Hrab Alexandru: Mănăstirea de la Hozeva. Moaștele Sf. Ioan Iacob H...

 

 Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului. Alături de icoană se află nenumărate plăcuțe de argint. Plăcuțele sunt un fel de pomelnice cu dorințe personale (sănătate, căsătorie, naștere de copii) pe care pelerini le lasă cu speranța că Maica Domnului va împlini cererile lor.

Mai multe cititi aici:

Hrab Alexandru: Mănăstirea de la Hozeva. Moaștele Sf. Ioan Iacob H...:      Mănăstirea Sf. Gheorghe se află în Pustiul Hozevei, la 20 km de Ierusalim pe drumul ce se îndreaptă spre Ierihon. Aici s-a nevoit profe...

“Rugaciune la icoana Schimbarii la fata

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!



    Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru Care locuieşti întru Lu-mina Cea nepătrunsă, şi eşti Strălucire Slavei Tatălui şi Chip al Ipostasulul Său! Pentru că a venit plinirea vremii, Tu, pentru mila cea nespusă faţă de neamul omenesc cel căzut, Te-ai micşorat, chip de rob luând, Te-ai smerit pe Sine, ascultător fiind chiar până la moarte. Totuşi, înainte de Cruce şi de patima cea de bună voie, în muntele Taborului, Te-ai schimbat la Faţă, întru Slava Ta Dumnezeiască, înaintea sfinţilor Tăi ucenici şi Apostoli, ca atunci, când Te vor vedea răstignit şi dat morţii, să priceapă că patima este de bună voie şi Dumnezeiască. Învredniceşte-ne şi pe noi pe toţi să prăznuim Preacurata Schimbare la Faţă cu inimă curată şi cu minte neîn-tinată, să urcăm în muntele Tău cel Sfânt, în sălaşul Sfintei Slavei Tale, unde este glasul curat al celor ce prăznuiesc, glasul nespusei bucurii, ca acolo, împreună cu Sfinţii, Faţă către faţă, să vedem Slava Ta, în ziua cea neînserată a împărăţiei Tale şi să preaslăvim Preasfânt Numele Tău, îm-preună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţă Făcătorul Tău Duh acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august)

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

În cel de-al treilea an al propovăduirii Sale, Iisus Domnul a început a grăi ucenicilor despre patima Sa cea apropiată și despre slava ce va să urmeze răstignirii Sale pe Cruce. Pentru ca patima Sa cea grabnică să nu slăbească de tot inimile ucenicilor și să-i facă a pleca de lângă Dânsul, El, Cel Preaînțelept, a voit ca, mai înainte de patimă, să le arate o parte din slava Sa cea dumnezeiască.

Pentru aceasta a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și S-a suit noaptea în muntele Taborului, iar acolo S-a schimbat la față înaintea lor:



„Și a strălucit fața Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2).

Atunci s-au arătat lângă Dânsul Moise și Ilie, proorocii cei mai ai Vechiului Testament. Văzând acestea, ucenicii au căzut în uimire. Atunci Petru zise:

„Doamne, bine este nouă să fim aici. De voiești, să facem aici trei colibe: Ție una și lui Moise una și una lui Ilie” (Matei 17, 4).



Încă grăind Petru, Moise și Ilie s-au depărtat și un nor luminos L-a umbrit pe Domnul și pe ucenicii Săi, iar din nor s-a auzit un glas zicând:

„Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit. Pe Acesta să-L Ascultați” (Matei 17, 5).

Auzind glasul, ucenicii căzură cu fețele la pământ precum morții și rămaseră astfel, încremeniți de frică, până ce Domnul Se apropie de ei și le zise:

„Sculați-vă și nu vă temeți” (Matei 17, 7).

Domnul Își arătase și până atunci de multe ori puterea Sa dumnezeiască, însă pe muntele Tabor El Și-a arătat firea cea dumnezeiască. Vederea dumnezeirii Sale și auzirea mărturiei cerești cum că El este Fiul lui Dumnezeu avea să le slujească ucenicilor Săi în zilele când Domnul avea să fie răstignit, întărindu-le și sporindu-le credința într-Însul și în biruința Sa cea de pe urmă.



În Muntele Taborului Te-ai schimbat la față, Iisuse, și nor luminos, întins ca un cort, pe Apostoli cu slava Ta i-a acoperit. Pentru aceasta, se uitau în jos pa pământ, neputând să vadă strălucirea slavei celei apropiate a feței Tale, Mântuitorule, Hristoase Dumnezeule, Cel ce ești fără de început. Cel care ai arătat atunci acelora lumina Ta, luminează și sufletele noastre. (Podobie ce se cântă la Utrenie)

Cel ce cu lumina Ta ai sfințit toată lumea, în Muntele Taborului Te-ai schimbat la față, Bunule, arătând ucenicilor Tăi, puterea Ta, că mântuiești lumea din călcarea poruncii. Pentru aceasta, grăim către Tine: Îndurate Doamne, mântuiește sufletele noastre. (Dintre Stihirile ce se cântă la Litie)



Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi : Petru, Iacov şi Ioan ; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt – muntele Taborului în Galileea – ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferinţa Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii cei mai importanţi ai Patimilor Sale, să fie pregătiţi pentru această încercare prin priveliştea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai îşi mărturisise credinţa în dumnezeirea Sa ; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos ; şi Ioan care mărturisi din experienţa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca “fiu al tunetului” teologia Cuvântului întrupat.



El îi urcă pe munte, ca simbol al înălţării spirituale care, din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeieşti. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a Domnului care, fiind îveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învăţându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.
În mijlocul acestei slăvite privelişti se arătară – alături de Domnul – Moise şi Ilie, doi mari profeţi din Vechiul Testament, reprezentând respectiv Legea şi Proorocii, care îl mărturiseau ca stăpân al celor vii şi al celor morţi (Moise a murit înainte de a intra în Pământul Făgăduinţei iar Ilie a fost dus într-un loc tainic fără să cunoască moartea).



Şi vorbeau cu El, în lumina, despre Exodul pe care avea să îl înfăptuiască la Ierusalim, adică Patimile Sale, căci prin Patimi şi prin Cruce această slăvire trebuia să fie dată oamenilor.
Ieşiţi afară din ei înşişi, răpiţi în contemplarea luminii dumnezeieşti, Apostolii erau copleşiţi ca de un somn şi “neştiind ce zice, Petru îi spuse lui Iisus : Stăpâne, ce bine ar fi să rămânem aici; dacă vrei vom face trei corturi : unul pentru tine, unul pentru Moise si unul pentru Ilie”. Întorcându-şi apostolul de la aceasta dorinţa prea omenească, ce consta în a se mulţumi de bucuria pământească a luminii, Domnul le arată atunci un “cort” mai bun şi un lăcaş cu mult mai înalt pentru a sălăşlui în el slava Sa.



Un nor luminos veni să îi acopere cu umbra Sa, iar glasul Tatălui Se făcu auzit în mijlocul acestui nor, mărturisind pe Domnul : “Acesta este Fiul Meu prea-iubit, în care am bine-plăcut; ascultaţi de El”. Acest nor era harul Duhului înfierii şi, la fel ca şi la Botezul Său în Iordan, glasul Tatălui mărturisea pe Fiul şi arăta că cele trei entităţi ale Sfintei Treimi, întotdeauna unite, participă la Mântuirea omului.

Lumina lui Dumnezeu, care permisese mai întâi Apostolilor să îl “vadă” pe Hristos, îi ridică la o stare superioară viziunii şi cunoştinţei omeneşti cînd ea străluci mai puternic. Ieşiţi în afară de tot ce este vizibil şi chiar din ei înşişi, ei pătrunseră atunci în întunericul supra-luminos, în care Dumnezeu petrece (Psalmii 17:12) şi “închizând uşa simţurilor lor”, ei primiră revelaţia Tainei Treimii, care este mai presus de orice afirmaţie şi de orice tăgăduire (Teologia mistică a Sfântului Dionisie Areopagitul a fost aplicată Tainei Schimbării la Faţă în principal de către Sf. Grigore Palama).



Încă insuficient pregătiţi revelaţiei unor asemenea taine, căci nu trecuseră încă prin încercarea Crucii, Apostolii se înspăimântară cumplit. Dar când îşi ridicară capetele, îl vazură pe Iisus, singur, redevenit ca mai înainte, Care se apropie de ei şi îi linişti. Apoi, coborând din munte, El le ceru să nu vorbească nimănui de cele ce văzuseră, până când Fiul Omului nu se va scula din morţi.



Sărbătoarea Schimbării la Faţă este deci prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci căscopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei lumini.

Sursa  http://ro.netlog.com/artasireligie/blog/