CEL CE SE TEME DE PACAT SE SMERESTE...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, Sfintitul Parinte, Filothei Zervakos ne invata asa: "Credinta il duce pe om la frica. Care frica? FRICA DE PACAT! Omul se teme sa nu-L supere pe Dumnezeu. Cel ce se teme, se smereste. Si smeritul are pe Duhul Sfant in el." Sfantul Parinte, Inokentie de Kamceatka ne indeamna asa: "Trupul si Sangele lui Iisus Hristos (Sfanta Impartasanie), reprezinta Taina lasata noua de Insusi Hristos pentru sfintirea noastra. 

Cine n-ar dori sa se impartaseasca de o astfel de Sfintenie? 

Asa ca, NU TE LENEVI SA TE APROPII DE SFANTUL POTIR AL VIETII, al nemuririi, al iubirii si al Sfinteniei, dar, apropie-te de el cu frica de Dumnezeu si cu credinta." Sfintitul Parinte, Iustin Miron spune asa: "Prin credinta poti sa intorci totul in favoarea ta. RAUL VINE NUMAI DIN INTERIOR. Raul exterior nu poate sa te afecteze decat daca are corespondent din interior." Cat despre cei care sunt atei, Sfantul Parinte, Teofan Zavoratul, zice: "Nu ratiunea este potrivnica credintei, ci inima destrabalata". Dumnezeu sa-i ierte si sa-i aduca la cunostiinta Adevarului!

 Asadar, ma rog lui Dumnezeu sa te binecuvanteze, umplandu-ti sufletul de: CREDINTA (credinta crestin ortodoxa), NADEJDE (nadejde in purtarea de grija a lui Dumnezeu) si DRAGOSTE (dragoste pentru Dumnezeu, pentru aproapele si pentru vrajmasii tai). Amin si Aliluia!

                                                                                                                                 Preot Ioan

BISERICA CEA ADEVĂRATĂ A LUI HRISTOS VA FI ÎNTOTDEAUNA PRIGONITĂ!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

,,Va veni o vreme când nu prigonirile, ci banii şi înşelările lumii acesteia îi vor despărţi pe oameni de Dumnezeu şi vor pieri cu mult mai multe suflete decât în vremurile prigoanei deschise. Pe de o parte se vor înălţa cruci şi se vor auri cupole, iar pe de altă parte se va instaura împărăţia minciunii şi a răului. Biserica cea adevărată va fi întotdeauna prigonită, iar mântuirea va fi prin scârbe şi boli, prigonirile însă vor căpăta un caracter foarte fin şi nebănuit. E îngrozitor să ajungi până la aceste vremuri”.
Sfântul Serafim din Virița, în Stareții despre vremurile de pe urmă