DESPRE SUFLET, MOARTE SI JUDECATĂ


* Unul este adevărul neîndoielnic: sufletul omului este nemuritor si după moarte intrăm în vesnicie. Si de aici depinde unde va fi asezat sufletul omului după moarte. Să ne îngrijim deci de sufletul nostru si să-l avem cât se poate de curat.

 * Constiinta fiecărui om va fi cel mai mare acuzator la judecata lui Dumnezeu. De aceea, acum, când suntem în viată, să ne schimbăm si să ne pocăim. Să-L rugăm pe Dumnezeu ca sfârsitul vietii noastre să fie crestinesc si să dăm răspuns bun la Înfricosătoarea Judecată.

 * Prezenta lui Dumnezeu înseamnă prezenta îndurării, iubirii, prezenta îmbrătisării lui Dumnezeu. Noi suntem cauza pentru care nu suntem îmbrătisati de Dumnezeu, nu primim dragostea Sa si astfel rămânem lipsiti sufleteste si suferim. Si toate acestea pentru că nu avem legătură sufletească cu Dumnezeu. Dumnezeu este lumină; dacă noi simtim întuneric, înseamnă că nu avem în noi lumină dumnezeiască. Dacă simtim povara constiintei este pentru că nu ne-am împăcat cu Dumnezeu.

* Fiecare om va avea de înfruntat greutatea mortii. Însă cu cât devine omul mai duhovnicesc, cu atât mai putin va gusta din chinurile iesirii sufletului. Va trebui să ne găsim în rugăciune, pocăintă si trezvie. Să fim cu luare-aminte la gândurile, cuvintele, simturile si faptele noastre. Să răbdăm ispitele si să-i iertăm din inimă pe cei ce ne învinuiesc.

 * Orice înfăptuim pentru aproapele nostru ni se va întoarce de către Dumnezeu. Iertăm, vom fi iertati, iubim, vom fi iubiti, facem milostenie, vom fi milostiviti. Nu îl judecăm pe seamănul nostru, nu ne va judeca nici Dumnezeu pe noi. Toate se vor face în mod egal. Orice dăruim, aceasta vom primi.

 * Când cunoastem calea de mântuire, este usoară mântuirea... Este imposibil ca omul care iubeste, care nu judecă, care iartă, trece cu vederea si miluieste, să rătăcească drumul mântuirii. Să fim atenti să nu pierdem mântuirea sufletului nostru, căci lumea întreagă nu pretuieste cât un suflet nemuritor.

* Moartea este puntea care-l trece pe om din lumea aceasta spre cealaltă. După ce se închid ochii trupului, se deschid îndată ochii sufletului si acesta vede lucruri pe care nu le vedea înainte cu ochii trupului.

 * Sufletul care se nevoieste, care rabdă, care crede neclintit în existenta lui Dumnezeu si în viata cealaltă, în zilele în care primeste harul se simte ca si când ar fi înarmat cu armele luminii si capătă încredere deplină în Dumnezeul si Părintele Ceresc. Pentru a ajunge cineva la această măsură, trebuie ca mai înainte să depună aici, în lume, eforturi după porunca lui Dumnezeu. Să rabde ispitele, necazurile, durerile. Să se smerească încontinuu. Să izgonească cugetele rele imediat ce acestea îsi fac aparitia. Să fie cu luare-aminte la propria viată. Si atunci, în vremea când nu se asteaptă, va simti cercetarea harului lui Dumnezeu.

 * Sufletul este duh, este suflarea lui Dumnezeu. A venit de la Dumnezeu si la Dumnezeu se va întoarce. Sufletul este important si este superior îngerilor. Această suflare va pleca în ceasul mortii, îl va întâlni pe Dumnezeu Tatăl si, dacă a înfăptuit lucrările lui Dumnezeu, se va mântui vesnic, dacă le-a făcut pe ale diavolului, va merge cu diavolul... De aceea să ne îngrijim să ajutăm sufletul care a plecat, prin Sfinte Liturghii, prin rugăciuni, prin milostenii. Toate aceste fapte mijlocesc în fata lui Dumnezeu pentru sufletul care a plecat.

* Sufletele sunt nemuritoare. Moartea nu atinge sufletul. Acesta nu cedează dispare si are valoare nepretuită. Si pentru că este vesnic si nemuritor trebuie să avem foarte multă grijă de el, ca să nu-l pierdem. Sufletul nostru piere când urmăm calea păcătoasă, când ne îmbolnăvim de cancerul păcatului. Atunci vom avea parte de moartea sufletească, care este despărtirea vesnică a sufletului de Dumnezeu.

* Orice lucru de pe pământ poate fi înlocuit, dar dacă pierdem sufletul nostru, nimic nu ne mai poate salva, de aceea să-l apărăm cu orice sacrificiu, strădanie si nevointă.

 * Mila Hristosului nostru nu are limite, este abis. Dumnezeu îl iubeste nespus pe om. Să punem în valoare această milă a Sa, prin pocăintă, prin spovedanie si prin viata noastră credincioasă.

 * Să întrebuintăm timpul si clipele pentru mântuirea sufletului nostru. Să nu ne atragă lucrurile pământesti, să ne fie de-ajuns cele strict necesare.

 * Să nu lăsăm mintea noastră să rătăcească fără scop. Să-i dăm de lucru numele lui Hristos si al Maicii Domnului. Să cugetăm la moarte, la Judecată, la cum să facem binele, la cum să-L multumim pe Dumnezeu... De vreme ce microbii umblă si ne molipsesc cu gânduri rele, noi să ne apărăm cu rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-mă; Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă; Doamne Iisuse Hristoase, mântuieste-mă. Rugându-ne, asigurăm sufletul nostru, îl păstrăm sănătos, curat si pregătit.

* Moartea este înfricosătoare, nu am gustat-o si nu o stim. Când va veni, nu vom putea mărturisi despre ea, doar o vom îndura... De aceea îl vedem pe muribund cum înghite, lăcrimează si are privirea încetosată. Nu are contact cu cele de lângă el si vede alte lucruri... Prin această moarte vom trece cu totii. Să ne pregătim deci să înfruntăm moartea constient, să nu ne acuze constiinta, si să avem si fapte bune să punem în balantă.

 * Când omul este pregătit, înfruntă moartea înfricosătoare cu leacul nădejdii, cu usurarea constiintei. Acestea vin si îndulcesc chinul si frica, si dau curaj nelinistii sale.

* Trebuie să ne dăm seama că lumea este desertăciune si că plecăm cu adevărat în viata vesnică. Ne asteaptă o altă lume, duhovnicească, vesnică, sfântă. Aici toate sunt mincinoase. Cel care merge acolo nu vrea să se mai întoarcă nicicând înapoi.

 * Oricât ne-am murdări si oricât am păcătui, când ne pocăim, când ne întoarcem, când cădem la Dumnezeu cu pocăintă curată si mărturisire adevărată, e cu neputintă să nu primim iertare de la Dumnezeu.

 * Trebuie să credem pe deplin în puterea Tainei, că toate primesc iertare si se sterg, si cartea păcatelor noastre devine albă. Ceea ce nu a fost mărturisit, aceasta se va judeca. Orice greseală care a trecut prin tribunalul spovedaniei este stearsă si omul trece cu bine.

 * Virtutea pocăintei niciodată nu ajunge la desăvârsire.

* Cugetarea la răstignirea, punerea în mormânt si Învierea lui Hristos, si la alte cugetări sfinte să nu înceteze nicicând din lucrarea noastră lăuntrică, deoarece toată această lucrare este: păzirea mintii, a inimii si a trupului. Când această lucrare se înfăptuieste, cealaltă, a diavolului, este alungată. Împiedicăm cugetele rele si nu le lăsăm să se apropie de noi. Si fiecare cuget rău este o muscătură a diavolului. Si fiecare muscătură a diavolului are înăuntru otravă duhovnicească. Otrăveste inima cu licoarea plăcerii pătimase. Otrăveste, de asemenea, si cugetul, căci fiecare imagine scârboasă contine în ea chiar această otravă.

 * Când cugetele rele ne înteapă cu otrava plăcerii si le alungăm, când alungăm imaginea rea, păcătoasă, pătimasă si scârboasă din închipuirea noastră, atunci vom scăpa de moartea sufletească adusă de păcat. Aceasta o vom izbuti când vom lucra trezvia. Când ne vom aduce aminte de moarte, de judecata lui Dumnezeu, de iad, de rai, de vesnicie. Însă când lăsăm mintea noastră liberă, fără luare-aminte, această libertate o va conduce la risipire. Risipirea va aduce scârbosenie, si în continuare pierzanie. Dar când suntem cu luare-aminte la ce ni se întâmplă, când lucrăm trezvia si priveghem pentru sufletul nostru, atunci oprim tot acest sir de păcate.

 * Cartea curată a faptelor noastre se pregăteste de aici, precum pasaportul... Când pasaportul sufletului nostru va fi bine întocmit fată de Legea dumnezeiască, nu ne vor putea opri vamesii văzduhului care împiedică mersul sufletului spre înăltimi.

* Omul care-si plânge păcatele sale nu piere. Omul care plânge nu pierde râvna si frica dumnezeiască din viata sa. Lacrimile pocăintei sunt o îmbăiere a sufletului.

 * Pocăinta sinceră si adevărată ia locul primului botez, pe care l-am murdărit cu totii, ca niste păcătosi.

 * Constientizarea stării de păcătosenie i-a ajutat pe multi să devină mai smeriti si smerenia este cea care-l familiarizează mai tare pe omul păcătos cu Dumnezeu.

 * Orice vine în lumina spovedaniei, oricâte păcate sunt mărturisite, primesc automat iertare, însă vindecarea rănilor sufletesti se face în timp, după cât de mult s-a rănit pe sine acela.

 * Pocăinta îndurerată sterge păcatele si Dumnezeu le uită, ca si când nu ar fi avut loc.

 * Deoarece noi, oamenii, suntem păcătosi, avem dreptul să ne pocăim si să ne sfintim. Păcatele sunt ale noastre, sfintirea este a lui Dumnezeu.

 * Să alergăm cu totii, ca păcătosi ce suntem, la Taina atotputernică a Sfintei Spovedanii, ca să ne îmbăiem si să ne mântuim fără plată.

* Încrederea în sinele nostru este egoism si mândrie. Când se urmează pilda Sfântului Apostol Petru, care a plâns amarnic, vina se sterge. Lacrimile spală greseala, oricât de rea, murdară, învrăjbită, cruntă si plină de ură ar fi ea. Greseala pe care am făcut-o se spală cu lacrimile amare ale pocăintei si omul revine la starea lui de dinainte.

 * Stăruind, pomenind numele lui Dumnezeu, se sfinteste mintea, inima si gura omului... Lucrul de care suntem chemati să ne îngrijim foarte mult este lupta pentru mântuire.

* Orice ne-ar face, să-i iertăm si să ne rugăm pentru vrăjmasii nostri, pentru toti. Dar dacă ne rugăm doar cu buzele si în interior avem ură si nu iertăm, nu facem nimic.

 * Să ne nevoim acum si să facem pregătiri pentru Cer. Căinta de după moarte nu ne va folosi deloc.

* Când omul se pocăieste de păcate si se întoarce către Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu îsi întinde bratele si-l îmbrătisează pe omul păcătos care se întoarce, si oricâte murdării si pete ar avea, se curăteste si devine porumbel neprihănit... Pocăindu-se sincer, omul ajunge la o măsură înaltă a virtutii si se mântuieste.

 * Sfintii Părinti erau severi cu ei însisi, dar cu altii erau foarte îngăduitori, căci îi vedeau cu duhul iubirii lui Dumnezeu.

 * Atât de frumos este Dumnezeu! Avem o credintă atât de frumoasă, avem o Ortodoxie atât de minunată, avem un asemenea Dumnezeu, dar nu vrem să-L întelegem.

 * Nu există suflet de crestin ortodox pentru care, atunci când acesta îsi plânge păcatele, Dumnezeu să nu iconomisească mijloc de mântuire. Când omul caută mântuirea, găseste căi si mijloace ca să atragă mila lui Dumnezeu asupra sa, de aceea trebuie să nu trândăvim, ci să ne pregătim.

* Dacă Dumnezeu vede lacrimile omului, pocăinta lui, îl iartă. Cu cât mai mare este pocăinta, cu atât se bucură Dumnezeu si îsi află odihnă în omul pocăit.

 * Dumnezeu îngăduie de multe ori ca cei mândri să cadă, pentru a se statornici mai bine în pocăintă profundă, si totodată pentru a se folosi si ceilalti...

* Dumnezeu ne iartă toate păcatele mărturisite, e de-ajuns să ne pocăim. Să cerem de la Dumnezeu să ne dea pocăintă, întoarcere, dorintă de mântuire, si să ne arate cum să ne ispăsim păcatele noastre încât ele să ne fie sterse si să găsim milă.

 * Când cineva are grijă să evite, pe cât e posibil, greselile, nu se va cutremura în fata dreptătii lui Dumnezeu.

 * Sfintii plângeau si noi suntem nepăsători. Ne gândim la atât de multe lucruri, dar un lucru trebuie, si acestui lucru foarte important, pregătirii si aducerii aminte de moarte, nu îi dăm nici o atentie.

 * Să ne rugăm ca ochii linistiti ai Hristosului nostru să nu se întoarcă de la noi în ceasul Judecătii. Să ne privească cu veselie si să ne dea de veste că El Îsi află odihna în noi pentru că ne-am nevoit pentru numele si iubirea Sa.

* Frumusetea Fetei dumnezeiesti a lui Hristos nu poate fi egalată de mii de raiuri!... Chinurile, ispitele, necazurile si durerile vietii de acum sunt nimicuri în comparatie cu ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc pe El, pentru copiii Lui!

 * Când se teme un om? Se teme când îl apasă povara constiintei. Iar povara constiintei începe cu fărădelegea. Cum e posibil ca un om să aibă mângâiere de la Dumnezeu când nu tine poruncile Lui? Când constiinta lui îl acuză că este călcător de lege? Omul primeste mare binecuvântare când se împacă cu Dumnezeu prin pocăintă adevărată si spovedanie curată; atunci curajul lui este de o valoare duhovnicească nepretuită.

* Vă dăruiesc din toată inima urările mele de sporire duhovnicească si fie ca lucrarea curătiei să fie mai rodnică, taina pocăintei să se întindă pretutindeni si sufletele să găsească această îmbăiere izbăvitoare, să se curătească, să devină neprihănite si să dobândească mângâierea lui Dumnezeu.
Să ne rugăm pentru toti oamenii care suferă trupeste si sufleteste.
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

AICI -CANTARI BISERICESTI- LITURGICE

SĂ-MI SPUI TU, DOAMNE!

DESPRE IUBIRE, MILĂ SI MILOSTENIE

CATEVA PROOROCII DESPRE SFARSITUL LUMII

" Te caut, Doamne, nu Te simt, dar Te întâlnesc mereu "