Mănăstirea Frăsinei

    Mănăstirea Frăsinei reprezintă pentru mulţi credincioşi locul de comuniune a omului cu Dumnezeu. Retrasă între munţi şi străjuită de o parte şi de alta de păduri seculare, sihăstria monahală din Carpaţi a atras, încă din cele mai îndepărtate timpuri, sufletele însetate de linişte şi viaţă duhovnicească.    Nenumăraţi râvnitori după împărăţia cerurilor şi-au aflat în aceste singurătăţi rostul vieţii lor pământeşti. De la ei s-au inspirat mulţimi de ucenici, dintre care unii au îmbrăţişat viaţa călugărească, iar alţii au dus în casele şi familiile lor Duhul de viaţă sfântă al iubitorilor de Dumnezeu din această sfântă aşezare.
Prezentul istoric are menirea să arate care au fost primele atestări documentare de existenţă a acestui locaş monahicesc, importanţa lui în cadrul istoriei bisericeşti, dar şi în cadrul istoriei României. Prin întemeierea acestei mănăstiri se deschid largi posibilităţi celor din împrejurimile mănăstirii, dar şi celor din ţară, de alinare sufletească şi de a dobândi cunoştinţe de vieţuire duhovnicească.
Mănăstirea Frăsinei, ca şi toate mănăstirile din ţară, este un locaş de unitate ortodoxă, în ea vieţuind în perfectă armonie călugări din toate zonele ţării. Aici vin creştini de pretutindeni, pentru a se tămădui sufleteşte şi trupeşte şi apoi se întorc în lume cu focul sacru al unităţii credinţei strămoşeşti şi strâns legat de acesta cu al unităţii de neam. Călugării vieţuitori au fost întotdeauna modele de oameni de jertfă, care şi-au închinat viaţa venind aici, în locurile acestea retrase, pentru a se ruga atât pentru ei, cât şi pentru cei din lume.
Mănăstirea Frăsinei creşte în importanţă în mod deosebit prin ctitorul ei Sfântul Ierarh Calinic, care acum, ca şi atunci când era în viaţă, este oblăduitorul, ajutătorul, sprijinitorul atât al călugărilor, cât şi al mirenilor care au nevoie de pace şi alinare sufletească. Importantă mai este Mănăstirea Frăsinei prin regulile sale unice în ţară, făcând din ea un adevărat Athos românesc. Regulamentul Sfântului Ierarh Calinic, unic în felul lui, de a nu se mânca niciodată carne în mănăstire, de a nu intra niciodată femei şi de a se face slujbă la miezul nopţii până dimineaţa este observat cu stricteţe de orice vieţuitor al mănăstirii. Duhul ctitorului pulsează şi astăzi cu tărie în toate cele ce se săvârşesc, fie la slujbele religioase, fie la ascultări şi lucrări făcute de monahi, fie la slujirea celor care vin să se roage împreună cu ei în biserică.

Putem spune că, pe drept cuvânt, Mănăstirea Sfântului Ierarh Calinic este Lavra românească în care se trăiesc în toată intensitatea poruncile Mântuitorului. Duhul Sfânt se revarsâ din abundenţă peste toţi aceia care locuiesc aici şi trec la cele veşnice cu nădejdea în învierea morţilor şi în viaţa fără de sfârşit. Totodată, credincioşii care vin şi se închină în această sfântă mănăstire sunt încrezători în rugăciunile părinţilor şi cunosc mângâierea lui Dumnezeu şi ocrotirea Sfântului Ierarh Calinic. Aşa se face că mănăstirea noastră este atât de căutată de toţi credincioşii.

Invocăm ajutorul lui Dumnezeu, rugăciunile Maicii Domnului şi mijlocirea Sfântului Ierarh Calinic peste tot sufletul credincios care are nevoie de mila şi ajutorul lui Dumnezeu.

                                             Arhiereu Prof. Univ. Dr. IRINEU SLATINEAN

    „Acest sfânt lacaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum : sărăcia, gârbăvia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smerenie noastre şi să vină asupra lor fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian.1867”

Ideea e că monahii, ca nişte oameni păcătoşi ce sunt şi ei, au vrut să se îndepărteze de ispite. Şi de aceea s-a rostit şi anunţat blestemul. Nu că femeile ar fi mai păcătoase decât bărbaţii şi din cauza asta n-ar avea voie într-un loc considerat sfânt.
Se pot face şi mănăstiri de maici pt. care să fie rostit şi anunţat blestem pt. bărbaţii care s-ar duce acolo.

Frăsinei, mânăstirea blestemată

Mănăstirea Frăsinei reprezintă pentru mulţi credincioşi locul de comuniune a omului cu Dumnezeu. Retrasă între munţi şi străjuită de o parte şi de alta de păduri seculare, sihăstria monahală din Carpaţi a atras, încă din cele mai îndepărtate timpuri, sufletele însetate de linişte şi viaţă duhovnicească.

Nenumăraţi râvnitori după împărăţia cerurilor şi-au aflat în aceste singurătăţi rostul vieţii lor pământeşti. De la ei s-au inspirat mulţimi de ucenici, dintre care unii au îmbrăţişat viaţa călugărească, iar alţii au dus în casele şi familiile lor Duhul de viaţă sfântă al iubitorilor de Dumnezeu din această sfântă aşezare. ( Arhiereu Prof. Univ. Dr. Irineu Slătineanul) În mânăstirea Frăsinei din comuna Muereasca, Vâlcea, nu calcă picior de femeie sau cel puţin aşa ar trebui.

Pe drumul îngust şi şerpuitor spre locaşul de cult câteva semne atenţionează: „Accesul femeilor oprit“. Cu 2 kilometri înainte de mânăstire, la „biserica de jos“, cea pentru femei, în locul în care s-a aflat odinioară piatra de legământ cu blestemul gravat în litere chirilice există azi un panou vopsit în albastru şi alb: „Acest Sfânt locaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă de partea femeiasca putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolo, de aceea, sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub niciun chip, parte femeiască.

Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gârbăvia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi celor ce vor păzi aceasta hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vină asupra lor tot fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian. 1867“. Femeile nu au voie să urce la sfântul lăcaş Suntem primiţi în cancelaria mânăstirii de către doi preoţi mai tineri.

Unul dintre ei ne explică politicos: „Ştiţi, noi nu vrem reclama, vrem doar să fim lăsaţi în pace. Aşa a fost rânduiala, aşa vrem să o păstrăm. Aţi venit degeaba!“ În timp ce ne pregăteam de plecare, preotul continua vorbind, însă, cu celălalt călugăr: „Ştii de femeia aceea de acum jumătate de an? A urcat de câteva ori la noi.

Era din Bucureşti. Cu câteva săptămâni înainte de nuntă a venit prietenul ei, viitorul soţ şi ne-a zis că femeia a murit. Cică au găsit-o moartă în casă“. Ascultăm şi următoarea poveste a părintelui: „Eram la biserica de jos la bucătărie, şi a venit la mine o femeie cu două fete şi au început să mă întrebe ce li s-ar putea întâmpla, dacă s-ar duce sus la mânăstire. Eu mi-am dat seama şi le-am întrebat: Aţi fost acolo? Ele nu, ca nu, dar suntem curioase... La câteva minute după ce au plecat a venit cineva la mine să mă scoată repede afară.

Acolo, maşina femeii, un Cielo roşu cu număr de Bucureşti stătea cu două roţi în râpă de mai avea un pic şi se prăbuşea. Au reuşit să scape, apoi au venit la mine, au recunoscut că au fost sus şi le-am dat dezlegare de blestem“. Fratele Vasile, un actor celebru La Mânăstirea Frăsinei şi-a găsit liniştea spirituală binecunoscutul actor Dragoş Paslaru.

Bătut în Piaţa Universităţii pentru că protesta împotriva regimului instalat după înlăturarea lui Ceauşescu, actorul Dragoş Paslaru a renunţat la viaţa lumească şi s-a călugărit, în anul 1990, la Mănăstirea Frăsinei, din judeţul Valcea. Numele său „fratele Vasile". La mănăstire a lucrat la sectorul zootehnic, apoi ca bucătar, iar acum fostul actor este şeful cancelariei Mănăstirii Frăsinei.

În dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, fratele Vasile are calitatea de victimă. În urmă cu câţiva ani, un poliţist l-a vizitat pentru a-i lua declaraţii. Călugărul nu şi-a acuzat călăii, iar anchetatorul a consemnat în procesul-verbal doar atat: „Am luat coarnele plugului Dumnezeiesc şi sufletul meu a iertat tot“. Mănăstirea Frăsinei este singura din Romania unde regulile monahale sunt identice cu cele de la Muntele Athos.

Nu se mănancă niciodată carne, slujbele au loc la miezul nopţii şi femeile nu au voie să intre.

BOBOTEAZA

O ICOANA CU BOTEZUL DOMNULUI CE O AM IN CASA MEA....

Boboteaza sau Botezul Domnului se sarbatoreste in fiecare an in data de sase ianuarie. Aceasta zi marcheaza sfarsitul sarbatorilor de iarna. Mii de credinciosi participa la slujba de Boboteaza pentru a lua acasa Agheasma Mare considerata facatoare de minuni si tamaduitoare de boli.

Biblia vorbeste despre Ioan Botezatorul care a propovaduit venirea lui Iisus Hristos si care i-a indemnat pe iudei sa se caiasca pentru pacatele lor.
Considerandu-l un prooroc cu mare har locuitorii Ierusalimului se adunau de multe ori in locurile in care Ioan Botezatorul vorbea si ii ascultau predicile despre Dumnezeu si Imparatia Cerurilor. Nu putini erau cei care mergeau acolo pentru a fi botezati in raul Iordan. Ioan le spunea ca el ii boteaza doar cu apa dar ca Fiul lui Dumnezeu cand va veni ii va boteza cu Duh Sfant.
In Sfanta Evaghelie se povesteste ca Iisus a venit in Galileea pentru a fi botezat de Ioan in apa Iordanului. De atunci, an de an, crestinii sarbatoresc Botezul Domnului, sau Boboteaza, considerata una dintre cele mai importante sarbatori crestine.
In ziua de Boboteaza credinciosii merg la biserica si se roaga pentru sanatate, belsug si prosperitate. In aceasta zi, dupa savarsirea Sfintei Liturghii preotii sfintesc Agheasma Mare.
Se crede ca apa sfintita in ziua de Boboteaza poate vindeca boli grave, poate scapa oamenii de patima alcoolului si poate alunga spiritele rele. De asemenea, se spune ca Agheasma Mare nu se altereaza in timp, chiar daca vasul in care este lasata nu este acoperit.

ASTAZI A FOST SLUJBA DE BOBOTEAZA,
AM FOST LA BISERICA , AM LUAT APA SFINTITA, AM STROPIT CASA SI NE-AM RUGAT LA DUMNEZEU PENTRU FAMILIE, PRIETENI SI DUSMANI.... VA PREZINT CATEVA POZE, DE LA BISERICA VIILOR, DE PE STRADA PETRU SI PAVEL ... DIN TIMISOARA...FACUTE CU TELEFONUL ...VA MULTUMESC, DUMNEZEU SA VA DEA SANATATE SI SA FITI BINECUVANTATI!

Peştera Sf. Andrei

Acum ceva timp am scris despre Mănăstirea Dervent ca şi lăcaş în care eu, mă simt bine, mă regăsesc şi simt pregnant legătura dintre mine şi Iisus Hristos....Povesteam cum am plecat într-o dimineaţă frumoasă de mai spre aceste locuri împreună cu o prietenă, cum , după o aşteptare de câteva ore la bac am ajuns la Dervent şi apoi am plecat spre Peştera Sf. Andrei situată în comuna Ioan Corvin din jud.Constanţa. Drumul a fost bun, mirosul de rapiţă ne îmbăta, am vazut sute de lastuni zburând în şi din cuiburi făcute în pereţii drepţi ai colinelor ce străjuiau drumul spre peşteră...Nu mai văzusem aşa ceva.....uluitor!

Într-un sfârşit am ajuns....nu mai ştiu, cred că era două după amiaza.......mai erau doar câteva masini cu pelerini care, probabil facuseră acelaşi traseu ca şi noi, adica întâi Mănăstirea Dervent şi apoi Peştera Sf. Andrei….

Prima dată când am ajuns prin aceste locuri am fost impresionată de priveliştea pe care o aveai în faţa ochilor atunci când ieşeai din peşteră….Aveai senzaţia că timpul încremenise, că totul era ca acum 2000 de ani….Biserica cea nouă abia începuse a fi construită, peştera nu era aşa consolidată cum este acum, iar sentimentul de “acasă “ era mult mai pregnant, legătura spirituală mult mai profundă……Aşa am perceput eu: îmi plăcea mai mult înainte….Când intram în peşteră şi vedeam pereţii plini de bileţele în care oamenii îsi puseseră speranţe, dorinţe, rugăciuni către Domnul pe care să le mijlocească Sf. Andrei, parcă inima mea devenea uşoară, sufletul meu se bucura…..

Manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei

Plecand de la Cernavoda spre sud in directia Ostrov, pe drumul care serpuieste printre coline, aproape de cursul Dunarii, ajungi dupa mai multe localitati cu specific pescaresc in comuna Ion Corvin.

Un indicator, la iesirea din sat, te indruma sa mergi mai departe pe un drum lateral pentru a ajunge dupa 3-4 kilometri la Manastirea „Pestera Sfantului Apostol Andrei”. La capatul drumului ce trece prin padure se afla manastirea cu cele trei biserici si corpul de chilii, situate intr-un frumos cadru natural.

Pestera Sfantului Andrei - prima biserica crestina de la noi

Primul loc care se viziteaza in manastire este pestera Sfantului Apostol Andrei, o biserica adevarata sapata in stanca, amplasata la baza unui mic munte impadurit. Pe peretii bisericii din pestera sunt multe icoane ce pot fi admirate la lumina candelelor si a lumanarilor. In locul altarului se afla acum o icoana mare a Sfantului Apostol Andrei la care se inchina toti credinciosii care vin aici la pestera.

Despre cum a fost descoperita pestera nu se stiu prea multe, deoarece Dobrogea a fost timp de 400 de ani, pana la Razboiul de Independenta din anul 1877, sub stapanire otomana.

Ceea ce se stie sigur insa, este urmatoarea intamplare petrecuta in anul 1918, an in care un mare avocat din Constanta, pe nume Jean Dinu, in timp ce era in calatorie prin aceasta zona, in urma unui vis care s-a repetat, a descoperit Pestera Sfantului Apostol Andrei intr-o stare deteriorata.

Pestera era inconjurata de padure, copacii ajungeau pana aproape de intrarea in pestera, intrarea era mult mai mica iar inauntru crescusera buruieni, nu locuia nimeni aici in pestera. Dupa ce a curatat pestera a construit un mic corp de chilii.

Odata cu primele chilii ridicate s-au adunat si primii calugari. Acestia slujeau sfintele slujbe in pestera. Au construit mai apoi turla de deasupra pesterii care la anul 1936, dupa cum spun unele persoane avea 40 de metri si se vedea de la drumul mare. Altii spun ca avea doar 18 metri.

In anul 1943 Episcopul Chesarie Paunescu a sfintit pentru prima data pestera. A venit al doilea razboi mondial si apoi a fost perioada comunista, perioada foarte grea pentru biserica ortodoxa iar comunistii, mai precis rusii, bolsevicii, au distrus totul aici. Pestera a devenit staul pentru oi. Taranii din aceasta zona isi adaposteau aici oile cand era vreme urata.

Perioada mai senina pentru pestera a venit abia dupa 1990 atunci cand parintele Nicodim Dinca, ctitorul acestei Sfintei Manastiri, monah fiind de la manastirea Sihastria din judetul Neamt, impreuna cu parintele ieromonah Victorin Ghindaoanu, un preot tot de acolo, cu binecuvantarea IPS Lucian au inceput din nou lucrarile de reamenajare a pesterii si construirea sfintei manastiri. Si vedeti si dvs. unde s-a ajuns pana in acest moment.

Pestera are forma unei biserici. In fata a fost altarul pana la hram anul trecut. A fost adusa icoana mare a Sfantului Andrei care a fost plasata in locul catapetesmei. Avem apoi naosul si pronaosul. Totul este in stanca.

Preotii cultului local, numiti in balada Pestera Sfantului Andrei „sfinti”, l-au primit cu dragoste in mijlocul lor pe Sfantul Apostol Andrei, primul ucenic al lui Iisus, care ajunsese pe aceste meleaguri propovaduind cuvantul Evangheliei Mantuitorului. Ei i-au oferit gazduire in grota venerata astazi de crestini.

In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. Astazi, cei aflati in suferinte vin aici pentru a-si redobandi sanatatea, petrecand cateva zile si nopti pe acest „pat al Sfantului Andrei”.

Ca semn al cinstirii locului pe care a sezut insusi „cel dintai chemat” al Domnului, in decursul anilor, acesta a fost folosit si ca loc de ardere a lumanarilor sau a tamaiei. Cu siguranta, aceasta este „casa” despre care se vorbeste in balada Pestera Sfantului Andrei.

Pestera nu a suferit modificari decat la intrare unde s-a construit acel zid, dupa modelul celui din 1918 iar aici deasupra locului in care ne aflam s-a construit aceasta turla care are doar 4 metri inaltime.

Prin stradania micii obsti de calugari, pastorite pana acum de trei stareti - Sava, Neofit si Ioachim - si sprijinite de doi inalti ierarhi, IPS Lucian si IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ca si cu ajutorul substantial al unor crestini evlaviosi, la Pestera Sfantului Andrei au fost ridicate doua biserici.

Manastirea are acum si o biserica mica situata la cativa zeci de metri de pestera. Construirea ei a inceput in 1994 in luna martie si s-a terminat in luna septembrie 1995, a durat deci un an si jumatate. Tot in 1995, pe data de 1 octombrie a fost sfintita cu hramul Acoperamantul Maicii Domnului. Pictura bisericii mici a fost finalizata in 1999.

A treia biserica este biserica mare a carei constructie a inceput in 1998, s-a terminat in 2002. Pictura a fost inceputa in 2004.

In biserica mica se pastreaza o sfanta lacra cu moastele Sfantului Andrei. Este o cruce in forma de X, in fata Sfantului Altar, in partea stanga. In centrul crucii se afla o particica din degetul Sfantului Apostol Andrei, adusa acum doi ani de la Mitropolia Trifiliei din Grecia iar in cele patru laturi ale crucii sunt particele de sfinte moaste ale sfintilor dobrogeni: Zoticos, Attalos, Kamasis si Filippos sfintii martiri de la Niculitel, Epictet preotul si Astion monahul.

In apropiere se mai gaseste si Izvorul Sfantului Apostol Andrei. Traditia spune ca atunci cand Sfantul Apostol Andrei a ajuns aici, in aceasta zona nu exista apa. Atunci a lovit cu toiagul in stanca si a izvorat apa si se pastreaza Izvorul Sfantului Apostol Andrei ca marturie pana in zilele noastre, nesecand niciodata.

Mii de credinciosi din toate colturile tarii, dar si din afara ei, vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait dumnezeiescul apostol. In acest loc plin de har se savarsesc zilnic cele sapte ceasuri, Sfanta Liturghie, se citesc rugaciuni pentru cei bolnavi si, de asemenea, Molitfele Sfantului Vasile cel Mare.

Sute de acatiste, iconite, cruciulite si alte obiecte religioase sunt depuse de credinciosi in scobiturile din peretii pesterii, semne ale profundei credinte si ale legaturii dintre oameni si Dumnezeu.

Aici, in decursul anilor, s-au savarsit numeroase minuni, vindecari miraculoase, iar puterea sfintitoare a pesterii, calitatea curativa a apelor si slujbele pline de har ale cuviosilor parinti au facut din aceasta zona unul dintre cele mai venerate locuri crestine din tara noastra. La fiecare hram, la Pestera Sfantului Andrei vin zeci de mii de pelerini, ca la un adevarat Bethleem al romanilor.

Sfantul Apostol Andrei - scurta biografie

Sfantul Apostol Andrei era fiul lui Iona pescarul din cetatea Betsaidei de pe malul lacului Ghenizaret. Era fratele Sfantului Apostol Petru si era din aceeasi cetate cu Sfantul Apostol Filip. Sfantul Apostol Andrei a fost mai intai ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul impreuna cu Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan.

Dupa patimile Mantuitorului, dupa Rastignire, dupa Inviere, Inaltare si Pogorarea Sfantului Duh, Sfintii Apostoli au tras la sorti fiecare in ce zona sa propovaduiasca credinta. Astfel Sfantului Apostol Andrei i-au cazut sorti sa propovaduiasca in general in tarile din jurul Marii Negre, aici incluzand si Scythia Minor din acea vreme sau Dobrogea de astazi.

Sfantul Apostol Andrei a ajuns in cetatea Tomisului, cum se numea atunci Constanta de astazi, intre anii 60 si 63. Cetatea fiind foarte aglomerata si am putea spune, intr-o oarecare masura, de frica romanilor care pe atunci ii prigoneau pe crestini, ei deja facandu-si prezenta in Tomis, Sfantul Apostol Andrei impreuna cu doi ucenici pe care i-a ales din cetate si care cunosteau foarte bine zona Dobrogei s-a retras aici la aceasta pestera.

Dupa ce i-a botezat pe primii crestini, pe primii martiri, daca vreti, ai Dobrogei, de aici impreuna cu cei doi ucenici a plecat si a propovaduit credinta in toata Dobrogea, pestera fiind folosita am putea spune noi ca sediu

De aici Sfantul Apostol Andrei a plecat spre regiunile Ucrainei si Kievului de astazi. Dar acolo, spre deosebire de poporul dac, a intampinat foarte mari greutati deoarece a intalnit un popor salbatic, mai bine zis triburi care l-au tinut inchis si care l-au batut atat de tare pe Sfantul Apostol incat erau strujite sau erau sfaramate toate madularele trupului. Dar noaptea, venind Mantuitorul si vindecandu-l, scotandu-l din temnita, a doua zi Sfantul Apostol Andrei era din nou sanatos in cetate. Vazand toate acestea, numai asa, acei salbatici au crezut in cuvantul spus de Sfantul Apostol Andrei.

Intorcandu-se din zona Kievului iarasi in Dobrogea si vazand ca aici toate lucrurile sunt bune Sfantul Apostol Andrei a plecat de-aici spre sudul peninsulei balcanice, mai precis a ajuns la Patras, in Grecia unde a fost rastignit pe o cruce in forma de X.

MANASTIREA BRAZI

 Anul trecut am fost in vizita la rude in judetul Vrancea am vizitat cateva manastiri care mi-au placut foarte mult...printre care si manastirea BRAZI...daca santeti in trecere pe aici v-o recomand cu mult drag...

  Este situata la 1 km sud-vest de orasul Panciu (la 2 km de gara) pe malul drept al paraului Haulita (mai mult secat) la piciorul dealului Neicu (alt. 185 m). Daca venim pietonal din gara Panciu deservita de trenurile care pleaca din Marasesti (aflat la 18 km est de Panciu) de 4 ori pe zi, mergem pe bulevardul asfaltat strajuit de castani, trecem pe langa autogara, traversam soseaua Sovejei, coboram la vale pe asfalt si continuam pe drumul pavat cu bolovani de piatra ce trece prin Satul Nou apartinator de Panciu (drumul duce in continuare la Tifesti, apoi in satul Gagesti al corn. Bolotesti). Dupa ce am coborat pe drumul de piatra vedem in fata pe dreapta manastirea. Complexul monastic este mentionat in documente ca Schitul de la Cruce, Schitul de la Crucea de Jos, Schitul brazilor sau schitul de la Brazi. Sa mai mentionam ca in jurul manastirii se afla localitatile: Crucea de Jos, Crucea de Sus, Straoane de Jos, Straoane de Sus, Muncelul, cunoscute in documentele istorice inca din sec. XV-XVI, apoi Neicu, Dumbra si Satul Nou (acesta la 195 m alt.) aparute cu 200 ani mai tarziu.

 AICI ESTE MORMANTUL SFANTULUI IERARH TEODOSIE...

Viata Sfantului Ierarh Mucenic Teodosie de la Manastirea Brazi

Viata Sfantului Teodosie de la Manastirea Brazi

Sfantul lerarh Teodosie s-a nascut in Tinutul Vrancei. In prima jumatate a veacului al XVII-lea, si, iubind din tinerete viata  calugareasca, s-a lepadat de lume si a primit sfantul chip ingeresc  al calugariei. Cugetand ziua si noaptea la Legea lui Dumnezeu si deprinzand de la dascalii incercati din manastirile Tarii de Jos invataturile cele folositoare, a fost ales egumen al manastirii Bogdana reconstruind, in vremea staretiei sale, acest sfant locas. Pentru vrednicia si pentru bunele sale obiceiuri, a fost hirotonit episcop de Radauti in anul 1670. iar peste un an a fost trimis sa pastoreasca Episcopia Romanului. Iubind cu adevarat sfintele lui Dumnezeu Biserici,  a cercetat si a ajutat pe cat i-a stat in putinta schiturile si manastirile din eparhia sa, sprijinind, totodata, si pe binecredinciosii crestini aflati in felurite necazuri sau cuprinsi de saracie.

In anul 1674, fericitul si preainvatatul mitropolit Dosoftei, silit de vitregia vremurilor, s-a retras in Polonia, impreuna cu domnitorul Stefan Petriceicu, iar Moldova a fost asuprita de cetele de turci si de tatari, care au adus la carma tarii pe Dumitrascu din neamul Cantacuzinilor. Acesta, vazand ca moldovenii au fost lipsiti de pastorul lor, a cerut arhiereilor sa-si  puna mitropolit. Noul domn avea nevoie urgenta de un nou cap al Bisericii Moldovene pentru a-si legitima domnia, primind de la acesta indatinata ungere. Ierarhul Teodosie, desi nu voia, mai mult fiind silit, a luat conducerea Mitropoliei Moldovei in acele vremuri greu de indurat, cand turcii si tatarii intrasera ca lupii infometati in smerita lui turma. De aceea, bunul arhiereu nu a rabdat mult a vedea in toate zilele cum sunt nedreptatiti crestinii, ci, punandu-si  sufletul pentru acestia, a mers la domnitor si i-a cerut sa puna capat asupririi poporului si sa alunge dincolo de hotare pe pagani. Maniat, Dumitrascu Voda nu a voit sa auda mustrarile cele drepte ale mitropolitului, ci, fara judecata, l-a silit sa-si paraseasca scaunul, pe care nu statuse decat vreme de un an, fiind pus sub paza in Manastirea " Sfantul Sava " din Iasi. Rabdand cu mult curaj cumplita prigonire, ierarhul marturisitor al dreptatii a stat inchis acolo pana la revenirea in tara a blandului Dosoftei mitropolitul, care l-a scos pe fericitul Teodosie din surghiunul sau. Acesta s-a retras in partile Tarii de Jos. locuind cand la Focsani cand in Manastirea Bogdana.

In rastimp s-a ingrijit, indeosebi, de reconstruirea Manastirii Brazi,  unde a ridicat o noua biserica si chilii, asezand  acolo monahi, pe care i-a pus sub ascultarea egumenului Zaharia, care vietuise o vreme in Sfantul Munte Athos.

In anul 1688, pe cand se afla la Focsani a fost rapit si dus in Tara Romaneasca, unde a indurat, vreme de 10 saptamani, inchisoare si chinuri. fiind cercetat - pentru pricini inchipuite - de unii greci, pusi la cale de rudeniile lui Dumitrascu Voda, fostul domnitor al Moldovei. Scapand  insa cu viata si din aceasta grea incercare, Ierarhul Teodosie a continuat sa se ocupe de sfintele locasuri din Tinutul Vrancei, pregatind toate cele necesare pentru ridicarea a inca trei schituri.

In toamna anului 1694  tatarii au navalit, din nou, in Moldova, jefuind pe crestini si distrugand bisericile. Cunoscandu-si mai dinainte sfarsitul, fostul mitropolit Teodosie s-a pregatit duhovniceste asa cum se cuvine a face orice crestin adevarat.  Curand, la Mänästirea Brazi, a venit o ceatä de tatari, care l-au schingiuit pe batranul arhiereu, cerandu-i sa le predea avutul si odoarele sfantului locas. Acesta a refuzat, preferand mai degraba sa fie chinuit decat sa dea in mainile paganilor putinele  valori si sfintele vase. In cele din urma, tatarii, dupa ce l-au chinuit indelung, i-au taiat capul. Noaptea, a fost ingropat in graba de cativa credinciosi. Asa a castigat cununa muceniciei  mult-patimitorul Ierarh, primindu-si prin sabie sfarsitul,  suferind pentru dragostea de Dumnezeu. Sfantul Antipa de la Calapodesti (1816-1882), pe care biserica noastra il pomeneste la 10 ianuarie, fiind novice la Manastirea  Brazi, in anul 1842, a fost de fata la descoperirea  in chip minunat a moastelor  mitropolitului martir. El relateaza urmatoarele: " Inainte ca arhimandritul Dimitrie  sa fie staret al Manastirii Brazi din Moldova, el a trait viata pustniceasca aspra  intr-o padure mare, unde din intamplare a gasit ingropat  un vas mare plin cu bani de aur. In vas a gasit  o insemnare, in care se spunea ca acesti bani sunt de la Mitropolitul Dositei (Thodosie) care i-a ascuns acolo,  prevazandu-si sfarsitul  sau mucenicesc din mana turcilor. In insemnare se mai spuneau si acestea: " cine va gasi acesti bani este indatorat sa zideasca din ei o manastire si trei schituri " si ca " la terminarea de zidit a celui din urma, al treilea schit, va afla si moastele mele ". Instiintand  pe mitropolitul de la Iasi despre aceasta minunata descoperire si primind de la el binecuvantare, arhimandritul Dimitrie a inceput cu ravna sa implineasca ultima dorinta a fericitului mitropolit [ …] A inaltat o mare biserica, iar dupa ce a terminat de construit cel de-al treilea schit, a randuit ca in ograda lui (n.n. a schitului) sa se sape si pentru dansul un mormant.

[ …] Deoarece groapa pe care el poruncise sa i se sape se darama mereu, a pus sa se sape din nou, in prezenta lui, si, sapandu-se,  s-a gasit sicriul cu moastele fericitului   mitropolit […] "

Despre aceea aflare a sfintelor moaste  relateaza si insusi  staretul Dimitrie, scriind, intr-o insemnare din 20 februarie 1842:"Am vrut sa-mi fac mormantul meu in tintirim la Brazi, tocmai in mijlocul locului unde a fost biserica veche. Si, sapand adanc de sase palme […]  am gasit locul unde la picioarele raposatului Mitropolit Teodosie, ctitorul Manastirii Brazi, se gasea capul mormantului meu. Si, sapand in sus, am gasit tot trupul deplin, insirate oasele, iar capul l-am gasit cu gura in jos, pus pe o caramida mare in cornuri, precum  este stiut cä a fost taiat de tatari si ingropat noaptea de niste  credinciosi".  Sfantul Antipa adauga: ,,M-am invrednicit eu insumi  sa vad si sa sarut aceste moaste, din care iesea un parfum foarte mirositor ". La 6 mai 1842 osemintele au fost prohodite de un sobor de slujitori si asezate in mormant nou, zidit in partea de nord a paraclisului subteran.

Ierarhul-ctitor al Manastirii  Brazi a fost cinstit de clerici, monahi si credinciosi inca din timpul vietii, pentru virtutile sale: dragostea de Dumnezeu si de semeni, blandetea,  rabdarea, spiritul de dreptate. El s-a identificat cu durerile si nevoile credinciosilor din aceste tinuturi, participand activ la solutionarea conflictelor - cu precadere patrimoniale -  ivite intre ei, atat ca episcop de Roman cat si ca fost mitropolit. El a sus cu tarie mentinerea privilegiilor acordate vrancenilor de Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfant.

O alta latura foarte importanta a activitatii sale o constituie  ridicarea de sfinte locasuri. El a avut initiativa reconstruirii Manastirii Bogdana, indemnand la aceasta pe marele logofat Solomon  Barladeanu. Dupa moartea acestuia, el a continuat lucrarile in calitate de cel dintai staret al Bogdanei, si a chemat la sfintirea ei pe patriarhul Dositei al Ierusalimului, care il  aprecia in mod deosebit. Ca episcop de Roman, s-a ingrijit de bunul mers al unor manastiri din eparhia sa, precum: Soveja, Mera, Lepsa Buluc si Scanteia, asa cum o dovedesc documentele vremii. In mod deosebit, a purtat grija de reconstruirea Manastirii Brazi, pentru care a obtinut dreptul de proprietate asupra terenului inconjurator, iar apoi, ca fost mitropolit, a refacut din temelii acest asezamant  monahal. Tot el a luat initiativa ridicarii Schiturilor Musinoaiele si Trotusanu cumparand, din vreme, terenuri in acest scop. Il putem, deci, considera, pe  drept cuvant, unul din cei mai importanti ierarhi-ctitori de sfinte locasuri.

Cinstirea sa ca Sfant a inceput cu adevarat din momentul mortii lui martirice, prin care si-a pecetluit ostenelile intregii vieti. Potrivit relatarii Sfantului Antipa mitropolitul Teodosie si-a prevazut dinainte sfarsitul,  ascunzand banii daruiti de credinciosi pentru construirea a patru biserici, insotindu-i  cu un text lamuritor. Aflarea acestor bani de catre ieroschimonahul Dimitrie, tocmai cel insarcinat cu conducerea Manastirii Brazi, ne arata limpede lucrarea lui Dumnezeu, Care a facut sa se implineasca toate sfintele dorinte ale slujitorului Sau: zidirea celor patru locasuri  de cult si, indata dupa aceasta, aflarea  cinstitelor sale moaste.  Prezenta unei miresme deosebite ce iese din acestea - lucru confirmat cu claritate nu de oricine, ci chiar de catre Sfantul Antipa - este un semn neindoielnic al sfinteniei potrivit Traditiei ortodoxe. Remarcam, de asemenea, ca Sfantul Antipa il numeste fericit pe mitropolitul Teodosie si se inchina cu evlavie sfintelor lui moaste.  El subliniaza si faptul ca aflarea sfintelor moaste s-a facut ,, In chip minunat".Cinstirea acordata de Sfantul Antipa de la Calapodesti  Ierarhului Martir Teodosie este o dovada incontestabila a cultului de care s-a bucurat. Nu mult dupa aflarea minunata a moastelor  Mitropolitului Teodosie, capul a fost scos din mormant si tinut in mare cinste de vietuitorii  sfantului locas.

Trebuie subliniat ca moartea martirica a mitropolitului nu a fost nicicand data uitarii la ctitoria sa, asa  cum reiese din cuvintele staretului  Dimitrie, care, afland moastele  fericitului arhiereu. spune: ,,Este stiut ca a fost taiat de tatari si ingropat noaptea de credinciosi ". Credem ca tot staretul Dimitrie i-a scos din mormant capul spre a fi cinstit, fapt de care amintea, in 1857, egumenul  Manastirii Bogdana, Antonie Dumbrava: " La Manastirea Brazi din tinutul Putnei si acum se afla tidva capului sau (n.n. - a mitropolitului), scoasa din mormant  si pastrata  cu mare cinste ". Capul sfantului  ctitor si patimitor  a fost astfel pastrat si cinstit cu evlavie in altarul paraclisului  subteran, pana  la  desfiintarea asezamantului monahal de la Brazi  in anul 1959.  De atunci, capul a fost pus inapoi in mormant.

Dupa 1989, redeschiderea  Brazilor ca manastire  in urma demersurilor facute de noi catre  Sfantul  Sinod si prin osteneala unor maici, in frunte cu fosta stareta Iustina si maica Pavelina, care-si aveau metania aici, a readus si cinstirea fericitului Mitropolit Teodosie. Acesta a fost pictat ca sfant cu aureola la troita  de la intrarea in manastire, precum si in pridvorul Palatului episcopal din Buzau, iar la inceputul anului 2002, cercetarile  facute din incredintarea noastra, pe locul fostului paraclis subteran, au dus la aflarea sfintelor moaste ale Mitropolitului Teodosie.

Viata curata si sfanta a Ierarhului Mucenic Teodosie, ravnitoarea slujire a lui Hristos prin intreita misiune arhiereasca, osteneala lui pentru ridicarea de  sfinte locasuri si pentru cinstirea celor sfinte, smerenia sa adanca, dragostea pentru buna randuiala si chivernisire a obstilor  monahale, grija parinteasca fata de pastoritii sai - ca aparator al celor nedreptatiti si sprijinitor al celor saraci -, rabdarea tuturor suferintelor si prigonirilor nedrepte la care a fost supus, precum si lucrarea lui incununata de jertfa martirica au facut ca sa fie intotdeauna cinstit cu evlavie de dreptslavitorii crestini.

De  aceea, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, ca urmare a deselor noastre demersuri si la propunerea Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfintilor Romani, a aprobat canonizarea Mitropolitului Teodosie al II-lea al Moldovei, randuind a fi cinstit in toata Biserica noastra si trecut in calendarul crestin-ortodox cu denumirea de SFANTUL IERARH MUCENIC TEODOSIE DE LA MANASTIREA BRAZI, ziua de praznuire fiind 22 septembrie - data trecerii sale la cele vesnice  dupa cum rezulta si din Tomosul Sinodal.

Spre deplina cinstire a Ierarhului Martir, am randuit si alcatuirea sfintelor sale slujbe, ce se publica in continuare, pentru ca preotii nostri, cantaretii de strana, monahii, monahiile si dreptcredinciosii crestini, citindu-le in biserici ori in casele fratiilor lor in ziua pomenirii, in clipe de liniste si la vreme  de necaz, sa dobandeasca ocrotirea si mijlocirea Ierarhului Teodosie, la Dumnezeu, pentru iertare de pacate, sanatate, pace si mantuire.

Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Teodosie, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin !

CETATUIA NEGRU VODA, ARGES

---

INCEPUT DE IUNIE. Soseaua Targoviste-Campulung. Ma aflam intr-un autocar ce rula cu o viteza perfect legala. Valea Dambovitei se afla in dreapta soselei. Natura era de un verde viu-primavaratec, neprafuit inca de caldura verii. Brusc peisajul capata o nota foarte interesanta. Pravalite de undeva din munte, stanci uriase odihnesc in iarba proaspata. Stancile sunt din ce in ce mai mari si mai numeroase, par a fi crescute direct din pamant. Dambovita curge navalnica fara sa-i pese ca pe malul ei stang peisajul este uimitor. Vai pline de verdeata si stanci aruncate cu studiata neglijenta de o mana uriasa. Brusc apare o culme, nu foarte inalta, dar spectaculoasa prin inghesuirea bolovanilor aflati in peretele de stanca, fixati acolo parca de alta mana uriasa. De altfel legende locale sustin ca in vremuri de demult au fost descoperite aici scheletele unor uriasi. Dar oamenii preocupati de grijile zilnice nu au fost atenti ce s-a facut cu acele marturii ale vietuirii uriasilor pe plaiurile lor de poveste. Insa, sus, pe marginea peretelui, nefiresc cocotata pe stanci se afla o biserica. Imaginile pe care ochiul le inregistra ma duc rapid cu gandul la Meteora Greciei. Nu am fost niciodata in Grecia, dar gratie Internetului am vazut imagini cu Meteora. Atunci in iunie, deziluzia a fost mare, deoarece manastirea Cetatuia Negru Voda nu era in programul excursiei, si drept urmare autocarul si-a urmat linistit drumul ce-l avea de strabatut, iar eu am ramas in suflet cu dorinta de a reveni in acele locuri.



SFARSIT CALD-AURIU DE SEPTEMBRIE. Am hotarat sa mergem la Curtea de Arges. Insa drumul ne-a purtat intr-o cu totul alta parte. Eram pe Autostrada Bucuresti - Pitesti cand ne-am hotarat ca ar fi mai bine sa facem la dreapta spre Targoviste - Campulung - Curtea de Arges. Acest ocol l-am calculat spre a putea vizita Manastirile Cetatuia Negru Voda, Namaiesti si Corbii de Piatra. Cele trei manastiri amintite au altare rupestre ridicate pe vechi lacasuri de cult dacice.



MANASTIREA CETATUIA NEGRU VODA.
Manastirea Cetatuia este situata la 22 de kilometri sud-est de orasul Campulung, pe valea Dambovitei, intre satele Cetateni si Cotenesti. Venind pe sosea, dinspre Targoviste, vezi manastirea de departe. Pozitia ei, sus pe culmea stancoasa, ce masoara 881m, o ajuta sa nu treaca neobservata. Nu este promovata sau anuntata de nimic altceva decat de un stalp sfrijit, din metal, care are in varf o sageata ce indica directia in care incepe urcusul spre un oarecare monument istoric. De la sosea si pana la manastire este de mers o jumatate de ora prin padure pe o poteca batatorita cu durerea si speranta celor ce urca in sfantul lacas spre a se ruga pentru iertare sau pentru mai binele personal.



CE NU MI-A PLACUT la Cetatuia Negru Voda .
Problema neplacuta a acestei excursii nu o reprezinta urcusul. Ci faptul ca trebuie sa parchezi pe marginea soselei intr-un sat de rromi. Si nici asta nu ar fi mare lucru, pana la urma sunt tot oameni si nu umblam cu discriminari. Insa in momentul in care ai coborat din masina, si ai pus piciorul pe pamant, esti asaltat de o ceata de copii ai localnicilor. Inconjurat! Asediat! Sunt maini intinse spre tine. Maini care cer pomana. La cei ce tin mainile coborate trebuie sa fii atent sa nu te buzunareasca. Vaicarelile copiilor sunt coplesitoare. Te roaga pentru un leu sau pentru un banut cat de mic, nu conteaza ce, important este sa le dai ceva. Te roaga sa mergi cu ei sa le cumperi ceva de la magazin. Iti fac promisiuni in speranta, ca astfel, vor obtine ceva mai mult decat esti dispus sa dai: "Lasa nene, ca iti pazim noi masina sa nu ti-o sparga astia" (Incurajator, nu!). Si astfel insotit de alaiul micilor cersetori nici nu iti dai seama cand ai trecut peste saracaciosul podet din lemn ce taie o Dambovita grabita la randu-i spre nu a mai auzi vaitele si scancetele celor care cersesc. Mila m-a facut sa bag mana in geanta si sa scot portofelul. A fost o greseala imensa. Intr-o secunda am strans in jurul meu toata de ceata. Nu puteai sa dai unuia fara a da celuilat. Si nu conta daca i-ai mai dat, iti mai cerea inca o data. Parea ca intrasem intr-un carusel al lui "da-mi si mie ceva". Nu mai puteam scapa de ei. Crestineste ti se face mila. Dar insistenta si agresivitatea cu care ti se cerea sa-ti imparti mila pana la urma te irita, te enerveaza si iti cam piere cheful sa fii milostiv. Cu greu, si cu multe "zburleli" am reusit sa scapam de micii cersetori. In fapt ne-au parasit pentru ca au vazut o prada mult mai importanta: un autocar de capacitate mare care a "varsat" numeroase posibile victime ale milosteniei.



CE M-A UIMIT la Cetatuia Negru Voda
Savantii si arheologii au cercetat cu atentie stancile de la Cetatuia Negru Voda si au ajuns la concluzia ca formele pe care le au sunt obtinute sub daltile dacilor si nu sub asprimea vanturilor si a ploilor. Si la urcare si la coborare asaltati fiind de ceata micilor cersetori am ratat una dintre cele mai importante privelisti pe care o oferea o stanca ce avea forma unui cap de leu. Uimitor! De ce dacii ar fi dat stancii forma unui cap de leu? Intr-o emisiune pe canalul TRINITAS (pe care am vazut-o din pura intamplare), staretul acestei manastiri a explicat ca dacii cunosteau bine animalele exotice, asa, cum ar fi leii, iar savantii sustin ca toate formele stancilor au legatura cu obiceiurile si ritualurile dacice. Aici la Cetatuia Negru Voda se gaseste unul din cele mai vechi altare dacice, atestate de specialisti. Legende spun ca insasi Zamolxe venea si slujea la acest altar. Timpul trecand peste locuri si oameni a adus altfel de credinte decat cele din vechime. Asa ca oamenii obisnuiti sa urce aici in varf de munte spre a aduce ofrande zeilor au continuat sa vina spre a se inchina, dupa caz, unui Dumnezeu ortodox sau catolic.



Aceste altare rupestre argesene, mostenite de la daci, au dezvoltat lacase de cult crestin cu doua incaperi, sapate direct in stanca, si avand altare duble, pentru ca fiecare ca se inchine dupa cum ii este legea: ortodoxa sau catolica.



CE M-A FERMECAT la Cetatuia Negru Voda
Poteca ce duce la manastire serpuieste mai intai printre imensele stanci aflate pe malul Dambovitei si apoi intra in padure. Urcusul nu este greu. Sunt banci puse pentru odihna crestinilor ce urca impovarati de grijile si durerea din suflete. Evident ca au supravietuit doar bancile ce au scapat vandalismelor la care au fost supuse: smulse, taiate, rupte. Sunt troite multe. Motiv sa te opresti, sa-ti tragi sufletul, si sa-ti faci o cruce larga cu gandul la Dumnezeu.

Printre bratele copacilor ti se deschid privelisti ale vaii Dambovitei. Era dis-de-dimineata cand am urcat, iar zorii de toamna calduta aureau toata privelistea. Razele ce se strecurau erau filtrare de frunzis si pareau a fi o pulbere plina de mister si poveste ce dainuia misterios printre copacii seculari, imbatraniti, dar satand totusi in picioare, asemenea unor osteni credinciosi comandantului lor.

Ai sa vezi niste stanci ce privite dintr-un anumit unghi par a fi oameni ce stau pe scaune.



Ajungi la un moment dat langa o stanca imensa, ce are pe ea asezata o alta mai mica. Dintr-o parte, acest ansamblu, pare a fi un cavaler medieval cu mana pe spada. Capul cavalerului este format din stanca ce sta intr-un echilibru inexplicabil pe stanca ce formeaza corpul. Stancile intre ele nefiind fixate cu nimic alta dacat vrerea Domnului.
Tot pe aceasta stanca se gasete o placa ce comemoreaza faptul ca in anul 1595 din august pana in octombrie Mihai Viteazul a gasit adapost in sfantul lacas monahal.



Cetatuia Negru Voda are numele direct legat de legendarul Negru Voda care pe la 1290 se presupune ca a trecut muntii dinspre Fagaras si a intemeiat un voivodat la Curtea de Arges sau Campulung. Doamna Marghita, sotia lui Negru Voda a ales aceasta manastire spre a se ruga pentru viata ei, a sotului si spre a cere indurare lui Dumnezeu pentru faptul ca s-a casatorit si iubeste un barbat de alta religie decat cea catolica. Legenda spune ca mult prea credincioasa doamna Marghita si-a dorit penitenta completa, si si-a sapat singura cu dalta altarul catolic, la care sa se roage pentru iertarea unor pacate, ce azi ne par a fi doar o gluma.
Tot legenda povesteste ca si sotul sau, Negru Voda, venea la manastirea Cetatuia si impreuna, sot si sotie, se rugau pentru iertare pana cand piatra se topea sub pasii si lacrimile lor.
Aici la Cetatuia domnitorul isi aducea si adapostea tezaurul in vremurile de rastristre.



Vechea manastire, cea sapata in stanca, are doua incaperi. Prima incapere este cea care adaposteste altarul catolic al doamnei Marghita, iar cea de a doua este cea care adaposteste altarul ortodox. Lumina calda a lumanarilor palpaie alaturi de putina lumina a zilei ce patrunde prun niste fante (cu pretentie de ferestre) deschise in stanca.

Orice istorisire despre acest loc ar trebuie sa inceapa cu "A fost o data, ca niciodata... " Este taram de poveste cu altare dacice si daci care, in ritualuri neintelese noua, dadeau stancilor forme inexplicabile azi. Este poveste de iubire a domnitorului Negru Voda si a dragei lui Marghita, biata catolica inversunata, iubind un ortodox cu care a ales sa-si urmeze cale. Este povestea multor dominitori ai Tarii Romanesti care in vremuri de rastriste au gasit bun adapost la calugarii din acest, pe atunci, schit. Miturile plutesc in aerul Cetatuii. Aici se respira trecutul atat de bogat si de frumos aurit de legendele locului.

Cetatuia Negru Voda era considerata pana nu de mult cel mai aspru lacas monahal din tara noastra. Azi cand ajungi sus, dupa urcus, te intampina o curte pavata cu gresie, o biserica noua, ce este drept din lemn. Staretul spre a usura viata calugarilor a construit un "funicular" spre a urca mai usor merindele si cele necesare traiului celor cativa calugari ce se roaga la aceasta manastire.

Pacat ca aceste frumuseti si "ciudatenii" dacice nu sunt promovate la scara larga.
Pacat ca niciodata Romania nu a beneficiat de o administratie care sa-i valorifice cu adevarat potentialul turistic si istoric.
Pacat ca nu stim sa exploatam ceea ce ne ofera legendele. Dramele romantice si istorice nu au avut loc doar in castele cu sute de turle si ziduri crenelate pana la cer. Cetatuia Negru Voda a fost martora iubirii si a disperarii doamnei Marghita, care si-a luat viata sarind de pe o stanca aflata in spatele manastirii. A sarit de acolo pentru a nu cadea prada turcilor pe care-i credea invingatorii sotului sau. Dar pentru ea a fost prea tarziu sa afle ca sotul ei era in fapt invingatorul. Dragostea si credinta au indemnat-o sa-si ia viata decat sa traiasca roaba a turcilor.
Cred ca s-ar putea promova fiecare zona a tarii din punct de vedere turistic in baza legendelor care sunt cu miile si care ar putea servi cu brio o campanie de reclame. Nu am inteles niciodata de ce il folosim pe acel Dracula, care sincer, nu are nimic a face cu traditia sau cu istoria tarii asteia.

Povestire foarte folositoare si minunata

 despre un om cu simplitate sfanta si fara rautate
Aflandu-ma eu odata in partea Tebaidei pentru folosul si incredintarea cea de la parinti, barbati cu fapte bune, care locuiau acolo pustnicindu-se, aveam multa grija si osardie sa aud invataturile cele mantuitoare si folositoare de suflet si cuvintele cele duhovnicesti ale oamenilor celor cu adevarat ceresti si ingeri pamantesti, ca sa le am in cugetul meu si sa iau ceva roada buna. Si intre celelalte povestiri care se spuneau spre folosul celor ce ascultau, unul din batranii zisi mai sus, avva batran cu varsta si renumit in viata monahiceasca, a zis si aceasta istorioara vrednica de pomenire:

S-a intamplat odata de a trecut prin partile acelea un pustnic vestit in fapte bune. Si multi ascultandu-l si folosindu-se, isi marturiseau la el pacatele lor. Intre ei s-a aflat si un om cu simplitate si fara rautate, cu mestesugul pastor, care din copilaria lui s-a hranit si a crescut in pustie, nestiind altceva fara numai a paste oi. Pe acesta cuviosul a inceput a-l intreba si a-l cerca in chip duhovnicesc, ispitind adancul inimii ca sa cunoasca daca nu cumva si el, ca un om purtator de trup, a facut vreo greseala, ca sa-l indrepteze.

Dupa ce l-a marturisit cu de-amanuntul dupa randuiala, l-a intrebat si despre pacatele cele de moarte unul cate unul, ca sa poata sa raspunda mai usor. Dar el mereu zicea ca are dorinta sa se mantuiasca si sa ajunga cu lesnire in Rai. Atunci batranul l-a sfatuit sa se tina totdeauna de calea cea dreapta, ca sa afle ceea ce doreste. Iar acela i-a raspuns cum ca are trei zile de cand tot umbla pe cale dreapta si nu doreste altceva, fara numai mantuirea lui. Si vazand cuviosul simplitatea si nerautatea lui, a randuit sa fie primit in manastirea de acolo, de aproape. Egumenul l-a primit cu bucurie ca pe un trimis al lui Dumnezeu, l-a facut monah, imbracandu-l in chipul monahicesc si i-a randuit sa ingrijeasca biserica. Iar el a primit cu bucurie si-si facea slujba fara lenevire.

Intr-una din zile egumenul s-a dus la el si l-a aflat ca ingrijea si curata biserica si-l sfatuia ca sa faca cu grija si cu osardie slujba lui, ca sa aiba plata de la Dumnezeu si sa ajunga degraba in raiul pe care-l doreste.

Iar el a pus metanie egumenului si i-a zis:

- Iti multumesc, sfinte parinte al lui Dumnezeu si cinstite staret, ca ma sfatuiesti cele de mantuire. Insa si eu te rog pe Sfintia Ta ca sa-mi spui ceva. Acela care sade sus, deasupra, pe bolta bisericii, ca legat si nu poate sa se miste, nici sa se pogoare deloc, si care nici n-a mancat nimic de cand am venit eu in biserica, cine este ?

S1 zicea aceasta nestiind ca este Hristos, zugravit sus ca de obicei. Si mirandu-se egumenul de nevinovatia si nerautatea inimii lui, i-a zis glumind:

- Acesta pe care-L vezi acolo sus, avea in grija biserica mai inainte de tine. Si fiindca nu ingrijea cu osardie si cum se cuvenea, l-am canonisit sa stea acolo precum vezi. Pentru aceasta ia aminte si tu, sa nu patesti asemenea.

Dupa ce a auzit acestea, acel om cu adevarat binecuvantat si fara rautate a tacut, nemaizicand nimic egumenului. Dar seara, dupa ce si-a luat merticul sau de paine de la chelar, s-a inchis inauntrul bisericii. Si dupa ce s-au linistit toti parintii, el, crezand de adevarate cuvintele egumenului, pe care i le-a spus glumind, cum ca Stapanul Hristos a fost slujitorul Bisericii si pentru ca nu facuse cu osardie slujba Lui L-a canonisit sa stea acolo sus, de jos l-a chemat sa se pogoare, mahnindu-se si durandu-l inima pentru El, si i-a zis ca si catre un viu:

- Pogoara-te, frate, ca sa mancam!

Iar Cel ce locuieste in cei smeriti si blanzi si fara rautate, Domnul cel smerit, Cel ce se odihneste in inimile oamenilor blanzi si iubeste smerenia si nerautatea, a zis, o, minune!

- Ma tem sa Ma pogor, ca nu cumva sa afle egumenul si-ti va face ceva rau si vei avea necaz din pricina Mea.

Roaga-te dimineata, seara, in timpul zilei; spune o rugaciune si fa-ti cruce inaine si dupa masa, si ai sa vezi ca vor face si ei ca tine.

Mergi la biserica in duminici si sarbatori si asta-i va pune iarasi pe ganduri. Citeste din Sfanta Scriptura, din Vietile Sfintilor, din Pateric, din Psaltire, din carti de rugaciuni, din carti duhovnicesti, si-i vei vedea pe ai tai cum vor trage cu ochiul curiosi de ceea ce te intereseaza.

Nu judeca, nu barfi. Vorbeste frumos, fii cinstit, invata bine, si ai sa vezi ca vor vedea ca te-ai schimbat, vor intelege ca relatia ta cu Dumnezeu te-a ajutat sa fii mai bun.

Iarta-i daca-ti gresesc, fii ingaduitor cu greselile lor, nu-i judeca in gandul tau, pentru ca ei sunt la inceput, nu-l cunosc pe Dumnezeu, nu stiu bine ce este pacat si ce nu este.

Iubeste-i si vor simti asta cel mai mult!

Parintii tai il vor cunoaste pe Dumnezeu din faptele tale !

Nu te chinui sa-i schimbi, mai degraba roaga-te pentru ei mereu. Ai grija intotdeauna ca tu sa fii curat in fata lui Dumnezeu si usor usor vei vedea schimbari mari si la ei.

Da, sunt cazuri in care unii parinti chiar stau impotriva copiilor impiedecandu-i sa mearga la biserica, sa se roage, sa-si manifeste credinta. In aceste situatii doar Dumnezeu poate rezolva lucrurile, doar El poate inmuia inima unui tata ateu sau a unei mame necredincioase. Rugati-va pentru parintii vostri ! Acest lucru este tare bineplacut lui Dumnezeu si degrab asculta rugaciunile copiilor pentru parintii aflati in intunericul necunostintei.

Suportati vorbele urate ale parintilor sau comportamentul lor neadecvat pentru ca si ei au suportat multe suferinte si necazuri pentru ca voi sa ajungeti asa mari cum sunteti. Daca noi copiii am ajuns sa-l cunoastem pe Dumnezeu inaintea parintilor, asta e o mare responsabilitate pentru noi, si trebuie sa facem tot posibilul sa-i aducem si pe ei in Biserica, trebuie sa le rasplatim grija lor de pana acum prin iubire. Mare parte din parintii nostri au trait in vremea comunismului cand oamenii n-aveau voie sa mearga la Biserica, cand nu existau biserici in fiecare cartier, cand nu existau carti, sau biblii, ci toate publicatiile faceau propaganda doar regimului ateist. E de-nteles de ce copiii sunt atrasi mai usor la Dumnezeu decat parintii, cel putin in aceste vremuri.

Pentru toti cei care vor sa-si schimbe parintii si sa-i apropie de Dumnezeu, va puteti ruga Sfintei Cuvioasei Parascheva care contrar vointei parintilor isi dadea hainele milostenie saracilor si iubea viata alaturi de Hristos. Sau Sfintei Filoteia de la Arges care a fost omorata chiar de tatal ei, si a carei moaste se afla la Manastirea Curtea de Arges.

Totusi nu uitati ca aceste schimbari se pot petrece uneori in ani sau zeci de ani de zile. Fiti rabdatori si rugati-va Domnului Hristos, pentru ca doar El le stie cel mai bine inima, si are mijloacele de a-i schimba. Dar doar cu voia lor, bineinteles.

Doamne ajuta!

MANASTIREA ..ROMANESTI..SI EU AM FOST AICI...VRETI DOVADA? VA ARAT MAI JOS....