vineri, 31 decembrie 2021

INTRU SLAVA ZIDITORULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


O, mare esti Tu, Doamne!
Se miră ochii mei
De firea cea văzută
Cu armonia ei!
 
Pe cele trecătoare
Asa le-mpodobesti!
Dar cât mai minunate
Vor fi cele ceresti!
 
De-ar înŃelege mintea
Podoaba cea de sus,
Te-ar pomeni de-a pururi,
Stăpânul meu - Iisus.
 
Atunci dulceața lumii
De tot am defăima
Si raza Ta cea Sfântă
Mereu ne-ar desfăta.
 
Dar mintea cea greoaie
Atârnă spre pământ,
Împiedicând pe suflet
Din Sfântul său avânt.
 
Pornirea pătimasă
A trupului de lut
Adesea ne desparte
De Cel ce ne-a făcut.
 
Înaripează, Doamne
Gândirea mea spre cer
Si-mi usurează trupul
Cu sufletul stingher!
 
Sf Ioan Iacob Romanul

Astăzi, la sfârşit de an,

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Astăzi, la sfârşit de an, Doamne vin în Faţa Ta
Să Îţi mulţumesc Părinte c-ai păzit fiinţa mea
Iar în anul care iată că aproape a trecut
Mi-ai fost Doamne Călăuză, mi-ai fost Pavăză şi Scut!

Mulţumesc că-n orice clipă am simţit Iubirea Ta,
Că ai fost în barca vieţii când furtuna era grea...
Iar când însetam pe cale şi credeam că sunt înfrânt
Tu mi-ai dat din apa vie care curge din Cuvânt!

Mulţumesc de pacea sfântă ce mă-nvăluie mereu
De când Te-am primit în viaţă ca Stăpân şi Dumnezeu...
Şi de sfânta părtăşie Doamne vreau să-Ţi mulţumesc
Când m-aplec în rugăciune şi Îţi spun cât Te iubesc!

Mulţumesc pentru-ndurarea revărsată zi de zi
Peste lume...peste ţară şi peste ai Tăi copii....
Pentru apă, pentru pâine, pentru tot ce ai creat...
Mulţumesc că eşti IUBIRE şi eşti Doamne minunat!

Şi Te-aş mai ruga Părinte pentru anul care vine
Fă ca lumea-ntreagă Doamne să se-ntoarcă către Tine!
Să răsune-ntreg pământul de cântări şi bucurie,
Rugăciuni şi osanale închinate Doamne Ţie!
Poezie primită , in mesaj... 

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO