiindca, ii loveste in trupul lor, ca pe Iov, si-i aduce la saracie si la departarea oamenilor de ei si-i loveste in cele ce le-au dobandit. Dar de su­fletul lor nu se apropie vatamarea."

🙏 Cine are minte, sa ia aminte, sa-si intipareasca in suflet, ale Sfintilor Parinti, cuvinte, ci nu, fara trezvie, in ratacire sufleteasca, spre iad, tot inainte! Amin si Aliluia!
                                                                                                                                  Preot Ioan 🔔.