Zahăr de zece şi sare de cinci…

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Într-un orăşel, un copilaş alerga pe stradă şi repeta mereu în sine: „Zahăr de zece şi sare de cinci…; zahăr de zece şi sare de cinci…”.
Îl trimisese tatăl său să cumpere zahăr şi sare de la prăvălie, iar copilul repeta mereu însărcinarea, ca să n-o uite. Copilul parcă nu mai vedea pe nimeni şi nu mai auzea nimic. Tot gândul lui era strâns asupra misiunii ce i-o dăduse tatăl său.

Ce bine ar fi dacă şi noi, copiii lui Dumnezeu, am face aşa! Dacă tot gândul nostru şi tot cugetul nostru ar fi strâns asupra chemării cu care Tatăl Ceresc ne-a trimis în lume! Ce bine ar fi dacă am trece prin această lume, repetând mereu, spre pildă, cuvintele Mântuitorului: „Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16; 26)

DOUĂ MÂINI ÎMPREUNATE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



de Preot Sorin Croitoru

Două mâini împreunate și un suflet umilit
Care plânge cu durere, regretând că a greșit,
Pot să ne deschidă calea către mila lui Hristos,
Către marea Sa iubire pentru omul păcătos!

Două mâini împreunate sunt un dar neprețuit:
După orice rugăciune Dumnezeu ne-a miluit.
N-am primit noi bani și lucruri ce ne leagă de pământ,
Dar în sufletele noastre L-am primit pe Duhul Sfânt!

Două mâini împreunate.. Să vorbești cu Dumnezeu..
Să Îi spui ce ai pe suflet când te doare, când ți-e greu..
Să-I spui Lui ce te apasă, când în oameni nu mai crezi,
Să Îi ceri să te salveze, când soluții nu mai vezi..

Roagă-te cu bucurie, este Dumnezeul tău,
Te iubește fără margini, chiar de ești puțin cam rău..
Te vrea bun, dar nu te-obligă, vrea să îți dorești și tu;
Oamenii impun cu forța disciplina lor, El nu.

Două mâini împreunate deseori în rugăciuni
Ar putea pe bieții oameni să îi facă iarăși buni
Fiindcă pojghița de gheață de pe inimi s-ar topi,
Iar acestea, fericite, ar putea din nou iubi!

Două mâini nu se-mpreună niciodată în zadar
Fiindcă rugăciunea este nesfârșit izvor de har;
Precum țarina udată dă la vreme roada ei,
Roagă-te cu sârguință roada Duhului de vrei!

Două mâini împreunate ne transformă în copii,
Fiindcă Dumnezeu e Tată, iar noi toți Îi suntem fii;
Adânciți în rugăciune ne simțim îmbrățișați
Ca în vremurile-n care eram prunci nevinovați!

Câte daruri ne așteaptă, mâinile împreunând..
De aceea rugăciunea să îți fie primul gând,
Că-i păcat, căci trece viața și te pomenești că mori,
Și-ai lăsat nedezgropate minunatele comori!