SUNT OLTEANCĂ DIN BĂNIE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Eliana Popa

Sunt olteancă din Bănie, mândră sunt de neamul meu
Nu îmi plec la nimeni fruntea, doar la Bunul Dumnezeu.
Mi-a pus maica-n scăldătoare, busuioc și nalbă mare,
Să fiu floare-ntre oltence, sufletul să-mi fie floare.

 
În biserica din deal, cea cu plop bătrân și-nalt
Popa Leon, într-o toamnă, m-a miruns și botezat.
Acel loc îl port în suflet și mă-ntorc mereu, mereu
La biserica din deal, unde doarme neamul meu.

 
Și de fiecare data, când mă-ntorc, mă simt pruncuță
Parcă-l văd pe tata-n poartă și pe buna mea măicuță
Dar sub lespedea de piatră, amândoi se odihnesc
Doar în duh de rugăciune pot să-i simt, să le vorbesc.

 
Îmi spunea bunelul, dragul, multe pilde și povești,
Cu Ilene Cosânzene și cu fapte vitejești,
M-așeza lângă icoană și rostea cu glasul lui,
Rugăciunea ce se cheamă,, brâul Maicii Domnului "

Îmi vorbea de neamul nostru, prigonit, dar plin de glorii,
Depănam, la gura sobei, multe pagini de istorii,
Și mi-a spus o vorbă mare, ce nicicând nu pot s-o uit,
Căci sub fiecare brazda e osciorul vreunui sfânt.

 
Că-n pământul țării noastre, este-un uriaș potir
Care-a strâns și va mai strânge, sânge nobil de martir,
Mi-a mai spus ca neamul nostru, grea Golgotă stă să urce
Și atunci când va fi vremea, să pun umărul la Cruce.

 
Iar pe-aceia ce luptară pentru neamul românesc,
Voievozi-martiri și domni, ca pe sfinți să îi cinstesc
Căci prin sângele meu curge și un strop de Vladimir,
Îmi spunea bunicul mândru, ținând mâna la chimir.

Își avea bunicul portul, pantaloni albi de dimie
În picioare opincuțe și pe cap cu pălărie,
Peste mijloc cu chimir sau se mai strângea în bete
Avea cinci copii frumoși, doi băieți și-ncă trei fete.

 
Pe bunica Lisaveta o iubesc deși n-o știu,
În pomelnic, totdeauna, numele cu drag i-l scriu,
Unii zic ca mult ii seamăn, că am ochii ei ca mura,
Când privesc mai cu mânie, am ca ea căutătura.

 
Mult mi-e drag că sunt olteancă, căci olteanca n-are preț
De-ar seca apa din Jiu și albia la Olteț
Mult mi-e drag ca sunt româncă și așa voi fi mereu,
Până-n clipa cea din urmă, mândră sunt de neamul meu.

FOCUL RUGACIUNII SUFLETULUI ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“... 

    Bucuria mea, adevarate si minunate sunt cuvintele Sfantului Parinte, Iustin Popovici: "Nu exista incercare si nici pacat care sa nu arda complet in focul rugaciunii sufletului nostru. Nu exista nici-o patima, care sa nu plateasca la fel. Nu exista nici diavol care sa nu fuga de flacara neincetata a rugii noastre inlacrimate“.

 Sfantul Parinte, Ioan Scararul, ne indeamna asa: "Cand te spovedesti, sa fii si in purtare si in cuget, ca un pacatos, cautand spre pamant, si – de este cu putinta – sa scalzi in lacrimi, ca pe ale lui Iisus Hristos, picioarele preotului duhovnic, care iti da iertare de pacate. Si cand te spovedesti, graieste si nu te rusina: a mea este izbitura, Parinte, a mea este rana, pricinuita de insasi lipsa mea de grija si nu de altul. Nimeni nu este vinovat de aceasta: nici om, nici duh, nici trup, nici altceva, ci numai lipsa mea de grija."

 Sfantul Parinte, Ioan Cassian, spune asa: "Trebuie sa invatam ca nu se afla alta cale sigura de mantuire, decat aceasta: sa marturisesti gandurile tale parintilor celor mai cu dreapta socoteala si sa te lasi indrumat de ei spre virtute, si nicidecum de gandul si de parerea ta.” Sfantul Parinte, Iosif Isihastul ne-a lasat acest cuvant de invatatura: "Curatia nu se dobandeste cu acadele si cu jucarii. Curatia nu vine in om fara lupta sangeroasa impotriva gandurilor." 

De la Sfantul Parinte, Sofronie Saharov, aflam ca: "Intr-o zi, un pelerin aflat in Sfantul Munte Athos, a pus aceasta intrebare mai multor stareti:

"Ce este cel mai important in viata noastra? 

 De fiecare data i s-a raspuns: Dragostea divina: sa iubim pe Dumnezeu si pe aproapele nostru. El a spus: N-am dragoste nici pentru rugaciune, nici pentru Dumnezeu, nici pentru semeni. 

Ce sa fac? 

Apoi, in sinea lui, a hotarat: Voi trai in asa fel ca si cum as avea aceasta dragoste. Treizeci de ani mai tarziu, Duhul Sfant i-a daruit darul iubirii."

    Bucuria mea, cu toate ca nu implinim porunca iubirii, noi totusi, sa ne ostenim sa traim, ca si cum am avea darul iubirii! 

                                                                                                              Amim si Aliluia! 

                                                                                                               Preot Ioan 🔔