sâmbătă, 27 noiembrie 2021

SA IUBESTI CRUCEA LUI HRISTOS!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


    Bucuria mea, in Pateric se spune ca avva (parintele) Daniel si avva Amona erau pe cale. Avva Amona a intrebat: Parinte Daniel, cand vom ajunge la chilie?” (ca sa se poata ruga lui Dumnezeu). Avva Daniel i-a raspuns: “Dar acum, cine il ia pe Dumnezeu de la noi?” Dumnezeu, acelasi este si in chilie, si in afara de chilie. Prin aceste cuvinte suntem invatati necontenita rugaciune, cugetarea la Dumnezeu si la lucrarea Sa inlauntrul si in afara noastra.

 Sfanta Biserica Crestin Ortodoxa, inlesneste si intareste rugaciunea, precum o inlesnesc si o intaresc instrainarea si insingurarea. Cel care nu vrea sa se roage nu se va lipi de rugaciune nici in Biserica, nici in chilie. Iar cel care a simtit dulceata rugaciunii, nu se va dezlipi de ea, nici chiar atunci cand va merge pe cale”. Un tanar l-a intrebat pe Sfantul Parinte, Paisie Aghioritul: Sfintite Parinte, ce sa fac ca sa-L iubesc pe Iisus Hristos? 

Credeam ca-mi va spune multe lucruri despre Rugaciunea mintii, despre metanii multe, posturi si altele. Dar dansul mi-a spus simplu: “SA IUBESTI CRUCEA LUI HRISTOS!”

Adica, l-a indemnat sa iubeasca patimirea!

   🙏 Fiecare lucru isi are stralucirea lui. Soarele, straluceste ziua, luna si stelele stralucesc noaptea. Dar nimic nu straluceste mai tare decat inima omului care iubeste pe Dumnezeu, pe aproapele si pe vrajmasii lui.

   🙏 Toti Sfintii au socotit ca datoria de a multumi lui Dumnezeu este datoria lor de capetenie. Fara multumirea adusa lui Dumnezeu, nu poate fi vre-o sporire in viata duhovniceasca. Necontenita multumire adusa lui Dumnezeu, este samanta cea aleasa daca este udată cu lacrimile necurmatei pocainte. Amin!

   🙏 O, Dumnezeule, O Singura Lumina in Trei Straluciri, Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, lumineaza-ne pe noi, cei intunecati de pacat, cu slava cea vesnica a luminii Tale!

                                                                                                                                           Preot Ioan 🛎.

joi, 25 noiembrie 2021

CHEILE RAIULUI si CHEILE IADULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Bucuria mea, multi crestini ortodocsi daca primesc cea mai mica suparare, durere de la Dumnezeu pentru pedepsirea pacatelor lor, li se pare un lucru foarte greu. Dar oare, cum li se vor parea chinurile cele vesnice? Se vor sfarsi vreodata muncile iadului? Niciodata! Durerile, chinurile se sfarsesc aici pe pamant, dar, chinurile din iad sunt vesnice! Sfantul Parinte, Ioan Gura de Aur zice: “Nu ajunge in iad, cel care-si aduce aminte de iad”. Daca se gandeste cineva la iad, nu-si poate opri lacrimile sa curga. Cheile Imparatiei Cerurilor le au preotii crestin ortodocsi (Matei 16:18), iar cheile iadului le are Iisus Hristos: “Eu sunt Cel dintai si Cel de pe urma, Si Cel ce sunt viu. Am fost mort, si, iata, sunt viu, in vecii vecilor, si am cheile mortii si ale iadului” (Apocalipsa 1:17-18). Sfantul Parinte, Arsenie Boca spune asa: “Daca cineva, pacatuind in chip vadit si nepocaindu-se, n-a patimit nimic pana la moarte, sa socoteasca cum ca judecata lui va fi fara mila acolo.” Pacatele se iarta (prin Spovedanie) dar, se ispasesc (prin suferinta). Dupa placere urmeaza durere! Care desfatare este lipsita de intristare? Toate desfatarile din lume sunt ca niste prajituri vatamatoare care indulcesc pentru o clipa gustul, dar, produc durere nefiind mistuite de stomac. Desfatarile sunt vremelnice și incanta simturile, dar, raman vesnic si chinuiesc amintirea. Toata viata trecuta ramane cu totul prezenta in amintirea celui osandit in iad. Si atunci, trebuie sa gandim asa: Durerile corpului sunt strigatele sufletului, deci, nu putem sa vindecam corpul inainte sa cautam vindecarea sufletului, iar vindecarea sufletului o putem gasi doar prin Spovedanie cu cainta si sinceritate, sub epitrahilul unui preot duhovnic crestin ortodox. Amin si Aliluia!
Preot Ioan .

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO