Tâlcuri pascale

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Ce rost îşi au motivele pascale?
Şi, poate, anul ăsta vom vedea
Că nu e vorba despre stomacale,
Contează doar a fi şi a avea.

Şi, iată, suntem prinşi la-nghesuială,
Când, culmea, nu există îmbulzeli,
Sunt vremuri ce ne dau de cheltuială
Pe socoteala altor cheltuieli.

S-a cheltuit firescul şi voinţa,
Nesocotită-i viaţa fără rost,
Suntem certaţi mereu cu pocăinţa
Şi s-a-nţeles greşit cuvântul post.

Ne facem semnul crucii: Doamne-Ajută!,
Să fie numai bine când e greu,
Şi, poate, cineva ne împrumută
Că am rămas datori Lui Dumnezeu.

Adesea ne rugăm doar pentru fleacuri
Şi am uitat ce e mai important,
Acesta-i omul: trece peste veacuri
Tot regresând la modul epatant.

E vorba despre milă şi iertare,
E vorba despre oameni care pier,
Măcar acum, uitaţi în izolare,
Să ne întoarcem faţa către cer.

Aştept şi învierea omenirii,
Ucisă de-ale sale vanităţi,
Căci a dansat în hora nimicirii,
Sărbătorind prea multe nedreptăţi.

E vorba despre Viaţă şi Lumină,
E vorba despre tot ce-i efemer,
Măcar acum, uitaţi în carantină,
Să ne întoarcem faţa către cer.

Şi bate o Lumină la fereastră,
Şi clopotele bat de-atâta dor,
Se-aude-un glas : “Iubirea nu-i sihastră,
Ea-i nemurirea unui muritor”.

E vorba despre inimi şi Iubire,
E vorba despre lacrima de Sus,
Măcar acum, uitaţi în pustiire,
Să ne întoarcem faţa spre Iisus.

Alexandra Mihalache
Vă doresc din suflet un Paşte fericit cu lumină şi credinţă!

POVESTEA MEA, POVESTEA TA..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



de Preot Sorin Croitoru

Un om era atât de trist fiindcă păcătuise,
Încât în inimă simtea că viu fiind, murise.
Se închisese-'n sinea sa ca într-o închisoare
Si nimeni nu-i întelegea amara întristare..

În prima zi l-a stăpânit un fel de împietrire,
Apoi sărmanul a-'nceput să plângă în nestire..
El nu plânsese-asa nici când îi mai mureau din rude
Si iată-acum nu contenea podeaua să o ude..

Într-un târziu se întări si merse-'ntr-o cămară
În care candela ardea din zori si până-'n seară.
Era un fel de mic altar, un colt de rugăciune,
În care el obisnuia să piardă ceasuri bune.

Atâtea binecuvântări acolo mai primise,
Dar astăzi, cum v-am spus deja, în inimă murise..
Se duse mai întâi smerit 'naintea Maicii Sfinte
Si zguduit de suspinări, i se rugă fierbinte:

"Măicuta mea si-a tuturor, Măicuta mea Preasfântă,
Alină-mă ca pe-un rănit, căci inima mi-e frântă,
Îmbracă-mă ca pe-un orfan ce-'n viată pribegeste,
Primeste-mă ca pe-un străin ce casă nu-si găseste..

Întoarce-te spre Fiul tău si roagă-L pentru mine,
Căci tu în Cana l-ai scăpat pe mire de rusine..
Eu stiu că am păcătuit si-astept ca să mă certe,
Dar sufletul de har lipsit, te roagă să mi-l ierte..

Să nu mă lepede de tot de la Preasfânta-I fată,
Căci fără El, cum voi putea să trec prin astă viată"?..
Icoana Domnului Hristos îl astepta tăcută,
Asa că omul amărât cu lacrimi o sărută,

Apoi vorbindu-i, simte că Stăpânul îl ascultă,
Iar întristarea care-'ntâi era atât de multă,
Se risipeste ca un fum, ca negura dispare,
Iar locul ei îl ia acum o blândă alinare..

Privindu-L pe Hristos în ochi, el vede că-i privit;
Iubindu-L pe Hristos cu foc, el simte că-i iubit!
Din nou, ca doi prieteni vechi, ei îsi vorbesc acum:
Samarineanul l-a salvat pe cel căzut pe drum,

Căci El nicicând nu îl întreabă pe omul cel rănit
De ce-a căzut între tâlhari, de ce s-a rătăcit,
Ci ca un Doctor bun si blând, cu untdelemn si vin,
Alină rana de pe trup si-al sufletului chin..

Povestea mea, povestea ta, povestea tuturor,
A celor care au pierdut, apoi au plâns de dor,
Povestea Celui Care e mereu cu noi aici,
Căci îi iubeste-atât de mult pe fratii Săi mai mici..

amin