FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
Multe şi minunate sunt urmările
iubirii: mila, prietenia, smerenia,
bunătatea, dar piatra de încercare rămâne:
iertarea. Să ierţi, dar nu pe
cel care te iubeşte şi te iartă pe tine, ci pe cel care te urăşte şi nu te
iartă, pe vrăjmaşul care-ţi caută moartea. Există motive
suficiente
pentru aceasta, sau e
ceva iluzoriu şi cu neputinţă? Sfânta Scriptură
dezvăluie o serie de motive ale iertării,
pe care le înşirăm, după cum
urmează: Iert, pentru că am
fost iertat de păcatul strămoşesc; iert,
pentru că am nevoie să fiu iertat de păcatul actual; iert, pentru ca să
contribui la zidirea
morală a unei lumi noi, care nu se poate face pe
temelii de ură; iert, ca să pun capăt răului după îndreptarul: „Nu te
lăsa biruit de rău, ci
biruieşte răul cu
binele!“ (Romani 12:21);
iert, pentru că iubesc, dar iubirea se revarsă ca
trilurile privighetorii,
fără să ţină seamă de zborul din clipa următoare;
iert, pentru
desăvârşire, fără nici o altă consideraţie, după cuvântul: „Fiţi dar voi
desăvârşiţi,
precum şi Tatăl
vostru Cel din Ceruri este
desăvârşit!“
Şi
dacă sunt mai grele treptele prin care se rânduiesc motivele
iertării dezinteresate, sunt suficiente primele două motive: iertarea
păcatului strămoşesc şi a păcatului
actual, pentru a scăpa de
sentinţa rostită de Mântuitorul
împotriva slugii care n-a iertat pe
fratele său.
Decizie
grea: Iertăm sau facem dreptate?
„Precum
voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi
asemenea“
(Luca 6:31). Iată ceea ce toţi comentatorii Noului
Testament
au numit Legea de aur a moralei creştine.
După cum se
observă, cuvintele spuse mai înainte sunt foarte simple. Pot fi înţelese
de oricine. Nu este
nevoie de licenţe, de doctorate şi nici măcar de
studii de teologie.
Sunt pe măsura înţelegerii tuturor.
Toţi ştim ce vrem să ne facă nouă oamenii. Vrem să ne
urască?
Vrem să ne facă rău? Vrem să ne vorbească de rău? Vrem să ne
târască prin tribunale? Niciodată!
Vrem să fim iubiţi şi respectaţi.
Mântuitorul a adus în
lume noutatea iubirii: „Să iubeşti pe aproapele
tău ca pe tine însuţi“ (Matei
19:19). De aceea a zis: „Poruncă nouă
dau
vouă: să vă iubiţi unii pe alţii,
precum V-am iubit şi Eu
pe voi“
(Ioan
13:34). Dar de ce era porunca aceasta nouă?
Era nouă fiindcă în
Vechiul
Testament scrie: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti
pe vrăjmaşul tău“ (Matei
5:43). Mântuitorul face un pas mai departe
decât acest precept
din Vechiul Testament, de fapt face un pas uriaş şi
zice: „nu
numai să iubiţi pe cei ce vă iubesc, dar să iubiţi pe
vrăjmaşii voştri,
să binecuvântaţi pe
cei ce vă blestemă, să faceţi
bine
celor ce vă urăsc, şi să vă rugaţi pentru cei ce vă nedreptăţesc
şi vă prigonesc“ (Matei 5:44).
Trebuie să recunoaştem că nu este o poruncă uşor de urmat şi că
ne pune la mare
încercare. Teoretic o înţelegem şi chiar o admitem,
dar când e vorba de
pus în practică ni se pare dacă nu imposibil, cel
puţin nedrept. Suntem puşi în
faţa unui: ORI - ORI. Ori
facem
precum
ne porunceşte Iisus şi suntem creştini,
ori nu facem şi nu
suntem
creştini.
În Vechiul
Testament se spune: „Ochi pentru ochi, dinte
pentru
dinte, mână pentru mână,
picior pentru picior, arsură
pentru
arsură, vânătaie
pentru vânătaie, suflet pentru suflet“. Iată
ce anume a vrut
Mântuitorul să îndrepteze, să instaleze porunca
iubirii
în locul legii Talionului. Mulţi
dintre noi sunt rămaşi la
nivelul legii
Talionului din Vechiul Testament. Legea Talionului era
legea fundamentală. Şi poate că ea trebuie înţeleasă ca pozitivă la
vremea respectivă. Dar Mântuitorul ne cere un efort de autodepăşire.
Tocmai de aceea a
venit El ca să ne ajute să încercăm această
autodepăşire. Chiar Dumnezeu pe care Îl descoperea Moise îndemna
la desăvârşire: „Să-mi fiţi sfinţi“ (Levitic
20:26).
Cuvinte
de duh despre iertare
● „Iertarea
vrăjmaşului
este semnul unui suflet mare, nu
slab“
(Prot. I. Tolmacev).
● „Iubeşte-ţi vrăjmaşii şi vei deveni prieten lui Dumnezeu“
(Sfântul
Vasile cel Mare).
● „Cum
spui «Doamne miluieşte», când tu însuţi nu ai
milă!“ (Avva Nil Athonitul).
● „Să nu uităm, creştinilor,
să iertăm pe ceilalţi înainte de a
cere
iertare de la Dumnezeu. Rugăciunea
pomenitorului de rău
este tot una cu semănatul pe piatră“ (Sfântul Isaac Sirul).
● „Răul în nici un chip nu nimiceşte răul şi de aceea, dacă
cineva îţi face
un rău, tu fă-i
bine, pentru că binele nimiceşte răul“
(Avva Pimen).
● „Nu există în lume nimic mai vrednic de
mirare decât
iubirea de vrăjmaşi“ (Fericitul Augustin).
● „David a obţinut o biruinţă mai mare când l-a cruţat pe
Saul, decât atunci când l-a doborât pe Goliat“ (Sfântul Ioan Gură
de Aur).
● „Dumnezeu ne-a dat două capacităţi, deopotrivă de
preţioase pentru slaba noastră inimă: să ne aducem aminte şi să
uităm“ (Graful Bludov).