GRĂDINA MAICII DOMNULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

AŞA NU MAI VREAU SĂ TRĂIESC!

Într-o zi, aşteptam trenul în gară. După câteva minute văd că se apropie de mine o femeie, şi dupăce a luat binecuvântare, m-a întrebat de la ce mănăstire sunt. Apoi, după ce am vorbit puţin, mi-a povestitcum s-a întors ea la Dumnezeu. În timp ce lacrimile au început să-i curgă, mi-a zis:„Părinte, eu am fost atee şi membră de partid. Lucram la un birou şi nu voiam să aud deDumnezeu. Îmi plăcea să-mi trăiesc viaţa.

După o perioadă de timp, m-am îmbolnăvit şi am ajuns într-ostare critică. Aveam un fel de paralizie psihică şi nu mai puteam face nimic. Trebuia să fiu îngrijită ca uncopil. Această stare m-a dus la deznădejde. Într-una din zile n-am mai rezistat şi m-am hotărât să măsinucid. Mi-am ridicat ochii minţii spre cer şi am zis: «Doamne, dacă într-ade-văr exişti,

Tu poţi să măscapi, altfel îmi voi curma viaţa, aşezându-mă pe linia ferată şi aşteptând primul tren. Aşa nu mai vreau sătrăiesc!». S-a întâmplat ca acest tren să fie acceleratul Iaşi-Timişoara.Zicând aceste cuvinte, m-am dus la o distanţă oarecare de gară, ca să nu fiu văzută de nimeni şi m-am aşezat pe linia ferată, întinsă pe şine, cu faţa în sus.

După câteva clipe, a venit acceleratul cu toatăviteza, şi când s-a apropiat de mine, l-am văzut că s-a ridicat la jumătate de metru deasupra mea şi a trecuttot trenul prin aer. După ce a trecut, mi-am dat seama de minunea care s-a petrecut cu mine şi m-amcutremurat. Am rămas vie şi nevătămată. Am început să plâng în hohote, şi, sculându-mă, m-am dusacasă. De atunci, m-am făcut sănătoasă şi m-am apropiat de Dumnezeu”.

Întorcându-mă odată de la Tesalonic spre Sfântul Munte, m-a dus cineva cu maşina până într-unsat, iar de acolo aşteptam să iau autobuzul.Un bătrânel care trecea pe acolo, când m-a văzut, m-a întrebatde unde sunt, iar eu răspunzându-i, mi-a zis:

- Ei, părinte, mare grijă are Maica Domnului de Sfântul Munte!

- Ştiu! Am simţit şi eu ajutorul ei, i-am spus eu.

- Uite, zise el, cu ani în urmă, ministrul cultelor de aici, din Grecia, a vrut să viziteze SfântulMunte. Cu toate că i s-a spus că nu are voie să intre pentru că este femeie, ea nu a ascultat şi a hotărât ca peste două zile să intre în Sfântul Munte. Însă cu o zi înainte s-a îmbolnăvit grav, şi, după câteva zile, amurit.+

Altădată, cineva tot cu o funcţie mare a vrut să intre în Sfântul Munte ca să impună cevanepermis. Când a ajuns în portul Uranopolis, i s-a făcut dintr-o dată rău, şi în scurt timp a murit.- Vezi, părinte, că nu lasă Maica Domnului pe nimeni să facă rău Grădinii ei?

- Ai dreptate, bunicule! Şi-ţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase. Maica Domnului să te aibă în pază! Slavă frumoasei noastre Împărătese!

sursa:(I) Povestiri duhovniceşti

Monah Pimen Vlad

„Apocalipsa a fost scrisă ca să nu se petreacă”

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Părintele Porfirie: „Apocalipsa a fost scrisă ca să nu se petreacă”

                   Se aseamănă timpul de acum cu cel trăit în anii de dinaintea venirii lui Iisus.
Într-o vreme când din ce în ce mai mulți oameni simt nevoia, din cauza crizelor care îi afectează, să cerceteze evenimentele eshatologice ca cele descrise în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, dar și acele lucruri făcute cunoscute prin harul Domnului profeților, părinților Bisericii și sfinților din zilele noastre ca părintele Paisie Aghioritul, trebuie totuși să luăm în seamă și părerea părintelui Porfirie și să înțelegem de ce un așa mare om al timpurilor noastre, în timp ce știa foarte bine ce trăim noi acum și care este sursa, a evitat să vorbească despre aceste lucruri.
Trebuie să ne punem întrebarea de ce părintele nu a vorbit despre ceea ce ne așteaptă, ci a făcut cunoscute doar câteva lucruri. Esența gândirii părintelui Porfirie a fost aceea că oamenii au nevoie să crească și să se întărească din dragostea pentru Creatorul lor, printr-o relație de tipul celei dintre copil și părinte, și nu din frica de ceea ce va veni. Pentru că unitatea, care a fost cel mai mare dar dat de Hristos Apostolilor Săi, poate fi menținută când copilul este unit cu Tatăl său prin dragoste și nu prin teamă.
Părintele aseamănă timpul de acum cu cel trăit în anii de dinaintea venirii lui Iisus. Ce era atunci? Era o pax romana la conducere, idolatrie și o preoție însetată după putere, falsă, fără a aduce beneficii, ci mai degrabă una ce depărta pe oameni de Dumnezeu. Și, în final, erau și o mână de oameni buni și curați la suflet. Toate acestea descriu în detaliu ceea ce se întâmplă astăzi și repetarea lor ne va pune într-un mare pericol.
Înainte de Hristos existau proorocii despre venirea Sa precum și avertismente de pocăință pentru oamenii aleși ai lui Dumnezeu, ca în cazul lui Iona și al cetății Ninive. Aceste proorocii au fost trimise de El pentru acești oameni curați ai fiecărui veac, puțini la număr, cum am spus mai devreme, pentru că ei au vrut să primească mesajul și au știut ce să facă.
Părintele Porfirie a acționat având asta în mintea sa, chemând oamenii să se apropie din dragoste și nu din frică de fapte îngrozitoare.
El știa dar nu s-a arătat c-ar ști. Vorbea laconic și cu înțelesuri ascunse, înțelegând că în zilele noastre există un mare gol între spiritualitatea oamenilor din Sfântul Munte și cei din lumea ce îl înconjoară. De aceea a trimis un om la părintele Paisie Aghioritul, să-l oprească să mai vorbească despre Antihrist, despre semnul său, despre războaiele iminente etc.
Nu pentru că era greșit ceea ce primise părintele Paisie prin luminare Dumnezeiască, ci pentru că lumea nu se afla la un nivel spiritual la care frica să nu aibă un efect practic și în care singura apropiere necesară să fie dragostea.
Dacă omul iubește pe Dumnezeu, atunci El, când oamenii se schimbă, schimbă istoria. Ca în cazul cetății Ninive.
Același părinte Porfirie, în ultimele sale zile, apăsat de degradarea morală și nenorocirea în care ne găsim, spune ucenicilor săi: „Tu ai o haină, fii căpetenie peste noi” (Is. 3, 6). Asta descrie situația de acum. Aceeași situație a „vechiului Israel” și a „noului Israel” și aceleași simptome.
Aici pierdem întreaga esență. Războaiele, calamitățile și evenimentele viitoare sunt ultimul remediu al apostaziei oamenilor, de aceea părintele ar spune: „Apocalipsa a fost scrisă ca să nu se petreacă”.
Apocalipsa are ca scop punerea în alertă și ca s-o evităm trebuie să ne unim cu Hristos. Acesta este tratamentul pentru cei bolnavi, pentru că dacă boala avansează, evenimentele Apocalipse vor fi amputarea aplicată de doctor atunci când apare cangrena.
Părintele Paisie a spus același lucru pelerinilor care au venit la el speriați de evenimentele viitoare și când a fost întrebat de vremea când se va pogărâ mânia lui Dumnezeu: „Trebuie să cerem ca să vină mila și nu mânia Sa”. De asta au nevoie oamenii. Dacă fiecare dintre noi acționează singur și fără Hristos, sigur că ne vom merita plata.
În ultima noapte, Hristos s-a rugat pentru jumătate de oră și a spus: „Ca toți să fie una”. Același Duh Sfânt s-a rugat și prin părintele Porfirie pentru unitatea în Hristos a tuturor creștinilor și pentru întreaga umanitate, ca suferințele apocalipsei să nu vină.
traducere şi adaptare: 

Lucian Filip sursa: johnsanidopoulos.com