CERNEALA, NISIPUL ȘI PATIMILE OMENEȘTI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Astăzi, dragi "elevi", m-am gândit să vă ajut să înțelegeți ce înseamnă "patimile", folosind două exemple din natură. Pentru că știm că Domnul nostru folosea mereu această metodă: prin evocarea realităților materiale ușor de înțeles pentru toată lumea, El Își ridica ascultătorii la înălțimile celorlalte realități, adică a celor spirituale.
Să intrăm mai întâi în laboratorul de fizică.. Luăm o bucată de fier și o fixăm bine, bine într-o menghină.. Apoi luăm o pilă nouă cu zimți mari și începem să pilim.. Pe masă așternem mai întâi o coală mare de hârtie. Adunăm mult praf de la fierul acela, praf care se numește "pilitură de fier". Apoi luăm un pumn de nisip uscat și îl amestecăm cu pilitura. Tocmai am obținut o materie nouă, un nisip puțin mai albăstrui. Acum eu vă cer să separați din nou cele două materii inițiale.. Într-un fel, eu vă cer dumneavoastră să "curățiți" nisipul de reziduurile de fier din el. Așa-i că nu puteți?.. Ei bine, tot eu o să vă ajut: voi lua un magnet puternic, voi împrăștia amestecul de nisip cu fier pe masă și voi trece magnetul pe deasupra lui. Vă garantez că un fir de fier nu va mai rămâne în nisip!
Acum ne mutăm în laboratorul de chimie.. Luăm o eprubetă și o umplem pe trei sferturi cu apă curată. Adăugăm câteva picături de cerneală.. În câteva secunde apa devine toată albastră, sau neagră, sau roșie, în funcție de culoarea cernelii. Perfect amestecată, perfect omogenă.. Acum, dragii mei elevi, vă cer, ca și în primul caz, să-mi dați înapoi apa curată.. Adică.. să-mi scoateți cerneala din apă! Vă uitați nedumeriți unul la altul, apoi mă priviți curioși pe mine, zicându-mi că nu se mai poate elimina cerneala, odată ce s-a amestecat cu apa. Bine.. Vă arăt eu cum se face: iau o pastilă de vitamina C mai de calitate, o sfărâm până obțin o lingură de praf de vitamina C, apoi vărs cu atenție acest praf în eprubetă.. Privim cu toții uimiți cum apa începe să se limpezească și vedem cum în treizeci de secunde apa noastră este iarăși curată, perfect transparentă!
Bine, o să gândiți, și ce legătură au patimile omenești cu cele două exemple?.. Ei bine.. AU! Firea noastră omenească după Sfântul Botez este curată și pură. Ca nisipul, sau ca apa din eprubetă, despre care am vorbit. Diavolul, datorită neatenției noastre și a lipsei de rugăciune, se strecoară foarte ușor în sufletele și în trupurile noastre, "prihănindu-le", adică murdărindu-le.. Când păcatul se repetă de multe ori, sufletul se murdărește permanent, rămânând așa, urâcios, impur. De unde știu eu aceste lucruri?.. Bineînțeles, din Sfânta Scriptură.. "Apoi (diavolul) se duce și ia alte șapte duhuri, mai rele decât el, și se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi"! Iată cum duhurile necurate, aceste spirite răufăcătoare, se amalgamează cu adâncurile inimilor noastre, transmițând caracterelor noastre defectele lor! Omul care după Botez era bun și iubitor, devine rău și respingător! Cel care la început era curat, sfios și rușinos, devine desfrânat și nerușinat! Omul blând și pașnic devine mânios și certăreț! Diavolul s-a amestecat așa de bine cu sufletul lui, încât el, omul pătimaș, nici măcar nu-și dă seama ce "transportă" înlăuntrul său!
Aceasta este patima omului: ceneală vărsată în apă, pilitură de fier amestecată cu nisip.. Acum să vedem dacă există vreo putere care să poată curăți sufletul, așa cum vitamina C și magnetul au putut să o facă.. Există! Această.. "PUTERE" Se numește.. DUHUL SFÂNT! Atunci când noi începem să ne rugăm, încet, încet, Domnul nostru Iisus Hristos ne trimite nevăzut harul Său, adică pe Duhul Sfânt și ne curăță sufletele de patimă și de diavol. Acțiunea Duhului Sfânt este și mai puternică atunci când mergem la Sfânta Spovedanie. Când preotul rostește la sfârșitul mărturisirii noastre: "Iar eu, nevrednicul preot și duhovnic, cu PUTEREA ce-mi este dată (adică.. cu Duhul Sfânt) te iert și te dezleg de toate păcatele tale", atunci Duhul Sfânt, ca o vitamină C duhovnicească, pătrunde în sufletele noastre și le curăță de "cerneala" patimilor! Aceasta înseamnă cuvântul "te dezleg" de păcate, pe care-l folosește preotul: "te vindec", sau: "scot păcatul și diavolul din tine". Vedeți, dragii mei, cât este de importantă Sfânta Spovedanie?.. Oricât de mult ne-am ruga noi înșine, nu lucrează Duhul Sfânt în noi ca atunci când mergem la Sfânta Taină a Mărturisirii.. Chiar și Cuvioasa Maria Egipteanca, înainte de a merge în pustiu ca să-și plângă atâția ani păcatele, a fost mai întâi și s-a spovedit! Apoi a primit și Sfânta Cuminecătură, adică pe Domnul Iisus Hristos, și numai cu aceste "Merinde" a avut ea putere de a face pocăința despre care am citit cu toții..
În încheiere, vă sfătuiesc să nu vă pierdeți niciodată nădejdea, oricât de mari ar fi patimile voastre (pentru că se zice: "un păcat nu vine niciodată singur")! Dacă nisipul murdar se poate curăți, dacă apa murdară de cerneală poate deveni clară și transparentă ca la ieșirea din izvor, stați foarte liniștiți: și sufletele voastre pot deveni curate ca după Sfântul Botez! "Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți, spăla-mă-vei și MAI VÂRTOS DECÂT ZĂPADA MĂ VOI ALBI", amin!
Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)

PARASTASUL (SĂRINDARUL) PENTRU ODIHNA SUFLETELOR

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Bătrânul Daniil Aghioritul (+1929), înțeleptul isihast de la Katunakia (Sfântul Munte Athos), are menționat în manuscrisele sale și următorul caz, care s-a petrecut în 1869, în patria sa, Smirna.
Un oarecare creștin virtuos, în cele din urmă ale vieții sale l-a chemat pe duhovnicul său, părintele Dimitrie, și i-a spus:
– Eu astăzi mor. Spune-mi ce să fac în această clipă hotărâtoare?
Preotul cunoscând virtutea aceluia și pregătirea ce o făcuse, i-a propus următoarele:
– Dă poruncă ca după moartea ta să ți se facă un sărindar (40 zile) într-o biserică.
Așa s-a și făcut. Dimitrie – acesta era numele lui – a lăsat poruncă fiului său să-i facă 40 de Liturghii după adormirea sa. Acela, ascultând de ultima dorință a bunului său tată, fără întârziere i-a încredințat părintelui Dimitrie săvârșirea lor. Smeritul levit a primit să facă 40 de Liturghii, mai ales că el însuși i-a propus aceasta celui adormit, și în toată această perioadă s-a retras la Biserica Sfinților Apostoli, aflată în afara orașului.
Au fost săvârșite treizeci și nouă de Liturghii fără piedici, iar a patruzecea trebuia să se săvârșească într-o zi de Duminică. Sâmbătă seara însă, l-a apucat pe părintele Dimitrie o puternică durere de dinți, atât de puternică, încât a fost nevoit să se întoarcă acasă. Preoteasa i-a propus să scoată dintele, însă părintele a refuzat, pentru că a doua zi trebuia să săvârșească ultima Liturghie. La miezul nopții durerea a ajuns la culme și părintele Dimitrie a fost nevoit să-și scoată dintele. Din pricină că a început să-i curgă sânge, a amânat ultima Liturghie pentru luni.
Între timp, sâmbătă după-amiază, Gheorghie, fiul celui adormit, a pregătit niște bani pentru osteneala preotului, intenționând să-i dea a doua zi. La miezul nopții s-a trezit pentru rugăciune. După rugăciune s-a așezat pe pat și a început să-și aducă în minte virtuțile, harismele și cuvintele înțelepte ale tatălui său. La un moment dat i-a trecut prin minte un gând: „Oare parastasele aduc folos sufletelor celor adormiți sau le-a rânduit Biserica numai pentru mângâierea celor vii?”.
Și îndată a fost cuprins de un somn ușor și a văzut că se află într-o câmpie de o frumusețe de negrăit. Se simțea nevrednic să stea în acel loc sfânt. Înaintea sa se întindea o grădină nesfârșită plină de pomi, care răspândea o mireasmă de nedescris. „Acesta este cu siguranță Raiul”, și-a spus în sinea sa. „O, ce fericire îi așteaptă pe cei care trăiesc virtuos pe pământ!”. Cercetând cu uimire frumusețile cele mai presus de lume, a văzut un palat strălucitor cu o arhitectură minunată. Zidurile sclipeau de diamante și aur. Mergând mai aproape, vede – o, ce bucurie! – în poarta palatului pe tatăl său cu totul luminos, îmbrăcat în haine strălucitoare.
– Cum ai ajuns aici, fiul meu? l-a întrebat acela cu blândețe și dragoste.
– Nici eu nu știu, tată. Îmi dau seama că nu sunt vrednic de acest loc. Dar spune-mi cum petreci aici? Al cui este acest palat?
– Iubirea de oameni a Mântuitorului Hristos, prin mijlocirile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, la care am o deosebită evlavie, m-a învrednicit să petrec în acest loc. Trebuia să intru astăzi în palat, însă iconomul care îl construiește a avut un necaz. În seara aceasta și-a scos un dinte și astfel nu a sfârșit cele patruzeci de zile ale construcției lui. Din această pricină voi intra mâine.
După aceasta Gheorghie s-a trezit plin de lacrimi și uimit. A petrecut cealaltă parte a nopții înălțând laude și doxologii lui Dumnezeu. Dimineața, după Dumnezeiasca Liturghie, a luat prescuri, vin și lumânări de ceară curată și a pornit spre Biserica Sfinților Apostoli. Părintele Dimitrie l-a primit cu bucurie. Atunci Gheorghie i-a povestit cele văzute noaptea trecută. Când a ajuns cu povestirea în punctul în care tatăl lui spunea că nu a putut intra în palat, deoarece iconomul și-a scos un dinte, părintele Dimitrie a fost cuprins de frică și de uimire. Apoi a spus cu bucurie:
– Eu sunt iconomul care a lucrat la construcția palatului tatălui tău. Astăzi nu am liturghisit, pentru că mi-am scos un dinte. Însă voi liturghisi mâine și astfel voi sfârși palatul duhovnicesc al tatălui tău.

sursa

https://web.facebook.com/calugarul.alb.1/posts/160400154863431?__tn__=K-R