Dor de Mama

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 · 
M-a sunat aseară mama și mi-a zis că totu-i bine. 

Are bani, are de toate, doar că-i este dor de mine...
M-a-ntrebat dacă-n străini viața este mai frumoasă, 

dacă nu mi-e dor de țară, dacă nu mai vin pe-acasă...❤️

Nu, zic, mamă, nu mi-e dor, poate-un pic mi-e dor de tine... 

dar în rest, la ce să vin? Cine mă așteaptã, cine?
Așa e... a răspuns mama, pe la noi a nins prin sat.

 Ce frumos... astăzi zăpada peste case s-a-nșirat...❤️

Și am plâns, căci de zăpadă și de iarnă-mi este dor, 

dar oricum, chiar și așa, amintirile mă dor.
- Nu vin, mamă, pe la voi, stă gunoiul după ușă, 

iar când vreți să faceți focul, vă mânjiți toți de cenușă.❤️

Apă nu aveți prin case și fântânele-s secate,

 altfel lumea azi trăiește și așa nu se mai poate...
Mama, tristă, a șoptit: Fă cum știi și fă cum poți,

 dar oricum, mi-e dor de tine și mi-e dor, și de nepoți...❤️

- Lasă, mamă, trece dorul, poate-n vară voi veni,

 când o fi iarbă pe luncă, când bujorul v-a-nflori...
Nu fi tristă și mai sună, dacă vrei și eu te sun. 

Ti-am trimis bani și mâncare... E cadoul de Crăciun.❤️

- Hai, la revedere, mamă...a zis mama și-a închis.

 Parcã-o văd cum, în cămară, plânge-n hohot, știu precis.
Are lângă ea un câine și mai are și-un motan.

 Îi iubește și toți trei... fac Crăciunul an de an...❤️

O fi poate-o săptămână de când mama nu-a sunat,

 mi-e în grijă, ce e oare?!... si-am pornit la drum, spre sat.
Avioane, gări și trenuri, îmbulzeală, drumu-i greu. 

După-atâta stres și lacrimi am ajuns... în satul meu.❤️

Parcă nici nu-mi vine-a crede, ninge lin, drumu-i pustiu. 

Totu-i alb, foșnește neaua, mică iar a-și vrea să fiu...
Am strigat de pe la poartă: -Mamă, ce s-a întâmplat?
A ieșit mama în ușă: -Telefonul s-a stricat...❤️

Două săptămâni cu mama, am uitat de țări străine,
Sunt din nou copilă mică, râdem, plângem și ni-e bine....

😥❤️
Emilia Plugaru

Randunica

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Mai de mult, o rândunică avea-n cuibu-i șase pui

Și privea la ei, sărmana, ca la chipul soarelui.
De cu zori pornea -săgeată- căutând, pe deal și văi,
Hrană pentru puii săi.
Și-n iubirea-i, nu odată,
S-a culcat ea nemâncată.

Dar destul de fericită că nu s-a-ntâmplat nicicând
Dintre pui s-adoarmă vreunul ars de sete sau flămând.
Nici n-a fost mai mândră mamă decât ea-ntre rândunici,
Când văzu-ntr-o zi că puii se făcuseră voinici.
Și n-a mai avut odihnă nici cât ai clipi, sub soare,
Până când, pe fiecare pui nu l-a învățat să zboare.

Dar, când toți puteau să plece încotro voiau, sub slavă,
Rândunica, istovită, a căzut în cuib bolnavă.
Și cu ochii plini de lacrimi țintă-n ochii fiecui,
Zise celor șase pui:
Dragii mamii, eu de-aseară, simt în inimă un cui,
Aripile greu mă dor, și nici vorbă să mai zbor...

Dumnezeu mi-a dat putere - oricât am avut nevoi.
Să găsesc într-una hrană pentru voi...
Astăzi, fiindcă sunt bolnavă, dragii mamii, se cuvine,
Mari cum v-a făcut măicuța, să-ngrijiți și voi de mine.
Și ca nimeni dintre puii-mi să nu simtă că mi-e rob,
Fiecare, să-mi aducă, zilnic, numai câte-un bob;

Ale voastre șase boabe milostive mă vor ține
Până când o să vrea cerul să mă facă iarăși bine...”
Ascultând cuvântul mamei, au zburat cei șase pui,
Și-a adus, vreo șase zile, fiecare bobul lui...
Mai departe însă puii - beți de-al slavelor înalt -
Fiecare-având nădejdea că-i va duce celălalt,

N-a mai dus nici unul bobul și, uitată mucenică,
A murit atunci de foame cea mai sfântă rândunică.
Și-a rămas apoi povestea tristă, neluată-n seamă,
Orișicui ai sta s-o spui,
Că o mamă își hrănește șase, opt sau zece pui,
Însă zece pui, adesea, nu pot toți hrăni o mamă.
Vasile Militaru